Să ne îndemnăm la iubire şi la lucrări excelente! — cum?

„Să ne preocupăm unii de alţii, pentru a ne îndemna la iubire şi la lucrări excelente, . . . încurajându-ne unii pe alţii, cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie.“ — EVREI 10:24, 25, NW.

 1, 2. a) De ce era important ca primii creştini să găsească consolare şi încurajare când se întruneau? b) Ce sfat al lui Pavel se referea la necesitatea întrunirii?

S-AU întrunit în secret într-o cameră şi încuind uşa. Afară, pericolul pândea la tot pasul. Conducătorul lor, Isus, care tocmai fusese executat în public, îi avertizase pe discipolii săi că şi ei vor fi trataţi la fel (Ioan 15:20; 20:19). Dar, în timp ce vorbeau încet despre Isus cel iubit de ei, faptul că erau împreună îi făcea, desigur, să se simtă cel puţin mai în siguranţă.

² De-a lungul anilor, creştinii au suportat tot felul de încercări şi persecuţii. La fel ca discipolii din perioada de început, ei găseau consolare şi încurajare când se întruneau. De aceea apostolul Pavel a scris în Evrei 10:24, 25: „Să ne preocupăm unii de alţii, pentru a ne îndemna la iubire şi la lucrări excelente, nepărăsind întrunirea noastră, cum au unii obiceiul, ci încurajându-ne unii pe alţii, cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie“ (NW).

 3. De ce am putea spune că Evrei 10:24, 25 este mai mult decât o poruncă privind obligaţia creştinilor de a se întruni?

³ Aceste cuvinte însemnau mult mai mult decât porunca de a continua să se întrunească. Ele furnizează o normă de inspiraţie divină pentru toate întrunirile creştine şi, de fapt, pentru toate ocaziile cu care se adună creştinii. Azi, mai mult ca oricând, când vedem clar că ziua lui Iehova se apropie, este absolut necesar ca, în faţa greutăţilor şi a pericolelor din acest sistem rău, întrunirile noastre să fie asemenea unui loc de siguranţă, asemenea unui izvor de putere şi încurajare pentru toţi. Cum putem contribui la acest lucru? Să analizăm atent cuvintele lui Pavel cu ajutorul a trei întrebări principale: Ce înseamnă „să ne preocupăm unii de alţii“? Ce înseamnă ‘să ne îndemnăm unii pe alţii la iubire şi la lucrări excelente’? Şi, în sfârşit, cum putem ‘să ne încurajăm unii pe alţii’ în aceste timpuri critice?

„Să ne preocupăm unii de alţii“

 4. Ce înseamnă „să ne preocupăm unii de alţii“?

⁴ Când Pavel i-a îndemnat pe creştini ‘să se preocupe unii de alţii’, el a folosit verbul grecesc katanoéo, adică o formă accentuată a unui cuvânt bine cunoscut care înseamnă „a observa“. În Theological Dictionary of the New Testament se spune că termenul acesta înseamnă „a-ţi concentra toată mintea asupra unui obiect“. Potrivit biblistului W. E. Vine, el mai poate însemna „a înţelege deplin, a analiza îndeaproape“. Deci, când creştinii ‘se preocupă unii de alţii’, ei nu văd lucrurile doar la suprafaţă, ci îşi folosesc toate facultăţile mintale, străduindu-se să vadă în profunzime. — Compară cu Evrei 3:1.

 5. Care sunt câteva trăsături ale unei persoane care nu se pot observa cu uşurinţă, şi de ce ar trebui să le luăm în considerare?

⁵ Trebuie să ne amintim că o persoană este mult mai mult decât ceea ce poate dezvălui o privire superficială aruncată asupra înfăţişării, lucrărilor sau personalităţii sale (1 Samuel 16:7). Deseori, o înfăţişare liniştită ascunde sentimente profunde sau un încântător simţ al umorului. De asemenea, condiţiile de viaţă diferă mult. Unii au trecut prin încercări îngrozitoare; alţii suportă în prezent situaţii pe care cu greu ni le putem imagina. Foarte des, iritarea provocată de o ciudăţenie a unui frate sau a unei surori dispare imediat când aflăm mai multe despre condiţiile de viaţă sau situaţia în care se află persoana respectivă. — Proverbele 19:11.

 6. Care sunt unele modalităţi prin care putem ajunge să ne cunoaştem mai bine unii pe alţii, şi ce lucru bun ar putea rezulta de aici?

⁶ Bineînţeles, aceasta nu înseamnă că ar trebui, fără a fi poftiţi, să ne amestecăm în problemele personale ale altora, iar aceştia să facă la fel cu privire la problemele noastre (1 Tesaloniceni 4:11). Totuşi, putem, cu certitudine, să manifestăm personal interes unii faţă de alţii. Aceasta înseamnă mai mult decât un salut fugitiv la Sala Regatului. De ce să nu alegem pe cineva pe care am vrea să îl cunoaştem mai bine şi să ne propunem să avem o conversaţie de câteva minute cu el înainte sau după întrunire? Dar şi mai bine ar fi ‘să fim primitori de oaspeţi’ şi să invităm câţiva prieteni la nişte sandvişuri, la noi acasă (Romani 12:13). Să manifestăm interes! Să ascultăm! Simplul fapt de a întreba pe cineva cum a ajuns să-l cunoască şi să-l iubească pe Iehova ne poate dezvălui multe lucruri. Dar putem afla şi mai mult dacă lucrăm împreună cu alţii în predicarea de la uşă la uşă. Dacă ne preocupăm unii de alţii în felul acesta, vom fi ajutaţi să manifestăm o capacitate autentică de a ne transpune în situaţia altuia, adică empatie. — Filipeni 2:4; 1 Petru 3:8.

‘Să ne îndemnăm unii pe alţii’

 7. a) Ce efect a avut asupra oamenilor modul de predare al lui Isus? b) Ce anume făcea ca modul său de predare să fie atât de eficient?

⁷ Când ne preocupăm unii de alţii, suntem mai bine pregătiţi să ne îndemnăm unii pe alţii la acţiune. Un rol-cheie în această privinţă îl joacă în primul rând bătrânii creştini. Iată ce citim că s-a întâmplat când Isus a vorbit în public: „Mulţimile au rămas uimite de învăţătura Lui [modul său de predare, NW]“ (Matei 7:28). Cu o altă ocazie, chiar şi nişte soldaţi care fuseseră trimişi să-l aresteze pe Isus au plecat de la el spunând: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta“ (Ioan 7:46). De ce era atât de eficient modul de a preda al lui Isus? Datorită exprimărilor sale sentimentaliste? Nu; Isus vorbea cu demnitate. Totuşi, el urmărea întotdeauna să sensibilizeze inima ascultătorilor săi. Întrucât le arăta consideraţie, el ştia exact cum să-i sensibilizeze. Isus folosea ilustrări simple şi expresive care reflectau realităţile vieţii de zi cu zi (Matei 13:34). În mod asemănător, cei care susţin diferite teme la întrunirile noastre trebuie să-l imite pe Isus, prezentând temele cu căldură şi entuziasm pentru a-i sensibiliza pe ascultători. La fel ca Isus, ne putem strădui să găsim ilustrări care se potrivesc auditoriului şi îi sensibilizează inima.

 8. Cum îndemna Isus prin exemple, şi cum îl putem imita în această privinţă?

⁸ Slujindu-i Dumnezeului nostru, ne putem toţi îndemna reciproc prin exemple. Cu certitudine, Isus îşi îndemna ascultătorii. El iubea ministerul creştin şi îl glorifica, spunând că este ca o hrană pentru el (Ioan 4:34; Romani 11:13). Un astfel de entuziasm poate fi molipsitor. Putem şi noi să facem să ni se vadă bucuria în predicare? În timp ce evităm cu grijă să ne lăudăm, le împărtăşim celorlalţi membri ai congregaţiei experienţele noastre ziditoare. Când îi invităm pe alţii să meargă cu noi în lucrare, trebuie să vedem cum îi putem ajuta să găsească, într-adevăr, plăcere când discută cu alţii despre Marele nostru Creator, Iehova. — Proverbele 25:25.

 9. a) Care metode de a-i îndemna pe alţii am dori să evităm, şi de ce? b) Care ar trebui să fie motivaţia pentru a ne dărui cu abnegaţie în serviciul lui Iehova?

⁹ Să avem grijă totuşi să nu-i îndemnăm pe alţii într-un mod greşit. De exemplu, fără să ne dăm seama, am putea să-i facem să se simtă vinovaţi că nu fac mai mult. Am putea, fără nici o intenţie, să-i facem să se simtă ruşinaţi prin faptul că îi comparăm în mod nefavorabil cu alţii care sunt mai activi sau am putea chiar stabili nişte norme rigide, denigrându-i pe cei care nu corespund acestor norme. Oricare dintre aceste metode i-ar putea îndemna pe unii să activeze un timp, însă Pavel nu a scris ‘îndemnaţi la învinovăţire şi la lucrări excelente’. Noi trebuie să ne îndemnăm la iubire, fiindcă atunci vor urma lucrările făcute dintr-o motivaţie corectă. Nimeni nu trebuie să aibă ca motivaţie principală ceea ce vor gândi ceilalţi din congregaţie despre el dacă nu va răspunde aşteptărilor. — Compară cu 2 Corinteni 9:6, 7.

10. De ce trebuie să ne amintim că nu suntem stăpâni peste credinţa altora?

¹⁰ A ne îndemna unii pe alţii nu înseamnă a ne controla unii pe alţii. Cu toate că avea multă autoritate de la Dumnezeu, apostolul Pavel le-a amintit cu umilinţă celor din congregaţia din Corint că ‘nu avem stăpânire peste credinţa voastră’ (2 Corinteni 1:24). Dacă, asemenea lui, înţelegem în mod umil că sarcina noastră nu este să stabilim cât anume trebuie să facă alţii în serviciul lui Iehova, nici să punem stăpânire pe conştiinţa lor pentru a le influenţa deciziile personale, atunci vom evita să fim ‘prea drepţi’, posaci, rigizi sau să ne bazăm exclusiv pe reguli (Eclesiastul 7:16). Asemenea calităţi nu îndeamnă, ci oprimă.

11. Ce anume a impulsionat contribuţiile din perioada în care israeliţii au construit tabernacolul, şi cum s-ar putea confirma aceasta în timpul nostru?

¹¹ Noi dorim ca toate eforturile noastre în serviciul lui Iehova să fie făcute cu acelaşi spirit cu care vechii israeliţi au făcut donaţiile necesare construirii tabernacolului. Iată ce citim în Exodul 35:21: ‘Apoi au venit, toţi aceia a căror inimă i-a îndemnat, şi au adus, toţi aceia al căror spirit i-a stimulat, contribuţie lui Iehova pentru lucrare’ (NW). Ei nu au fost constrânşi din afară, ci îndemnaţi dinăuntru, din inimă. De fapt, textul în ebraică spune literalmente că aceste daruri au fost făcute de „toţi a căror inimă i-a ridicat“ (sublinierea noastră). Perseverând în acest sens, să ne străduim să ne ridicăm reciproc inima ori de câte ori suntem împreună. Restul îl poate face spiritul lui Iehova.

‘Să ne încurajăm unii pe alţii’

12. a) Care sunt câteva sensuri ale cuvântului grecesc tradus prin „a încuraja“? b) Arătaţi cum Iov nu a fost încurajat de prietenii săi. c) De ce trebuie să ne reţinem să ne judecăm unii pe alţii?

¹² Când a scris că trebuie ‘să ne încurajăm unii pe alţii’, Pavel a folosit o formă a cuvântului grecesc parakaléo, care poate să însemne şi „a întări, a consola“. În versiunea grecească Septuaginta, acelaşi cuvânt a fost folosit în Iov 29:25, unde se spune că Iov era cel care îi consola pe oamenii în doliu. În mod paradoxal, când Iov însuşi s-a aflat în încercări grele, el nu a primit asemenea încurajări. Cei trei „consolatori“ (NW) ai săi erau atât de ocupaţi să-l judece şi să-i ţină predici, încât nici nu l-au înţeles, nici n-au avut empatie pentru el. De fapt, în toate discursurile pe care le-au ţinut, ei nu i s-au adresat lui Iov nici măcar o dată pe nume (Compară cu Iov 33:1, 31). Conform dovezilor, ei îl considerau mai mult o problemă decât un om. Nu este de mirare că Iov a exclamat descurajat: „Dacă numai sufletele voastre ar exista unde este sufletul meu!“ (Iov 16:4, NW). La fel şi azi, dacă vrem să încurajăm pe cineva, să ne transpunem în situaţia lui! Să nu judecăm! Aşa cum se spune în Romani 14:4, „cine eşti tu ca să judeci pe servitorul altuia? El stă în picioare sau cade în faţa propriului său stăpân. În realitate, el va fi făcut să stea în picioare, fiindcă Iehova îl poate face să stea în picioare“ (NW).

13, 14. a) De care adevăr fundamental trebuie să-i convingem pe fraţii şi surorile noastre pentru a-i consola? b) Cum a fost Daniel întărit de un înger?

¹³ O formă a termenului parakaléo şi substantivul care derivă din el sunt redate în 2 Tesaloniceni 2:16, 17 prin „consolare“: „De altfel, fie ca Domnul nostru, Isus Cristos însuşi şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat, prin bunătate nemeritată, consolare veşnică şi o bună speranţă, să vă consoleze inimile şi să vă facă să fiţi fermi în orice faptă şi cuvânt bun“ (NW). Să observăm că Pavel face o legătură între ideea de consolare a inimii noastre şi adevărul fundamental potrivit căruia Iehova ne iubeşte. Deci să ne încurajăm şi să ne consolăm unii pe alţii, confirmând acest adevăr important.

¹⁴ Cu o anumită ocazie, profetul Daniel a fost atât de tulburat după ce a văzut o viziune înfricoşătoare, încât a spus: „Demnitatea s-a schimbat asupra mea în ruină şi nu am reţinut nici o vigoare“ (NW). Iehova a trimis un înger care i-a amintit de câteva ori lui Daniel că era „foarte demn de dorit“ în ochii lui Dumnezeu. Care a fost rezultatul? Iată ce i-a spus Daniel îngerului: „M-ai întărit“. — Daniel 10:8, 11, 19.

15. Cum ar trebui bătrânii şi supraveghetorii itineranţi să realizeze un echilibru între laude şi corecţie?

¹⁵ Iată deci încă o modalitate de a-i încuraja pe alţii: lăudându-i! Este foarte uşor să adoptăm o atitudine aspră şi să criticăm. Este adevărat că există momente când poate că este necesar ca îndeosebi bătrânii şi supraveghetorii itineranţi să aplice corecţia. Dar ar fi bine pentru ei dacă sunt respectaţi pentru că încurajează cu căldură, nu pentru că aduc critici.

16. a) De ce când îi încurajăm pe cei deprimaţi, deseori nu este suficient doar să-i îndemnăm să facă mai mult în serviciul lui Iehova? b) Cum l-a ajutat Iehova pe Ilie când acesta a fost deprimat?

¹⁶ De încurajare au nevoie îndeosebi cei deprimaţi, iar Iehova aşteaptă de la noi — în calitate de colaboratori creştini — să fim o sursă de ajutor, în special dacă suntem bătrâni (Proverbele 21:13). Ce putem face? Poate că răspunsul nu este unul simplu, de genul: „Faceţi mai mult în serviciul lui Iehova!“ De ce? Deoarece aceasta ar putea sugera că deprimarea lor se datoreşte activităţii lor insuficiente. Însă nu aceasta este de obicei cauza. Profetul Ilie a fost la un moment dat atât de deprimat, încât dorea să moară; totuşi, această dorinţă a survenit într-un moment în care el era foarte ocupat în serviciul lui Iehova. Cum l-a tratat Iehova? El a trimis un înger care l-a ajutat practic. Ilie şi-a descărcat inima la Iehova, mărturisindu-i că se simţea la fel de lipsit de valoare ca strămoşii săi decedaţi, că lucrarea sa a fost cu totul zadarnică şi că era absolut singur. Iehova l-a ascultat, l-a consolat prin câteva dovezi impresionante ale puterii Lui şi i-a dat asigurări că nu era deloc singur şi că lucrarea pe care a început-o va fi terminată. Iehova i-a mai promis lui Ilie că îi va da un însoţitor pe care să-l instruiască şi care, în final, va fi succesorul său. — 1 Împăraţi 19:1–21.

17. Cum ar putea un bătrân să încurajeze pe cineva care este exagerat de critic cu el însuşi?

¹⁷ Ce încurajare! Să-i încurajăm şi noi pe cei din rândurile noastre care sunt deprimaţi. Să căutăm să-i înţelegem, ascultându-i (Iacov 1:19)! Să-i consolăm cu texte scripturale adaptate la necesităţile lor (Proverbele 25:11; 1 Tesaloniceni 5:14). Pentru a-i încuraja pe cei care sunt excesiv de critici cu ei înşişi, bătrânii pot să le dea cu amabilitate dovezi scripturale despre faptul că Iehova îi iubeşte şi îi preţuieşte.a Discuţiile despre răscumpărare pot fi un mijloc puternic de încurajare a celor care se simt fără valoare. Poate că unei persoane care este îndurerată de un păcat din trecut este nevoie să i se arate că, dacă ea s-a căit într-adevăr şi a părăsit complet practicarea lui, răscumpărarea a curăţat-o de păcat. — Isaia 1:18.

18. Cum trebuie folosită învăţătura despre răscumpărare pentru a încuraja o persoană care a fost victima păcatului altuia, de exemplu în cazul unui viol?

¹⁸ Bineînţeles, un bătrân va acorda atenţia cuvenită cazului respectiv, astfel încât să întrebuinţeze această învăţătură în mod corespunzător. Să luăm un exemplu: jertfa de răscumpărare a lui Cristos a fost prefigurată de jertfele de animale din Legea mozaică, jertfe care erau cerute ca ispăşire pentru toate păcatele (Levitic 4:27, 28). Nu exista însă nici o stipulaţie potrivit căreia victima unui viol trebuia să aducă o jertfă pentru păcat. În lege se spunea ‘să nu se facă nimic’ pentru pedepsirea victimei (Deuteronomul 22:25–27). Tot aşa azi, dacă o soră este atacată şi violată, lucru care o face să se simtă murdărită şi fără valoare, ar fi oare potrivit să se sublinieze că ea are nevoie de răscumpărare pentru a fi curăţată de păcatul acela? Cu certitudine, nu! Violatorul este cel care a păcătuit şi care are nevoie de curăţare. Deoarece a fost violată, ea nu a păcătuit, iar iubirea manifestată de Iehova şi Cristos prin furnizarea răscumpărării poate fi folosită ca dovadă că ea nu a fost pângărită în ochii lui Dumnezeu prin păcatul altuia, ci este preţioasă pentru Iehova şi rămâne în iubirea lui. — Compară cu Marcu 7:18–23; 1 Ioan 4:16.

19. De ce nu trebuie să ne aşteptăm ca ori de câte ori suntem cu fraţii şi surorile noastre să beneficiem de încurajare, dar care trebuie să fie hotărârea noastră?

¹⁹ Într-adevăr, oricare ar fi condiţiile de viaţă ale cuiva, indiferent de situaţia dureroasă care îi umbreşte trecutul, el trebuie să poată să găsească încurajare în congregaţia poporului lui Iehova. Şi chiar va găsi dacă ne vom strădui în mod individual să ne preocupăm unii de alţii, să ne îndemnăm unii pe alţii şi să ne încurajăm unii pe alţii ori de câte ori suntem împreună. Fiind imperfecţi însă, nici unul dintre noi nu face întotdeauna lucrul acesta. În mod inevitabil, ne dezamăgim reciproc, iar, uneori, chiar ne cauzăm suferinţe unii altora. Să încercăm să nu ne concentrăm asupra greşelilor pe care le fac alţii în acest sens. Dacă ne concentrăm asupra greşelilor, riscăm să devenim exagerat de critici la adresa congregaţiei şi putem cădea chiar în capcana pe care Pavel dorea atât de mult să ne ajute s-o evităm, şi anume părăsirea întrunirii noastre. Niciodată să nu se întâmple aceasta! Pe măsură ce sistemul acesta vechi devine tot mai periculos şi mai opresiv, să fim ferm hotărâţi a face tot ce putem pentru ca participarea noastră comună la întruniri să fie ziditoare, şi aceasta cu atât mai mult cu cât vedem că ziua lui Iehova se apropie!

[Notă de subsol]

Ce veţi răspunde?

◻ De ce este absolut necesar ca, în zilele din urmă pe care le trăim, întrunirile şi momentele când suntem împreună să fie încurajatoare?

◻ Ce înseamnă să ne preocupăm unii de alţii?

◻ Ce înseamnă să ne îndemnăm unii pe alţii?

◻ Ce implică faptul de a ne încuraja unii pe alţii?

◻ Cum ar putea fi încurajaţi cei deprimaţi?

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Ospitalitatea ne ajută să ne cunoaştem mai bine unii pe alţii.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Când Ilie a fost deprimat, Iehova l-a consolat cu amabilitate.