LĂCOMIE

Dorință exacerbată sau nesățioasă. Atât verbul ebraic ḥamád, cât și verbul grecesc epithyméō înseamnă „dorință”. (Ps 68:16; Mt 13:17) Uneori, în funcție de context, aceste cuvinte ar putea transmite ideea de dorință rea sau egoistă. (Ex 20:17; Ro 7:7) Termenul grecesc pleonexía înseamnă literalmente „dorință de a avea mai mult” și este redat în Biblie prin „lăcomie”. (Ef 4:19; 5:3; Col 3:5)

Lăcomia se poate manifesta sub forma iubirii de bani, a dorinței de putere sau câștig ori sub forma poftei nestăpânite după mâncare și băutură, relații sexuale sau alte lucruri materiale. Scripturile îi avertizează pe creștini cu privire la această trăsătură degradantă și le poruncește să nu stea în compania cuiva care, cu toate că își spune „frate”, este stăpânit de lăcomie. (1Co 5:9-11) Oamenii lacomi sunt menționați alături de cei ce practică imoralitatea sexuală, de idolatri, de bărbații folosiți pentru scopuri nenaturale, de hoți, de bețivi, de cei ce insultă, de extorcatori, iar oamenii lacomi, de regulă, practică unele dintre aceste lucruri. Dacă un om continuă să se lase stăpânit de lăcomie, el nu va moșteni Regatul lui Dumnezeu. (1Co 6:9, 10)

Când condamnă vorbirea necugetată și glumele obscene, apostolul Pavel poruncește ca fornicația (adică imoralitatea sexuală) și necurăția sau lăcomia „nici să nu fie amintite” printre creștini. Acest lucru ar putea însemna că astfel de practici nu doar că nu ar trebui să existe printre creștini, dar nici nu ar trebui să constituie un subiect de discuție cu scopul de a plăcea cărnii. (Ef 5:3; compară cu Flp 4:8)

Este vizibilă în acțiuni. Lăcomia unui om este vizibilă în acțiuni care dezvăluie dorința lui greșită și exacerbată. Scriitorul biblic Iacov spune că dorința greșită, când devine roditoare, dă naștere păcatului. (Iac 1:14, 15) Astfel, o persoană lacomă poate fi identificată după acțiunile ei. Apostolul Pavel a spus că o persoană care este lacomă este și idolatră. (Ef 5:5) În dorința ei avidă, o astfel de persoană face din lucrul dorit un dumnezeu, punându-l mai presus de serviciul și închinarea aduse Creatorului. (Ro 1:24, 25)

Îl îndepărtează pe om de Dumnezeu. Creștinii au ieșit dintr-o lume în care conduita greșită, sub toate formele ei, este larg răspândită. Pavel subliniază că oamenii nu doar că practică astfel de lucruri, dar le și urmăresc cu lăcomie. Acești oameni sunt „înstrăinați de viața de la Dumnezeu”. Cei care devin creștini înțeleg că Cristos, Exemplul lor, nu a fost contaminat cu astfel de lucruri și că ei trebuie să se transforme „prin înnoirea minții” lor, îmbrăcând noua personalitate creștină. (Ef 4:17-24; Ro 12:2) În același timp însă ei trăiesc în mijlocul unei lumi lacome și trebuie să fie atenți să rămână curați în calitate de „surse de lumină în lume”. (1Co 5:9, 10; Flp 2:14, 15)

Oamenii stăpâniți de dorința lacomă după câștig necinstit nu întrunesc cerințele pentru a fi slujitori auxiliari în congregația creștină. (1Ti 3:8) Întrucât astfel de bărbați trebuie să fie exemple pentru congregație, principiul de mai sus se aplică tuturor membrilor congregației. (1Pe 5:2, 3) Acest lucru este întărit de ceea ce a spus Pavel cu altă ocazie, când a afirmat că oamenii lacomi nu vor moșteni Regatul. (Ef 5:5)

Isus Cristos a afirmat că lăcomia „îl întinează pe om”. (Mr 7:20-23) El a avertizat cu privire la „orice fel de lăcomie”, prezentând apoi ilustrarea despre un om bogat care era lacom și care, la moarte, nu s-a mai putut bucura de bogățiile sale, nici nu a mai avut control asupra lor, aflându-se în situația deplorabilă de a nu fi „bogat față de Dumnezeu”. (Lu 12:15-21) Creștinilor li se amintește că ‘viața lor este ascunsă cu Cristos’ și că, de aceea, trebuie să-și omoare „mădularele corpului” în ce privește lăcomia, dorințele rele și necurăția. (Col 3:3, 5)