Capitolul 30

‘Apărarea şi stabilirea legală a veştii bune’

FIIND ţinta unei persecuţii intense, Martorii lui Iehova de pe întregul pământ au fost târâţi înaintea autorităţilor poliţieneşti, judiciare şi guvernamentale. Martorii au fost implicaţi în mii de procese, iar la sute dintre ele s-a făcut recurs la instanţe superioare. Lucrul acesta a avut un profund efect asupra legislaţiei înseşi şi adesea a consolidat garantarea libertăţilor individuale fundamentale. Dar nu acesta era obiectivul principal al Martorilor lui Iehova.

Dorinţa lor principală este aceea de a proclama vestea bună a Regatului lui Dumnezeu. Dacă intentează acţiuni judiciare, nu o fac pentru că ar fi agitatori sociali sau reformatori juridici. Obiectivul lor, la fel ca al apostolului Pavel, este ‘apărarea şi stabilirea legală a veştii bune’ (Filip. 1:7, NW). Când ajung înaintea autorităţilor guvernamentale, fie la cererea lor, fie pentru că sunt arestaţi pentru activitatea lor creştină, Martorii consideră şi aceasta drept o ocazie de a depune mărturie. Isus Cristos le-a spus discipolilor săi: „Din cauza Mea, veţi fi duşi înaintea stăpânitorilor şi înaintea împăraţilor, ca mărturie înaintea lor şi înaintea neamurilor“. — Mat. 10:18.

O avalanşă de procese în toată lumea

Cu mult înainte de primul război mondial, clerul, exercitând presiuni asupra autorităţilor locale, a încercat să-i împiedice pe Studenţii în Biblie să distribuie publicaţii în zonele lor de influenţă. Însă după primul război mondial opoziţia s-a intensificat. În diverse ţări, cei care se străduiau să asculte de porunca profetică a lui Cristos de a predica vestea bună a Regatului lui Dumnezeu ca mărturie s-au confruntat cu toate obstacolele juridice imaginabile. — Mat. 24:14.

Stimulaţi de dovada împlinirii profeţiilor biblice, Studenţii în Biblie au plecat de la congresul din Cedar Point (Ohio, 1922) hotărâţi să informeze lumea că timpurile neamurilor luaseră sfârşit şi că Domnul fusese învestit cu o mare autoritate şi domnea din ceruri ca Rege. „Vestiţi, vestiţi, vestiţi Regele şi regatul său“ era deviza lor. În acelaşi an, clerul din Germania a instigat poliţia pentru a-i aresta pe unii Studenţi în Biblie în timp ce distribuiau publicaţii biblice. Acesta nu a fost doar un incident izolat. În 1926, în tribunalele din Germania existau 897 de astfel de cazuri care erau în curs de cercetare. Aveau loc atât de multe procese, încât în 1926 Societatea Watch Tower a trebuit să instituie un departament juridic la Filiala sa din Magdeburg. Pe parcursul anului 1928, numai în Germania au fost intentate 1 660 de procese împotriva Studenţilor în Biblie şi presiunile continuau să crească an de an. Clerul era decis să pună capăt lucrării Studenţilor în Biblie şi se bucura când vreo decizie judecătorească îi dădea câştig de cauză.

În 1928, în Statele Unite, la South Amboy (New Jersey) nişte Studenţi în Biblie au fost arestaţi pentru că predicau din casă în casă. În interval de zece ani, numărul anual al arestărilor în legătură cu ministerul lor în Statele Unite a depăşit cifra de 500. Pe parcursul anului 1936, numărul a crescut brusc la 1 149. Pentru a furniza sfaturile necesare, a fost nevoie să se înfiinţeze un departament juridic şi la sediul Societăţii.

Şi în România, intensa activitate de predicare a întâmpinat o opoziţie puternică din partea autorităţilor aflate atunci la putere. Martorii lui Iehova care distribuiau publicaţii biblice erau adesea arestaţi şi bătuţi cu cruzime. Din 1933 până în 1939, Martorii au fost implicaţi în 530 de procese. Totuşi, legea ţării garanta libertatea; astfel recursurile făcute la Tribunalul Suprem din România s-au soldat cu multe decizii favorabile. Când a început să înţeleagă lucrul acesta, poliţia a continuat să confişte publicaţiile şi să-i maltrateze pe Martori, dar a încercat să evite acţiunea judiciară. După ce, în sfârşit, Societatea a putut fi înregistrată ca persoană juridică în România, adversarii au încercat să zădărnicească scopul acestei înregistrări legale obţinând o decizie judecătorească prin care se interzicea distribuirea publicaţiilor Watch Tower. Această decizie a fost revocată de un tribunal superior, însă atunci clerul l-a influenţat pe ministrul cultelor să intervină pentru a anula această revocare.

În Italia şi Ungaria, la fel ca în România, sub guvernele aflate atunci la putere, publicaţiile biblice folosite de Martori au fost confiscate de poliţie. Acelaşi lucru s-a întâmplat în Japonia, Coreea şi Coasta de Aur (azi Ghana). Martorilor lui Iehova veniţi din străinătate li s-a ordonat să părăsească Franţa. Timp de mulţi ani, nici unui Martor al lui Iehova nu i s-a permis să intre în Uniunea Sovietică pentru a predica despre Regatul lui Dumnezeu.

Din 1933 până în 1940, în timp ce febra naţionalismului cuprindea toată lumea, Martorii lui Iehova au fost puşi sub interdicţie în tot mai multe ţări. În această perioadă, mii de Martori au fost aduşi înaintea tribunalelor deoarece refuzau, din motive de conştiinţă, să salute drapelul şi insistau asupra neutralităţii lor creştine. În 1950 s-a raportat că de-a lungul celor 15 ani precedenţi, Martorii lui Iehova au suferit peste 10 000 de arestări numai în Statele Unite.

În 1946, peste 400 de Martori au fost deferiţi tribunalelor din Grecia într-un interval scurt de timp, însă această situaţie nu constituia ceva nou acolo. Ea dura de ani de zile. Pe lângă întemniţări, erau impuse amenzi grele, secătuindu-i pe fraţi din punct de vedere financiar. Dar iată cum îşi considerau ei situaţia: „Domnul a deschis calea pentru ca lucrarea de mărturie să ajungă la oficialităţile din Grecia, care au auzit vorbindu-se despre instituirea regatului dreptăţii; şi judecătorilor din tribunale li s-a oferit aceeaşi ocazie“. Evident, Martorii lui Iehova au văzut lucrurile aşa cum a spus Isus că trebuiau să le vadă discipolii săi. — Luca 21:12, 13.

O bătălie ce părea fără sorţi de izbândă

În anii ’40 şi ’50, provincia canadiană Quebec a devenit un adevărat câmp de luptă. Începând din 1924, aici au avut loc arestări din cauza predicării veştii bune. În iarna anului 1931, unii Martori erau reţinuţi la poliţie în fiecare zi, uneori de două ori pe zi. Cheltuielile de judecată au devenit o grea povară pentru Martorii din Canada. Apoi, pe la începutul anului 1947, numărul total al cazurilor care implicau Martori şi erau în curs de cercetare la tribunalele din provincia Quebec a urcat la 1 300; însă aici nu erau decât o mână de Martori ai lui Iehova.

În această perioadă, Biserica Romano-Catolică avea o influenţă puternică, pe care fiecare politician şi judecător din provincie trebuia s-o ia în considerare. Clerul era, în general, foarte respectat în Quebec, iar oamenii se conformau prompt dispoziţiilor date de preotul local. Cartea State and Salvation (1989) descria situaţia astfel: „Cardinalul din Quebec avea un tron în sala unde se ţinea Adunarea Legislativă, exact lângă cel rezervat viceguvernatorului. Într-un fel sau altul, o mare parte din Quebec se afla sub controlul direct al Bisericii . . . Misiunea bisericii era, de fapt, de a presa viaţa politică a Quebecului în tiparul Bisericii Romano-Catolice, potrivit căruia adevărul este catolicismul, eroarea este tot ce nu este catolic, iar libertatea este libertatea de a vorbi şi trăi adevărul catolic“.

Din punct de vedere uman, pentru Martorii din Quebec şi, de altfel, din toată lumea, bătălia părea pierdută.

Toate acuzaţiile posibile şi imaginabile

Adversarii Martorilor examinau cu lupa documentaţia juridică pentru a găsi cel mai mic pretext de a pune capăt activităţii lor. Adesea, ei îi acuzau că fac vânzare ambulantă fără autorizaţie, pretinzând astfel că lucrarea era comercială. În schimb, în alte locuri, unii pionieri erau acuzaţi de vagabondaj din cauză că nu erau salariaţi.

Timp de decenii, autorităţile din unele cantoane ale Elveţiei au încercat cu insistenţă să clasifice distribuirea de publicaţii biblice efectuată de Martorii lui Iehova drept comerţ ambulant. În special procurorul general al cantonului francofon Vaud era decis să anuleze toate sentinţele favorabile Martorilor, emise de tribunalele inferioare.

Peste tot, Martorilor lui Iehova li se spunea că trebuiau să aibă autorizaţie pentru a-şi distribui publicaţiile sau pentru a-şi ţine întrunirile. Dar era într-adevăr necesară o autorizaţie? Martorii au răspuns: „Nu!“ De ce?

Ei au explicat: „Iehova Dumnezeu le porunceşte martorilor săi să predice evanghelia regatului său, iar poruncile lui Dumnezeu sunt supreme şi trebuie respectate de martorii săi. Nici o putere pământească, fie ea legislativă sau executivă, nu are dreptul să se împotrivească legii lui Iehova. Întrucât nici o putere guvernamentală din lume nu are competenţa să interzică predicarea Evangheliei, nici o autoritate sau putere lumească nu poate emite o autorizaţie de predicare a Evangheliei. În acest domeniu, puterile lumii nu au nici o autoritate. A le cere oamenilor permisiunea de a îndeplini ceva ce Dumnezeu a poruncit ar fi o insultă la adresa lui Dumnezeu“.

Acuzaţiile aduse împotriva Martorilor au constituit adesea o dovadă puternică de ostilitate religioasă. Astfel, în 1939, când au fost difuzate broşurile Face the Facts (Înfruntaţi realitatea) şi Cure (Vindecare), supraveghetorul Filialei Societăţii din Olanda a fost convocat la tribunalul din Haarlem pentru a răspunde acuzaţiei de a fi insultat o parte din populaţia olandeză. Reclamantul susţinea, de exemplu, că publicaţiile Watch Tower afirmau că ierarhia romano-catolică lua în mod fraudulos bani de la oameni pretinzând că-i eliberează pe morţi dintr-un loc în care nu se află, purgatoriul, a cărui existenţă, spuneau publicaţiile, biserica nu o putea dovedi.

De pe banca martorilor, martorul principal din partea ierarhiei, „părintele“ Henri de Greeve, se lamenta: „Ceea ce mă doare cel mai mult este faptul că cititorul neavizat şi-ar putea face impresia că preoţii nu sunt decât o bandă de ticăloşi şi escroci“. Când a fost chemat să depună mărturie, supraveghetorul Filialei Societăţii a deschis Biblia catolică şi a arătat tribunalului că ceea ce spunea broşura despre învăţăturile catolice era în armonie cu propria lor Biblie. Când avocatul Societăţii l-a întrebat apoi pe Henri de Greeve dacă putea dovedi doctrinele despre focul iadului şi purgatoriu, acesta a răspuns: „Nu pot dovedi; doar cred“. Judecătorul a înţeles imediat că aceasta este exact ceea ce spusese broşura. Cazul a fost clasat, iar preotul a părăsit sala furios!

Agitat din cauza activităţii sporite a Martorilor lui Iehova în partea estică a fostei Cehoslovacii, clerul de aici i-a acuzat pe Martori de spionaj. Situaţia era similară celei prin care a trecut apostolul Pavel când clerul evreu din secolul I l-a acuzat de sediţiune (Fap. 24:5). Sute de cazuri au ajuns la tribunal în 1933 şi 1934, până când guvernul s-a convins că nu existau motive întemeiate pentru acuzaţie. Şi în provincia canadiană Quebec, în anii ’30 şi ’40, Martorii au fost acuzaţi de sediţiune şi judecaţi. Însuşi clerul — atât cel catolic, cât şi cel protestant, dar, în special, cel catolic — s-a prezentat la tribunal ca martor împotriva lor. Ce făcuseră Martorii lui Iehova? Clerul susţinea că ei periclitaseră unitatea naţională publicând informaţii care puteau cauza ostilitate faţă de Biserica Romano-Catolică. Însă Martorii au răspuns că, în realitate, ei distribuiseră publicaţii care le aduceau oamenilor umili consolare din Cuvântul lui Dumnezeu, dar că acest lucru a stârnit furia clerului, deoarece ele demascau învăţăturile şi practicile nescripturale.

Ce i-a ajutat pe Martorii lui Iehova să-şi continue activitatea în pofida unei opoziţii atât de persistente? Credinţa lor în Dumnezeu şi în Cuvântul său inspirat, devoţiunea lor neegoistă faţă de Iehova şi faţă de Regatul său şi puterea ce rezultă din acţiunea spiritului lui Dumnezeu. Aşa cum declară Scripturile, ‘această putere nespus de măreaţă [care depăşeşte normalul, NW] [este] de la Dumnezeu şi nu de la noi’. — 2 Cor. 4:7.

Martorii lui Iehova trec la ofensivă în domeniul juridic

Timp de decenii înainte de primul război mondial, Studenţii în Biblie distribuiseră pe scară largă, în mod gratuit, publicaţii biblice pe străzile din apropierea bisericilor şi din casă în casă. Dar după aceea, în multe oraşe mari şi mici din Statele Unite au fost emise ordine care puneau mari obstacole în calea acestei „lucrări voluntare“. Ce se putea face?

Turnul de veghere din 15 decembrie 1919, în engleză, a explicat: „Considerând că este de datoria noastră să depunem toate eforturile posibile pentru a oferi mărturie despre regatul Domnului şi a nu slăbi ritmul văzând că uşile se închid şi, dat fiind acest efort sistematic împotriva lucrării voluntare, s-au luat măsuri pentru utilizarea unei reviste, . . . EPOCA DE AUR“a.

Însă, pe măsură ce mărturia din casă în casă se intensifica, tot mai frecvent se recurgea la lege pentru a o limita sau interzice. Nu toate ţările aveau o legislaţie care să le asigure minorităţilor libertăţi în faţa opoziţiei oficiale. Dar Martorii lui Iehova ştiau că Constituţia Statelor Unite garanta libertatea religioasă, libertatea de exprimare şi libertatea presei. Astfel, când judecătorii interpretau dispoziţiile locale în aşa fel încât să împiedice predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, Martorii apelau la instanţe superioareb.

Trecând în revistă cele petrecute, Hayden Covington, care a avut un rol proeminent în problemele juridice ale Societăţii Watch Tower, a explicat ulterior: „Dacă nu s-ar fi făcut recurs la miile de condamnări pronunţate de magistraţi, de judecătoriile poliţieneşti şi de alte tribunale inferioare, s-ar fi acumulat un munte de precedente, constituind un obstacol uriaş în domeniul închinării. Făcând recurs, noi am prevenit formarea acestui obstacol. Modul nostru de închinare este înscris în legislaţia Statelor Unite şi a altor ţări, datorită persistenţei noastre în a face recurs atunci când deciziile erau nefavorabile“. În Statele Unite, zeci de cazuri au fost deferite Curţii Supreme.

Consolidarea garanţiilor de libertate

Unul dintre primele cazuri care implicau ministerul Martorilor lui Iehova şi care au ajuns la Curtea Supremă a Statelor Unite a început în Georgia şi a fost dezbătut înaintea Curţii la 4 februarie 1938. Alma Lovell fusese condamnată de tribunalul din Griffin (Georgia) pentru că încălcase un ordin ce interzicea distribuirea oricărui fel de publicaţii fără o autorizaţie din partea administraţiei locale. Printre altele, sora Lovell le oferise oamenilor revista Epoca de aur. La 28 martie 1938, Curtea Supremă a Statelor Unite a judecat acest ordin ca nefiind valid, deoarece supunea libertatea presei la licenţă şi cenzurăc.

Anul următor, Joseph Rutherford, în calitate de avocat al părţii reclamante, a pledat înaintea Curţii Supreme în cazul Clara Schneider contra statului New Jerseyd. Apoi, în 1940, a urmat cazul Cantwell contra statului Connecticute, pentru care Joseph Rutherford a întocmit dosarul şi Hayden Covington a pledat înaintea Curţii. Deznodământul favorabil al acestor cazuri a consolidat garanţiile constituţionale de exercitare a libertăţii religioase, a libertăţii de exprimare şi a libertăţii presei. Dar au existat şi insuccese.

Mari insuccese înaintea tribunalelor

Problema salutului drapelului, cu care se confruntau copiii de vârstă şcolară ai Martorilor lui Iehova, a ajuns pentru prima dată înaintea tribunalelor americane în 1935 în cazul Carlton B. Nicholls contra primarului şi a conducerii şcolii din Lynn (Massachusetts)f. Cazul a fost înaintat Curţii Supreme de Justiţie din Massachusetts. În 1937, Curtea a decis că, indiferent de convingerile declarate ale lui Carleton Nichols jr şi ale părinţilor lui, nu trebuia să se facă concesii din motive religioase, căci, zicea aceasta, „salutul drapelului şi jurământul de credinţă de care este vorba aici nu au nici o legătură cu religia. . . . Nu afectează concepţia cuiva despre Creatorul său. Nu prejudiciază relaţiile dintre el şi Creatorul său“. Când problema salutului obligatoriu a fost adusă înaintea Curţii Supreme a Statelor Unite în cazul Leoles contra Landersg în 1937 şi din nou în cazul Hering contra Ministerului Învăţământuluih în 1938, Curtea a respins aceste cazuri deoarece, după părerea magistraţilor, nu era cazul ca ele să fie analizate la nivel federal. În 1939, Curtea a respins din nou un recurs privitor la aceeaşi chestiune în cazul Gabrielli contra Knickerbockeri. În aceeaşi zi, fără să audieze părţile, ei au confirmat decizia nefavorabilă a instanţei inferioare în cazul Johnson contra oraşului Deerfieldj.

În cele din urmă, în 1940, Curtea a audiat cele două părţi în cazul Sectorul şcolar din Minersville contra Gobitisk. O suită de avocaţi celebri au luat cuvântul de ambele părţi. Joseph Rutherford a luat apărarea lui Walter Gobitas şi a copiilor săi. Un membru al Facultăţii de Drept a Universităţii Harvard, reprezentând Asociaţia Baroului American şi Uniunea pentru Libertăţi Civile, a adus argumente împotriva salutului obligatoriu al drapelului. Însă argumentele lor au fost respinse şi, cu un singur vot contra, Curtea Supremă a decis pe 3 iunie ca elevii care refuzau să salute drapelul să fie exmatriculaţi din şcolile publice.

În următorii trei ani, Curtea Supremă a decis împotriva Martorilor lui Iehova în 19 cazuri. Cea mai semnificativă decizie nefavorabilă a fost cea din 1942, în cazul Jones contra oraşului Opelikal. Rosco Jones fusese condamnat pentru că distribuise publicaţii pe străzile din Opelika (Alabama), fără să plătească taxa pentru autorizaţie. Curtea Supremă a aprobat condamnarea şi a spus că guvernele au dreptul să impună taxe rezonabile pentru propagandă şi că aceste legi nu puteau fi contestate chiar dacă municipalităţile ar revoca în mod arbitrar autorizaţia. Aceasta era o lovitură puternică, deoarece acum orice grup de persoane, instigate de preoţi sau de oricine altcineva care se împotrivea Martorilor lui Iehova, putea să-i expulzeze în mod legal şi, astfel, gândeau probabil adversarii, să oprească activitatea de predicare a Martorilor lui Iehova. Dar s-a întâmplat ceva ciudat.

Situaţia se schimbă

În cazul Jones contra Opelika, a cărui decizie a constituit o lovitură atât de puternică pentru ministerul public al Martorilor lui Iehova, trei dintre judecători şi-au exprimat nu numai dezacordul faţă de majoritatea membrilor Curţii cu privire la cazul în discuţie, dar şi sentimentul că au contribuit la punerea bazelor acestei decizii în cazul Gobitis. „Deoarece ne-am alăturat opiniei tribunalului în cazul Gobitis, au adăugat ei, considerăm că aceasta este o ocazie potrivită să declarăm ceea ce credem acum, şi anume că şi atunci s-a decis greşit.“ Martorii lui Iehova au considerat aceasta drept o posibilitate de a prezenta din nou cazurile Curţii.

Ei au prezentat deci o cerere pentru revizuirea cazului Jones contra Opelika. În această cerere, au fost prezentate puternice argumente juridice. În ea se declara totodată cu fermitate: „Această Curte ar trebui să ţină cont de un fapt de importanţă capitală: ea tratează pe plan juridic cu slujitorii Dumnezeului Atotputernic“. Au fost trecute în revistă precedente biblice arătând implicaţiile acestui lucru. Apoi s-a îndreptat atenţia asupra sfatului dat de învăţătorul legii, Gamaliel, către curtea supremă evreiască din secolul I, şi anume: „Depărtaţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace. . . . Să nu fiţi găsiţi luptând împotriva lui Dumnezeu“. — Fap. 5:34–39.

În sfârşit, la 3 mai 1943, cu ocazia procesului istoric Murdock contra statului Pennsylvaniaa, Curtea Supremă a revocat decizia precedentă dată în cazul Jones contra Opelika. Ea a declarat că era neconstituţional să se pretindă o taxă pentru autorizaţie drept condiţie prealabilă pentru exercitarea libertăţii religioase prin difuzarea de literatură religioasă. Acest caz a redeschis uşile Statelor Unite pentru Martorii lui Iehova şi el a constituit un precedent puternic pentru sute de cazuri de atunci încoace. Ziua de 3 mai 1943 a fost cu adevărat o zi memorabilă pentru Martorii lui Iehova implicaţi în procesele ţinute înaintea Curţii Supreme a Statelor Unite. În acea zi, în 12 cazuri din 13 (toate grupate în patru decizii în ce priveşte audierile şi opiniile), Curtea a decis în favoarea lorb.

După aproximativ o lună, la 14 iunie, ziua naţională a drapelului, Curtea Supremă şi-a revocat din nou decizia, de această dată în cazul Gobitis, şi aceasta cu ocazia procesului Ministerul Învăţământului din statul Virginia de Vest contra Barnettec. Ea a decis că „nici un funcţionar, de grad superior sau inferior, nu are dreptul să stabilească ce este corect în materie de politică, naţionalism, religie sau în alte chestiuni de opinie sau să-i constrângă pe cetăţeni să-şi mărturisească prin cuvinte sau fapte credinţa în aceste lucruri“. O mare parte din argumentaţia expusă în această decizie a fost adoptată apoi în Canada de Curtea de apel din Ontario în cazul Donald contra Ministerului Învăţământului din Hamilton, decizie pe care Curtea Supremă din Canada a refuzat să o anuleze.

În armonie cu decizia luată în cazul Barnette şi, în aceeaşi zi, în cazul Taylor contra statului Mississippid, Curtea Supremă a Statelor Unite a susţinut că Martorii lui Iehova nu puteau fi acuzaţi pe bună dreptate de sediţiune pe motiv că explicau de ce se reţin de la salutul drapelului şi predau că toate naţiunile sunt sortite eşecului deoarece se împotrivesc Regatului lui Dumnezeu. Aceste decizii au pregătit totodată terenul pentru următoarele decizii judecătoreşti favorabile date de alte tribunale în cazurile care au implicat părinţi Martori ai căror copii refuzaseră să salute drapelul la şcoală, precum şi în cele referitoare la locul de muncă şi tutelarea unui copil. Categoric, situaţia se schimbasee.

O nouă eră de libertate în Quebec

Şi în Canada, Martorii lui Iehova depuneau eforturi pentru promovarea libertăţii de închinare. Din 1944 până în 1946, sute de Martori au fost arestaţi în Quebec, deoarece participau la ministerul lor public. Legea canadiană garanta libertatea de închinare, dar gloatele perturbau întrunirile pentru studierea Bibliei. Poliţia a cedat presiunilor exercitate de clerul catolic pentru oprirea activităţii Martorilor lui Iehova. Judecătorii de la tribunalele locale au luat notă de abuzurile asupra Martorilor, însă nu s-a întreprins nici o acţiune împotriva agitatorilor. Ce se putea face?

Societatea a organizat o adunare specială la Montreal în 2 şi 3 noiembrie 1946. Vorbitorii au examinat poziţia Martorilor lui Iehova în lumina Scripturilor şi a legilor ţării. Apoi s-a anunţat o campanie de difuzare, în 16 zile şi în toată ţara, a tractului Quebec’s Burning Hate for God and Christ and Freedom Is the Shame of All Canada (Ura aprinsă a Quebecului faţă de Dumnezeu, Cristos şi libertate este o ruşine pentru toată Canada) în engleză, franceză şi ucraineană. El prezenta în detaliu violenţa gloatelor şi alte atrocităţi comise împotriva Martorilor lui Iehova din Quebec. A urmat apoi un al doilea tract, Quebec, You Have Failed Your People! (Quebec, tu ţi-ai trădat poporul!).

În Quebec, numărul arestărilor a crescut enorm. Pentru a face faţă situaţiei, filiala canadiană a Societăţii Watch Tower a instituit un departament juridic cu reprezentanţi atât în Toronto, cât şi în Montreal. Când presa a informat că Maurice Duplessis, prim-ministrul Quebecului, a provocat în mod deliberat falimentul unui restaurant patronat de Frank Roncarelli, un Martor al lui Iehova, pentru simplul motiv că el plătea cauţiune pentru alţi Martori, publicul canadian a protestat cu vehemenţă. Apoi, la 2 martie 1947, Martorii lui Iehova au lansat o campanie naţională prin care îi invitau pe cetăţenii Canadei să solicite guvernului adoptarea unei Carte a drepturilor. Au fost obţinute peste 500 000 de semnături — cea mai mare petiţie care a fost prezentată vreodată Parlamentului canadian! În anul următor, a urmat o altă petiţie, care s-a bucurat de şi mai mult succes, pentru a o susţine pe prima.

Între timp, Societatea a selectat două cazuri pentru a le prezenta Curţii Supreme din Canada, pentru a stabili un precedent. Unul dintre acestea, Aimé Boucher contra Maiestăţii sale, Regele, se referea la acuzaţia de sediţiune care era adusă de repetate ori împotriva Martorilor.

Cazul Boucher se referea la faptul că Aimé Boucher, un agricultor blând, distribuise tractul Quebec’s Burning Hate. Era oare un act de sediţiune să demaşte violenţa gloatelor împotriva Martorilor din Quebec şi dispreţul faţă de lege din partea oficialităţilor care tratau cu ei şi să dovedească faptul că episcopul catolic şi alţi clerici catolici erau instigatorii?

Analizând tractul care a fost distribuit, unul dintre judecătorii de la Curtea Supremă a spus: „Documentul era intitulat «Ura aprinsă a Quebecului faţă de Dumnezeu, Cristos şi libertate este o ruşine pentru toată Canada»; el conţinea în primul rând o invitaţie la calm şi la raţiune adresată celor care urmau să examineze chestiunile anunţate în titlu; apoi urma o trecere generală în revistă a persecuţiilor violente la care erau supuşi Martorii din Quebec în calitate de fraţi ai lui Cristos, după care urma o relatare detaliată a unor cazuri concrete de persecuţie; în final se adresa un apel populaţiei din provincie pentru a protesta împotriva abuzului de putere din partea gloatelor şi a tacticilor tip gestapo, pentru ca prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu şi a supunerii faţă de poruncile lui să poată fi produsă o «recoltă abundentă de roade excelente de iubire faţă de El, de Cristos şi de libertatea uman㻓.

Curtea a anulat condamnarea lui Aimé Boucher, însă trei dintre cei cinci judecători au solicitat pur şi simplu un nou proces. Aveau tribunalele inferioare să ia o decizie imparţială? Avocatul Martorilor lui Iehova a cerut atunci ca însăşi Curtea Supremă să reexamineze cazul. În mod surprinzător, cererea a fost aprobată. În timp ce apelul era în curs de cercetare, numărul judecătorilor Curţii a crescut, iar unul dintre judecătorii iniţiali şi-a schimbat părerea. Astfel, în decembrie 1950, fratele Boucher a fost complet achitat printr-un vot de 5 contra 4.

La început, această decizie a fost contestată atât de viceprocurorul general, cât şi de prim-ministrul provinciei Quebec (care era şi procuror general), dar treptat ea a fost confirmată de tribunale. Astfel, acuzaţia de sediţiune care fusese adusă de repetate ori împotriva Martorilor lui Iehova din Canada a fost efectiv eliminată.

Încă un caz (pentru stabilirea unui precedent) a fost înaintat Curţii Supreme canadiene: Laurier Saumur contra oraşului Quebec. Acesta ataca dispoziţiile privitoare la autorizaţie, care au atras după ele un mare număr de condamnări în tribunalele inferioare. În cazul Saumur, Societatea căuta obţinerea unei decizii definitive împotriva oraşului Quebec, pentru a împiedica autorităţile să pună obstacole distribuirii publicaţiilor religioase de către Martorii lui Iehova. La 6 octombrie 1953, Curtea Supremă a dat decizia. Răspunsul a fost „Da“ pentru Martorii lui Iehova, „Nu“ pentru provincia Quebec. Această decizie a permis câştigarea altor o mie de procese în care acelaşi principiu al libertăţii religioase era factorul determinant. Aceasta a deschis o nouă eră pentru lucrarea Martorilor lui Iehova din Quebec.

Instruiţi cu privire la drepturile şi procedurile juridice

Întrucât spre sfârşitul anilor ’20 şi după aceea numărul proceselor a crescut, a devenit necesar ca Martorii lui Iehova să fie instruiţi cu privire la procedurile juridice. Deoarece Joseph Rutherford era avocat şi servise ocazional ca judecător, el a înţeles că Martorii aveau nevoie de instruire în acest domeniu. Îndeosebi din 1926 încoace, Martorii au pus accentul pe predicarea din casă în casă duminica, folosind cărţi pentru explicarea Bibliei. Având în vedere opoziţia faţă de distribuirea publicaţiilor biblice duminica, fratele Rutherford a pregătit broşura Liberty to Preach (Libertatea de a predica) pentru a-i ajuta pe proclamatorii din Statele Unite să înţeleagă drepturile pe care le aveau potrivit legii. Însă el nu putea să îndeplinească singur toată această muncă juridică; astfel a luat măsuri ca unii avocaţi să vină să lucreze la sediul Societăţii. Iar alţii, care erau răspândiţi prin toată ţara, cooperau strâns cu ei.

Avocaţii nu puteau asista la toate audierile, deoarece activitatea de predicare a Martorilor lui Iehova făcea obiectul a mii de procese, dar ei puteau da sfaturi preţioase. În acest scop, s-au luat măsuri ca toţi Martorii lui Iehova să primească o instruire juridică elementară. Aceasta se făcea la adunările speciale ţinute în Statele Unite în 1932 şi, mai târziu, la Întrunirile de Serviciu ţinute cu regularitate în cadrul congregaţiilor. „Desfăşurarea unui proces“ a fost explicată detaliat în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1933 (ulterior pe o foaie separată). Aceste instrucţiuni erau modificate în funcţie de situaţie. În ediţia din 3 noiembrie 1937, revista Mângâiere oferea alte sfaturi de natură juridică cu privire la unele situaţii concrete cu care se confruntau.

Utilizând aceste informaţii, Martorii se apărau de obicei ei înşişi în tribunalele locale, în loc să solicite serviciile unui avocat. Ei au constatat că în acest fel puteau oferi adesea mărturie tribunalului şi îi puteau prezenta problema într-un mod clar judecătorului, în loc ca dezbaterile să se limiteze doar la chestiuni de procedură. Când vreun caz avea deznodământ nefavorabil, de obicei se făcea recurs, chiar dacă unii Martori mergeau la închisoare în loc să plătească un avocat, ale cărui servicii erau necesare la curtea de apel.

Pe măsură ce apăreau situaţii noi şi prin deciziile curţii se stabileau precedente, erau furnizate informaţii suplimentare pentru a-i ţine pe Martori la curent. Astfel, în 1939, a fost tipărită broşura Advice for Kingdom Publishers (Sfaturi pentru vestitorii Regatului) pentru a-i ajuta pe fraţi să se apere înaintea tribunalelor. Doi ani mai târziu, o examinare şi mai amplă a fost prezentată în broşura Jehovah’s Servants Defended (Apărarea slujitorilor lui Iehova). Aici erau citate sau examinate 50 de decizii diferite date de tribunalele americane care îi vizau pe Martorii lui Iehova, precum şi multe alte cazuri, şi se explica modul în care puteau fi folosite cu eficienţă aceste precedente juridice. Apoi, în 1943, un exemplar al broşurii Freedom of Worship (Libertate de închinare) a fost pus la dispoziţia fiecărui Martor şi a fost studiat cu atenţie la întrunirile de serviciu ale congregaţiilor. În afară de furnizarea unui preţios compendiu de cazuri juridice, această broşură prezenta în detaliu argumentele scripturale pentru a acţiona într-un mod sau altul. Ea a fost urmată, în 1950, de broşura actualizată Defending and Legally Establishing the Good News (Apărarea şi stabilirea legală a veştii bune).

Aceasta era o instruire progresivă în domeniul juridic. Obiectivul nu era însă acela de a-i face pe Martori avocaţi, ci de a menţine deschisă calea predicării veştii bune a Regatului lui Dumnezeu în public şi din casă în casă.

Ca un roi de lăcuste

Când autorităţile se considerau mai presus de lege, tratamentul pe care-l aplicau Martorilor era uneori dur. Însă, indiferent de metodele folosite de adversarii lor, Martorii lui Iehova cunoşteau acest sfat conţinut în Cuvântul lui Dumnezeu: „Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu; căci este scris: «Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti», zice DOMNUL“ (Rom. 12:19). Cu toate acestea, ei se simţeau profund obligaţi să depună mărturie. Cum procedau ei când se confruntau cu opoziţie din partea autorităţilor?

În anii ’30, congregaţiile Martorilor lui Iehova erau în general destul de mici, dar erau strâns unite între ele. Când în vreun loc existau probleme serioase, Martorii din zonele învecinate erau nerăbdători să le vină în ajutor. De exemplu, în 1933, în Statele Unite 12 600 de Martori erau organizaţi în 78 de divizii. Când într-o zonă aveau loc arestări continue sau când adversarii reuşeau să constrângă staţiile de radio să anuleze contractele de transmitere a unor programe pregătite de Martorii lui Iehova, era informată Filiala Societăţii din Brooklyn. În interval de o săptămână erau trimise în zona respectivă ajutoare pentru a depune o mărturie intensă.

În funcţie de necesităţi, de la 50 până la 1 000 de Martori se întâlneau la o oră fixată, de obicei în zona rurală din apropierea locului care trebuia lucrat. Toţi erau voluntari; unii veneau de la o distanţă de peste 300 de kilometri. Fiecare grup primea câte un teritoriu pe care îl putea parcurge uneori în circa 30 de minute, alteori poate în două ore. În timp ce fiecare grup care se deplasa cu o maşină începea să lucreze în sectorul repartizat, un comitet de fraţi mergea la poliţie pentru a-i informa cu privire la lucrarea ce se efectua şi pentru a le înmâna o listă cu toţi Martorii care lucrau în zonă în dimineaţa respectivă. Înţelegând că erau depăşiţi numeric de Martori, autorităţile din majoritatea locurilor permiteau efectuarea lucrării fără piedici. În unele localităţi, tot ce puteau să facă era să umple închisorile. De fiecare dată când era arestat vreunul dintre ei, Martorii aveau la dispoziţie avocaţi care se prezentau cu cauţiunea. Efectul era asemănător cu cel al roiului de lăcuste menţionat în Scripturi, în Ioel 2:7–11 şi în Apocalipsa 9:1–11. În acest mod a fost posibil să se continue predicarea veştii bune în pofida unei opoziţii intense.

Demascarea publică a acţiunilor unor magistraţi

S-a considerat că era util ca oamenii din unele zone să fie informaţi cu privire la procedurile autorităţilor locale. În Quebec, când tribunalele îi supuneau pe Martori unor proceduri de tip inchizitorial, era trimisă o scrisoare care prezenta aceste fapte tuturor membrilor Parlamentului din Quebec. Dacă nu se înregistra nici o reacţie, Societatea trimitea o copie a scrisorii la 14 000 de oameni de afaceri din toată provincia. Apoi, informaţiile erau transmise redactorilor de ziare pentru a fi date publicităţii.

În estul Statelor Unite, publicul era informat prin posturile de radio. La Betelul din Brooklyn, câţiva actori instruiţi, buni imitatori, au format ceea ce a fost numit Teatrul Regelui. Când magistraţii le intentau proces Martorilor lui Iehova, dezbaterile erau stenografiate în întregime. Actorii erau prezenţi la tribunal, pentru a se familiariza cu tonul vocii şi cu modul de a vorbi al poliţiştilor, al procurorului şi al judecătorului. După o amplă publicitate la radio pentru a asigura un vast auditoriu, Teatrul Regelui reproducea scenele de la tribunal cu un remarcabil realism, astfel încât publicul să ştie cu exactitate ce făceau mai marii lor. Cu timpul, simţindu-se în lumina reflectoarelor, unii dintre aceşti magistraţi au devenit mai prudenţi când tratau cazuri ce implicau Martori.

Acţiune unită în faţa opresiunii naziste

Când guvernul Germaniei naziste a lansat o campanie pentru oprirea activităţii Martorilor lui Iehova din ţară, s-au depus eforturi susţinute pentru a se obţine o audienţă la autorităţile germane. Dar nu s-a înregistrat nici o ameliorare. În vara anului 1933, lucrarea lor era interzisă în majoritatea statelor naziste. De aceea, la 25 iunie 1933, la o adunare ţinută la Berlin, Martorii lui Iehova au adoptat o declaraţie privitoare la ministerul lor şi la obiectivele acestuia. Au fost trimise copii tuturor oficialităţilor guvernamentale şi alte milioane au fost distribuite publicului. Cu toate acestea, în iulie 1933, tribunalele au refuzat să-i audieze pe Martori. La începutul anului următor, Joseph Rutherford i-a scris personal lui Adolf Hitler cu privire la această situaţie şi a trimis scrisoarea printr-un mesager special. Apoi întreaga fraternitate mondială a intrat în acţiune.

Duminică dimineaţa, 7 octombrie 1934, la ora nouă, toate grupurile de Martori din Germania s-au reunit. Ei au cerut în rugăciune îndrumarea şi binecuvântarea lui Iehova. Apoi, fiecare grup a trimis o scrisoare oficialităţilor guvernamentale din Germania, declarându-şi hotărârea fermă de a continua să-i slujească lui Iehova. Înainte de a se despărţi, ei au examinat împreună cuvintele Domnului lor, Isus Cristos, consemnate în Matei 10:16–24. După aceea, au plecat să le depună mărturie semenilor lor despre Iehova şi despre Regatul său condus de Cristos.

În aceeaşi zi, Martorii lui Iehova de pe întregul pământ s-au întrunit şi, după ce s-au unit în rugăciune către Iehova, au trimis o cablogramă de avertisment guvernului lui Hitler: „Tratamentul dur pe care îl aplicaţi Martorilor lui Iehova îi revoltă pe toţi oamenii buni de pe pământ şi dezonorează numele lui Dumnezeu. Încetaţi să-i mai persecutaţi pe Martorii lui Iehova; altminteri, Dumnezeu vă va distruge pe voi şi partidul vostru“. Dar lucrurile nu s-au oprit aici.

Gestapoul şi-a intensificat eforturile de a suprima activitatea Martorilor lui Iehova. După arestările în masă din 1936, el a crezut probabil că a reuşit. Dar la 12 decembrie 1936, circa 3 450 de Martori germani care erau încă liberi au inundat ţara cu o rezoluţie tipărită ce anunţa în mod clar scopul lui Iehova şi arăta hotărârea Martorilor lui Iehova de a se supune lui Dumnezeu ca domnitor şi nu oamenilor. Adversarii lor nu au putut să înţeleagă cum a fost posibilă o astfel de distribuire. După câteva luni, întrucât Gestapoul a minimalizat acuzaţiile conţinute în rezoluţie, Martorii lui Iehova au redactat o scrisoare deschisă în care au menţionat fără menajamente numele ofiţerilor nazişti care îi maltrataseră cu cruzime pe Martorii lui Iehova. În 1937, această scrisoare a fost şi ea distribuită pe scară largă în Germania. Astfel, acţiunile acestor oameni răi au fost demascate în public. Aceasta i-a dat totodată publicului ocazia de a decide ce conduită să adopte personal faţă de aceşti slujitori ai Celui Preaînalt. — Compară cu Matei 25:31–46.

Publicitatea mondială aduce o anumită uşurare

Şi alte guverne i-au maltratat pe Martorii lui Iehova, interzicând întrunirile şi predicarea lor publică. În unele cazuri, aceste guverne au impus concedierea Martorilor şi exmatricularea copiilor lor din şcoli. Unele guverne au recurs şi la brutalitate fizică. Şi totuşi, aceste ţări au, în general, o constituţie care garantează libertatea religioasă. În speranţa de a le aduce uşurare fraţilor persecutaţi, Societatea Watch Tower a făcut adesea o publicitate mondială modului în care erau ei trataţi. Aceasta s-a realizat prin intermediul revistelor Turnul de veghere şi Treziţi-vă!, iar informaţiile erau preluate uneori de presă. Atunci, din lumea întreagă, mii şi mii de scrisori în favoarea Martorilor se revărsau în birourile oficialităţilor guvernamentale.

În urma unei astfel de campanii efectuate în 1937, guvernatorul din Georgia (Statele Unite) a primit circa 7 000 de scrisori din patru ţări în interval de două zile, iar primarul din La Grange (Georgia) a fost şi el inundat cu mii de scrisori. Campanii de acest gen în favoarea Martorilor lui Iehova au fost organizate în Argentina în 1978 şi 1979, în Benin în 1976, în Burundi în 1989, în Camerun în 1970, în Republica Dominicană în 1950 şi 1957, în Etiopia în 1957, în Gabon în 1971, în Grecia în 1963 şi 1966, în Iordania în 1959, în Malawi în 1968, 1972, 1975 şi din nou în 1976, în Malaya în 1952, în Mozambic în 1976, în Portugalia în 1964 şi 1966, în Singapore în 1972, în Spania în 1961 şi din nou în 1962 şi, de asemenea, în Swaziland în 1983.

Ca exemplu recent al ajutorului pe care îl oferă Martorii lui Iehova din lumea întreagă fraţilor lor oprimaţi, să vedem ce s-a petrecut în Grecia. Din cauza persecuţiei intense la care au fost supuşi Martorii lui Iehova de acolo la instigarea clerului ortodox grec, în 1986, atât Turnul de veghere, cât şi Treziţi-vă! (cu un tiraj total de peste 22 000 000 de exemplare în toată lumea) au prezentat detalii ale persecuţiei. Martorii din alte ţări au fost invitaţi să le scrie funcţionarilor guvernului grec în favoarea fraţilor lor. Ei au făcut lucrul acesta; şi, aşa cum se raporta în ziarul atenian Vradyni, ministrul justiţiei a fost inundat cu peste 200 000 de scrisori din peste 200 de ţări şi în 106 limbi.

Anul următor, când un caz care îi implica pe Martori a fost audiat la curtea de apel din Hania (Creta), au fost prezenţi ca împricinaţi şi susţinători ai fraţilor lor creştini reprezentanţi ai Martorilor lui Iehova din alte şapte ţări (Anglia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Spania şi Statele Unite). Apoi, în urma unei decizii nefavorabile luate în 1988 de către Curtea Supremă a Greciei într-un alt caz care îi implica pe Martori, s-a făcut recurs la Comisia Europeană pentru Drepturile Omului. Acolo, la 7 decembrie 1990, 16 jurişti din aproape toate părţile Europei au fost prezenţi cu un dosar de 2 000 de arestări şi cu sute de procese în care Martorii lui Iehova din Grecia fuseseră condamnaţi deoarece vorbiseră din Biblie. (De fapt, între anii 1938 şi 1992, în Grecia au avut loc 19 147 de astfel de arestări.) Comisia a decis în unanimitate că acest caz trebuia deferit Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

În unele cazuri, o astfel de demascare a violării drepturilor omului aduce o anumită ameliorare a situaţiei. Totuşi, indiferent de măsurile luate de judecători sau de conducători, Martorii lui Iehova continuă să se supună lui Dumnezeu drept Conducătorul lor Suprem.

Dobândirea recunoaşterii legale

Este evident că autorizaţia de a practica închinarea adevărată nu provine de la vreun om sau guvern uman. Ea vine de la însuşi Iehova Dumnezeu. Totuşi, în multe ţări, în scopul de a beneficia de protecţia oferită de lege, s-a dovedit avantajos pentru Martorii lui Iehova să fie înregistraţi oficial ca organizaţie religioasă. Instituirea unor asociaţii legale locale poate facilita cumpărarea unei proprietăţi pentru o filială sau tipărirea unor cantităţi mari de publicaţii biblice. În armonie cu precedentul stabilit de apostolul Pavel în vechiul Filipi în ’apărarea şi stabilirea legală a veştii bune’, Martorii lui Iehova fac demersurile necesare în vederea realizării acestui lucru. — Filip. 1:7, NW.

Uneori lucrul acesta este foarte dificil. De exemplu, în Austria, unde un concordat cu Vaticanul asigură Bisericii Catolice sprijinul financiar al guvernului, demersurile făcute de Martorii lui Iehova au fost, la început, respinse de autorităţi, care au spus: „Intenţia voastră este de a forma o organizaţie religioasă, dar o organizaţie de acest tip nu poate fi constituită sub legea austriacă“. Totuşi, în 1930, ei au reuşit să fie înregistraţi ca asociaţie pentru distribuirea de Biblii şi publicaţii biblice.

În Spania, activitatea Martorilor lui Iehova în secolul al XX-lea a început în timpul primului război mondial. Dar, începând din primii ani ai Inchiziţiei (secolul al XV-lea), Biserica Romano-Catolică şi Statul Spaniol au lucrat, cu puţine excepţii, mână în mână. În urma schimbărilor survenite în climatul politic şi religios, a fost posibil ca persoane individuale să practice o altă religie, însă manifestările publice ale credinţei lor erau interzise. În pofida acestui lucru, în 1956, şi din nou în 1965, Martorii lui Iehova au încercat să obţină recunoaştere legală în Spania. Însă abia în 1967, când Parlamentul spaniol a aprobat legea cu privire la libertatea religioasă, a fost posibil un progres real. În cele din urmă, la 10 iulie 1970, când Martorii numărau deja peste 11 000 în Spania, au fost recunoscuţi oficial.

În 1948, Martorii au prezentat guvernatorului coloniei franceze Dahomey (azi Benin) o cerere în vederea recunoaşterii legale a Societăţii Watch Tower. Însă abia în 1966, la şase ani după ce ţara a devenit republică independentă, au fost recunoscuţi oficial. Însă această recunoaştere oficială a fost anulată în 1976 şi apoi restabilită în 1990 când au avut loc schimbări în climatul politic şi în atitudinea oficialităţilor faţă de libertatea religioasă.

Deşi Martorii lui Iehova s-au bucurat de recunoaştere legală în Canada timp de ani de zile, al doilea război mondial le-a servit drept pretext adversarilor lor pentru a-l convinge pe noul guvernator general să-i declare ilegali. Acest lucru a avut loc la 4 iulie 1940. Doi ani mai târziu, când Martorilor li s-a dat posibilitatea să-şi apere cauza înaintea unui comitet special al Camerei Comunelor, acest comitet a recomandat cu insistenţă anularea interdicţiei impuse Martorilor lui Iehova şi asociaţiilor lor legale. Totuşi, abia după lungi şi repetate dezbateri la Camera Comunelor şi după ce s-a depus mult efort pentru a se obţine semnături pentru două petiţii naţionale, ministrul justiţiei, care era romano-catolic, s-a simţit obligat să înlăture complet interdicţia.

Au fost necesare schimbări fundamentale de regim înainte ca Martorii lui Iehova să poată fi recunoscuţi oficial în Europa de Est. În sfârşit, după decenii de cereri pentru libertate religioasă, Martorii au fost recunoscuţi oficial în Polonia şi Ungaria în 1989, în România şi Germania de Est (înainte de unificarea ei cu Republica Federală Germania) în 1990, în Bulgaria şi în fosta Uniune Sovietică în 1991 şi în Albania în 1992.

Martorii lui Iehova se străduiesc să acţioneze în armonie cu legile fiecărei ţări. Bazându-se pe Biblie, ei încurajează cu tărie respectul faţă de autorităţi. Însă când legile oamenilor intră în conflict cu poruncile explicite ale lui Dumnezeu, ei răspund: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“. — Fap. 5:29.

Când teama îi determină pe oameni să uite libertăţile fundamentale

Din cauza creşterii consumului de droguri şi a inflaţiei, care îi obligă adesea atât pe soţi, cât şi pe soţii să intre în câmpul muncii, Martorii lui Iehova din Statele Unite se confruntă cu situaţii noi în ministerul lor. Multe cartiere sunt aproape pustii în timpul zilei, iar hoţia este în floare. Oamenii sunt cuprinşi de teamă. Spre sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 au fost date noi şi noi dispoziţii privind autorizaţiile, cu scopul de a se cunoaşte identitatea persoanelor străine care umblă prin cartiere. În unele localităţi, Martorii lui Iehova au fost ameninţaţi că vor fi arestaţi dacă nu-şi procură autorizaţii. Dar se pusese deja un solid fundament juridic, aşa că puteau fi depuse eforturi pentru reglementarea problemelor fără să se recurgă la tribunale.

Când se ivesc dificultăţi, bătrânii din zonă pot lua legătura cu autorităţile municipale pentru a găsi o soluţie. Martorii lui Iehova refuză categoric să ceară permisiunea de a face lucrarea pe care Dumnezeu a poruncit-o, iar Constituţia Statelor Unite, susţinută de deciziile Curţii Supreme garantează libertatea de închinare şi libertatea presei, aceasta din urmă nefiind supusă plătirii vreunei taxe drept condiţie preliminară. Dar Martorii lui Iehova înţeleg că oamenii se tem, şi sunt de acord să înştiinţeze poliţia înainte de a începe să predice într-o anumită zonă, dacă este necesar. Totuşi, dacă nu se poate ajunge la un compromis acceptabil, un avocat de la sediul Societăţii va coresponda cu autorităţile locale şi le va explica lucrarea pe care o fac Martorii lui Iehova, articolele din Constituţie care le garantează dreptul de a predica şi posibilitatea de a stabili acest drept intentând un proces pentru despăgubiri contra municipalităţilor şi a funcţionarilor în cauzăf.

În unele ţări chiar este necesar să se recurgă la tribunale pentru a apăra unele libertăţi fundamentale considerate de mult timp sigure. Aşa au stat lucrurile în Finlanda în 1976 şi din nou în 1983. Sub pretextul că protejează pacea locuitorilor, un mare număr de ordonanţe locale interziceau lucrarea religioasă care includea faptul de a merge din casă în casă. Totuşi, la tribunalele din Loviisa şi din Rauma s-a subliniat că predicarea din casă în casă face parte din religia Martorilor lui Iehova şi că guvernul a aprobat această metodă de evanghelizare când a recunoscut statutul asociaţiei religioase a Martorilor lui Iehova. S-a arătat, de asemenea, că mulţi oameni se bucură de vizitele Martorilor şi că interzicerea acestei activităţi doar pentru că nu toţi o apreciază ar însemna o limitare a libertăţii. După finalul reuşit al acestor cazuri, multe municipalităţi şi-au revocat ordonanţele.

Influenţa asupra dreptului constituţional

Activitatea Martorilor lui Iehova a fost, în unele ţări, un factor major în dezvoltarea legislaţiei. Fiecare student la drept din America ştie bine ce contribuţie au avut Martorii lui Iehova la apărarea drepturilor civile în Statele Unite. O dovadă a amplorii acestei contribuţii o constituie unele articole cum ar fi: „Ce le datorează dreptul constituţional Martorilor lui Iehova“, apărut în Minnesota Law Review din martie 1944, şi „Un catalizator în evoluţia dreptului constituţional: Martorii lui Iehova înaintea Curţii Supreme“, publicat în University of Cincinnati Law Review în 1987.

Procesele lor constituie o parte importantă a legislaţiei americane referitoare la libertatea religioasă, libertatea de exprimare şi libertatea presei. Aceste procese au contribuit mult la apărarea libertăţilor nu numai pentru Martorii lui Iehova, ci şi pentru întreaga populaţie. Într-un discurs ţinut la Universitatea Drake, Irving Dilliard, un bine cunoscut autor şi editor, a spus: „Vă place sau nu, Martorii lui Iehova au contribuit mai mult decât oricare alt grup religios la apărarea libertăţilor noastre“.

Iar privitor la situaţia din Canada, în prefaţa cărţii State and Salvation​—The Jehovah’s Witnesses and Their Fight for Civil Rights se afirmă: „Martorii lui Iehova au învăţat statul şi poporul canadian în ce trebuie să constea aplicarea practică a protecţiei juridice pentru grupurile nonconformiste. În plus, . . . persecutarea [Martorilor lui Iehova din provincia Quebec] a dus la o serie de procese care, în anii ’40 şi ’50, şi-au croit drum spre Curtea Supremă a Canadei. Şi ele au avut o contribuţie însemnată la modificarea atitudinii canadienilor faţă de drepturile civile şi constituie actualmente fundamentul jurisprudenţei libertăţilor civile din Canada. „Unul dintre rezultatele“ bătăliei juridice a Martorilor pentru libertatea de închinare, explică această carte, „a fost lunga serie de discuţii şi dezbateri ce a dus la Carta drepturilor“, care face acum parte din legea fundamentală a Canadei.

Supremaţia legii lui Dumnezeu

Însă palmaresul juridic al Martorilor lui Iehova constituie, mai presus de toate, o mărturie a convingerii lor că legea divină este supremă. Ceea ce a motivat poziţia luată de ei este importanţa pe care o acordă chestiunii suveranităţii universale. Ei recunosc că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat şi Suveranul legitim al universului. De aceea, ei sunt ferm convinşi că orice lege sau decizie judiciară care ar interzice îndeplinirea poruncilor lui Iehova este nulă şi neavenită şi că agenţia umană care a impus aceste restricţii a abuzat de autoritatea ei. Poziţia lor este asemănătoare celei a apostolilor lui Isus Cristos, care au declarat: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“. — Fap. 5:29.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, Martorii lui Iehova sunt decişi să predice această veste bună a Regatului lui Dumnezeu pe întregul pământ locuit, ca mărturie pentru toate naţiunile înainte de a veni sfârşitul. — Mat. 24:14.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 680]

Martorii lui Iehova au fost puşi sub interdicţie în tot mai multe ţări

[Text generic pe pagina 682]

Cazul a fost clasat, iar preotul a părăsit sala furios!

[Text generic pe pagina 693]

Unii magistraţi au devenit mai prudenţi când tratau cazuri ce implicau Martori

[Chenarul de la pagina 684]

Mărturie la Curtea Supremă a Statelor Unite

Când a compărut înaintea Curţii Supreme a Statelor Unite ca avocat al apărării în cazul „Gobitis“, Joseph Rutherford, în calitate de membru al baroului din New York şi preşedinte al Societăţii Watch Tower, a atras în mod clar atenţia asupra importanţei faptului de a fi supuşi suveranităţii lui Iehova Dumnezeu. El a spus:

„Martorii lui Iehova sunt cei care depun mărturie despre numele Dumnezeului Atotputernic, singurul al cărui nume este IEHOVA. . . .

Atrag atenţia asupra faptului că Iehova Dumnezeu a promis, cu peste şase mii de ani în urmă, că va stabili prin intermediul lui Mesia un guvern al dreptăţii. El îşi va îndeplini această promisiune la timpul cuvenit. Evenimentele actuale privite în lumina profeţiilor arată că acest timp este aproape. . . .

Dumnezeu, Iehova, este singura sursă a vieţii. Nimeni altul nu poate da viaţă. Statul Pennsylvania nu poate da viaţă. Nici guvernul american nu poate s-o facă. Dumnezeu a dat această lege [interzicerea închinării la imagini], aşa cum afirmă Pavel, pentru a-şi proteja poporul de idolatrie. Acesta este un lucru neînsemnat, ziceţi voi. La fel a fost şi acţiunea lui Adam când a mâncat din fructul interzis. Nu a fost vorba de mărul pe care l-a mâncat Adam, ci de actul său de nesupunere faţă de Dumnezeu. Întrebarea este dacă omul se va supune lui Dumnezeu sau unei instituţii umane. . . .

Amintesc acestei Curţi (este aproape inutil s-o fac) că în cazul «Biserica contra Statelor Unite» ea a declarat că America este o naţiune creştină; aceasta înseamnă că America trebuie să se supună legii divine. Mai înseamnă totodată că această Curte recunoaşte din punct de vedere juridic că legea lui Dumnezeu este supremă. Şi dacă un om crede, pe baza conştiinţei, că legea lui Dumnezeu este supremă şi se comportă, pe baza conştiinţei, ca atare, nici o autoritate umană nu poate controla sau influenţa conştiinţa sa. . . .

Rog a mi se permite să atrag atenţia asupra acestui lucru: la deschiderea fiecărei sesiuni a acestei Curţi, aprodul pronunţă aceste cuvinte: «Dumnezeu să salveze Statele Unite şi această onorată Curte!» Iar acum, eu zic: Dumnezeu să salveze această onorată Curte de la comiterea unei erori care ar duce poporul Statelor Unite la totalitarism şi ar distruge toate libertăţile garantate de Constituţie. Aceasta este o chestiune sfântă pentru orice american care îl iubeşte pe Dumnezeu şi Cuvântul său“.

[Chenarul de la pagina 687]

Din culisele unei revocări

În 1940, când Curtea Supremă a Americii a decis, în cazul „Sectorul şcolar din Minersville contra Gobitis“, că li se putea pretinde elevilor să salute drapelul, opt din nouă judecători au consimţit la aceasta. Numai judecătorul Stone a fost împotrivă. Dar după doi ani, când şi-au notificat dezacordul în cazul „Jones contra Opelika“, alţi trei judecători (Black, Douglas şi Murphy) au profitat de ocazie pentru a declara că, după părerea lor, în cazul „Gobitis“ se luase o decizie greşită, deoarece libertatea religioasă fusese pusă pe un plan secund. Aceasta însemna că patru dintre cei nouă judecători erau în favoarea revocării deciziei în cazul „Gobitis“. Doi dintre ceilalţi cinci judecători care desconsideraseră libertatea religioasă s-au pensionat. Când următorul caz care implica salutul drapelului a fost prezentat Curţii Supreme, existau doi judecători noi (Rutledge şi Jackson). În 1943, în cazul „Ministerul Învăţământului din statul Virginia de Vest contra Barnette“, ambii au votat în favoarea libertăţii religioase în locul salutului obligatoriu al drapelului. Astfel, cu 6 voturi contra 3, Curtea a anulat decizia pe care o luase în cinci cazuri anterioare („Gobitis“, „Leoles“, „Hering“, „Gabrielli“ şi „Johnson“) care îi fuseseră înaintate.

Este interesant ce a spus judecătorul Frankfurter când şi-a exprimat dezacordul în cazul „Barnette“: „Aşa cum s-a întâmplat şi în trecut, Curtea îşi schimbă din când în când deciziile. Dar cred că înainte de aceste cazuri care îi implicau pe Martorii lui Iehova (cu mici excepţii reconsiderate ulterior) niciodată Curtea nu şi-a anulat deciziile astfel încât să restrângă puterea unui guvern democratic“.

[Chenarul de la pagina 688]

„O formă străveche de evanghelizare misionară“

În 1943, în cazul „Murdock contra Pennsylvania“, Curtea Supremă a Statelor Unite a spus printre altele:

„Distribuirea de tracte religioase este o formă străveche de evanghelizare misionară — la fel de străveche ca presele de tipar. De-a lungul anilor, ea a fost punctul forte a diverse mişcări religioase. Această formă de evanghelizare este utilizată în prezent pe scară largă de diverse secte religioase ai căror colportori duc Evanghelia la mii şi mii de case şi caută, făcându-le vizite oamenilor, să câştige adepţi pentru credinţa lor. Este mai mult decât predicare; este mai mult decât distribuire de publicaţii religioase. Este o combinaţie a acestora. Scopul ei este tot atât de evanghelic ca şi cel al întrunirilor menite să întărească credinţa. În Primul amendament, această formă de activitate religioasă este pusă la acelaşi rang cu închinarea în biserici şi cu predicarea de la amvon. Ea are acelaşi drept la protecţie ca activităţile religioase mai ortodoxe şi mai convenţionale. De asemenea, ea are acelaşi drept ca şi celelalte la libertatea cuvântului şi la libertatea presei“.

[Chenarul de la pagina 690]

„Drepturi egale pentru toţi“

În 1953, o ziaristă canadiană, bine cunoscută la data aceea, a scris sub titlul de mai sus următoarele: „Un mare foc de sărbătoare pe colina Parlamentului ar trebui să celebreze decizia Curţii Supreme a Canadei în cazul Saumur [prezentat Curţii de Martorii lui Iehova]; un foc demn de o mare ocazie. Puţine decizii din istoria jurisprudenţei canadiene au fost mai importante. Puţine tribunale au făcut un serviciu mai bun Canadei. Nici unul nu merită mai multă recunoştinţă din partea canadienilor care apreciază moştenirea lor de libertate. . . . Este imposibil să celebrezi acest eveniment în toată amploarea pe care o merită“.

[Chenarul de la pagina 694]

O declaraţie fermă către statul nazist

La 7 octombrie 1934, toate congregaţiile Martorilor lui Iehova din Germania au trimis guvernului german următoarea scrisoare:

„CĂTRE DEMNITARII GUVERNULUI,

Cuvântul lui Iehova Dumnezeu, consemnat în Sfânta Biblie, este legea supremă şi, în ce ne priveşte, el constituie ghidul nostru unic, pentru că ne-am dedicat lui Dumnezeu şi suntem discipoli adevăraţi şi sinceri ai lui Cristos Isus.

Pe parcursul anului trecut, contrar legii lui Dumnezeu şi violând drepturile noastre, ne-aţi interzis nouă, Martorilor lui Iehova, să ne întrunim pentru a studia Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a ne închina lui Dumnezeu şi a-i sluji. În Cuvântul său el ne porunceşte să nu părăsim strângerea noastră laolaltă (Evrei 10:25). Iehova ne porunceşte: «Voi Îmi sunteţi martori că Eu sunt Dumnezeu. Duceţi-vă şi spuneţi poporului mesajul meu» (Isaia 43:10, 12; Isaia 6:9; Matei 24:14). Există un conflict direct între legea voastră şi legea lui Dumnezeu, dar, urmând exemplul apostolilor fideli, noi «trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni», şi aşa vom face (Faptele 5:29). De aceea, prin prezenta vă înştiinţăm că noi ne vom supune, cu orice preţ, poruncilor lui Dumnezeu, ne vom întruni pentru studierea Cuvântului său şi ne vom închina lui Dumnezeu şi îi vom sluji aşa cum a poruncit el. Dacă guvernul sau demnitarii voştri ne maltratează pentru că ne supunem lui Dumnezeu, atunci sângele nostru va cădea asupra voastră şi veţi da socoteală înaintea Atotputernicului Dumnezeu.

Pe noi nu ne interesează chestiunile politice, ci suntem complet devotaţi regatului lui Dumnezeu condus de Cristos, Regele său. Nu vom cauza nici un rău şi nici o daună nimănui. Vom fi fericiţi să trăim în pace şi să le facem bine tuturor oamenilor cu orice ocazie; dar, întrucât guvernul vostru şi demnitarii lui încearcă în continuare să ne constrângă să încălcăm cea mai înaltă lege din univers, suntem obligaţi să vă informăm acum că, prin graţia sa, noi ne vom supune lui Iehova Dumnezeu, fiind deplin încrezători că el ne va elibera de toată opresiunea şi de toţi opresorii“.

[Chenarul de la pagina 697]

Martorii aflaţi sub interdicţie îşi fac clar cunoscută poziţia

În 1940, organizaţia Martorilor lui Iehova a fost pusă sub interdicţie de guvernul canadian. Au urmat apoi peste 500 de procese. Cum se puteau apăra Martorii? Cu respect, însă ferm, ei au declarat Curţii Supreme aproximativ următoarele:

‘Nu am motive să-mi cer scuze pentru aceste cărţi. Ele învaţă despre calea vieţii veşnice. Cred sincer că ele explică scopul Dumnezeului Atotputernic de a stabili un Regat al dreptăţii pe pământ. Pentru mine, ele sunt cea mai mare binecuvântare din viaţă. După părerea mea, ar fi un păcat împotriva Celui Atotputernic să distrug aceste cărţi şi mesajul divin pe care îl conţin ele, la fel cum ar fi un păcat să ard Biblia însăşi. Fiecare persoană trebuie să aleagă dacă va risca să aibă dezaprobarea oamenilor sau dezaprobarea Dumnezeului Atotputernic. În ce mă priveşte, eu am luat poziţie de partea Domnului şi a Regatului său şi caut să onorez numele Celui Preaînalt, care este Iehova, iar dacă trebuie să fiu pedepsit pentru aceasta, atunci cei care impun această restricţie vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu’.

[Chenarul de la pagina 698]

Opinia unor membri ai guvernului canadian

Iată câteva declaraţii făcute de unii membri ai Camerei Comunelor din Canada, în 1943, când l-au invitat pe ministrul Justiţiei să ridice interdicţia impusă Martorilor lui Iehova şi asociaţiilor lor legale:

„Ministerul Justiţiei nu a oferit comitetului nici o dovadă care să indice că organizaţia Martorilor lui Iehova a trebuit să fie declarată cândva drept ilegală . . . Este o dezonoare pentru Dominionul Canadei ca oamenii să fie daţi în judecată pentru convingerile lor religioase în modul în care au fost daţi aceşti bieţi oameni“. „După părerea mea, este clar că numai prejudecăţile religioase stau în calea anulării interdicţiei.“ — Dl Angus MacInnis.

„Cei mai mulţi dintre noi ştiu din experienţă că aceştia sunt oameni inofensivi şi nu au nici cea mai mică intenţie de a face rău statului. . . . De ce nu a fost ridicată interdicţia? Nu poate fi vorba de vreo teamă că această organizaţie dăunează bunăstării statului sau că acţiunile ei contravin efortului de război. Nu a existat niciodată nici cea mai mică dovadă în acest sens.“ — Dl John G. Diefenbaker.

„Ajungem să ne întrebăm dacă acţiunea întreprinsă împotriva Martorilor lui Iehova nu se datorează, în mare parte, mai degrabă atitudinii lor faţă de catolici, decât vreunei atitudini de natură subversivă.“ — Dl Victor Quelch.

[Chenarul de la pagina 699]

„Servicii aduse cauzei libertăţii religioase“

„Nu ar fi drept să încheiem această scurtă trecere în revistă a problemelor pe care le-au avut Martorii lui Iehova cu Statul fără să menţionăm serviciul pe care l-au adus ei cauzei libertăţii religioase din Constituţia noastră, graţie perseverenţei lor. În ultimii ani, ei au petrecut mai mult timp în tribunale decât oricare altă grupare religioasă şi au apărut în faţa publicului drept oameni cu vederi înguste, dar ei au rămas fideli convingerilor lor bazate pe conştiinţă şi, în consecinţă, tribunalele federale au luat o serie de decizii care au asigurat şi lărgit garanţiile cetăţenilor americani în domeniul libertăţii religioase şi au protejat şi extins libertăţile lor civile. În decurs de cinci ani, din 1938 până în 1943, circa treizeci şi unu de cazuri în care au fost implicaţi ei au ajuns înaintea Curţii Supreme, iar deciziile în aceste procese şi în altele ulterioare au promovat mult cauza libertăţilor consemnate în Declaraţia drepturilor omului, în general, şi protecţia libertăţii religioase, în particular.“ — „Church and State in the United States“, de Anson Phelps Stokes, volumul III, 1950, p. 546.

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 700, 701]

Ei se bucură de libertatea lor de închinare

În multe ţări în care Martorii lui Iehova nu au avut altădată libertate religioasă deplină, ei se întrunesc acum în mod deschis pentru închinare şi le împărtăşesc în mod liber altora vestea bună a Regatului lui Dumnezeu.

Quebec, Canada

În anii ’40, cei câţiva Martori din Châteauguay au fost atacaţi de o gloată. În 1992, peste 21 000 de Martori din provincia Quebec se întruneau în mod liber în sălile Regatului

Sankt Petersburg, Rusia

În 1992, 3 256 de persoane s-au prezentat pentru a fi botezate cu ocazia primului congres internaţional al Martorilor lui Iehova din Rusia

Palma, Spania

După ce Martorii lui Iehova din Spania au fost recunoscuţi oficial în 1970, marile inscripţii marcând locurile lor de întrunire reflectau bucuria lor că se puteau întruni în mod liber

Tartu, Estonia

Martorii din Estonia sunt bucuroşi că, începând din 1990, primesc fără piedici publicaţii biblice

Maputo, Mozambic

La interval de un an, după ce Martorii lui Iehova au fost recunoscuţi legal aici în 1991, peste 50 de congregaţii de Martori entuziaşti îşi îndeplineau ministerul lor în capitală şi în împrejurimile acesteia

Cotonou, Benin

Când au sosit la o întrunire în 1990, mulţi au rămas surprinşi văzând o pancartă care le ura în mod public bun venit Martorilor lui Iehova. Aici ei au aflat că interdicţia impusă închinării lor fusese ridicată

Praga, Cehoslovacia

Mai jos sunt prezentate câteva persoane care i-au slujit lui Iehova sub interdicţie timp de 40 de ani. În 1991, ei s-au bucurat să fie împreună la un congres internaţional al Martorilor lui Iehova ţinut la Praga

Luanda, Angola

În 1992, când interdicţia a fost ridicată, peste 50 000 de persoane individuale şi familii au fost fericite să studieze Biblia cu Martorii

Kiev, Ucraina

Întrunirile din această ţară (adesea în săli închiriate) se bucură de o asistenţă frumoasă, îndeosebi de când Martorii lui Iehova au fost recunoscuţi oficial în 1991

[Legenda fotografiilor de la pagina 679]

În 138 de cazuri care implicau Martori ai lui Iehova au fost prezentate Curţii Supreme a Statelor Unite petiţii şi recursuri. Din 1939 până în 1963, Hayden Covington (în fotografie) a pledat ca avocat în 111 dintre ele

[Legenda fotografiei de la pagina 681]

Spre sfârşitul anilor ’30, Maurice Duplessis, prim-ministrul Quebecului, îngenunchează în public înaintea cardinalului Villeneuve în timp ce i se pune un inel pe deget ca dovadă a legăturilor strânse dintre Biserică şi Stat. În Quebec, persecuţia Martorilor lui Iehova a fost deosebit de intensă

[Legenda fotografiei de la pagina 683]

William Jackson, care a făcut parte din departamentul juridic de la sediul Societăţii, a fost membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova timp de zece ani

[Legenda fotografiei de la pagina 685]

Rosco Jones, al cărui caz privitor la ministerul Martorilor lui Iehova a ajuns de două ori înaintea Curţii Supreme a Statelor Unite

[Legenda fotografiilor de la pagina 686]

Judecătorii Curţii Supreme a Statelor Unite care, printr-un vot de 6 contra 3 în cazul „Barnette“, au respins salutul obligatoriu al drapelului în favoarea libertăţii de închinare. Aceasta a anulat decizia anterioară a Curţii în cazul „Gobitis“

Copii implicaţi în procese

Lillian şi William Gobitas

Marie şi Gathie Barnette

[Legenda fotografiei de la pagina 689]

Aimé Boucher, achitat de Curtea Supremă a Canadei printr-o decizie care a respins acuzaţiile de sediţiune contra Martorilor lui Iehova

[Legenda fotografiilor de la pagina 691]

Acest tract, redactat în trei limbi, a informat toată Canada despre atrocităţile comise împotriva Martorilor lui Iehova din Quebec

[Legenda fotografiilor de la pagina 692]

A devenit necesar ca Martorii lui Iehova să fie instruiţi în procedurile juridice, astfel încât să poată face faţă opoziţiei în cadrul ministerului lor; acestea sunt câteva dintre publicaţiile juridice pe care le-au folosit