ZIUA JUDECĂȚII

„Zi”, sau perioadă, în care Dumnezeu le cere socoteală anumitor grupuri, națiunilor sau omenirii în general. Poate fi un timp în care cei deja judecați și condamnați la moarte sunt distruși, iar alții primesc șansa de a fi eliberați și chiar de a trăi veșnic. Isus Cristos și apostolii săi au făcut referire la o viitoare ‘Zi a Judecății’, în care vor fi judecați atât cei vii, cât și cei care au murit. (Mt 10:15; 11:21-24; 12:41, 42; 2Ti 4:1, 2)

Perioade de judecată în trecut. De-a lungul timpului, au fost ocazii în care Iehova le-a cerut socoteală pentru faptele lor unor popoare și națiuni și a executat asupra lor judecata, distrugându-le. Executarea sentințelor sale nu a însemnat o manifestare arbitrară sau necontrolată de putere. În unele situații, termenul ebraic tradus prin „judecată” (mişpát) este redat și prin „dreptate” sau „ceea ce este drept”. (Ezr 7:10, BS; Ge 18:25) Biblia subliniază că Iehova „iubește dreptatea și justiția”. Prin urmare, când își execută sentințele, el manifestă aceste calități. (Ps 33:5)

Unii au fost distruși de Iehova din cauza conduitei lor rele în viața de zi cu zi. Un exemplu în acest sens sunt locuitorii Sodomei și ai Gomorei. Iehova a cercetat cele două orașe și a constatat că locuitorii lor se făceau vinovați de păcate foarte grave. Prin urmare, a decis să le distrugă complet. (Ge 18:20, 21; 19:14) Mai târziu, Iuda a scris despre Sodoma și Gomora că au suferit „pedeapsa judecătorească [gr. díkēn; «judecată», Biblia de la Blaj, 1795] a unui foc veșnic”. (Iuda 7) Astfel, cele două orașe au avut parte de o „zi” de judecată.

Iehova a chemat la judecată anticul Babilon, un dușman care s-a împotrivit mult timp lui Dumnezeu și poporului Său. Întrucât babilonienii au fost exagerat de cruzi cu evreii, nu intenționau să-i elibereze după cei 70 de ani de exil și îi atribuiau lui Marduk victoria asupra poporului lui Dumnezeu, Babilonul merita să fie judecat și condamnat. (Ier 51:36; Is 14:3-6, 17; Da 5:1-4) Sentința a fost executată asupra Babilonului în anul 539 î.e.n., când a fost cucerit de mezi și perși. Fiindcă aceasta s-a întâmplat ca executare a sentinței lui Iehova, perioada respectivă a putut fi numită „ziua lui Iehova”. (Is 13:1, 6, 9)

În mod asemănător, Ieremia a profețit că Dumnezeu avea să judece unele națiuni, printre care și edomiții. (Ier 25:17-31) Această națiune, care i-a urât pe Iehova și poporul său, a fost judecată și distrusă în „ziua lui Iehova”. (Ob 1, 15, 16)

Când Iuda și Ierusalim și-au atras dezaprobarea divină din cauza infidelității lor, Dumnezeu a promis că ‘va executa judecata în mijlocul lor’. (Eze 5:8) Sentința judecătorească de distrugere a fost executată în 607 î.e.n., în „ziua mâniei lui Iehova”. (Eze 7:19) Și Ioel a prezis o „zi”, sau o perioadă, de judecată asupra Ierusalimului. Conform profeției lui, spiritul sfânt urma să fie turnat peste oameni înainte de „ziua cea mare și înfricoșătoare a lui Iehova”. (Ioe 2:28-31) În ziua Penticostei din 33 e.n., inspirat de spiritul sfânt, Petru a explicat că acea profeție se împlinea chiar atunci. (Fa 2:16-20) „Ziua lui Iehova” a venit în 70 e.n., când armatele romane au executat judecata divină asupra evreilor. Așa cum prezisese Isus, acelea au fost ‘zile în care s-a făcut dreptate’. (Lu 21:22; vezi DISTRUGERE, NIMICIRE.)

Perioade de executare a judecății în viitor. Pe lângă zilele de judecată profețite în Scripturile ebraice și care au avut loc în trecut, Biblia menționează clar și unele zile de judecată viitoare. În Revelația se vorbește despre un timp în care „Babilonul cel Mare” va fi complet ars în foc, ca pedeapsă pentru că a comis prostituție spirituală cu națiunile pământului și s-a îmbătat cu sângele martorilor lui Isus. (Re 17:1-6; 18:8, 20; 19:1, 2) Făcând referire la ceea ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, Petru menționează o altă zi de executare a judecății divine și prezice că va veni „ziua de judecată și de distrugere a oamenilor lipsiți de pietate”. (2Pe 3:7) Această sentință de distrugere va fi executată de „Cuvântul lui Dumnezeu”, care va lovi națiunile cu o sabie lungă. (Re 19:11-16; compară cu Iuda 14, 15.) În secolul I, judecata împotriva Diavolului fusese pronunțată deja, iar demonii conduși de el știau și ei că urmau să fie aruncați în abis împreună cu Satan. (1Ti 3:6; Lu 8:31; Re 20:1-3) În cazul lor, judecata viitoare va însemna pur și simplu executarea sentinței primite deja. (Iuda 6; 2Pe 2:4; 1Co 6:3)

Judecata nu duce neapărat la condamnare. În Scripturile grecești creștine, termenul „judecată” (gr., krísis și kríma) face referire de obicei la o judecată nefavorabilă sau la condamnare. În Ioan 5:24, 29, ‘judecata’ este pusă în contrast cu ‘viața’ sau cu ‘viața veșnică’, fiind așadar o condamnare definitivă la moarte. (2Pe 2:9; 3:7; Ioa 3:18, 19) Totuși, nu orice judecată nefavorabilă duce inevitabil la distrugere. De exemplu, în 1 Corinteni 11:27-32, Pavel a spus că o persoană care mânca și bea la Cina Domnului fără să discearnă corect ce făcea, ar fi putut ajunge să-și mănânce sau să-și bea „propria condamnare”. Apoi Pavel a adăugat: „Când suntem judecați, suntem și disciplinați de Iehova, ca să nu fim condamnați împreună cu lumea”. Prin urmare, este posibil ca o persoană să primească o judecată nefavorabilă, dar întrucât se căiește, să nu fie distrusă pentru totdeauna.

Ideea că judecata nu înseamnă neapărat condamnare la distrugere reiese și din 2 Corinteni 5:10. Aici citim următoarele, cu privire la cei ce se prezintă în fața scaunului de judecată: „Fiecare să-și primească plata potrivit lucrurilor pe care le-a făcut [. . .] fie bune, fie rele”. În Revelația 20:13 se vorbește despre o judecată care are drept rezultat o sentință favorabilă pentru multe persoane. Dintre cei morți, aceia care au parte de o judecată nefavorabilă sunt aruncați în „lacul de foc”. Însă toți ceilalți, în urma judecății primesc o sentință favorabilă, ‘fiind găsiți scriși în cartea vieții’. (Re 20:15)

O zi de judecată în care fiecare va da socoteală. Evreii precreștini știau că Dumnezeu îl considera pe fiecare răspunzător pentru faptele sale. (Ec 11:9; 12:14) Scripturile grecești creștine afirmă că, în viitor, va exista o perioadă, sau o „zi”, în care oamenii vor fi judecați individual, atât cei ce vor fi în viață în acel moment, cât și cei ce au murit în trecut. (2Ti 4:1, 2)

Cine va face judecata? În Scripturile ebraice, Iehova este numit „Judecătorul întregului pământ” (Ge 18:25), iar în Scripturile grecești, „Judecătorul tuturor”. (Ev 12:23) Totuși, el l-a delegat pe Fiul său să judece în locul său. (Ioa 5:22) Cu referire la Isus, Biblia afirmă că el este „numit” și „decretat” să fie judecător. (Fa 10:42; 17:31; 2Ti 4:1) Întrucât Isus este învestit de Dumnezeu cu autoritatea de a judeca, nu există o contradicție între afirmațiile: „toți vom sta înaintea scaunului de judecată a lui Dumnezeu” și „toți trebuie să ne prezentăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos”. (Ro 14:10; 2Co 5:10)

De asemenea, Isus le-a spus apostolilor săi că, atunci când el va sta pe tron, la „crearea din nou”, și ei ‘vor sta pe 12 tronuri și vor judeca’. (Mt 19:28; Lu 22:28-30) Pavel a arătat că ‘cei chemați să fie sfinți’ vor judeca lumea (1Co 1:2; 6:2), iar apostolul Ioan a văzut într-o viziune că anumite persoane urmau să primească „autoritate să judece”. (Re 20:4) Conform versetelor de mai sus, din acest grup de persoane fac parte apostolii și ceilalți sfinți. Această idee este susținută de partea a doua a versetului din Revelația 20:4, care vorbește despre cei ce vor domni cu Cristos o mie de ani. Ei vor fi regi și judecători alături de Isus.

În Ziua Judecății se va face în mod sigur o judecată dreaptă, întrucât „hotărârile sale [ale lui Iehova] judecătorești sunt adevărate și drepte”. (Re 19:1, 2) Și judecata făcută de cei pe care el îi autorizează este o judecată dreaptă. (Ioa 5:30; 8:16; Re 1:1; 2:23) Justiția nu va fi pervertită, iar faptele nu vor fi tăinuite.

Ziua judecății și învierea. Când a folosit expresia „Ziua Judecății”, Isus a menționat și învierea. El a spus cu privire la un oraș care refuza să asculte mesajul apostolilor: „În Ziua Judecății va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei și Gomorei decât pentru orașul acela”. (Mt 10:15) Isus a folosit în acest caz o hiperbolă (întrucât Sodoma și Gomora au fost distruse pentru totdeauna), însă din afirmația sa reiese că cel puțin unele persoane din acel oraș evreiesc urmau să aibă parte de o judecată viitoare. (Compară cu Mt 11:22-24; Lu 10:13-15; Iuda 7.) Următoarele cuvinte ale lui Isus fac și mai clar referire la înviere: „La judecată, regina sudului va fi sculată din morți”. (Mt 12:41, 42; Lu 11:31, 32) Ideea că Ziua Judecății presupune o înviere ne ajută să înțelegem și afirmația Bibliei conform căreia Isus îi va judeca „pe cei vii și pe cei morți”. (Fa 10:42; 2Ti 4:1)

Un alt argument că în Ziua Judecății mulți dintre cei judecați vor fi de fapt persoane înviate este pasajul din Revelația 20:12, 13. Aici Ioan vede un grup de oameni „stând în picioare înaintea tronului”. El îi menționează pe cei morți și spune că moartea și Mormântul i-au dat înapoi pe morții din ele. Aceste persoane sunt judecate.

Când va veni Ziua Judecății? În Ioan 12:48, Cristos a arătat că există o legătură între judecarea oamenilor și „ziua din urmă”. Conform cuvintelor din Revelația 11:17, 18, morții vor fi judecați după ce Dumnezeu va lua marea sa putere și va începe să domnească într-un mod special ca rege. Evenimentele descrise în capitolele 19 și 20 din Revelația oferă mai multe detalii despre acest subiect. Acolo se vorbește despre un război în care „Regele regilor” îi distruge pe „regii pământului și armatele lor”. (În Revelația 16:14, această confruntare este numită „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic”.) Apoi Satan este legat pentru o mie de ani, timp în care Cristos și coregenții săi vor acționa ca judecători. În acest context sunt menționate învierea și judecarea morților, acesta fiind un indiciu care ne ajută să înțelegem când va veni Ziua Judecății. Din punct de vedere biblic, nu este neobișnuit ca o perioadă de o mie de ani să fie considerată „o zi”. (2Pe 3:8; Ps 90:4)

Baza pentru judecată. Revelația 20:12 descrie ce se va întâmpla pe pământ în perioada judecății și arată că morții readuși la viață ‘vor fi judecați după cele scrise în suluri, potrivit faptelor lor’. Cei înviați nu vor fi judecați pentru faptele lor din trecut, întrucât în Romani 6:7 este enunțat principiul: „Cine a murit a fost iertat de păcat”.

Totuși, Isus a spus că unora care au refuzat să ia aminte la lucrările sale de putere și să se căiască sau au fost nereceptivi la mesajul din partea lui Dumnezeu le va fi greu să înfăptuiască voința divină în Ziua Judecății. (Mt 10:14, 15; 11:21-24)