Acordaţi-le onoare altora

„Fiţi primii în a vă acorda onoare unii altora.“ — ROMANI 12:10, NW.

 1, 2. a) Ce obicei trebuie să ne facem pentru a demonstra că suntem umili? b) Cu ce sens este folosit deseori cuvântul „onoare“ în Biblie, şi cui îi este uşor să acorde onoare?

ARTICOLUL precedent a pus accentul pe următorul sfat din Cuvântul lui Dumnezeu: „Toţi să vă încingeţi cu umilinţă unii faţă de alţii, căci Dumnezeu li se opune celor orgolioşi, dar le dă bunătate nemeritată celor umili“ (1 Petru 5:5, NW). O modalitate de a ne încinge cu umilinţă este să ne facem un obicei din a le acorda onoare altora.

² Cuvântul „onoare“ este folosit deseori în Biblie pentru a arăta respectul, stima şi consideraţia pe care trebuie să le acordăm altora. Îi onorăm pe alţii fiind amabili cu ei, respectându-le demnitatea, ascultându-le punctul de vedere şi fiind gata să satisfacem cererile rezonabile pe care ni le fac. De obicei, celor umili nu le este greu să procedeze astfel. Însă celor mândri le poate fi greu să acorde o onoare sinceră. Mai degrabă, ei încearcă, probabil, să obţină favoruri apelând la linguşire ipocrită.

Iehova le acordă onoare oamenilor

 3, 4. Cum i-a acordat Iehova onoare lui Avraam, şi de ce?

³ Iehova însuşi ne dă exemplu în ce priveşte faptul de a acorda onoare. El i-a creat pe oameni cu liber arbitru şi nu îi tratează ca pe nişte roboţi (1 Petru 2:16). De exemplu, când i-a spus lui Avraam că Sodoma urma să fie distrusă din cauza nelegiuirii crase care exista acolo, Avraam a întrebat: „Vei nimici Tu oare şi pe cel drept împreună cu cel rău? Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni drepţi: îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din cauza celor cincizeci de oameni drepţi care sunt acolo?“ Iehova a răspuns că va cruţa oraşul pentru cei 50 de oameni drepţi. Apoi Avraam a continuat să-l implore pe Iehova cu umilinţă. Dar dacă erau numai 45, 40, 30, 20 sau 10 oameni drepţi? Iehova i-a dat lui Avraam asigurarea că nu va distruge Sodoma dacă se găseau acolo numai zece oameni drepţi. — Geneza 18:20–33.

⁴ Cu toate că ştia că în Sodoma nu erau zece oameni drepţi, Iehova i-a acordat onoare lui Avraam ascultând punctul său de vedere şi tratându-l în mod respectuos. De ce? Deoarece „Avram L-a crezut pe DOMNUL, şi El i-a socotit lucrul acesta ca dreptate“. Avraam a fost numit „prietenul lui Dumnezeu“ (Geneza 15:6; Iacov 2:23). În plus, Iehova a văzut că Avraam le-a acordat onoare altora. Când s-a iscat o ceartă privitoare la teritoriu între păzitorii vitelor sale şi cei ai nepotului său Lot, Avraam i-a acordat onoare lui Lot spunându-i să aleagă el primul regiunea pe care o dorea. Lot a ales pământul pe care l-a considerat a fi cel mai bun, iar Avraam s-a mutat în altă parte. — Geneza 13:5–11.

 5. Cum i-a acordat Iehova onoare lui Lot?

⁵ În mod asemănător, Iehova i-a acordat onoare dreptului Lot. Înainte de a fi distrusă Sodoma, el i-a spus lui Lot să fugă într-o regiune muntoasă. Cu toate acestea, Lot a spus că nu voia să meargă acolo; el a preferat să meargă în apropiatul Ţoar, deşi acel oraş se afla în zona care urma să fie distrusă. Iehova i-a spus lui Lot: „Iată că-ţi îngădui şi lucrul acesta şi nu voi nimici cetatea de care ai vorbit“. Iehova i-a acordat onoare fidelului Lot îndeplinindu-i cererea. — Geneza 19:15–22; 2 Petru 2:6–9.

 6. Cum i-a acordat Iehova onoare lui Moise?

⁶ Când Iehova l-a trimis pe Moise înapoi în Egipt pentru a elibera poporul Său din sclavie şi pentru a-i spune lui Faraon să-l lase pe poporul Său să plece, Moise a răspuns: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară“. Iehova i-a dat lui Moise următoarea asigurare: „Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus“. Însă Moise şovăia în continuare. De aceea, Iehova l-a asigurat din nou pe Moise de sprijinul Său şi a hotărât să-l trimită împreună cu el pe fratele lui, Aaron, ca purtător de cuvânt. — Exodul 4:10–16.

 7. De ce a fost Iehova gata să le acorde onoare altora?

⁷ În toate aceste cazuri, Iehova a dovedit că era gata să le acorde onoare altora, îndeosebi celor ce îi slujeau. Deşi ceea ce au cerut ei era poate diferit de ce intenţionase Iehova la început, el a luat în considerare cererile lor şi a ţinut cont de ele în măsura în care acestea nu au contravenit scopului său.

Isus le-a acordat onoare altora

 8. Cum i-a acordat Isus onoare unei femei care era foarte bolnavă?

⁸ Isus l-a imitat pe Iehova în ce priveşte faptul de a le acorda onoare altora. Odată, într-o mulţime s-a aflat o femeie care suferea de 12 ani de o scurgere de sânge. Medicii nu reuşiseră să o vindece. Sub Legea mozaică, ea era considerată necurată din punct de vedere ceremonial şi nu avea ce căuta în acea mulţime. Ea a mers în spatele lui Isus, i-a atins veşmântul şi s-a vindecat. Isus nu a insistat asupra detaliilor Legii, certând-o pentru ce a făcut. Dimpotrivă, ştiind în ce stare era, el i-a acordat onoare spunându-i: „Fiică, credinţa ta te-a făcut bine; du-te în pace şi fii vindecată de boala ta!“ — Marcu 5:25–34; Leviticul 15:25–27.

 9. Cum i-a acordat Isus onoare unei femei neisraelite?

⁹ Cu altă ocazie, o femeie feniciană i-a spus lui Isus: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este stăpânită de un demon“. Ştiind că fusese trimis la naţiunea Israel şi nu la neamuri, Isus i-a spus: „Nu este bine să iei pâinea copiilor [lui Israel] şi s-o arunci la căţei [neamuri]“. Femeia i-a răspuns: „Dar şi căţeii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor“. Apoi Isus i-a spus: „O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se după cum voieşti!“ Fiica ei a fost vindecată. Isus i-a acordat onoare acestei neisraelite datorită credinţei ei. Chiar şi expresia folosită de el „căţei“, în loc de câini sălbatici, a atenuat comparaţia, dovedind compasiunea sa. — Matei 15:21–28.

10. Ce lecţie impresionantă i-a învăţat Isus pe discipolii săi, şi de ce a fost ea necesară?

¹⁰ Isus a continuat să-i înveţe pe discipolii săi cu privire la necesitatea de a fi umili şi de a le acorda onoare altora, deoarece ei erau încă egocentrici. Odată, după ce se certaseră, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeaţi unul cu altul?“ Ei au tăcut, deoarece „discutaseră [avuseseră o dispută, NW] între ei cine să fie mai mare“ (Marcu 9:33, 34). Chiar în noaptea dinaintea morţii lui Isus, „a fost şi o ceartă între ei, ca să ştie care dintre ei avea să fie socotit ca cel mai mare“ (Luca 22:24). De aceea, în timpul mesei de Paşte, Isus „a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor“. Ce lecţie impresionantă! Isus era Fiul lui Dumnezeu, fiind primul după Iehova în tot universul. Cu toate acestea, spălându-le picioarele el i-a învăţat pe discipolii săi o lecţie onorabilă. Iată ce le-a spus el: „Eu v-am dat un exemplu, pentru ca aşa cum v-am făcut Eu, să faceţi şi voi“. — Ioan 13:5–15.

Pavel a acordat onoare

11, 12. Ce a învăţat Pavel după ce a devenit creştin, şi cum a aplicat el lucrul acesta faţă de Filimon?

¹¹ Imitându-l pe Isus Cristos, apostolul Pavel le-a acordat onoare altora (1 Corinteni 11:1). El a spus: „N-am căutat slavă de la oameni . . . Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii“ (1 Tesaloniceni 2:6, 7). O doică are grijă de copiii ei mici. După ce Pavel a devenit creştin, el a învăţat să fie umil şi le-a acordat onoare colaboratorilor săi creştini tratându-i cu delicateţe. Procedând astfel, el le-a respectat şi liberul arbitru, după cum demonstrează o întâmplare care a avut loc când el era deţinut la Roma.

¹² Un sclav fugar, pe nume Onisim, a ascultat învăţătura lui Pavel. El a devenit creştin, precum şi un prieten al lui Pavel. Stăpânul acestui sclav era Filimon, şi el creştin, care trăia în Asia Mică. Într-o scrisoare adresată lui Filimon, Pavel i-a scris cât de folositor i-a fost Onisim: „Aş fi dorit să-l ţin la mine“. Cu toate acestea, Pavel i l-a înapoiat pe Onisim lui Filimon, deoarece a scris: „N-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele tău să nu fie sub constrângere, ci de bunăvoie“. Pavel nu a profitat de faptul că era apostol, ci i-a acordat onoare lui Filimon deoarece nu i-a cerut să-l lase pe Onisim la Roma. Mai mult decât atât, Pavel l-a îndemnat pe Filimon să-i acorde onoare lui Onisim, tratându-l „mult mai presus decât pe un rob: ca pe un frate iubit“. — Filimon 13–16.

Să acordăm onoare în zilele noastre

13. Ce ne spune Romani 12:10 să facem?

¹³ Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte: „Fiţi primii în a vă acorda onoare unii altora“ (Romani 12:10, NW). Aceasta înseamnă că nu trebuie să aşteptăm ca mai întâi alţii să ne acorde onoare, ci trebuie să luăm noi iniţiativa. „Nimeni să nu caute folosul său, ci al altuia“ (1 Corinteni 10:24; 1 Petru 3:8, 9). De aceea, slujitorii lui Iehova caută ocazii pentru a le acorda onoare membrilor familiei lor, colaboratorilor creştini din congregaţie şi chiar persoanelor din afara congregaţiei.

14. Cum îşi acordă reciproc onoare soţul şi soţia?

¹⁴ Biblia afirmă: „Hristos este Capul oricărui bărbat, [şi] bărbatul este capul femeii“ (1 Corinteni 11:3). Iehova îi cere bărbatului să-şi trateze soţia aşa cum a tratat Cristos congregaţia. În 1 Petru 3:7, soţului i se porunceşte să-i acorde soţiei „onoare ca unui vas mai slab, cel feminin“ (NW). El poate face lucrul acesta dovedind o dispoziţie sinceră de a o asculta pe soţia sa şi ţinând cont de sugestiile ei (Geneza 21:12). El o poate lăsa pe ea să aleagă prima când nu este vorba de vreun principiu biblic, o ajută şi se poartă amabil cu ea. La rândul ei, „soţia trebuie să aibă un respect profund faţă de soţul ei“ (Efeseni 5:33, NW). Ea ascultă de el, nu încearcă să facă întotdeauna ce vrea ea, nu îl subestimează şi nu îl cicăleşte. Ea manifestă umilinţă prin faptul că încearcă să nu îşi domine soţul, chiar şi atunci când are aptitudini deosebite în anumite domenii.

15. Ce consideraţie li se acordă persoanelor în vârstă, şi cum trebuie să reacţioneze ele?

¹⁵ În congregaţia creştină există persoane care merită în mod deosebit onoare, cum sunt persoanele în vârstă. „Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân“ (Leviticul 19:32). Lucrul acesta este valabil mai ales în cazul celor ce i-au slujit în mod fidel lui Iehova mulţi ani, deoarece „perii albi sunt o cunună de slavă, dacă se găsesc pe calea dreptăţii“ (Proverbele 16:31). Supraveghetorii trebuie să dea exemplu manifestând consideraţia cuvenită faţă de colaboratorii creştini care sunt mai în vârstă decât ei. Bineînţeles, şi cei în vârstă trebuie să dea dovadă de o atitudine respectuoasă faţă de cei mai tineri, îndeosebi faţă de cei care au responsabilitatea de a păstori turma. — 1 Petru 5:2, 3.

16. Cum îşi acordă reciproc onoare părinţii şi copiii?

¹⁶ Tinerii trebuie să-şi onoreze părinţii: „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci aceasta este drept. «Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta» este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă, «ca să fii fericit şi să trăieşti mulţi ani pe pământ»“. La rândul lor, părinţii le acordă onoare copiilor lor, deoarece lor li s-a spus ‘să nu îi provoace la mânie pe copiii lor, ci să-i crească în disciplina şi în învăţătura Domnului’. — Efeseni 6:1–4; Exodul 20:12.

17. Cine sunt cei care merită să li se acorde „o dublă onoare“?

¹⁷ De asemenea, trebuie să li se acorde onoare celor ce muncesc din greu pentru a sluji congregaţiei: „Bătrânii care prezidează în mod excelent să fie socotiţi demni de o dublă onoare, îndeosebi cei care lucrează din greu în vorbire şi predare“ (1 Timotei 5:17, NW). O modalitate prin care le putem acorda această onoare este aceea de a face ce se spune în Evrei 13:17: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi“.

18. Cum trebuie să ne purtăm cu cei din afara congregaţiei?

¹⁸ Trebuie să le acordăm onoare celor din afara congregaţiei? Da, trebuie. De exemplu, nouă ni se porunceşte: „Orice suflet să fie supus autorităţilor care sunt mai presus de el“ (Romani 13:1). Aceste autorităţi sunt conducătorii acestei lumi cărora Iehova le permite să exercite autoritate până când Regatul său le va lua locul (Daniel 2:44). De aceea, noi le ‘dăm tuturor ce suntem datori: cui datorăm impozitul, dăm impozitul; cui datorăm vama, dăm vama; cui datorăm frica, dăm frica; cui datorăm cinstea [onoarea, NW], dăm cinstea [onoarea, NW]’ (Romani 13:7). Trebuie să „cinstim [onorăm, NW] pe toţi oamenii [bărbaţi sau femei]“. — 1 Petru 2:17.

19. Cum le putem „face bine“ altora şi cum le putem acorda onoare?

¹⁹ Deşi este adevărat că trebuie să le acordăm onoare chiar şi celor din afara congregaţiei, observaţi pe ce pune accentul Cuvântul lui Dumnezeu: „Aşadar, cât avem ocazie, să facem bine la toţi, dar mai ales celor din casa credinţei“ (Galateni 6:10). Bineînţeles, cea mai bună modalitate prin care le putem „face bine“ altora este să cultivăm şi să satisfacem necesităţile lor spirituale (Matei 5:3). Putem face lucrul acesta acordând atenţie sfatului lui Pavel: „Străduieşte-te să te prezinţi aprobat înaintea lui Dumnezeu, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului“. Când ne folosim cu tact de orice ocazie pentru a depune mărturie, ‘efectuându-ne deplin ministerul’, nu numai că le facem bine la toţi, dar le şi acordăm onoare. — 2 Timotei 2:15; 4:5, NW.

Să-l onorăm pe Iehova

20. Ce i s-a întâmplat lui Faraon şi armatelor sale, şi de ce?

²⁰ Iehova le acordă onoare creaturilor sale. Prin urmare, este raţional ca şi noi să-i acordăm onoare (Proverbele 3:9; Apocalipsa 4:11). De asemenea, Cuvântul lui Iehova afirmă: „Căci voi cinsti [onora, NW] pe cine Mă cinsteşte [onorează, NW], dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi“ (1 Samuel 2:30). Când Faraonului Egiptului i s-a spus să-l lase pe poporul lui Dumnezeu să plece, el a întrebat cu înfumurare: „Cine este [Iehova], ca să ascult de glasul Lui?“ (Exodul 5:2). Când Faraon şi-a trimis armatele pentru a-i nimici pe israeliţi, Iehova a despărţit apele Mării Roşii pentru Israel. Dar când egiptenii au venit după ei, Iehova a făcut ca apele să revină la loc. „[Iehova] a aruncat în mare carele lui faraon şi oastea lui“ (Exodul 14:26–28; 15:4). Astfel, refuzul arogant al lui Faraon de a-l onora pe Iehova a avut drept consecinţă sfârşitul lui dezastruos. — Psalmul 136:15.

21. De ce a fost Iehova împotriva lui Belşaţar, şi care a fost rezultatul?

²¹ Regele Belşaţar al Babilonului a refuzat să-l onoreze pe Iehova. În timpul unui ospăţ la care s-a băut în exces, el l-a dezonorat pe Iehova bând vin din vasele sfinte de aur şi de argint luate din templul din Ierusalim. Iar în timp ce făcea lucrul acesta, el îi preamărea pe zeii lui păgâni. Însă Daniel, slujitorul lui Iehova, i-a spus: „Nu ţi-ai smerit inima . . . ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor“. Chiar în acea noapte Belşaţar a fost ucis, iar regatul i-a fost luat. — Daniel 5:22–31.

22. a) De ce a venit mânia lui Iehova asupra conducătorilor Israelului şi asupra poporului lor? b) Cui i-a arătat Iehova favoare, şi cu ce rezultat?

²² În secolul I e.n., regele Irod a rostit un discurs înaintea poporului, care a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!“ Regele trufaş nu şi-a exprimat dezacordul, ci a dorit glorie. Din această cauză, „l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu“ (Faptele 12:21–23). Deoarece nu l-a onorat pe Iehova, ci s-a onorat pe sine, Irod a fost lovit mortal. Conducătorii religioşi de atunci l-au dezonorat pe Dumnezeu prin faptul că au conspirat să-l ucidă pe Isus, Fiul său. Unii conducători au ştiut că Isus preda adevărul, dar nu l-au urmat, „căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu“ (Ioan 11:47–53; 12:42, 43). Naţiunea în ansamblul ei nu l-a onorat pe Iehova sau pe Reprezentantul numit de el, Isus. Ca urmare a acestui fapt, Iehova nu le-a mai acordat onoare israeliţilor, lăsându-i pe ei şi templul lor pradă distrugerii. Însă el i-a păstrat în viaţă pe cei ce i-au onorat pe el şi pe Fiul său. — Matei 23:38; Luca 21:20–22.

23. Ce trebuie să facem pentru a trăi în lumea nouă a lui Dumnezeu (Psalmul 37:9–11; Matei 5:5)?

²³ Toţi cei ce doresc să trăiască în lumea nouă a lui Dumnezeu după ce prezentul sistem de lucruri va fi distrus trebuie să îi onoreze pe Dumnezeu şi pe Fiul său, Cristos Isus, şi să se supună lor (Ioan 5:22, 23; Filipeni 2:9–11). Cei care nu le acordă o asemenea onoare „vor fi nimiciţi din ţară“. Pe de altă parte, cei drepţi care îi onorează şi se supun cu adevărat lui Dumnezeu şi lui Cristos „vor locui ţara“. — Proverbele 2:21, 22.

Recapitulare:

◻ Ce înseamnă a le acorda altora onoare, şi cum a făcut Iehova lucrul acesta?

◻ Cum le-a acordat Isus şi Pavel onoare altora?

◻ Cine merită onoare în zilele noastre?

◻ De ce trebuie să-i onorăm pe Iehova şi pe Isus?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Iehova i-a acordat onoare lui Avraam, luând în considerare rugămintea lui

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

În căsniciile reuşite, soţii îşi acordă reciproc onoare