Perseveraţi pe calea lui Iehova
„Speră în Iehova şi respectă calea sa, şi el te va înălţa ca să iei în stăpânire pământul.“ — PSALMUL 37:34, NW.
1, 2. Ce a însemnat pentru regele David faptul de a umbla pe calea lui Iehova, şi ce se pretinde din partea noastră astăzi?
„ARATĂ-MI calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul“ (Psalmul 143:8). Creştinii de astăzi repetă din toată inima aceste cuvinte ale regelui David. Ei doresc cu sinceritate să-i placă lui Iehova şi să umble pe calea sa. Ce înseamnă lucrul acesta? Pentru David a însemnat respectarea legilor lui Dumnezeu, ceea ce a presupus să aibă încredere în Iehova, nu în alianţele cu naţiunile. De asemenea, a însemnat să-i slujească în mod loial lui Iehova, nu zeilor popoarelor vecine. Pentru creştini, faptul de a umbla pe calea lui Iehova înseamnă mai mult.
2 În primul rând, a umbla astăzi pe calea lui Iehova înseamnă a exercita credinţă în jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos, recunoscând că el este „calea şi adevărul şi viaţa“ (Ioan 3:16; 14:6; Evrei 5:9). De asemenea, înseamnă a împlini „legea lui Hristos“, care se referă la manifestarea iubirii faţă de colaboratorii în credinţă şi mai ales faţă de fraţii unşi ai lui Isus (Galateni 6:2; Matei 25:34–40). Cei care umblă pe calea lui Iehova iubesc principiile şi poruncile sale (Psalmul 119:97; Proverbele 4:5, 6). Ei acordă o mare importanţă preţiosului privilegiu pe care îl au de a participa la ministerul creştin (Coloseni 4:17; 2 Timotei 4:5). Rugăciunea face parte din viaţa lor (Romani 12:12). Totodată, ei ‘iau seama cu amănunţime cum umblă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi’ (Efeseni 5:15). Cu siguranţă, ei nu sacrifică bogăţiile spirituale de dragul avantajelor materiale temporare sau al plăcerilor carnale imorale (Matei 6:19, 20; 1 Ioan 2:15–17). Pe lângă acestea, loialitatea faţă de Iehova şi încrederea în el sunt esenţiale (2 Corinteni 1:9; 10:5; Efeseni 4:24). De ce afirmăm lucrul acesta? Deoarece situaţia noastră se aseamănă foarte mult cu cea a Israelului antic.
Trebuie să avem încredere şi să fim loiali!
3. De ce loialitatea, credinţa şi încrederea ne ajută să perseverăm pe calea lui Iehova?
3 Israelul era o naţiune mică, înconjurată de vecini ostili, care luau parte la ritualuri imorale în cadrul închinării la zei-idoli (1 Cronici 16:26). Numai israeliţii îi slujea lui Iehova, singurul Dumnezeu adevărat şi invizibil, iar el le pretindea acestora să respecte norme morale înalte (Deuteronomul 6:4). În mod asemănător, astăzi, numai câteva milioane de oameni se închină la Iehova. Ei trăiesc într-o lume de aproximativ şase miliarde de oameni, ale căror principii şi concepţii religioase sunt foarte diferite de ale lor. Dacă ne numărăm printre aceste câteva milioane, trebuie să veghem pentru a nu fi influenţaţi în rău. Cum putem face lucrul acesta? Loialitatea faţă de Iehova Dumnezeu, credinţa în el şi o încredere de neclintit că el îşi va duce la îndeplinire promisiunile ne vor ajuta (Evrei 11:6). Acestea ne vor împiedica să ne punem încrederea în lucrurile în care îşi pune speranţa lumea. — Proverbele 20:22; 1 Timotei 6:17.
4. De ce au naţiunile „mintea întunecată“?
4 Apostolul Pavel a arătat cât de diferiţi trebuie să fie creştinii de lume când a scris: „Iată, deci, ce vă spun şi vă mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi ca neamurile, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu din cauza neştiinţei care este în ei în urma împietririi inimii lor“ (Efeseni 4:17, 18). Isus este „adevărata Lumină“ (Ioan 1:9). Toţi cei ce îl resping sau pretind că cred în el, dar nu ascultă de „legea lui Hristos“ au „mintea întunecată“. Departe de a umbla pe calea lui Iehova, ei sunt „străini de viaţa lui Dumnezeu“. Oricât de înţelepţi s-ar crede, ei sunt în ‘neştiinţă’ în ce priveşte singura cunoştinţă care duce la viaţă, aceea despre Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos. — Ioan 17:3; 1 Corinteni 3:19.
5. Deşi lumina adevărului străluceşte în lume, de ce inima multora este nereceptivă?
5 Însă lumina adevărului străluceşte în lume (Psalmul 43:3; Filipeni 2:15)! „[Adevărata, NW] înţelepciune strigă pe străzi“ (Proverbele 1:20). Anul trecut, Martorii lui Iehova au petrecut peste un miliard de ore vorbindu-le semenilor lor despre Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos. Sute de mii de oameni au reacţionat favorabil. Prin urmare, ar trebui să fim surprinşi că mulţi alţii nu reacţionează astfel? Nu, deoarece Pavel vorbeşte despre ‘împietrirea inimii lor’. Inima unora este insensibilă din cauza egoismului sau a iubirii de bani. Alţii sunt influenţaţi de religia falsă sau de concepţiile laice atât de răspândite astăzi. Din cauza unor întâmplări nefericite din viaţă, mulţi i-au întors spatele lui Dumnezeu. Alţii refuză să respecte normele morale înalte ale lui Iehova (Ioan 3:20). Ar putea deveni insensibilă în aceste privinţe inima unei persoane care umblă pe calea lui Iehova?
6, 7. Deşi se închinau lui Iehova Dumnezeu, în ce împrejurări s-au îndepărtat israeliţii de el, şi din ce cauză?
6 Lucrul acesta s-a întâmplat cu Israelul antic, după cum a arătat Pavel. El a scris: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca exemple pentru noi, ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit şi aceia. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: «Poporul s-a aşezat să mănânce şi să bea; şi s-a sculat să joace [să se distreze, NW]». Să nu desfrânăm cum au desfrânat unii dintre ei şi într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii“. — 1 Corinteni 10:6–8.
7 Mai întâi Pavel se referă la ce s-a întâmplat la poalele muntelui Sinai când israeliţii s-au închinat la un viţel de aur (Exodul 32:5, 6). Acest lucru a fost o încălcare flagrantă a unei porunci divine pe care cu numai câteva săptămâni înainte fuseseră de acord să o respecte (Exodul 20:4–6; 24:3). Apoi Pavel se referă la timpul când israeliţii s-au plecat înaintea lui Baal împreună cu fiicele Moabului (Numeri 25:1–9). Închinarea la viţei se caracteriza prin satisfacerea exagerată a plăcerilor, sau ‘distracţii’a. Închinarea la Baal era însoţită de imoralitate sexuală şocantă (Apocalipsa 2:14). De ce au comis israeliţii aceste păcate? Deoarece au permis ca inima lor să ‘poftească după lucruri rele’ — fie că a fost vorba de idolatrie, fie de practicile imorale care o însoţeau.
8. Ce învăţăminte putem trage din situaţiile cu care s-a confruntat Israelul?
8 Pavel a arătat că trebuie să tragem învăţăminte din aceste evenimente. Dar ce învăţăminte putem trage? Este de neconceput ca un creştin să se plece înaintea unui viţel de aur sau a unei zeităţi moabite antice. Ce se poate spune însă despre imoralitate şi satisfacerea exagerată a plăcerilor? Acestea sunt la modă astăzi, iar dacă permitem ca în inima noastră să se dezvolte o dorinţă pentru ele, acestea ne vor înstrăina de Iehova. Rezultatul va fi acelaşi ca în cazul în care am fi comis idolatrie: înstrăinarea de Dumnezeu (compară cu Coloseni 3:5; Filipeni 3:19). Iată de ce Pavel încheie analiza acestor evenimente cu următorul îndemn adresat colaboratorilor săi în credinţă: „Fugiţi de idolatrie“. — 1 Corinteni 10:14.
Ajutor pentru a umbla pe calea lui Dumnezeu
9. a) Ce ajutor primim pentru a persevera pe calea lui Iehova? b) Menţionaţi o modalitate prin care auzim ‘cuvântul în urma noastră’.
9 Dacă suntem hotărâţi să perseverăm pe calea lui Iehova, nu suntem lăsaţi fără ajutor. Isaia a profeţit: „Urechile tale vor auzi un cuvânt în urma ta zicând: «Iată calea. Umblaţi pe ea», în caz că aţi merge la dreapta sau în caz că aţi merge la stânga“ (Isaia 30:21, NW). Cum aud ‘urechile noastre’ acest ‘cuvânt în urma noastră’? Nimeni nu aude astăzi literalmente o voce şi nici nu primeşte un mesaj personal de la Dumnezeu. Acest „cuvânt“ este auzit de fiecare dintre noi în acelaşi mod. În primul rând el se aude prin intermediul Scripturilor inspirate, sau al Bibliei, care conţin gândurile lui Dumnezeu şi o istorie a relaţiilor sale cu oamenii. Deoarece zilnic suntem expuşi propagandei unor surse ‘străine de viaţa lui Dumnezeu’, trebuie să citim Biblia şi să medităm la ea cu regularitate pentru a avea o bună sănătate spirituală. Lucrul acesta ne va ajuta să evităm ‘lucrurile deşarte’ şi să fim ‘desăvârşiţi şi cu totul pregătiţi pentru orice lucrare bună’ (Faptele 14:14, 15; 2 Timotei 3:16, 17). De asemenea, ne va întări şi ne va ajuta ‘să ne reuşească toate căile’ (Iosua 1:7, 8). De aceea, Cuvântul lui Iehova ne îndeamnă: „Acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele! Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu“. — Proverbele 8:32, 33.
10. Care este o a doua modalitate prin care auzim ‘cuvântul în urma noastră’?
10 ‘Cuvântul din urma noastră’ se aude şi prin intermediul „sclavului fidel şi prevăzător“ (NW), care furnizează „hrana la timp“ (Matei 24:45–47). O modalitate prin care este furnizată această hrană sunt publicaţiile biblice tipărite, care în ultimii ani au existat din abundenţă. De exemplu, prin intermediul revistei Turnul de veghere dobândim o mai bună înţelegere a profeţiilor. Acest periodic ne încurajează să perseverăm în lucrarea de predicare şi de facere de discipoli în pofida apatiei crescânde, ne ajută să evităm capcanele şi ne încurajează să cultivăm calităţi creştine excelente. Cât de preţioasă este pentru noi această hrană oferită la timpul potrivit!
11. Explicaţi care este o a treia modalitate prin care putem auzi ‘cuvântul în urma noastră’.
11 Sclavul fidel şi prevăzător ne oferă hrană şi prin intermediul întrunirilor regulate. Dintre acestea fac parte întrunirile locale ale congregaţiei, întrunirile semestriale la nivel de circumscripţie şi congresele anuale mai mari. Există oare vreun creştin fidel care să nu aprecieze aceste întruniri? Ele sunt un ajutor indispensabil pentru a umbla pe calea lui Iehova. Întrucât mulţi dintre noi trebuie să petreacă mult timp la serviciu sau la şcoală în compania unor oameni care nu ne împărtăşesc convingerile, întrunirile creştine regulate sunt cu adevărat salvatoare. La întruniri avem minunata ocazie de ‘a ne îndemna la dragoste şi la fapte bune’ (Evrei 10:24). Noi ne iubim fraţii şi îndrăgim compania lor. — Psalmul 133:1.
12. Care este hotărârea Martorilor lui Iehova, şi cum şi-au exprimat-o ei de curând?
12 Întăriţi de această hrană spirituală, în prezent aproape şase milioane de oameni umblă pe calea lui Iehova şi alte milioane studiază Biblia pentru a învăţa să umble pe această cale. Sunt ei descurajaţi de faptul că sunt puţini la număr în comparaţie cu miliardele de locuitori ai pământului? Nicidecum! Ei sunt hotărâţi să acorde în continuare atenţie ‘cuvântului din urma lor’, înfăptuind cu loialitate voinţa lui Iehova. Exprimându-şi în mod public această hotărâre, delegaţii la congresele de district şi internaţionale „Modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu“, ţinute în 1998–1999, au adoptat o rezoluţie prin care îşi exprimă poziţia lor sinceră. Vă prezentăm în continuare conţinutul acestei rezoluţii.
Rezoluţie
13, 14. Ce părere realistă au Martorii lui Iehova cu privire la situaţia mondială?
13 „Noi, Martorii lui Iehova, reuniţi la Congresul «Modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu», declarăm din toată inima că modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu este cel mai bun mod de viaţă. Totodată, recunoaştem că majoritatea oamenilor de astăzi nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Societatea omenească a încercat să-şi explice prin numeroase concepţii, filozofii şi idei religioase care este cel mai bun mod de viaţă. O examinare obiectivă a istoriei omenirii şi a situaţiei mondiale din prezent confirmă adevărul declaraţiei divine consemnate în Ieremia 10:23: «Nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii».
14 În fiecare zi vedem tot mai multe dovezi care confirmă veridicitatea acestor cuvinte. Cea mai mare parte a societăţii omeneşti ignoră modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu. Oamenii urmează calea care li se pare lor dreaptă. Rezultatele sunt tragice: deteriorarea vieţii de familie, care are drept consecinţă copii lăsaţi fără îndrumare; urmărirea pe scară largă a materialismului, care aduce în final sentimente de gol interior şi dezamăgire; criminalitate şi violenţă, care fac nenumărate victime; conflicte şi războaie interetnice, care iau un tribut îngrozitor în vieţi omeneşti; imoralitatea dezlănţuită, care generează epidemiile de boli transmisibile sexual. Iar acestea sunt doar câteva din multitudinea de probleme complexe care stau în calea fericirii, a păcii şi a securităţii.
15, 16. Ce hotărâre a fost exprimată în rezoluţie cu privire la calea lui Dumnezeu care duce la viaţă?
15 Având în vedere situaţia nefericită în care se află omenirea şi apropierea «războiului zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic», numit Armaghedon (Apocalipsa 16:14, 16), noi, ca Martori ai lui Iehova, am hotărât:
16 În primul rând: Să ne considerăm pe noi înşine ca aparţinându-i lui Iehova Dumnezeu, fiindu-i dedicaţi lui în mod individual şi necondiţionat, şi să ne păstrăm o credinţă de nezdruncinat în răscumpărarea furnizată de Iehova prin intermediul Fiului său, Isus Cristos. Suntem hotărâţi să umblăm pe calea lui Dumnezeu care duce la viaţă, slujindu-i în calitate de Martori ai săi şi supunându-ne suveranităţii sale exercitate prin guvernarea lui Isus Cristos.
17, 18. Ce poziţie vor adopta şi pe mai departe Martorii lui Iehova în ce priveşte normele morale şi fraternitatea creştină?
17 În al doilea rând: Să respectăm şi pe mai departe înaltele norme morale şi spirituale ale Bibliei. Suntem hotărâţi să nu umblăm aşa cum umblă naţiunile în inutilitatea minţii lor (Efeseni 4:17–19). Suntem hotărâţi să ne păstrăm curaţi înaintea lui Iehova şi nepătaţi de această lume. — Iacov 1:27.
18 În al treilea rând: Să ţinem ferm la poziţia noastră scripturală ca fraternitate creştină mondială. Să ne păstrăm neutralitatea creştină printre naţiuni, fiind atenţi să nu cădem în capcana urii rasiale, naţionale sau etnice sau a semănării discordiei.
19, 20. a) Ce vor face părinţii creştini? b) Cum se vor identifica în continuare adevăraţii creştini ca discipoli ai lui Cristos?
19 În al patrulea rând: Noi, cei care suntem părinţi, să le întipărim copiilor noştri calea lui Dumnezeu. Să dăm exemplu în ceea ce priveşte viaţa creştină, din care face parte citirea cu regularitate a Bibliei, studiul familial şi participarea zeloasă la întrunirile congregaţiei creştine şi la ministerul de teren.
20 În al cincilea rând: Să ne străduim cu toţii să cultivăm calităţile divine pe care le manifestă Creatorul nostru şi să depunem eforturi pentru a-i imita personalitatea şi pentru a umbla pe căile sale, aşa cum a făcut Isus (Efeseni 5:1). Suntem hotărâţi să facem toate lucrurile cu iubire, identificându-ne astfel ca discipoli ai lui Cristos. — Ioan 13:35.
21–23. Ce vor face în continuare Martorii lui Iehova, şi de ce anume sunt ei convinşi?
21 În al şaselea rând: Să predicăm fără întrerupere vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu, să facem discipoli, să îi instruim în ce priveşte modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu şi să-i încurajăm să participe la întrunirile congregaţiei pentru a primi o instruire suplimentară. — Matei 24:14; 28:19, 20; Evrei 10:24, 25.
22 În al şaptelea rând: Să punem în continuare voinţa lui Dumnezeu pe primul plan în viaţa noastră, atât individual, cât şi ca organizaţie religioasă. Folosind ca ghid Cuvântul său, Biblia, nu ne vom abate nici la dreapta, nici la stânga, confirmând astfel că modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu este superior modurilor de viaţă promovate de lume. Suntem hotărâţi să urmăm modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu cu fermitate şi loialitate, acum şi pentru totdeauna!
23 Adoptăm această rezoluţie deoarece ne punem toată încrederea în promisiunea iubitoare a lui Iehova potrivit căreia cel care înfăptuieşte voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna. Adoptăm această rezoluţie deoarece suntem convinşi că a trăi potrivit principiilor, sfaturilor şi îndemnurilor scripturale constituie cel mai bun mod de viaţă în prezent şi pune un fundament excelent pentru viitor, astfel încât să apucăm cu fermitate adevărata viaţă (1 Timotei 6:19; 2 Timotei 4:7b, 8). Mai presus de toate, adoptăm această rezoluţie deoarece îl iubim pe Iehova Dumnezeu cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru, cu toată mintea noastră şi cu toată puterea noastră!
24, 25. Cum s-a răspuns la rezoluţia propusă, şi care este hotărârea celor ce umblă pe calea lui Iehova?
24 Toţi participanţii la acest congres care sunt de acord cu adoptarea acestei rezoluţii sunt rugaţi să spună DA!“
25 Sute de arene şi stadioane din întreaga lume au răsunat în timp ce toate persoanele din asistenţă au răspuns cu un asurzitor „DA!“. Martorii lui Iehova sunt siguri că vor persevera pe calea lui Iehova. Ei au o încredere deplină în Iehova şi nutresc convingerea că el îşi va duce la îndeplinire promisiunile. Ei îi vor rămâne loiali lui, indiferent ce se va întâmpla, fiind hotărâţi să înfăptuiască voinţa sa.
„Dumnezeu este pentru noi“
26. În ce situaţie fericită se află cei ce umblă pe calea lui Iehova?
26 Martorii lui Iehova îşi amintesc îndemnul psalmistului care a spus: „Speră în Iehova şi respectă calea sa, şi el te va înălţa ca să iei în stăpânire pământul“ (Psalmul 37:34, NW). Ei nu uită cuvintele încurajatoare ale lui Pavel: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat pe însuşi Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate?“ (Romani 8:31, 32). Într-adevăr, dacă vom persevera pe calea lui Iehova, el ne va da „toate din belşug, ca să ne bucurăm de ele“ (1 Timotei 6:17). Ce alt loc mai bun ar putea exista decât acela unde ne aflăm acum: pe calea lui Iehova, mergând alături de dragii noştri fraţi şi surori! Avându-l pe Iehova de partea noastră, să fim hotărâţi să rămânem aici şi să perseverăm până la sfârşit, fiind deplin convinşi că, la timpul stabilit de el, vom vedea împlinirea tuturor promisiunilor sale. — Tit 1:2.
[Notă de subsol]
a Referindu-se la cuvântul grecesc tradus aici „să se distreze“, un comentator spune că acesta se referă la dansurile care aveau loc la sărbătorile păgâne şi adaugă: „După cum se ştie, multe dintre aceste dansuri aveau menirea precisă de a stârni cele mai neruşinate patimi“.
Vă amintiţi?
◻ Ce se cere din partea unui creştin pentru a umbla pe calea lui Iehova?
◻ De ce trebuie să cultivăm încredere în Iehova şi loialitate faţă de el?
◻ Ce ajutor avem la îndemână în timp ce umblăm pe calea lui Iehova?
◻ Menţionaţi câteva idei principale ale rezoluţiei adoptate la congresele „Modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu“.
[Legenda fotografiilor de la pagina 18]
La congresele de district şi internaţionale „Modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu“ a fost adoptată o rezoluţie importantă