Cuvântul lui Iehova este viu
Idei importante din scrisorile către Tit, Filimon şi evrei
ÎN 61 e.n., apostolul Pavel este eliberat din prima sa detenţie la Roma. La un anumit timp după aceea, el vizitează congregaţiile de pe insula Creta. Observând starea lor spirituală, Pavel îi cere lui Tit să rămână aici pentru a-i întări pe fraţi. Mai târziu, aflându-se probabil în Macedonia, apostolul îi trimite acestuia o scrisoare în care îi oferă unele îndrumări privitoare la responsabilităţile primite. Scrisoarea arată totodată că autoritatea încredinţată lui Tit provenea de la Pavel.
Cu puţin timp înainte de eliberarea sa din 61 e.n., Pavel îi scrie lui Filimon, un creştin din Colose. Scrisoarea lui este o rugăminte adresată unui prieten.
În jurul aceluiaşi an, Pavel le scrie şi creştinilor evrei din Iudeea, evidenţiind superioritatea creştinismului faţă de sistemul iudaic. Cele trei scrisori conţin sfaturi valoroase pentru noi (Evr. 4:12).
SĂ RĂMÂNEM SĂNĂTOŞI ÎN CREDINŢĂ
După ce îi dă instrucţiuni cu privire la ‘numirea de bătrâni în fiecare oraş’, Pavel îl sfătuieşte pe Tit ‘să-i mustre cu asprime [pe cei nesupuşi], ca să fie sănătoşi în credinţă’. El îi îndeamnă pe creştinii din Creta ‘să respingă tot ce este lipsit de pietate . . . şi să trăiască cu judecată sănătoasă’ (Tit 1:5, 10–13; 2:12).
Pavel oferă şi alte sfaturi care să-i ajute pe fraţii cretani să-şi păstreze sănătatea spirituală. El îl mai îndeamnă pe Tit ‘să evite disputele prosteşti . . . şi luptele pe seama Legii’ (Tit 3:9).
Răspunsuri la întrebări biblice:
1:15 — În ce sens „pentru cei curaţi, toate lucrurile sunt curate“, în timp ce „pentru cei pângăriţi şi necredincioşi“, ele sunt necurate? Pentru a găsi răspunsul, trebuie să înţelegem mai întâi la ce s-a referit Pavel prin expresia „toate lucrurile“. Apostolul nu vorbea despre lucrurile pe care Cuvântul lui Dumnezeu le condamnă în mod clar, ci despre chestiunile în privinţa cărora Scripturile le oferă creştinilor posibilitatea de a lua decizii diferite. Ele sunt curate pentru o persoană al cărei mod de gândire este în armonie cu normele divine, însă necurate pentru cel ce are o gândire deformată şi o conştiinţă pângărită.a
3:5 — Cum sunt creştinii unşi ‘salvaţi prin baia care i-a adus la viaţă’ şi ‘înnoiţi prin spiritul sfânt’? Dumnezeu i-a curăţat cu sângele lui Isus în virtutea jertfei de răscumpărare, ei fiind astfel salvaţi. Sunt ‘înnoiţi prin spiritul sfânt’ deoarece au devenit fii ai lui Dumnezeu născuţi prin spirit, „o creaţie nouă“ (2 Cor. 5:17).
Învăţăminte pentru noi:
1:10–13; 2:15. Supraveghetorii creştini trebuie să dea dovadă de curaj pentru a rezolva problemele care apar în congregaţie.
2:3–5. La fel ca în secolul întâi, surorile mature trebuie „să aibă o purtare care li se potriveşte unor sfinţi, să nu fie calomniatoare, nici înrobite de mult vin, ci să-i înveţe pe alţii ce este bine“. Astfel, ele vor fi în măsură să le ofere în particular sfaturi ‘celor mai tinere’.
3:8, 14. Este un lucru ‘bun şi folositor să ne gândim mereu să facem fapte bune’, deoarece aceasta ne ajută să fim roditori în serviciul lui Dumnezeu şi să ne păstrăm separaţi de lumea rea.
ÎNDEMN „PE BAZA IUBIRII“
Filimon este lăudat pentru exemplul său de ‘iubire şi credinţă’. Auzind că acest creştin era o sursă de înviorare pentru colaboratorii săi, Pavel a simţit „multă bucurie şi mângâiere“ (Filim. 4, 5, 7).
Felul în care Pavel soluţionează problema delicată privitoare la Onisim constituie un model pentru toţi supraveghetorii creştini. El nu îi dă o poruncă lui Filimon, ci îl îndeamnă „pe baza iubirii“, adăugând: „Îţi scriu având încredere în ascultarea ta, fiindcă ştiu că vei face chiar mai mult decât îţi spun“ (Filim. 8, 9, 21).
Răspunsuri la întrebări biblice:
10, 11, 18 — Deşi ‘altădată nu a fost de folos’, cum a ajuns Onisim să fie „de folos“? Onisim era un sclav răzvrătit care a fugit din Colose, din casa lui Filimon, la Roma. De asemenea, după cât se pare, el a furat de la stăpânul său banii de care avea nevoie pentru a parcurge lunga călătorie de 1 400 de kilometri. Într-adevăr, lui Filimon acest sclav nu-i fusese de niciun folos. Însă în Roma, Onisim a fost ajutat de Pavel să devină creştin şi astfel a ajuns să fie „de folos“.
15, 16 — De ce Pavel nu i-a cerut lui Filimon să-l elibereze pe Onisim? Pavel a dorit să se ocupe strict de misiunea ‘de a predica regatul lui Dumnezeu şi de a învăţa lucrurile privitoare la Domnul Isus Cristos’. Prin urmare, el nu s-a implicat în controversele sociale ale vremii, precum cea referitoare la sclavie (Fap. 28:31).
Învăţăminte pentru noi:
2. Filimon şi-a pus casa la dispoziţie pentru întrunirile creştine. Şi pentru noi este un privilegiu să ne punem casa la dispoziţie pentru întrunirile premergătoare serviciului de teren (Rom. 16:5; Col. 4:15).
4–7. Să ne propunem să-i lăudăm pe colaboratorii noştri pentru exemplul lor de credinţă şi iubire.
15, 16. Când trecem prin situaţii grele, n-ar trebui să ne îngrijorăm peste măsură. La fel ca în cazul lui Onisim, s-ar putea ca deznodământul lor să fie unul fericit.
21. Pavel se aştepta ca Filimon să-l ierte pe Onisim. În mod asemănător, din partea noastră se aşteaptă să fim gata să-l iertăm pe un frate care ne-a greşit (Mat. 6:14).
„SĂ ÎNAINTĂM SPRE MATURITATE“
Pentru a dovedi că credinţa în jertfa lui Isus este superioară lucrărilor Legii, Pavel scoate în evidenţă superioritatea Întemeietorului creştinismului, a preoţiei sale, a jertfei lui şi a noului legământ (Evr. 3:1–3; 7:1–3, 22; 8:6; 9:11–14, 25, 26). Cunoaşterea acestor adevăruri trebuie să-i fi ajutat foarte mult pe creştinii evrei să facă faţă persecuţiei din partea iudeilor. De asemenea, Pavel îşi îndeamnă colaboratorii ‘să înainteze spre maturitate‘ (Evr. 6:1).
Cât de importantă este credinţa pentru un creştin? „Fără credinţă este imposibil să-i plăcem [lui Dumnezeu]“, scrie apostolul. El îi sfătuieşte pe creştinii evrei să dea dovadă de credinţă şi ‘să alerge cu perseverenţă cursa care le era pusă înainte’ (Evr. 11:6; 12:1).
Răspunsuri la întrebări biblice:
2:14, 15 — Faptul că Satan „are mijloacele de a cauza moartea“ înseamnă oare că poate provoca moartea oricui doreşte? Nicidecum. Cu toate acestea, încă de când s-a răzvrătit în Eden, Satan a semănat moarte prin minciunile lui, deoarece Adam a păcătuit şi, ca urmare, a transmis păcatul şi moartea întregii familii umane (Rom. 5:12). În plus, agenţii pământeşti ai lui Satan i-au persecutat şi chiar i-au omorât pe unii dintre închinătorii lui Dumnezeu, cum s-a întâmplat şi în cazul lui Isus. Totuşi, aceasta nu înseamnă că Satan are puterea de a ucide pe cine vrea. Dacă ar fi avut o astfel de putere, fără îndoială că de mult i-ar fi şters de pe faţa pământului pe slujitorii lui Iehova. Însă Dumnezeu îşi ocroteşte închinătorii ca grup, nepermiţându-i Diavolului să-i extermine poporul. Şi chiar dacă Dumnezeu permite ca unii dintre ei să fie ucişi de Satan, El va înlătura cu siguranţă orice prejudiciu pe care aceştia l-ar putea suferi în prezent.
4:9–11 — Cum intrăm „în odihna lui Dumnezeu“? La sfârşitul celor şase zile de creare, Dumnezeu s-a odihnit de lucrările sale de creaţie, convins fiind că scopul lui referitor la pământ şi omenire avea să se împlinească (Gen. 1:28; 2:2, 3). Cei ce ‘intră în odihna lui Dumnezeu’ acceptă măsura luată de el în vederea salvării şi nu mai încearcă să obţină o poziţie aprobată înaintea sa după cum cred ei de cuviinţă. Ei nu urmăresc obiective egoiste, ci manifestă credinţă în Iehova şi ascultă de Fiul său, simţind astfel binecuvântările şi înviorarea aduse de această odihnă (Mat. 11:28–30).
9:16, 17 — Cine este ‘omul care a făcut [noul] legământ’? Deşi Iehova este Cel care a încheiat noul legământ, Isus este Mediatorul lui, ‘omul care a făcut legământul’. Acesta a fost validat prin moartea sa de jertfă (Luca 22:20; Evr. 9:15).
11:10, 13–16 — Ce reprezintă „oraşul“ pe care îl aştepta Avraam? Acest oraş nu era literal, ci simbolic. Avraam aştepta „Ierusalimul ceresc“, alcătuit din Cristos Isus şi cei 144 000 de creştini unşi. Aceşti coregenţi în glorie cerească mai sunt numiţi în Biblie şi „oraşul sfânt, Noul Ierusalim“ (Evr. 12:22; Rev. 14:1; 21:2). Aşadar, Avraam aştepta cu nerăbdare să trăiască sub domnia Regatului lui Dumnezeu.
12:2 — În ce consta „bucuria care-i era pusă înainte“ lui Isus, pentru care „a suportat stâlpul de tortură“? Aceasta consta în a şti ce avea să se realizeze prin serviciul său pământesc, de pildă, sfinţirea numelui lui Dumnezeu, justificarea suveranităţii Sale şi răscumpărarea omenirii. Totodată, Isus a simţit o mare bucurie gândindu-se la răsplata de a domni ca Rege şi de a sluji ca Mare Preot în folosul omenirii ascultătoare.
13:20 — De ce se spune despre noul legământ că este „veşnic“? Din trei motive: 1) nu va fi niciodată înlocuit; 2) foloasele lui sunt veşnice şi 3) membrii clasei „alte oi“ vor beneficia de pe urma noului legământ şi după Armaghedon (Ioan 10:16).
Învăţăminte pentru noi:
5:14. Trebuie să fim cercetători sârguincioşi ai Bibliei, Cuvântul lui Dumnezeu, şi să punem în practică cele învăţate din ea. Nu există altă modalitate de a ‘ne exersa capacitatea de înţelegere ca să deosebim binele şi răul’ (1 Cor. 2:10).
6:17–19. Bazându-ne ferm speranţa pe promisiunea şi jurământul lui Dumnezeu, nu vom devia de la calea adevărului.
12:3, 4. Chiar şi încercările mai puţin dure sau opoziţia ne-ar putea face ‘să obosim şi să ne pierdem puterile în sufletele noastre’. Însă trebuie să înaintăm spre maturitate, dobândind astfel puterea de a face faţă oricărei încercări. Să fim hotărâţi să rezistăm „până la sânge“, sau până la moarte (Evr. 10:36–39).
12:13–15. Nu trebuie să permitem ‘vreunei rădăcini veninoase’ — celor care critică deciziile luate în congregaţie — să ne împiedice ‘să facem cărări drepte pentru picioarele noastre’.
12:26–28. Expresia ‘lucrurile care au fost făcute’ nu se referă la lucrurile create de Iehova, ci la sistemul actual — inclusiv la „cerul“ nelegiuit — care se clatină şi urmează să fie şters din existenţă. Atunci vor rămâne numai „lucrurile care nu se clatină“, adică Regatul şi supuşii lui. Este vital, aşadar, să proclamăm cu zel mesajul despre Regat şi să trăim în armonie cu principiile divine!
13:7, 17. Păstrând în minte îndemnul lui Pavel de a asculta de supraveghetorii congregaţiei şi de a le fi supuşi, vom manifesta un spirit de colaborare.
[Notă de subsol]