Soţilor, imitaţi iubirea lui Cristos!
ERA ultima zi a vieţii sale pământeşti. Isus le-a spus apostolilor fideli: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; aşa cum v-am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:34, 35). Într-adevăr, creştinii adevăraţi trebuie să se iubească unii pe alţii.
Adresându-se soţilor creştini, apostolul Pavel a scris: „Soţilor, continuaţi să vă iubiţi soţiile, aşa cum şi Cristos a iubit congregaţia şi s-a dat pe sine pentru ea“ (Ef. 5:25). Cum poate un soţ să aplice acest îndemn, mai ales dacă şi soţia lui îi slujeşte lui Iehova?
Cristos a preţuit congregaţia
Biblia spune că „soţii trebuie să-şi iubească soţiile ca pe corpul lor. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine, fiindcă nimeni nu şi-a urât vreodată carnea, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag, cum face şi Cristos cu congregaţia“ (Ef. 5:28, 29). Isus i-a iubit şi i-a preţuit pe discipoli. A fost bun şi blând cu ei, chiar dacă erau imperfecţi. S-a concentrat asupra calităţilor lor, pentru că voia ‘să-şi prezinte congregaţia în toată splendoarea ei’ (Ef. 5:27).
Urmând exemplul lui Isus, un soţ trebuie să arate prin cuvânt şi faptă că-şi iubeşte soţia. O femeie al cărei soţ îşi exprimă adesea iubirea se simte preţuită şi este fericită. În schimb, o femeie care este ignorată sau neglijată poate fi extrem de nefericită chiar dacă are tot confortul material.
Cum arată soţul că-şi preţuieşte soţia? El îi acordă demnitate şi o laudă cu căldură pentru sprijinul ei chiar şi în prezenţa altora. Dacă o realizare a familiei se datorează în mare măsură soţiei lui, nu ezită să vorbească despre asta în public. Iar când sunt numai ei doi, el îşi exprimă afecţiunea. O atingere, un zâmbet, o îmbrăţişare, un compliment pot părea lucruri mici, dar pentru o femeie înseamnă enorm.
„Nu-i este ruşine să-i numească «fraţi»“
Lui Isus ‘nu i-a fost ruşine să-i numească «fraţi»’ pe discipolii săi unşi (Evr. 2:11, 12, 17). Soţilor, nu uitaţi că soţia vă este şi soră de credinţă. Dedicarea ei lui Dumnezeu este mai importantă decât legământul de căsătorie, indiferent că s-a botezat înainte de a vă căsători sau după aceea. De pildă, când o invită să dea un răspuns, fratele care conduce o întrunire a congregaţiei o numeşte „soră“. Ea este deci şi sora ta, dar nu numai la Sala Regatului, ci şi acasă. Prin urmare, este foarte important să fii la fel de manierat şi de amabil cu ea acasă cum eşti la Sala Regatului.
Dar ce poţi face dacă uneori îţi este greu să păstrezi un echilibru între responsabilităţile din congregaţie şi cele din familie? Colaborează cu bătrânii şi slujitorii auxiliari şi instruieşte-i şi pe alţii să preia anumite responsabilităţi. Astfel, vei avea mai mult timp pentru sora care are cea mai mare nevoie de tine: soţia ta. Nu uita: de responsabilităţile din congregaţie s-ar putea achita şi alţi fraţi, dar responsabilităţile din familie nu le poţi îndeplini decât tu!
În plus, eşti capul familiei. Biblia spune: „Capul oricărui bărbat este Cristos, capul femeii este bărbatul“ (1 Cor. 11:3). Cum ar trebui deci să-ţi exerciţi autoritatea? Fără îndoială, nu citând întruna versetul de mai sus sau pretinzând respect, ci cu iubire. A-ţi exercita autoritatea cu înţelepciune înseamnă a te purta cu soţia ta potrivit exemplului lăsat de Isus (1 Pet. 2:21).
„Voi sunteţi prietenii mei“
Isus şi-a numit discipolii prieteni. Între el şi discipoli exista o bună comunicare. „Nu vă mai numesc sclavi“, le-a spus Isus, „fiindcă sclavul nu ştie ce face stăpânul lui. Ci v-am numit prieteni, pentru că toate lucrurile pe care le-am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut cunoscute“ (Ioan 15:14, 15). Biblia arată şi că făceau diverse lucruri împreună. De pildă, „Isus şi discipolii săi“ au participat la ospăţul de nuntă din Cana (Ioan 2:2). Aveau locuri preferate, precum grădina Ghetsimani. Biblia spune că „Isus se adunase acolo cu discipolii săi de multe ori“ (Ioan 18:2).
Fără îndoială, soţia trebuie să simtă că este pentru soţul ei cea mai apropiată fiinţă. Aşadar, bucuraţi-vă de viaţă împreună! Slujiţi-i lui Dumnezeu împreună, studiaţi Cuvântul său! Petreceţi timp împreună: plimbaţi-vă, discutaţi, mâncaţi împreună! Nu fiţi doar parteneri de căsătorie, fiţi prieteni de nedespărţit!
„I-a iubit până la sfârşit“
Isus ‘şi-a iubit discipolii până la sfârşit’ (Ioan 13:1). Unii soţi nu-l urmează pe Cristos în această privinţă. Poate chiar ajung să-şi părăsească „soţia tinereţii“ pentru o femeie mai tânără (Mal. 2:14, 15).
Există însă şi soţi care urmează exemplul lui Cristos. De pildă, Willi a trebuit să-şi îngrijească ani de zile soţia care avea mari probleme de sănătate. Cum a privit Willi această responsabilitate? El spune: „Mi-am considerat mereu soţia un dar nespus de preţios de la Dumnezeu. Acum 60 de ani, am promis că îi voi purta de grijă la bine şi la rău. Şi nu mi-am uitat promisiunea“.
Aşadar, soţilor, imitaţi iubirea lui Cristos! Preţuiţi-vă soţia, sora voastră de credinţă şi prietena voastră cea mai bună!
[Legenda fotografiei de la pagina 20]
Este soţia ta pentru tine cea mai apropiată fiinţă?
[Legenda fotografiei de la pagina 20]
‘Continuă să-ţi iubeşti soţia’