„Perspicacitatea îl face pe om încet la mânie”
Un antrenor de baschet este concediat pentru că a avut un acces de mânie.
Un copil ţipă cât îl ţine gura fiindcă nu este lăsat să facă ce vrea.
O mamă se ceartă cu fiul ei deoarece acesta şi-a lăsat camera în dezordine.
CU TOŢII am văzut oameni ieşindu-şi din fire şi, cu siguranţă, noi înşine ne-am înfuriat la un moment dat. Deşi mânia este o emoţie negativă, pe care ar trebui să o ţinem sub control, deseori simţim că avem motive întemeiate să ne supărăm, mai ales când ni se pare că cineva ne-a făcut o nedreptate. Un articol publicat de American Psychological Association sugerează că „mânia este o emoţie umană normală, de obicei benefică”.
Acest punct de vedere pare a fi în armonie cu ceea ce a scris apostolul Pavel sub inspiraţie divină. Recunoscând că, uneori, se întâmplă să ne supărăm, el a spus: „Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi! Să nu apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26). Având în vedere acest îndemn, este bine să dăm frâu liber mâniei sau ar trebui să facem tot posibilul să o controlăm?
ESTE BINE SĂ NE MÂNIEM?
Când a dat acest sfat cu privire la mânie, Pavel s-a gândit, probabil, la cuvintele psalmistului care a scris: „Înfuriaţi-vă, dar nu păcătuiţi!” (Psalmul 4:4). Ce a vrut să spună Pavel când a dat acest îndemn? În continuare, el explică: „Orice amărăciune răutăcioasă, furie, mânie, strigăt şi vorbire jignitoare să fie înlăturate de la voi, împreună cu orice răutate” (Efeseni 4:31). Pavel îi îndemna de fapt pe creştini să nu dea frâu liber mâniei. În articolul publicat de American Psychological Association se făcea următoarea observaţie: „Cercetătorii au ajuns la concluzia că «izbucnirile de mânie» nu fac altceva decât să intensifice furia şi agresivitatea şi nu rezolvă în niciun fel problema”.
Prin urmare, cum putem ‘să înlăturăm’ mânia şi toate efectele ei negative? Înţeleptul rege Solomon din Israelul antic a scris: „Perspicacitatea îl face pe om încet la mânie şi este frumos din partea lui să treacă peste fărădelege” (Proverbele 19:11). Cum ne ajută perspicacitatea când simţim că ne aprindem de mânie?
PERSPICACITATEA TEMPEREAZĂ MÂNIA
Perspicacitatea este capacitatea de a pătrunde în profunzimea lucrurilor, de a vedea dincolo de aparenţe. Cum ne ajută această calitate când suntem jigniţi sau provocaţi?
Probabil că ne simţim indignaţi când vedem o nedreptate. Totuşi, dacă dăm frâu liber emoţiilor şi reacţionăm în mod violent, am putea să ne rănim pe noi sau să rănim pe altcineva. Aşa cum un foc scăpat de sub control poate arde din temelii o casă, tot aşa mânia poate să ne distrugă reputaţia şi relaţiile cu alţii, inclusiv cu Dumnezeu. De aceea, când simţim că ne aprindem de mânie, este bine să privim situaţia în profunzime. Faptul de a înţelege mai bine ce se întâmplă ne va ajuta, cu siguranţă, să ne controlăm emoţiile.
Regele David, tatăl lui Solomon, a fost la un pas să-l ucidă pe un bărbat care se numea Nabal. Însă, pentru că a fost ajutat să privească dincolo de aparenţe, David n-a vărsat sânge nevinovat. El şi oamenii lui păziseră turmele de oi ale lui Nabal cât timp acestea se aflaseră în deşertul Iudeii. La tunsul oilor, David i-a trimis vorbă lui Nabal să-i dea nişte merinde. Însă Nabal i-a răspuns: „Să-mi iau eu pâinea, apa şi carnea tăiată, pe care am tăiat-o pentru cei ce-mi tund oile, şi să le dau unor oameni despre care nici nu ştiu de unde sunt?”. Câtă impertinenţă! Când a auzit aceste cuvinte, David a pornit cu aproximativ 400 de bărbaţi să-i ucidă pe Nabal şi toată casa lui (1 Samuel 25:4-13).
Auzind despre acest incident, Abigail, soţia lui Nabal, a ieşit repede în întâmpinarea lui David. Când i-a întâlnit pe David şi pe oamenii lui, a îngenuncheat şi a spus: „Îngăduie-i, te rog, sclavei tale să vorbească în auzul tău şi ascultă cuvintele sclavei tale!”. Apoi, Abigail i-a explicat că Nabal era un om nechibzuit şi că, dacă se răzbuna şi vărsa sânge, David avea să regrete această faptă (1 Samuel 25:24-31).
Prin cuvintele sale, Abigail l-a ajutat pe David să înţeleagă cum stăteau în realitate lucrurile şi, astfel, a contribuit la detensionarea situaţiei. David a înţeles în primul rând că Nabal era un om nechibzuit şi, în al doilea rând, că, dacă se răzbuna, îşi atrăgea vină de sânge. La fel ca David, poate că, dintr-un anumit motiv, ajungi să-ţi pierzi calmul. Cum ar trebui să procedezi? „Respiră adânc câteva clipe şi numără până la 10”, recomandă un articol despre gestionarea mâniei, publicat de o clinică renumită. Stai şi gândeşte-te care este cauza problemei şi ce consecinţe ar putea avea acţiunile tale. Lasă-te condus de perspicacitate şi controlează-ţi mânia sau chiar înlătur-o (1 Samuel 25:32-35).
În mod asemănător, mulţi oameni din zilele noastre au fost ajutaţi să-şi controleze mânia. De exemplu, Sebastian, care la vârsta de 23 de ani se afla într-o închisoare din Polonia, a reuşit cu ajutorul unui studiu din Biblie să nu-şi mai iasă din fire. El explică: „Mai întâi mă gândesc la problemă, apoi mă străduiesc să aplic sfaturile Bibliei. Am descoperit că Biblia este cel mai bun îndrumător”.
Setsuo a aplicat aceeaşi metodă. El spune: „La serviciu obişnuiam să ţip la colegi când mă enervam. De când studiez Biblia, în loc să ţip, mă întreb: A cui este de fapt vina? Nu cumva eu sunt cauza problemei?”. Aceste întrebări l-au ajutat să-şi tempereze mânia şi să-şi controleze emoţiile.
Izbucnirile de mânie sunt emoţii foarte puternice, dar sfaturile din Cuvântul lui Dumnezeu sunt şi mai puternice. Aplicând sfaturile înţelepte ale Bibliei şi rugându-te pentru ajutorul lui Dumnezeu, vei dobândi perspicacitatea necesară pentru a-ţi tempera mânia sau pentru a o înlătura complet.