ARTICOLUL DE STUDIU 46
Îți întreții în permanență „marele scut al credinței”?
„Luați marele scut al credinței.” (EF. 6:16)
CÂNTAREA 119 Trebuie să avem credință
PREZENTAREa
1, 2. a) Potrivit cu Efeseni 6:16, de ce avem nevoie de „marele scut al credinței”? b) Ce întrebări vom analiza?
AVEM și noi ‘un scut mare al credinței’? (Citește Efeseni 6:16.) Cu siguranță că da. Asemenea unui scut care protejează cea mai mare parte a corpului, credința ne protejează de influențele imorale, violente și corupătoare ale acestei lumi rele.
2 Însă, întrucât trăim „în zilele din urmă”, credința ne este testată fără încetare. (2 Tim. 3:1) Cum putem verifica dacă scutul credinței noastre este în stare bună? Și cum putem ține strâns acest scut simbolic? În continuare vom analiza răspunsul la aceste întrebări.
SĂ NE VERIFICĂM CU ATENȚIE SCUTUL
3. Cum își întrețineau soldații scuturile și de ce?
3 În timpurile biblice, soldații aveau, în general, scuturi acoperite cu piele. Ei le ungeau cu ulei pentru a întreține pielea și pentru a preveni ruginirea părților de metal. Dacă un soldat observa că scutul său era deteriorat, îl repara. Astfel, el era întotdeauna gata pentru următoarea bătălie. Ce legătură există între acest exemplu și credința noastră?
4. De ce trebuie să ne verificăm periodic scutul credinței și cum putem face acest lucru?
4 La fel ca soldații din vechime, și noi trebuie să ne verificăm și să ne întreținem în permanență scutul credinței pentru a fi mereu pregătiți de luptă. Războiul pe care îl purtăm este spiritual, iar printre dușmanii noștri se numără și spiritele rele. (Ef. 6:10-12) Nimeni nu poate întreține scutul credinței în locul nostru. Cum ne putem asigura că suntem gata să înfruntăm încercările? În primul rând, trebuie să ne rugăm lui Iehova pentru ajutor. Apoi, trebuie să folosim Cuvântul său pentru a ne vedea așa cum ne vede El. (Evr. 4:12) Biblia spune: „Încrede-te în Iehova din toată inima ta și nu te bizui pe priceperea ta”. (Prov. 3:5, 6) În lumina acestui principiu, am putea analiza unele decizii pe care le-am luat în ultimul timp. De exemplu, dacă am întâmpinat recent probleme financiare, am meditat la promisiunea lui Iehova din Evrei 13:5: „Nicidecum nu te voi lăsa și nicidecum nu te voi părăsi”? Ne-a dat ea convingerea că Iehova ne va ajuta? Dacă da, înseamnă că scutul credinței noastre este bine întreținut.
5. Ce am putea descoperi când ne examinăm credința?
5 La o examinare atentă, am putea constata cu surprindere fisuri ale credinței noastre care au trecut neobservate. De exemplu, ne-am putea da seama că îngrijorările inutile, minciunile sau descurajarea ne-au erodat credința. Dacă și noi ne aflăm în această situație, ce putem face pentru a remedia lucrurile?
SĂ NE PROTEJĂM CREDINȚA DE ÎNGRIJORĂRI INUTILE, MINCIUNI ȘI DESCURAJARE
6. În ce situații este firesc să ne îngrijorăm?
6 Unele îngrijorări pe care le-am putea avea sunt normale. De exemplu, preocuparea de a nu le displăcea lui Iehova și lui Isus este sănătoasă. (1 Cor. 7:32) Dacă păcătuim grav, suntem neliniștiți și dorim să ne restabilim relația de prietenie cu Dumnezeu. (Ps. 38:18) De asemenea, suntem preocupați să îi plăcem partenerului de căsătorie și să ne îngrijim de membrii familiei, precum și de colaboratorii noștri. (1 Cor. 7:33; 2 Cor. 11:28)
7. În armonie cu Proverbele 29:25, de ce nu trebuie să ne temem de oameni?
7 Pe de altă parte, îngrijorările inutile ne pot afecta credința. De exemplu, ne-am putea îngrijora în permanență din cauza hranei și a îmbrăcămintei și, ca urmare, am putea să ne concentrăm eforturile spre acumularea de bunuri materiale. (Mat. 6:31, 32) În timp, iubirea de bani ar putea prinde rădăcini în inima noastră. Dacă lăsăm să se întâmple acest lucru, credința noastră în Dumnezeu va slăbi și spiritualitatea noastră va avea de suferit. (Mar. 4:19; 1 Tim. 6:10) Sau am putea cădea victimă unui alt tip de îngrijorare: dorința exagerată de a le plăcea altora. Drept urmare, teama de a nu fi ridiculizați sau chiar persecutați ar putea eclipsa teama de Iehova. Pentru a nu cădea în această capcană, trebuie să îl implorăm pe Dumnezeu să ne dea credința și curajul de a nu ne teme de oameni. (Citește Proverbele 29:25.) (Luca 17:5)
8. Cum ar trebui să reacționăm când auzim minciuni despre Iehova și despre frați?
8 Satan, „tatăl minciunii”, se folosește de cei care sunt sub controlul său pentru a răspândi minciuni despre Iehova, precum și despre frații și surorile noastre. (Ioan 8:44) De exemplu, apostații spun neadevăruri despre organizația lui Iehova pe internet, la televiziune și prin alte mijloace media. Aceste minciuni se numără printre „săgețile aprinse” ale lui Satan. (Ef. 6:16) Cum ar trebui să reacționăm dacă cineva ne spune astfel de minciuni? Trebuie să le respingem! De ce? Deoarece avem credință în Iehova și încredere în frații noștri. De fapt, noi evităm orice contact cu apostații. Nu vom discuta cu ei nici măcar din curiozitate.
9. Cum ne poate afecta descurajarea?
9 Descurajarea ne poate slăbi și ea credința. Nu putem ignora problemele prin care trecem, întrucât ar însemna să fim lipsiți de simțul răspunderii. De aceea, putem fi uneori descurajați. Însă nu trebuie să permitem problemelor să ne acapareze atenția. Altfel, am putea pierde din vedere speranța extraordinară pe care ne-a dat-o Iehova. (Rev. 21:3, 4) Sentimentele de descurajare ne-ar putea epuiza și ne-ar putea face să nu-i mai slujim lui Dumnezeu. (Prov. 24:10) Însă putem evita această situație.
10. Ce învățăm din scrisoarea surorii menționate în paragraf?
10 Să analizăm experiența unei surori din Statele Unite care își păstrează credința vie în timp ce are grijă de soțul ei bolnav. Într-o scrisoare către sediul mondial, ea a scris: „Situația în care ne aflăm generează mult stres și descurajare, dar speranța noastră este puternică. Sunt impresionată de informațiile pe care Iehova ni le dă pentru a ne întări credința și pentru a ne ridica moralul. Avem mare nevoie de aceste sfaturi și încurajări. Ne ajută să mergem mai departe și să suportăm încercările la care ne supune Satan”. Din cuvintele acestei surori învățăm că putem învinge descurajarea. Cum? Dacă înțelegem că Satan este cauza încercărilor, iar Iehova, Sursa noastră de mângâiere. De asemenea, trebuie să prețuim hrana spirituală pe care ne-o oferă Dumnezeu.
11. Ce întrebări ne pot ajuta să stabilim care este starea credinței noastre?
11 Observăm că scutul credinței noastre necesită reparații? În ultimele luni, am reușit să evităm îngrijorările inutile? Am rezistat tentației de a-i asculta pe apostați sau de a vorbi cu ei despre minciunile pe care le răspândesc? Am reușit să facem față descurajării? Dacă răspunsul la aceste întrebări este afirmativ, atunci credința noastră este într-o stare bună. Dar trebuie să fim vigilenți, deoarece Satan are și alte arme pe care le folosește împotriva noastră. Să analizăm una dintre ele.
SĂ FIM ATENȚI LA PERICOLUL MATERIALISMULUI
12. Ce pericol poate ascunde materialismul?
12 Materialismul ne poate distrage, determinându-ne să nu ne mai întreținem marele scut al credinței. Pavel a spus: „Niciun om care slujește ca soldat nu se amestecă în afacerile vieții, ca să-i placă celui care l-a înrolat ca soldat”. (2 Tim. 2:4) Soldații romani nu aveau voie să se implice în niciun fel de afaceri. Ce se putea întâmpla dacă un soldat ignora această cerință?
13. De ce nu trebuiau soldații să se implice în afaceri?
13 Să ne imaginăm următoarea situație. Mai mulți soldați își petrec dimineața antrenându-se în folosirea sabiei, dar unul dintre ei lipsește. El este în oraș și își deschide un magazin de alimente. Soldații își petrec seara verificându-și armura și ascuțindu-și săbiile. Dar cel din oraș pregătește alimentele pentru a doua zi. Însă, în dimineața următoare, dușmanul atacă pe neașteptate. Care dintre soldați credeți că va fi pregătit pentru luptă și va putea câștiga aprobarea comandantului? Pe cine ați dori să aveți lângă voi în timpul luptei, pe un soldat care s-a antrenat sau pe unul care s-a lăsat distras?
14. Ca soldați ai lui Cristos, ce prețuim cel mai mult?
14 Ca niște buni soldați, nu ne lăsăm distrași de la obiectivul nostru principal: obținerea aprobării Comandanților noștri, Iehova și Isus. Această aprobare este mult mai prețioasă decât orice ne-ar putea oferi lumea lui Satan. Trebuie să ne asigurăm că ne folosim timpul și energia pentru a-i sluji lui Iehova și pentru a ne păstra scutul credinței, precum și restul armurii spirituale, în stare bună.
15. Ce avertisment ne-a dat apostolul Pavel și de ce?
15 Nu trebuie să ne pierdem niciodată vigilența. Apostolul Pavel ne-a avertizat că ‘cei care sunt hotărâți să fie bogați se vor rătăci de la credință’. (1 Tim. 6:9, 10) Termenul „rătăcire” arată că acumularea de bunuri materiale inutile ne-ar putea abate de la obiectivul nostru. Ne-am putea expune apoi la „dorințe nesăbuite și vătămătoare”. În loc să permitem acestor dorințe să ne acapareze inima, ar trebui să le vedem în adevărata lor lumină, ca pe niște arme care ne pot face rău.
16. Ce întrebări ar trebui să ne punem după ce citim relatarea din Marcu 10:17-22?
16 Să presupunem că avem resursele financiare pentru a cumpăra multe bunuri materiale. Facem un lucru greșit dacă achiziționăm lucruri de care nu avem cu adevărat nevoie? Nu neapărat. Dar să medităm la următoarele întrebări: Chiar dacă îmi permit un anumit lucru, am timpul și energia necesare pentru a-l întreține? Risc să mă atașez prea mult de bunurile pe care le am? Ar putea iubirea pentru lucrurile materiale să ne facă să acționăm la fel ca tânărul bogat care a refuzat invitația lui Isus de a face mai mult pentru Dumnezeu? (Citește Marcu 10:17-22.) Este mult mai înțelept să ducem o viață simplă și să ne folosim timpul și energia – care sunt atât de prețioase – pentru a-i sluji lui Iehova!
SĂ ȚINEM STRÂNS SCUTUL CREDINȚEI
17. Ce nu trebuie să pierdem din vedere?
17 Nu trebuie să pierdem niciodată din vedere că participăm la un război și că trebuie să fim pregătiți de luptă în orice moment. (Rev. 12:17) Fiecare avem responsabilitatea de a ne purta scutul credinței și de a-l ține strâns. Frații și surorile nu îl pot purta în locul nostru.
18. De ce își țineau strâns scuturile soldații din vechime?
18 În trecut, faptele de curaj demonstrate în luptă îi aduceau onoare unui soldat. Dar ar fi fost rușinos pentru el să se întoarcă de la luptă fără scut. Istoricul roman Tacitus a scris: „Pentru un soldat era culmea umilirii să-și abandoneze scutul”. Acesta este unul dintre motivele pentru care soldații își țineau strâns scuturile.
19. Cum putem ține strâns scutul credinței?
19 Vom ține strâns scutul credinței dacă vom asista cu regularitate la întruniri și dacă vom vorbi cu alții despre numele lui Iehova și despre Regatul său. (Evr. 10:23-25) Mai mult, trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi și să îl rugăm pe Iehova să ne ajute să aplicăm sfaturile sale în toate aspectele vieții. (2 Tim. 3:16, 17) Astfel, nicio armă pregătită de Satan împotriva noastră nu ne va cauza un prejudiciu iremediabil. (Is. 54:17) „Marele scut al credinței” ne va proteja. Vom persevera umăr la umăr cu frații noștri. În acest fel, vom ieși învingători în lupta noastră de zi cu zi și, mai mult, vom avea onoarea să fim de partea lui Isus când va câștiga războiul împotriva lui Satan și a celor care îl susțin. (Rev. 17:14; 20:10)
CÂNTAREA 118 „Dă-ne mai multă credință”
a Soldații foloseau scuturi pentru a se apăra de pericole. Credința noastră se aseamănă cu un scut. La fel ca un scut propriu-zis, ea trebuie întreținută. Acest articol arată ce putem face pentru a ne asigura că „marele [nostru] scut al credinței” este într-o stare excelentă.
b LEGENDA IMAGINILOR: Când la televizor apar apostați care răspândesc minciuni despre Martorii lui Iehova, o familie de Martori închide imediat televizorul.
c LEGENDA IMAGINILOR: Mai târziu, în timpul închinării în familie, tatăl se folosește de un pasaj din Biblie ca să-i întărească familiei sale credința.