Capitolul 14

A cui autoritate trebuie să o recunoşti?

 1, 2. Sunt oare dăunătoare toate formele de autoritate? Explică.

„AUTORITATE“! Pentru mulţi oameni acest cuvânt este neplăcut. Faptul acesta este uşor de înţeles, deoarece adeseori se face abuz de autoritate — la locul de muncă, în cadrul familiei şi din partea guvernelor. În mod realist, Biblia spune: „Un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit“ (Eclesiastul 8:9). Da, mulţi oameni au stăpânit peste alţii acţionând într-o manieră tiranică şi egoistă.

² Însă nu orice autoritate este dăunătoare. De exemplu, s-ar putea spune că şi corpul nostru exercită autoritate asupra noastră. El ne „ordonă“ să respirăm, să mâncăm, să bem şi să dormim. Este oare opresiv acest lucru? Nu. Acomodarea cu aceste cerinţe este spre binele nostru. Chiar dacă supunerea faţă de necesităţile corpului nostru este, poate, involuntară, există alte forme de autoritate care ne pretind o supunere deliberată. Să examinăm câteva exemple.

AUTORITATEA SUPREMĂ

 3. De ce Iehova este numit în mod justificat „Suveran Domn“?

³ În Biblie, Iehova este numit de peste 300 de ori „Suveran Domn“ (NW). Un suveran este cineva care posedă autoritate supremă. Ce îi conferă lui Iehova dreptul la această poziţie? Apocalipsa 4:11 răspunde astfel: „Vrednic eşti, Doamne [Iehova, NW] şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, pentru că Tu ai creat toate şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost create“.

 4. În ce fel decide Iehova să-şi exercite autoritatea?

⁴ În calitate de Creator al nostru, Iehova are dreptul să-şi exercite autoritatea aşa cum decide el. Acest lucru ar putea părea înfricoşător, îndeosebi dacă ne gândim că Dumnezeu deţine o ‘abundenţă de energie dinamică’. El este numit „Dumnezeul Cel Atotputernic“ — termen care, în ebraică, transmite ideea unei puteri copleşitoare (Isaia 40:26, NW; Geneza 17:1). Totuşi, Iehova îşi exercită puterea într-un mod binevoitor, deoarece calitatea sa dominantă este iubirea. — 1 Ioan 4:16.

 5. De ce nu este greu să ne supunem autorităţii lui Iehova?

⁵ Cu toate că Iehova avertizase că avea să aducă pedeapsa asupra răufăcătorilor nepenitenţi, Moise îl cunoştea în principal drept „[adevăratul, NW] Dumnezeu, Dumnezeul cel credincios, care Îşi ţine legământul şi îndurarea . . . faţă de cei care-L iubesc şi păzesc poruncile Lui“ (Deuteronomul 7:9). Gândeşte-te! Autoritatea Supremă a universului nu ne forţează să-i slujim. Dimpotrivă, noi ne simţim atraşi spre el datorită iubirii sale (Romani 2:4; 5:8). Supunerea faţă de autoritatea lui Iehova este chiar o plăcere, deoarece legile sale contribuie întotdeauna la folosul nostru maxim. — Psalmul 19:7, 8.

 6. Cum a apărut controversa referitoare la autoritate în grădina Edenului, şi care a fost rezultatul?

⁶ Primii noştri părinţi au respins suveranitatea lui Dumnezeu. Ei au dorit să decidă singuri ce era bine şi ce era rău (Geneza 3:4–6). Ca urmare a acestui fapt, au fost izgoniţi din locuinţa lor paradiziacă. Apoi, Iehova le-a permis oamenilor să creeze sisteme de exercitare a autorităţii care să le permită să trăiască într-o societate ordonată, chiar dacă era imperfectă. Care sunt unele dintre aceste autorităţi şi în ce măsură ne cere Dumnezeu să ne supunem acestora?

‘AUTORITĂŢILE SUPERIOARE’

 7. Cine sunt ‘autorităţile superioare’, şi ce legătură este între poziţia lor şi autoritatea lui Dumnezeu?

⁷ Apostolul Pavel a scris: „Orice suflet să fie supus autorităţilor [superioare, NW] care sunt mai presus de el; căci nu este autoritate decât de la Dumnezeu“. Cine sunt ‘autorităţile superioare’? Cuvintele lui Pavel din versetele următoare arată că acestea sunt autorităţi guvernamentale umane (Romani 13:1–7; Tit 3:1). Nu Iehova a instituit autorităţile guvernamentale umane, dar el a permis ca acestea să existe. De aceea, Pavel a putut scrie: „Şi cele care există sunt rânduite de Dumnezeu“. Ce indică aceasta cu privire la o asemenea autoritate pământească? Că ea este subordonată, sau inferioară, autorităţii lui Dumnezeu (Ioan 19:10, 11). Aşadar, atunci când se iveşte un conflict între legea umană şi legea lui Dumnezeu, creştinii trebuie să fie îndrumaţi de conştiinţa lor instruită biblic. Ei ‘trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni’. — Faptele 5:29.

 8. Ce foloase ai din partea autorităţilor superioare, şi cum poţi să-ţi dovedeşti supunerea faţă de ele?

⁸ În majoritatea cazurilor însă, autorităţile guvernamentale umane acţionează în calitate de ‘slujitor al lui Dumnezeu pentru binele nostru’ (Romani 13:4). În ce mod? Gândeşte-te la numeroasele servicii pe care le asigură autorităţile superioare, cum ar fi serviciile poştale, poliţia, pompierii, serviciile de salubritate şi învăţământul. „Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile“, a scris Pavel. „Căci ei sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat lucrul acesta“ (Romani 13:6). În ce priveşte impozitele sau oricare alte obligaţii legale, trebuie „să ne purtăm drept [cinstit, NW]“. — Evrei 13:18.

 9, 10. a) În ce măsură corespund autorităţile superioare aranjamentului lui Dumnezeu? b) De ce ar fi greşit să ne împotrivim autorităţilor superioare?

⁹ Uneori, autorităţile superioare îşi folosesc în mod greşit puterea. Ne absolvă oare aceasta de responsabilitatea de a rămâne supuşi faţă de ele? Nu, nicidecum. Iehova vede acţiunile rele ale acestor autorităţi (Proverbele 15:3). Faptul că tolerează guvernarea umană nu înseamnă că el închide ochii la corupţia acesteia; şi nici nu doreşte ca noi să facem acest lucru. Într-adevăr, nu peste mult timp, Dumnezeu „va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii“, înlocuindu-le cu guvernarea propriului său guvern drept (Daniel 2:44). Însă, până când se va realiza acest lucru, autorităţile superioare servesc unui scop util.

¹⁰ Pavel a explicat: „Cine se împotriveşte autorităţii, se împotriveşte rânduielii [aranjamentului, NW] lui Dumnezeu“ (Romani 13:2). Autorităţile superioare constituie „aranjamentul“ lui Dumnezeu în sensul că ele menţin o oarecare ordine, fără de care ar domni haosul şi anarhia. A ne împotrivi lor ar fi nescriptural şi iraţional. Să ilustrăm: Imaginează-ţi că ai suportat o intervenţie chirurgicală şi că plaga este ocrotită prin intermediul cusăturilor. Deşi sunt străine corpului, cusăturile servesc unui scop, pentru un timp limitat. Îndepărtarea lor prematură ar putea fi dăunătoare. În mod asemănător, autorităţile guvernamentale umane nu au făcut parte din scopul iniţial al lui Dumnezeu. Însă, până în momentul în care Regatul său va guverna în mod deplin asupra pământului, guvernele umane menţin coeziunea societăţii, îndeplinind o funcţie care corespunde voinţei lui Dumnezeu pentru timpul actual. Trebuie astfel să rămânem supuşi autorităţilor superioare, deşi acordăm prioritate legii şi autorităţii lui Dumnezeu.

AUTORITATEA ÎN FAMILIE

11. Cum ai explica principiul autorităţii capului?

¹¹ Familia este celula de bază a societăţii umane. În cadrul acesteia, soţul şi soţia pot găsi o companie recompensatoare, iar copiii pot fi ocrotiţi şi instruiţi pentru a ajunge la maturitate (Proverbele 5:15–21; Efeseni 6:1–4). Un asemenea aranjament nobil trebuie organizat în aşa fel încât să le dea posibilitatea membrilor familiei să trăiască în pace şi armonie. Iehova realizează acest lucru prin intermediul principiului autorităţii capului, principiu rezumat în următoarele cuvinte pe care le găsim în 1 Corinteni 11:3: „Hristos este Capul oricărui bărbat; . . . bărbatul este capul femeii şi . . . Dumnezeu este Capul lui Hristos“.

12, 13. Cine este capul familiei, şi ce se poate învăţa din modul în care Isus îşi exercita autoritatea de cap?

¹² Soţul este capul familiei. Dar şi peste el există un cap — Isus Cristos. Pavel a scris: „Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Biserica [congregaţia, NW] şi S-a dat pe Sine pentru ea“ (Efeseni 5:25). Un soţ reflectă supunerea sa faţă de Cristos când îşi tratează soţia în felul în care Isus şi-a tratat întotdeauna congregaţia (1 Ioan 2:6). Lui Isus i s-a încredinţat o mare autoritate, dar el şi-o exercită cu cea mai mare blândeţe, iubire şi rezonabilitate (Matei 20:25–28). Ca om, Isus nu a abuzat niciodată de poziţia sa de autoritate. El avea „o fire blândă şi o inimă umilă“ şi i-a numit pe continuatorii săi mai degrabă „prieteni“, decât „robi“. „Eu vă voi înviora“, le-a promis el, şi chiar a făcut-o. — Matei 11:28, 29, NW; Ioan 15:15.

¹³ Soţii învaţă din exemplul lui Isus că autoritatea creştină de cap nu este o poziţie în virtutea căreia să exercite o stăpânire aspră. Dimpotrivă, este o poziţie prin care se manifestă respect şi iubire plină de sacrificiu. Aceasta va elimina în mod categoric maltratarea fizică sau verbală a soţiei (Efeseni 4:29, 31, 32; 5:28, 29; Coloseni 3:19). Dacă un creştin şi-ar maltrata soţia în vreun fel, celelalte lucrări excelente ale lui ar fi fără valoare, iar rugăciunile lui ar fi împiedicate. — 1 Corinteni 13:1–3; 1 Petru 3:7.

14, 15. Cum o ajută cunoştinţa lui Dumnezeu pe o soţie să fie supusă soţului ei?

¹⁴ Atunci când un soţ imită exemplul lui Cristos, soţiei sale îi este mai uşor să împlinească cuvintele din Efeseni 5:22, 23: „Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, ca Domnului, căci soţul este capul soţiei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii“. La fel cum soţul trebuie să fie supus lui Cristos, o soţie trebuie să se supună soţului ei. Biblia dă de înţeles în mod clar că soţiile capabile merită onoare şi laudă pentru înţelepciunea lor divină şi pentru hărnicia lor. — Proverbele 31:10–31.

¹⁵ Supunerea unei soţii creştine faţă de soţul ei este relativă. Aceasta înseamnă că, în cazul în care supunerea ar duce la încălcarea legii divine, soţia trebuie să asculte mai degrabă de Dumnezeu decât de un om. Chiar şi atunci, poziţia fermă a soţiei trebuie să fie temperată de un „duh blând şi liniştit“. Ar trebui să fie evident că cunoştinţa lui Dumnezeu a făcut din ea o soţie mai bună (1 Petru 3:1–4). Acelaşi lucru este valabil şi în cazul unui creştin a cărui soţie este necredincioasă. Supunerea lui faţă de principiile biblice ar trebui să facă din el un soţ mai bun.

16. Cum pot copiii să imite exemplul dat de Isus atunci când era copil?

¹⁶ În Efeseni 6:1 se scoate în evidenţă rolul copiilor, afirmându-se: „Ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci aceasta este drept“. Copiii creştini urmează exemplul lui Isus, care era supus părinţilor săi, în timp ce creştea. Ca băiat ascultător, el „progresa în înţelepciune şi în dezvoltare fizică şi în favoarea lui Dumnezeu şi a oamenilor“. — Luca 2:51, 52, NW.

17. Ce influenţă ar putea avea asupra copiilor modul în care părinţii lor îşi exercită autoritatea?

¹⁷ Modul în care părinţii îşi îndeplinesc responsabilităţile poate influenţa măsura în care copiii vor respecta autoritatea acestora sau se vor răzvrăti împotriva ei (Proverbele 22:6). Astfel, ar fi bine dacă părinţii s-ar întreba: ‘Îmi exercit oare autoritatea în mod iubitor sau aspru? Sunt tolerant?’ Din partea unui părinte temător de Dumnezeu se cere să fie iubitor şi înţelegător, totuşi ferm în ce priveşte aderarea la principiile sfinte. În mod potrivit, Pavel a scris: „Taţilor, nu provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi învăţătura Domnului“. — Efeseni 6:4; Coloseni 3:21.

18. Cum ar trebui să fie administrată disciplina părintească?

¹⁸ Părinţii ar trebui să-şi examineze în profunzime metodele de instruire, îndeosebi dacă doresc să aibă copii ascultători şi care să le aducă bucurie (Proverbele 23:24, 25). În Biblie, disciplina este, în esenţă, o formă de instruire (Proverbele 4:1; 8:33). Ea se află în legătură cu iubirea şi blândeţea, nu cu mânia şi brutalitatea. Aşadar, părinţii creştini trebuie să acţioneze cu înţelepciune şi să se înfrâneze atunci când îşi disciplinează copiii. — Proverbele 1:7.

AUTORITATEA ÎN CONGREGAŢIE

19. Cum s-a îngrijit Dumnezeu de ordinea excelentă din cadrul congregaţiei creştine?

¹⁹ Întrucât Iehova este un Dumnezeu al ordinii, este raţional ca el să-i asigure poporului său o conducere înzestrată cu autoritate şi bine organizată. În consecinţă, el l-a numit pe Isus în calitate de Cap al congregaţiei creştine (1 Corinteni 14:33, 40; Efeseni 1:20–23). Sub conducerea invizibilă a lui Cristos, Dumnezeu a autorizat un aranjament prin care bătrâni numiţi în fiecare congregaţie păstoresc turma cu însufleţire, de bunăvoie şi cu iubire (1 Petru 5:2, 3). Slujitorii ministeriali îi ajută în diferite moduri şi aduc un serviciu valoros în cadrul congregaţiei. — Filipeni 1:1.

20. De ce trebuie să le fim supuşi bătrânilor creştini numiţi, şi de ce este folositor acest lucru?

²⁰ Făcând referire la bătrânii creştini, Pavel a scris: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos“ (Evrei 13:17). În mod înţelept, Dumnezeu le-a încredinţat supraveghetorilor creştini responsabilitatea de a se îngriji de necesităţile spirituale ale membrilor congregaţiei. Aceşti bătrâni nu constituie o clasă de clerici. Ei sunt slujitori şi sclavi ai lui Dumnezeu, având rolul de a satisface necesităţile colaboratorilor lor în închinare, aşa cum a făcut şi Stăpânul nostru, Isus Cristos (Ioan 10:14, 15). Deoarece ştim că bărbaţi care întrunesc cerinţele scripturale se interesează de progresul şi creşterea noastră spirituală, aceasta ne încurajează să fim supuşi şi să manifestăm un spirit de colaborare. — 1 Corinteni 16:16.

21. Cum încearcă bătrânii numiţi să-i ajute spiritualiceşte pe colaboratorii lor creştini?

²¹ Uneori, s-ar putea ca oile să se rătăcească sau să fie ameninţate de elemente dăunătoare din lume. Sub conducerea Păstorului Principal, bătrânii, în calitate de subpăstori, sunt vigilenţi în ce priveşte necesităţile celor aflaţi în grija lor şi le acordă cu asiduitate atenţie personală (1 Petru 5:4). Ei îi vizitează pe membrii congregaţiei şi le oferă cuvinte de încurajare. Ştiind că Diavolul caută să tulbure pacea poporului lui Dumnezeu, bătrânii manifestă înţelepciunea de sus atunci când tratează diferite probleme (Iacov 3:17, 18). Ei se străduiesc din răsputeri să menţină unitatea şi armonia credinţei, lucruri pentru care s-a rugat însuşi Isus. — Ioan 17:20–22; 1 Corinteni 1:10.

22. Ce ajutor pot oferi bătrânii în cazul comiterii unei nelegiuiri?

²² Ce se întâmplă dacă un creştin se află în suferinţă sau se descurajează din cauza comiterii unui păcat? Sfaturile liniştitoare din Biblie şi rugăciunile sincere efectuate de bătrâni în folosul său pot contribui la restabilirea lui la starea de sănătate spirituală (Iacov 5:13–15). De asemenea, aceşti bărbaţi numiţi de spiritul sfânt au autoritatea de a disciplina şi de a mustra pe oricine adoptă o conduită greşită sau pune în pericol puritatea spirituală şi morală a congregaţiei (Faptele 20:28; Tit 1:9; 2:15). Pentru a menţine curată congregaţia, s-ar putea să fie necesar ca membrii congregaţiei să facă cunoscută comiterea unei nelegiuiri grave (Leviticul 5:1). Dacă un creştin care a comis un păcat grav acceptă disciplinarea şi mustrarea scripturală şi dă dovadă de căinţă sinceră, el va fi ajutat. Desigur, cei care încalcă în mod repetat legea lui Dumnezeu, fără să se căiască, sunt excluşi. — 1 Corinteni 5:9–13.

23. Ce oferă supraveghetorii creştini spre binele congregaţiei?

²³ Biblia a prezis că, sub conducerea lui Isus Cristos ca Rege, bărbaţi maturi spiritual urmau să fie numiţi pentru a oferi mângâiere, ocrotire şi înviorare poporului lui Dumnezeu (Isaia 32:1, 2). Ei urmau să se afle în frunte în calitate de evanghelizatori, păstori şi învăţători pentru a promova creşterea spirituală (Efeseni 4:11, 12, 16). Cu toate că uneori supraveghetorii creştini poate îi mustră, îi ceartă şi-i îndeamnă pe colaboratorii lor în credinţă, aplicarea învăţăturii sănătoase de către bătrâni, învăţătură care este bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, îi ajută pe toţi să se menţină pe calea vieţii. — Proverbele 3:11, 12; 6:23; Tit 2:1.

ACCEPTĂ PUNCTUL DE VEDERE AL LUI IEHOVA REFERITOR LA AUTORITATE

24. Cu privire la care controversă suntem testaţi zilnic?

²⁴ Primul bărbat şi prima femeie au fost testaţi în ce priveşte controversa supunerii faţă de autoritate. Nu este surprinzător faptul că şi noi ne confruntăm zilnic cu un test asemănător. Satan Diavolul a promovat în sânul omenirii un spirit de răzvrătire (Efeseni 2:2). Calea independenţei este făcută să apară în mod ademenitor superioară în comparaţie cu calea supunerii.

25. Ce foloase rezultă în urma respingerii spiritului răzvrătit al lumii şi în urma supunerii faţă de autoritatea pe care o exercită sau o permite Dumnezeu?

²⁵ Trebuie să respingem însă spiritul răzvrătit al lumii. Procedând astfel, vom constata că supunerea sfântă aduce bogate recompense. De exemplu, vom evita neliniştea şi frustrările de care au parte în mod obişnuit cei care intră în conflict cu autorităţile laice. Vom reduce neînţelegerile care predomină în multe familii şi ne vom bucura de foloasele unei asocieri iubitoare şi pline de căldură cu colaboratorii noştri de credinţă creştini. Mai presus de toate, supunerea noastră sfântă va avea drept rezultat o relaţie bună cu Iehova, Autoritatea Supremă.

VERIFICĂ-ŢI CUNOŞTINŢA

În ce mod îşi exercită Iehova autoritatea?

Cine sunt ‘autorităţile superioare’, şi cum le putem fi supuşi acestora?

Ce responsabilitate îi revine fiecărui membru al familiei conform principiului autorităţii capului?

Cum putem dovedi supunere în congregaţia creştină?

[Chenarul de la pagina 134]

SUPUŞI, NU SUBVERSIVI

Prin activitatea lor de predicare publică, Martorii lui Iehova indică spre Regatul lui Dumnezeu ca fiind singura speranţă de adevărată pace şi securitate a omenirii. Însă aceşti proclamatori zeloşi ai Regatului lui Dumnezeu nu sunt nicidecum subversivi pentru guvernele sub autoritatea cărora trăiesc. Dimpotrivă, Martorii fac parte dintre cetăţenii cei mai respectuoşi şi supuşi legilor. „Dacă toate confesiunile religioase ar fi ca martorii lui Iehova, a spus o oficialitate dintr-o ţară africană, n-am avea nici crime, nici spargeri, nici delincvenţă, nici deţinuţi, nici bombe atomice. Uşile n-ar mai fi întotdeauna zăvorâte.“

Recunoscând acest lucru, oficialităţi din multe ţări au permis ca lucrarea de predicare a Martorilor să se desfăşoare în mod liber. În alte ţări, interdicţiile sau restricţiile au fost ridicate atunci când autorităţile şi-au dat seama că Martorii lui Iehova exercită o influenţă în bine. Este aşa cum a scris apostolul Pavel în legătură cu supunerea faţă de autorităţile superioare: „Fă binele şi vei avea laudă de la ea“. — Romani 13:1, 3.