UMILINȚĂ

Lipsa mândriei sau a aroganței, smerenie a minții; nu este o slăbiciune, ci o stare a minții plăcută lui Iehova.

În Scripturile ebraice, termenul „umilință” provine din cuvântul ʼanáh, care înseamnă literalmente „a fi asuprit, a fi umilit, a fi oprimat”. Termenii derivați din această rădăcină sunt traduși prin „umilință”, „smerenie”, „asuprire”, etc. Alte două verbe ebraice care au legătură cu „umilința” sunt kanáʽ (lit. „a [se] supune”) și șafél (lit. „a fi sau a deveni mic”). În Scripturile grecești creștine termenul tapeinophrosýnē este tradus prin „umilință” sau „smerenie a minții”. Acesta provine din cuvintele tapeinóō („a se coborî”; „a se smeri”, „a umili”; „a face mic”) și phrḗn („minte”).

O persoană poate cultiva umilință dacă meditează în lumina Bibliei la relația sa cu Dumnezeu și cu semenii și apoi pune în practică principiile învățate. Termenul ebraic hitrappés, tradus prin „umilește-te”, înseamnă literalmente „calcă-te în picioare”. Acesta exprimă foarte bine acțiunea descrisă de scriitorul înțelept al Proverbelor: „Fiul meu, dacă te-ai pus garant pentru semenul tău, . . . dacă ai fost prins în laț de cuvintele gurii tale, . . . ai ajuns în mâna semenului tău; du-te, umilește-te [calcă-te în picioare] și insistă cu rugăminți pe lângă semenul tău. . . . Eliberează-te”. (Pr 6:1-5) Cu alte cuvinte, lasă la o parte mândria, umilește-te, recunoaște-ți greșeala, străduiește-te să îndrepți lucrurile și cere-ți iertare. Isus a spus că trebuie să ne umilim înaintea lui Dumnezeu ca niște copii și că, în loc să căutăm să fim persoane importante, să le slujim fraților noștri. (Mt 18:4; 23:12)

O persoană poate învăța umilința și când trece printr-o experiență umilitoare. Iehova le-a spus israeliților că i-a învățat umilința făcându-i să rătăcească 40 de ani prin pustiu, pentru a-i pune la încercare și a vedea ce era în inima lor și pentru a-i face să înțeleagă că „omul trăiește nu numai cu pâine, ci omul trăiește cu orice exprimare a gurii lui Iehova”. (De 8:2, 3) Fără îndoială, mulți israeliți au tras foloase din această experiență dură și au învățat umilința. (Compară cu Le 26:41; 2Cr 7:14; 12:6, 7.) Dacă o persoană sau o națiune refuză să se umilească sau să accepte cu umilință disciplinarea, va fi umilită mai devreme sau mai târziu. (Pr 15:32, 33; Is 2:11; 5:15)

Umilința îi este plăcută lui Dumnezeu. Iehova prețuiește mult umilința. Deși nu le este cu nimic dator oamenilor, Dumnezeu, în bunătatea sa nemeritată, este gata să le arate îndurare și favoare celor ce se umilesc înaintea sa. Astfel de oameni nu se laudă și nu se încred în ei înșiși, ci privesc spre Dumnezeu și doresc să-i îndeplinească voința. Atât Iacov, cât și Petru au scris sub inspirație: „Dumnezeu li se împotrivește celor trufași, dar le dă bunătate nemeritată celor umili”. (Iac 4:6; 1Pe 5:5)

Iehova îi ascultă chiar și pe cei care în trecut au practicat lucruri foarte rele, dar care se umilesc cu adevărat înaintea lui și caută iertarea sa. Promovând închinarea falsă în țară, regele Manase i-a determinat pe locuitorii din Iuda și din Ierusalim „să facă și mai rău decât națiunile pe care Iehova le nimicise dinaintea fiilor lui Israel”. Însă, după ce Iehova a permis să fie dus în captivitate de către regele Asiriei, Manase „s-a umilit mult înaintea Dumnezeului strămoșilor săi. I s-a rugat, iar El a ascultat implorările lui, a auzit rugămintea lui pentru favoare și l-a dus înapoi la Ierusalim, redându-i domnia. Și Manase a înțeles că Iehova este adevăratul Dumnezeu”. Astfel, Manase a învățat umilința. (2Cr 33:9, 12, 13; compară cu 1Re 21:27-29.)

Necesară pentru a obține o îndrumare bună. Cel care se umilește înaintea lui Dumnezeu se poate aștepta să primească ajutor și îndrumare din partea Sa. Ezra a avut dificila responsabilitate de a conduce înapoi din Babilon la Ierusalim peste 1 500 de bărbați, pe lângă preoți, netinimi, femei și copii. În plus, aceștia au dus cu ei și o mare cantitate de aur și de argint pentru a împodobi templul din Ierusalim. Așadar, aveau nevoie de protecție pe timpul călătoriei. Ezra însă nu a vrut să-i ceară regelui Persiei o escortă militară, fapt ce ar fi dovedit că se bizuia pe puterea umană. El îi spusese regelui: „Mâna Dumnezeului nostru este cu toți cei ce-l caută, ca să le facă bine”. De aceea, Ezra a anunțat o perioadă de post, în care poporul să se umilească înaintea lui Iehova. Ei i-au adresat rugăciuni lui Dumnezeu, iar el a ascultat și i-a ocrotit pe parcursul drumului de atacuri din partea dușmanilor. Astfel, israeliții au reușit să încheie cu bine acea călătorie periculoasă. (Ezr 8:1-14, 21-32) În timp ce se afla în exil în Babilon, profetul Daniel s-a umilit înaintea lui Dumnezeu, căutând la El îndrumare și pricepere, iar Dumnezeu i-a arătat o mare favoare trimițându-i un înger cu o viziune. (Da 10:12)

Umilința îl va conduce pe cel ce o cultivă pe calea dreaptă și îl va duce spre glorie, deoarece Dumnezeu este cel care înalță o persoană și o umilește pe alta. (Ps 75:7) „Înainte de cădere inima omului se îngâmfă, dar înainte de glorie este umilința.” (Pr 18:12; 22:4) Prin urmare, cel care caută cu trufie gloria va eșua. Un exemplu este Ozia, regele lui Iuda, care s-a îngâmfat și a uzurpat îndatoririle preoțești. „Când a devenit puternic, inima i s-a umplut de trufie, spre propria-i distrugere, astfel că i-a fost infidel lui Iehova, Dumnezeul său, și a intrat în templul lui Iehova ca să ardă tămâie pe altarul tămâiei.” El s-a înfuriat pe preoții care l-au corectat și a fost lovit cu lepră. (2Cr 26:16-21) Întrucât i-a lipsit umilința, Ozia a mers pe o cale greșită, spre propria-i cădere.

Utilă în timp de necaz. Umilința ne este de mare folos când trecem prin încercări. Ea ne dă putere să suportăm necazurile și, totodată, să perseverăm în serviciul adus lui Dumnezeu. Regele David a trecut prin multe necazuri. El a fost hăituit ca un proscris de regele Saul, însă niciodată nu i-a reproșat nimic lui Dumnezeu, nici nu s-a ridicat mai presus de unsul lui Iehova. (1Sa 26:9, 11, 23) Când a păcătuit împotriva lui Iehova având relații imorale cu Bat-Șeba, iar apoi a fost mustrat cu severitate de profetul Natan, David s-a umilit înaintea lui Dumnezeu. (2Sa 12:9-23) Mai târziu, când un beniaminit pe nume Șimei l-a blestemat pe David în public, iar Abișai, o căpetenie în armata lui David, a vrut să îl ucidă pentru lipsa de respect față de rege, David a dovedit umilință. El i-a spus lui Abișai: „Iată că însuși fiul meu, care a ieșit din coapsele mele, caută să-mi ia sufletul, cu cât mai mult un beniaminit! . . . Poate că Iehova va vedea cu ochiul său și Iehova îmi va da înapoi bunătate în locul blestemului din ziua aceasta”. (2Sa 16:5-13) După un timp, David a făcut numărătoarea poporului, încălcând voința lui Iehova. Relatarea biblică spune: „Lui David a început să-i bată inima după ce numărase poporul. De aceea, David i-a zis lui Iehova: «Am păcătuit foarte mult făcând lucrul acesta. . . . Am lucrat nebunește»”. (2Sa 24:1, 10) Deși a fost pedepsit pentru aceasta, David nu și-a pierdut domnia; umilința a contribuit foarte mult la recâștigarea bunăvoinței lui Iehova.

O calitate a lui Dumnezeu. Umilința este una dintre calitățile lui Iehova Dumnezeu. Iehova însuși manifestă umilință și aceasta nu pentru că ar fi inferior în vreo privință sau pentru că ar fi supus altora, ci pentru că manifestă îndurare și o mare compasiune față de păcătoșii umili. Faptul că se interesează de păcătoși și că l-a dat pe Fiul Său ca jertfă pentru păcatele omenirii este, în sine, o dovadă a umilinței Sale. Iehova Dumnezeu a permis ca răul să existe de peste 6 000 de ani și ca oamenii să se înmulțească, deși Adam, strămoșul omenirii, a păcătuit. Prin bunătate nemeritată, descendenților lui Adam li s-a arătat îndurare și li s-a oferit posibilitatea de a obține viață veșnică. (Ro 8:20, 21) Toate acestea demonstrează umilința lui Dumnezeu, precum și alte calități minunate ale sale.

Regele David a înțeles că Dumnezeu a dovedit umilință când i-a arătat bunătate nemeritată; el a apreciat acest lucru. După ce Iehova l-a eliberat din mâna dușmanilor, David a cântat: „Tu îmi vei da scutul tău de salvare și umilința ta mă face mare”. (2Sa 22:36; Ps 18:35) Chiar dacă Iehova este măreț și plin de glorie și locuiește în cerurile preaînalte, despre el se poate spune: „Cine este ca Iehova, Dumnezeul nostru, care locuiește în înălțime? El coboară ca să privească cerul și pământul, îl ridică pe cel de condiție umilă din țărână și îl înalță pe cel sărac din groapa cu cenușă, ca să-l pună să stea cu nobilii, cu nobilii poporului său”. (Ps 113:5-8)

Umilința lui Isus Cristos. Când a fost pe pământ, Isus Cristos a lăsat cel mai mare exemplu de umilință ca slujitor al lui Dumnezeu. În seara dinaintea morții sale, Isus s-a încins cu un prosop, le-a spălat și le-a șters picioarele celor 12 discipoli ai săi, acesta fiind un serviciu pe care îl făceau de obicei servitorii și sclavii. (Ioa 13:2-5, 12-17) El le-a spus discipolilor: „Cine se înalță va fi umilit și cine se umilește va fi înălțat”. (Mt 23:12; Lu 14:11) Apostolul Petru, prezent cu acea ocazie, a păstrat în minte exemplul excelent al lui Isus, care a trăit la înălțimea propriilor cuvinte. Mai târziu, Petru și-a îndemnat frații de credință: „Toți să vă încingeți cu umilință unii față de alții . . . Umiliți-vă deci sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca el să vă înalțe la timpul potrivit”. (1Pe 5:5, 6)

Apostolul Pavel îi încurajează pe creștini să aibă aceeași atitudine a minții ca Isus Cristos. El vorbește despre poziția importantă pe care a avut-o Fiul lui Dumnezeu în existența sa preumană în ceruri, alături de Tatăl său, Iehova, și despre cum s-a golit pe sine, luând chip de sclav și ajungând la fel ca oamenii. Pavel adaugă: „Mai mult decât atât, când la înfățișare s-a găsit ca om, [Isus] s-a umilit și a fost ascultător până la moarte, da, moarte pe un stâlp de tortură”. Cuvintele lui Isus referitoare la răsplata pentru umilință s-au împlinit și în cazul propriei persoane, așa cum arată apostolul în continuare: „De aceea, și Dumnezeu l-a ridicat într-o poziție înălțată și i-a dat cu bunăvoință numele care este mai presus de orice alt nume”. (Flp 2:5-11)

Este remarcabil că, deși are o poziție înălțată în ceruri și a primit ‘toată autoritatea în cer și pe pământ’ pentru a îndeplini voința lui Dumnezeu cu privire la pământ (Mt 28:18; 6:10), Cristos va da dovadă de aceeași umilință și la finalul Domniei de O Mie de Ani. În acest sens, Scripturile spun: „Când toate lucrurile îi vor fi supuse, atunci și Fiul însuși se va supune Celui ce i-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul pentru toți”. (1Co 15:28)

Isus Cristos a spus despre el însuși: „Eu sunt blând și am o inimă umilă”. (Mt 11:29) Când li s-a prezentat ca Rege celor adunați la Ierusalim, Isus a împlinit profeția care spunea despre el: „Iată că regele tău vine la tine! El este drept, da, este salvat; umil și călare pe un măgar, pe mânzul unei măgărițe”. (Zah 9:9; Ioa 12:12-16) Biblia profețește că, atunci când Cristos, aflat în poziția sa înălțată din ceruri, pornește atacul împotriva dușmanilor lui Dumnezeu, el primește următoarea poruncă: „În splendoarea ta mergi spre victorie, înaintează călare pentru adevăr, umilință și dreptate”. (Ps 45:4) Prin urmare, cei umili pot jubila, deși au fost probabil asupriți și maltratați de cei mândri și aroganți. Ei pot găsi mângâiere în cuvintele: „Căutați-l pe Iehova, voi, toți cei smeriți de pe pământ, care îndepliniți hotărârile sale judecătorești. Căutați dreptatea, căutați smerenia. Poate că veți fi ascunși în ziua mâniei lui Iehova”. (Țe 2:3)

Înainte de distrugerea Ierusalimului, Iehova i-a avertizat pe cei umili și le-a adus alinare, asigurându-i că va acționa negreșit în folosul lor, la timpul stabilit de el. Dumnezeu a spus: „Atunci îi voi îndepărta din mijlocul tău pe cei ce exultă plini de trufie și nu vei mai fi niciodată trufașă pe muntele meu sfânt. Voi lăsa în mijlocul tău un popor umil și modest și ei se vor refugia la numele lui Iehova”. (Țe 3:11, 12) Mulți vor fi salvați datorită umilinței. Biblia spune: „Pe oamenii umili îi vei salva, dar ochii tăi sunt împotriva celor trufași, ca să-i umilești”. (2Sa 22:28) Așadar, avem asigurarea că Regele Isus Cristos, care înaintează călare pentru adevăr, umilință și dreptate, își va salva slujitorii, care se umilesc înaintea sa și a Tatălui său, Iehova.

Creștinii trebuie să cultive umilința. Când și-a sfătuit colaboratorii creștini să îmbrace personalitatea care „prin cunoștința exactă, se înnoiește după chipul Celui care a creat-o”, apostolul Pavel a spus: „Astfel, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și iubiți, îmbrăcați-vă cu tandră afecțiune și cu compasiune, cu bunătate, cu umilință, cu blândețe și cu îndelungă răbdare”. (Col 3:10, 12) Făcând referire la exemplul excelent lăsat de Cristos, Pavel și-a îndemnat frații: ʻCu umilință, considerați că ceilalți [slujitori ai lui Dumnezeu] vă sunt superiori’. (Flp 2:3) Cu altă ocazie, el a spus: „Să aveți față de alții aceleași gânduri pe care le aveți față de voi înșivă. Nu vă gândiți la lucruri înalte, ci umblați după cele umile. Nu deveniți înțelepți în propriii voștri ochi”. (Ro 12:16)

În aceeași ordine de idei, Pavel le-a scris creștinilor din Corint: „Căci, deși sunt liber față de toți, m-am făcut sclavul tuturor, ca să-i câștig pe cei mai mulți. Astfel, pentru iudei m-am făcut ca un iudeu, ca să-i câștig pe iudei; pentru cei ce sunt sub lege m-am făcut ca și cum aș fi sub lege – deși eu nu sunt sub lege –, ca să-i câștig pe cei ce sunt sub lege. Pentru cei ce sunt fără lege m-am făcut ca și cum aș fi fără lege – deși, față de Dumnezeu, eu nu sunt fără lege, ci sunt sub legea lui Cristos –, ca să-i câștig pe cei fără lege. Pentru cei slabi am devenit slab, ca să-i câștig pe cei slabi. Am devenit orice pentru oameni de orice fel, ca să-i salvez cu orice preț pe unii”. (1Co 9:19-22) Pentru a face aceasta, e într-adevăr nevoie de umilință.

Promovează pacea. Umilința promovează pacea. O persoană umilă nu se luptă cu frații săi creștini pentru presupusele sale „drepturi”. Apostolul a spus că, deși avea libertatea de a face orice lucru, el alegea să facă doar ceea ce era ziditor, fiind dispus să renunțe la orice lucru ar fi lezat conștiința vreunui frate. (Ro 14:19-21; 1Co 8:9-13; 10:23-33)

Este nevoie de umilință și pentru a păstra pacea aplicând sfatul lui Isus de a-i ierta pe cei care ne-au greșit. (Mt 6:12-15; 18:21, 22) Ascultarea de porunca lui Isus de a ne recunoaște greșeala în fața celui pe care l-am ofensat și de a ne cere iertare este un test al umilinței și al ascultării. (Mt 5:23, 24) Sau, când cel care se simte jignit ne abordează, numai iubirea împreună cu umilința ne va îndemna să ne recunoaștem vina și să ne străduim să îndreptăm cât mai repede lucrurile. (Mt 18:15; Lu 17:3; compară cu Le 6:1-7.) Foloasele pe care le aduce manifestarea unei astfel de umilințe, precum pacea lăuntrică și pacea congregației, depășesc cu mult orice sentiment de umilire pe care l-ar putea avea cineva; în plus, reacția noastră umilă ne va ajuta să cultivăm și mai mult umilința, această calitate prețioasă.

Esențială pentru unitatea congregației. Umilința îi va ajuta pe creștini să fie mulțumiți cu lucrurile pe care le au, ajutându-i astfel să-și păstreze bucuria și echilibrul. Strânsa legătură dintre membrii congregației creștine, ilustrată de apostolul Pavel în 1 Corinteni, capitolul 12, are la bază dispoziția de a asculta, umilința și supunerea față de ordinea teocratică. Bărbaților din congregație li se spune că, dacă aspiră la sarcina de supraveghetor, doresc o lucrare bună. Însă li se mai spune și să nu caute, motivați de ambiție, o anumită poziție, cum ar fi aceea de învățător în congregație, deoarece învățătorii vor „primi o judecată mai aspră”. (Iac 3:1; 1Ti 3:1)

Toți, atât bărbații, cât și femeile, trebuie să le fie supuși celor care sunt în frunte și trebuie să îl aștepte pe Iehova pentru a primi o numire sau o însărcinare în serviciul său, deoarece El este cel care face astfel de numiri. (Ps 75:6, 7) În acest sens, unii dintre fiii levitului Core au spus: „Aleg mai degrabă să stau în pragul casei Dumnezeului meu decât să umblu în corturile răutății”. (Ps 84:10) Este nevoie de timp pentru a dezvolta o umilință autentică. Când enumeră cerințele pentru numirea ca supraveghetor, Biblia spune că o astfel de numire nu trebuie acordată unui bărbat convertit de curând, „ca nu cumva să se umfle de mândrie și să cadă în condamnarea pronunțată împotriva Diavolului”. (1Ti 3:6)

Falsa umilință. Creștinii sunt avertizați să nu cultive o umilință de suprafață, deoarece pot ajunge ‘umflați de mândrie fără vreun motiv întemeiat, prin gândirea lor carnală’. O persoană cu adevărat umilă nu va crede că Regatul lui Dumnezeu sau intrarea în Regat are legătură cu ce mănâncă ori bea cineva sau cu ce se reține să consume. Biblia arată că o persoană ar putea consuma sau s-ar putea abține de la unele alimente ori băuturi din motive de sănătate sau de conștiință. Însă, dacă cineva consideră că a avea o poziție aprobată înaintea lui Dumnezeu depinde de ceea ce mănâncă sau bea, de lucrurile pe care le atinge sau de respectarea anumitor zile de sărbătoare, nu înțelege că faptele sale „sunt în aparență înțelepte, printr-o formă de închinare după propria voință și o falsă umilință, prin tratarea cu asprime a corpului, dar n-au nicio valoare în lupta împotriva dorințelor cărnii”. (Col 2:18, 23; Ro 14:17; Ga 3:10, 11)

Falsa umilință ar putea face ca în inima cuiva să se dezvolte trufia, întrucât acea persoană ar putea ajunge să creadă că este dreaptă datorită meritelor sale. Sau ea și-ar putea atinge unele obiective, lăsând impresia că este o persoană umilă, însă pierde din vedere faptul că Iehova nu poate fi înșelat de o falsă umilință. În timp, cel care ajunge trufaș va fi umilit într-un mod neplăcut. Va fi înjosit și poate fi chiar distrus. (Pr 18:12; 29:23)