Să-i onorăm pe părinţii noştri în vârstă

 1. Ce anume le datorăm părinţilor noştri şi, prin urmare, cum ar trebui să simţim şi să acţionăm faţă de ei?

„ASCULTĂ pe tatăl tău, din care te-ai născut, şi nu nesocoti pe mama ta, când a îmbătrânit“, a sfătuit înţeleptul de demult (Proverbele 23:22). Poate că spunem: ‘Nu aş face niciodată aşa ceva!’ Departe de a le nesocoti pe mamele noastre, sau pe taţii noştri, cei mai mulţi dintre noi nutrim o iubire profundă pentru ei. Recunoaştem că le suntem foarte îndatoraţi. Înainte de toate, părinţii noştri ne-au dat viaţă. Deşi Iehova este Izvorul vieţii, fără părinţii noştri noi pur şi simplu nu am exista. Nimic din ce le-am putea oferi părinţilor noştri nu preţuieşte atât de mult ca viaţa însăşi. Apoi, să ne gândim numai la sacrificiul de sine, grija plină de nelinişte, cheltuiala şi atenţia iubitoare pe care le implică creşterea unui copil de la vârsta cea mai fragedă până la starea de adult. Prin urmare, cât de rezonabil este faptul că în Cuvântul lui Dumnezeu ni se oferă următorul sfat: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta . . . ca să fii fericit şi să trăieşti mulţi ani pe pământ“! — Efeseni 6:2, 3.

 2. Cum pot copiii deveniţi adulţi să le dea părinţilor lor „cuvenita compensaţie“?

² Apostolul Pavel le-a scris creştinilor: „Să[-şi] înveţe [copiii sau nepoţii] să practice devoţiunea sfântă mai întâi în propria lor casă şi să dea tot timpul părinţilor şi bunicilor cuvenita compensaţie, fiindcă lucrul acesta este plăcut în ochii lui Dumnezeu“ (1 Timotei 5:4, NW). Copiii deveniţi adulţi oferă această ‘cuvenită compensaţie’ manifestând apreciere pentru anii de iubire, muncă şi îngrijire pe care li i-au dăruit părinţii şi bunicii lor. O modalitate prin care copiii pot face acest lucru este aceea de a înţelege că asemenea tuturor celorlalţi, cei în vârstă au nevoie — uneori chiar cu desperare — de iubire şi de mângâiere. Ca fiecare dintre noi, ei simt nevoia să fie preţuiţi. Ei trebuie să simtă că viaţa lor este valoroasă.

 3. Cum ne putem onora părinţii şi bunicii?

³ Aşadar, ne putem onora părinţii şi bunicii dându-le posibilitatea să afle că îi iubim (1 Corinteni 16:14). Dacă părinţii noştri nu locuiesc împreună cu noi, ar trebui să ne amintim că faptul de a primi veşti de la noi poate însemna foarte mult pentru ei. O scrisoare veselă, un telefon sau o vizită pot contribui foarte mult la bucuria lor. Miyo, care trăieşte în Japonia, a scris când era în vârstă de 82 de ani: „Fiica mea [al cărei soţ este ministru itinerant] îmi spune: «Mamă, te rog „să călătoreşti“ împreună cu noi». Ea îmi trimite planificarea vizitelor lor şi numărul de telefon la care pot fi găsiţi în fiecare săptămână. Pot să-mi deschid harta şi să spun: «A! Acum sunt aici!» Întotdeauna îi mulţumesc lui Iehova că m-a binecuvântat cu un astfel de copil“.

 4. Cum a încurajat tradiţia religioasă ebraică manifestarea cruzimii faţă de părinţii în vârstă?

⁴ Este posibil ca onorarea părinţilor să includă şi faptul de a ne îngriji de necesităţile lor materiale? Da. Adeseori. În zilele lui Isus, conducătorii religioşi evrei susţineau tradiţia potrivit căreia dacă o persoană declara că banii săi sau proprietatea sa era „un dar dedicat lui Dumnezeu“, persoana respectivă era scutită de responsabilitatea de a le folosi în scopul îngrijirii părinţilor săi (Matei 15:3–6). Câtă cruzime! În realitate, acei conducători religioşi încurajau poporul nu să-i onoreze pe părinţi, ci să-i trateze cu dispreţ, refuzând cu egoism să le satisfacă necesităţile. Nu trebuie să facem niciodată aşa ceva! — Deuteronomul 27:16.

 5. În pofida măsurilor luate de guvernele unor ţări, de ce onorarea părinţilor înseamnă uneori şi a le acorda ajutor financiar?

⁵ Astăzi, în multe ţări, unele necesităţi materiale ale vârstnicilor, cum sunt hrana, îmbrăcămintea şi locuinţa, sunt satisfăcute prin intermediul unor programe sociale finanţate de stat. În plus, poate că cei vârstnici au reuşit ei înşişi să pună de-o parte câte ceva pentru bătrâneţe. Însă, dacă aceste rezerve se epuizează sau se dovedesc insuficiente, copiii îşi onorează părinţii făcând tot ce pot pentru a le satisface necesităţile. În realitate, îngrijirea părinţilor în vârstă constituie o dovadă a devoţiunii sfinte, cu alte cuvinte, a devoţiunii unei persoane faţă de Iehova Dumnezeu, Fondatorul instituţiei familiei.

 6. Ce măsuri au luat unii cu privire la domiciliu pentru a se îngriji de necesităţile părinţilor lor?

⁶ Mulţi copii deveniţi adulţi au răspuns cu iubire şi sacrificiu de sine necesităţilor părinţilor lor neputincioşi. Unii i-au luat pe părinţi acasă la ei ori s-au mutat pentru a fi mai aproape de ei. Alţii s-au mutat în casa părinţilor. De cele mai multe ori, aceste măsuri s-au dovedit a fi o binecuvântare atât pentru părinţi, cât şi pentru copii.

 7. De ce este bine să nu acţionăm în grabă când luăm decizii cu privire la părinţii în vârstă?

⁷ Uneori însă, aceste mutări nu au avut un deznodământ fericit. De ce? Probabil din cauză că deciziile s-au luat prea în grabă sau din cauză că s-au bazat doar pe sentimente. „Omul prevăzător ia seama bine cum merge“, avertizează cu înţelepciune Biblia (Proverbele 14:15). De exemplu, să presupunem că mamei tale în vârstă îi este greu să locuiască singură, iar tu consideri că i-ar fi mai bine dacă s-ar muta la tine. În timp ce reflectezi cu spirit de prevedere asupra măsurilor care ar trebui luate, ai putea analiza următoarele: Care sunt necesităţile ei reale? Există servicii particulare sau finanţate de stat care oferă o altă soluţie acceptabilă? Doreşte ea să se mute? Dacă doreşte, în ce privinţe va fi viaţa ei afectată de această mutare? Va trebui să-şi părăsească prietenii? Ce consecinţe ar putea avea acest lucru asupra ei pe plan afectiv? Ai discutat cu ea despre aceşti factori? Ce efect ar putea avea această mutare asupra ta, asupra partenerului tău, asupra copiilor tăi? Dacă mama ta are nevoie de îngrijire, cine i-o va acorda? Ar putea fi împărţită această responsabilitate? Ai discutat această chestiune cu toţi membrii familiei direct implicaţi?

 8. Cu cine te-ai putea consulta când decizi cum să-i ajuţi pe părinţii în vârstă?

⁸ Întrucât responsabilitatea de a acorda îngrijire le revine tuturor copiilor unei familii, poate că este înţelept să convocaţi un consiliu de familie astfel încât toţi să ia parte la luarea deciziilor. Ar putea fi util, de asemenea, să vorbiţi cu bătrânii congregaţiei creştine sau cu prietenii care s-au confruntat cu o situaţie similară. „Planurile nu reuşesc, când lipseşte sfatul, avertizează Biblia, dar se împlinesc când sunt mulţi sfătuitori.“ — Proverbele 15:22.

 9, 10. a) Ce consideraţie trebuie să manifestăm faţă de cei în vârstă, în pofida faptului că îmbătrânesc? b) Oricare ar fi măsurile pe care le întreprinde un copil devenit adult în folosul părinţilor săi, ce trebuie acesta să le acorde întotdeauna?

⁹ Faptul de a ne onora părinţii în vârstă pretinde empatie şi înţelegere. Pe măsură ce bătrâneţea îşi spune cuvântul, persoanele în vârstă pot constata că le este din ce în ce mai greu să umble, să mănânce şi să-şi amintească unele lucruri. Ele pot avea nevoie de ajutor. Adeseori, copiii devin exagerat de preocupaţi de siguranţa părinţilor lor şi încearcă să le ofere îndrumări. Însă, vârstnicii sunt adulţi care o viaţă întreagă au acumulat înţelepciune şi experienţă, care o viaţă întreagă şi-au purtat de grijă singuri şi au luat singuri decizii. Poate că identitatea lor şi respectul de sine pe care îl nutresc gravitează în jurul rolului lor de părinţi şi al statutului lor de adulţi. Părinţii care simt că trebuie să le cedeze copiilor controlul asupra vieţii lor, pot fi cuprinşi de deprimare sau de mânie. Unii pot fi ostili, opunându-se la ceea ce ei pot considera ca fiind eforturi menite să-i priveze de independenţă.

¹⁰ Nu există soluţii uşoare pentru astfel de probleme, însă faptul de a le permite părinţilor în vârstă să-şi poarte singuri de grijă şi să ia singuri decizii, în măsura în care este posibil, este o dovadă de bunăvoinţă. Este înţelept să nu luăm decizii cu privire la ce este mai bine pentru părinţii noştri fără să discutăm mai întâi cu ei. Poate că datorită bătrâneţii au pierdut mult din independenţă. Să le permitem să rămână independenţi în limita posibilităţilor. Vom putea constata că, cu cât vom încerca mai puţin să le dirijăm viaţa, cu atât mai bune vor fi relaţiile noastre cu ei. Ei vor fi mai fericiţi, şi la fel şi noi. Chiar dacă este necesar să insistăm cu privire la anumite lucruri în folosul lor, faptul de a ne onora părinţii pretinde ca noi să le acordăm demnitatea şi respectul pe care ei le merită. Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte: „Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân“. — Leviticul 19:32.

11–13. Dacă un copil devenit adult nu a avut în trecut relaţii bune cu părinţii săi, cum poate să soluţioneze totuşi problema îngrijirii lor la anii bătrâneţii?

¹¹ Uneori, o problemă pe care o întâmpină copiii deveniţi adulţi în ceea ce priveşte onorarea părinţilor în vârstă îşi are rădăcinile în relaţiile pe care le-au avut aceştia cu părinţii lor în trecut. Probabil că tatăl tău a fost distant şi lipsit de iubire, iar mama a fost aspră şi obişnuită să comande. Poate că şi acum te simţi frustrat, mânios sau rănit din cauză că părinţii tăi nu au fost aşa cum ţi-ai fi dorit să fie. Ai putea trece peste asemenea sentimentea?

¹² Basse, care a crescut în Finlanda, povesteşte: „Tatăl meu vitreg a fost ofiţer SS în Germania nazistă. Îşi pierdea cumpătul foarte repede şi atunci era periculos. A bătut-o pe mama de multe ori în prezenţa mea. Odată, când s-a supărat pe mine, şi-a rotit cureaua şi m-a lovit cu catarama peste faţă. Lovitura a fost atât de puternică, încât am căzut peste pat“.

¹³ Totuşi, personalitatea lui avea şi alte aspecte. Basse adaugă: „Pe de altă parte, ca să se poată îngriji de familie pe plan material, muncea din greu, fără să se cruţe. Nu a dovedit niciodată afecţiune părintească faţă de mine, însă eu ştiam că fusese rănit pe plan afectiv. Mama lui îl alungase de acasă când era mic. Crescuse lovind cu pumnii şi a intrat în război de tânăr. Puteam să înţeleg situaţia într-o oarecare măsură şi nu l-am condamnat. Când am devenit adult, am vrut să-l ajut cât am putut de mult, până la moartea lui. Nu a fost uşor, dar am făcut tot ce am putut. Am încercat să mă dovedesc un fiu bun până la sfârşit şi cred că el m-a acceptat ca atare“.

14. Ce text scriptural se aplică în toate situaţiile, inclusiv în cele care apar când li se acordă îngrijire părinţilor în vârstă?

¹⁴ În situaţiile care apar în familie, ca şi în alte probleme, se aplică următorul sfat al Bibliei: „Îmbrăcaţi-vă cu tandre sentimente de compasiune, de bunăvoinţă, de umilinţă a minţii, de blândeţe şi de îndelungă răbdare. Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi să vă iertaţi de bunăvoie unii pe alţii, dacă cineva are un motiv de a se plânge împotriva altuia. Aşa cum v-a iertat Iehova de bunăvoie, faceţi şi voi la fel“. — Coloseni 3:12, 13, NW.

15. De ce este uneori dureros să-ţi îngrijeşti părinţii?

¹⁵ Îngrijirea unui părinte neputincios este o muncă grea, care implică multe sarcini, o mare responsabilitate şi ore nesfârşite. Însă partea cea mai grea este adesea cea de natură afectivă. Este dureros să-ţi vezi părinţii pierzându-şi sănătatea, memoria şi independenţa. Sandy, originară din Puerto Rico, povesteşte: „Mama mea a fost sufletul familiei noastre. A fost foarte dureros pentru mine să o văd suferind şi să o îngrijesc. Întâi a început să şchiopăteze; apoi a avut nevoie de un baston, după aceea de un cadru de care să se sprijine când mergea, pe urmă de un scaun pe rotile. După aceea i-a fost din ce în ce mai rău, până când a murit. A contractat un cancer osos care necesita o îngrijire permanentă, zi şi noapte. O îmbăiam, o hrăneam şi îi citeam. A fost foarte greu, mai ales din punct de vedere afectiv. Când am înţeles că mama era în pragul morţii, am plâns pentru că o iubeam nespus de mult“.

16, 17. Ce sfat poate să îi ajute unei persoane care acordă îngrijire să păstreze un punct de vedere echilibrat asupra lucrurilor?

¹⁶ Dacă te afli într-o situaţie asemănătoare, cum poţi face faţă? Ascultându-l pe Iehova prin citirea Bibliei şi vorbindu-i prin intermediul rugăciunii vei fi mult ajutat (Filipeni 4:6, 7). În mod practic, ai grijă să consumi mâncăruri hrănitoare şi încearcă să dormi suficient. Procedând astfel, vei fi mai în măsură — atât din punct de vedere afectiv, cât şi fizic — să te îngrijeşti de cineva drag. Probabil că poţi lua măsuri ca, din când în când, să faci şi câte o pauză. Chiar dacă nu poţi să-ţi iei vacanţă, este totuşi înţelept să-ţi programezi puţin timp pentru destindere. Poate că vei reuşi să faci în aşa fel, încât altcineva să stea cu părintele tău suferind ca să poţi ieşi puţin.

¹⁷ Nu este ceva neobişnuit ca persoanele adulte care acordă îngrijire să nutrească aşteptări nerealiste în ceea ce le priveşte. Însă, nu nutri un sentiment de vinovăţie din cauza a ceea ce nu poţi face. În unele situaţii poate fi necesar să-l internezi pe cel drag într-o casă de sănătate. Dacă acorzi îngrijire, nutreşte aşteptări rezonabile în ceea ce te priveşte. Trebuie să pui în balanţă nu doar necesităţile părinţilor tăi, ci şi pe acelea ale copiilor tăi, ale partenerului conjugal şi ale tale.

18, 19. Ce ajutor a promis Iehova, şi ce experienţă arată că el îşi îndeplineşte această promisiune?

¹⁸ Prin Cuvântul său, Biblia, Iehova furnizează în mod iubitor îndrumarea care o poate ajuta enorm de mult pe o persoană să le poarte de grijă părinţilor săi vârstnici, însă acesta nu este unicul ajutor pe care îl furnizează el. „DOMNUL [Iehova, NW] este lângă toţi cei care Îl cheamă“, a scris psalmistul inspirat. „El . . . le aude strigătul şi-i scapă.“ Iehova îi va salva sau îi va ocroti pe cei fideli chiar şi în situaţiile cele mai grele. — Psalmul 145:18, 19.

¹⁹ Myrna, din Filipine, a înţeles acest lucru când a îngrijit-o pe mama ei, care a rămas paralizată în urma unei apoplexii. „Nimic nu este mai deprimant decât să vezi că cel drag suferă, fiind incapabil să-ţi spună ce îl doare“, scrie Myrna. „A fost ca şi cum aş fi văzut-o înecându-se încet, încet, eu fiind în imposibilitatea de a o salva. De multe ori îngenuncheam şi îi spuneam lui Iehova cât eram de obosită. Am strigat asemenea lui David, care l-a implorat pe Iehova să-i pună lacrimile într-un burduf şi să-şi amintească de el [Psalmul 56:8]. Şi aşa cum a promis, Iehova mi-a dat puterea de care am avut nevoie. «DOMNUL [Iehova, NW] a fost sprijinul meu».“ — Psalmul 18:18.

20. Ce promisiuni conţinute de Biblie îi ajută pe cei care acordă îngrijire să-şi păstreze optimismul, chiar dacă cel căruia îi poartă de grijă moare?

²⁰ S-a spus despre îngrijirea părinţilor în vârstă că este o „poveste fără final fericit“. În pofida celor mai bune eforturi depuse pentru a acorda îngrijire, persoanele în vârstă pot muri, aşa cum s-a întâmplat cu mama Myrnei. Însă, cei care se încred în Iehova ştiu că moartea nu înseamnă sfârşitul poveştii. Apostolul Pavel a spus: „Am în Dumnezeu nădejdea . . . că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi“ (Faptele 24:15). Cei care şi-au pierdut părinţii în vârstă în moarte găsesc mângâiere în speranţa învierii, precum şi în promisiunea referitoare la lumea nouă minunată concepută de Dumnezeu, în care „moartea nu va mai exista“. — Apocalipsa 21:4.

21. Ce rezultate bune se obţin ca urmare a onorării părinţilor în vârstă?

²¹ Slujitorii lui Dumnezeu nutresc o profundă consideraţie pentru părinţii lor, chiar dacă aceştia poate că au îmbătrânit (Proverbele 23:22–24). Ei îi onorează. Deoarece procedează astfel, în cazul lor se împlineşte ceea ce spune proverbul inspirat: „Să se bucure tatăl tău şi mama ta, să se înveselească cea care te-a născut“ (Proverbele 23:25). Însă, mai presus de toate, cei care îi onorează pe părinţii lor în vârstă îl onorează, de asemenea, pe Iehova Dumnezeu şi îi sunt plăcuţi lui.