Credința o calitate care ne dă putere

CREDINȚA ne dă o forță extraordinară. De exemplu, deși Satan vrea să ne distrugă spiritualitatea, cu ajutorul credinței putem „stinge toate săgețile aprinse ale celui rău”. (Ef. 6:16) Dacă avem credință, putem înfrunta provocări asemănătoare unor munți. Isus le-a spus discipolilor săi: „Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo» și se va muta”. (Mat. 17:20) Întrucât credința are puterea de a ne întări din punct de vedere spiritual, dorim să analizăm următoarele întrebări: Ce este credința? Ce legătură există între starea inimii și credință? Cum ne putem întări credința? În cine trebuie să avem credință? (Rom. 4:3)

Credința înseamnă mai mult decât a crede că lucrurile scrise în Biblie sunt adevărate, deoarece chiar „și demonii cred și se cutremură”. (Iac. 2:19) Atunci ce este credința?

Potrivit Bibliei, credința implică două aspecte. În primul rând, „credința este așteptarea sigură a lucrurilor sperate”. (Evr. 11:1a) Dacă avem credință, vom crede cu tărie că tot ceea ce spune Iehova este adevărat și se va împlini. De exemplu, Iehova le-a zis israeliților: „Dacă ați putea să rupeți legământul pe care l-am încheiat cu ziua și legământul pe care l-am încheiat cu noaptea, pentru ca ziua și noaptea să nu mai vină la timpul lor, atunci ar putea fi rupt și legământul pe care l-am încheiat cu slujitorul meu David”. (Ier. 33:20, 21) Ne-am temut vreodată că soarele nu va răsări sau că nu va apune? Din moment ce nu ne îndoim de legile fizice care determină Pământul să se rotească în jurul axei sale și în jurul Soarelui, ar trebuie oare să ne îndoim că acela care a stabilit aceste legi își poate realiza promisiunile? Evident că nu! (Is. 55:10, 11; Mat. 5:18)

În al doilea rând, credința este „demonstrarea evidentă a realităților care totuși nu se văd”. Credința este „demonstrarea evidentă” sau „dovada convingătoare” a lucrurilor care sunt invizibile, dar reale. (Evr. 11:1b, nota de subsol) De exemplu, să presupunem că un copil te întreabă de unde știi că aerul există. Deși nu putem vedea aerul, probabil că îl vom ajuta pe copil să vadă dovezile existenței aerului: respirația, efectele vântului și așa mai departe. Odată ce copilul se va convinge de aceste dovezi, va înțelege că poate să creadă în existența unor lucruri invizibile. La fel, credința se bazează pe dovezi solide. (Rom. 1:20)

Întrucât credința se bazează pe dovezi, trebuie mai întâi ‘să ajungem la cunoașterea exactă a adevărului’. (1 Tim. 2:4) Însă cunoștința nu este suficientă. Apostolul Pavel a scris: „Cu inima se manifestă credință pentru dreptate”. (Rom. 10:10) O persoană nu trebuie doar să fie convinsă de adevăr, ci și să-l prețuiască. Doar așa va fi motivată să manifeste credință, adică să acționeze în armonie cu adevărul. (Iac. 2:20) Cel care nu prețuiește din inimă adevărul respinge chiar și dovezile clare în favoarea acestuia. El are prejudecăți la care ține cu încăpățânare sau încearcă să găsească pretexte pentru a-și justifica dorințele carnale. (2 Pet. 3:3, 4; Iuda 18) Din acest motiv, unii care au fost martori la miracolele din timpurile biblice nu au manifestat credință. (Num. 14:11; Ioan 12:37) Spiritul sfânt al lui Dumnezeu produce credință doar în oamenii care iubesc adevărul, nu minciuna. (Gal. 5:22; 2 Tes. 2:10, 11)

Regele David s-a numărat printre oamenii care au avut o credință remarcabilă. (Evr. 11:32, 33) Însă nu toți cei din familia lui au avut o astfel de credință. De exemplu, Eliab, cel mai mare dintre frații lui David, a dovedit lipsă de credință când l-a mustrat pe David pentru că dorea să-l înfrunte pe Goliat. (1 Sam. 17:26-28) Nu ne naștem cu credință și nici nu o moștenim de la părinți. Credința lui David se datora relației sale apropiate cu Dumnezeu.

În Psalmul 27, David arată cum a reușit să cultive o credință puternică. (vers. 1) El a meditat la experiențele sale din trecut și la felul în care Iehova l-a ocrotit de împotrivitorii săi. (vers. 2, 3) A apreciat profund măsurile luate de Iehova cu privire la închinare. (vers. 4) I s-a închinat lui Dumnezeu la tabernacol alături de alți închinători. (vers. 6) A căutat cu sinceritate ajutorul lui Iehova în rugăciune. (vers. 7, 8) De asemenea, a dorit să fie învățat calea lui Dumnezeu. (vers. 11) Credința era o calitate atât de importantă pentru David, încât a recunoscut că, fără aceasta, i-ar fi fost imposibil să persevereze. (vers. 13)

Putem avea o credință asemănătoare cu a lui David dacă imităm atitudinea și obiceiurile sale, descrise în Psalmul 27. Întrucât credința se bazează pe cunoștință exactă, cu cât studiem mai mult Cuvântul lui Dumnezeu și publicațiile bazate pe Biblie, cu atât ne va fi mai ușor să manifestăm acest aspect al rodului spiritului. (Ps. 1:2, 3) Când studiem, trebuie să ne facem timp să medităm. Meditarea este solul în care se dezvoltă aprecierea. Pe măsură ce aprecierea noastră pentru Iehova crește, va crește și dorința noastră de a ne manifesta credința. Cum anume? Asistând la întruniri și vorbind cu alții despre speranța pe care o avem. (Evr. 10:23-25) De asemenea, ne demonstrăm credința când ‘ne rugăm mereu și nu renunțăm’. (Luca 18:1-8) Prin urmare, dorim ‘să ne rugăm neîncetat’ lui Iehova și să avem încredere ‘că el se interesează de noi’. (1 Tes. 5:17; 1 Pet. 5:7) Credința ne îndeamnă la fapte, iar faptele, la rândul lor, ne întăresc credința. (Iac. 2:22)

În noaptea dinaintea morții sale, Isus le-a spus discipolilor: „Manifestați credință în Dumnezeu, manifestați credință și în mine”. (Ioan 14:1) Așadar, trebuie să exercităm credință nu doar în Iehova, ci și în Isus. Cum putem exercita credință în Isus? Să analizăm trei modalități.

În primul rând, trebuie să privim răscumpărarea ca pe un cadou personal de la Dumnezeu. Apostolul Pavel a spus: „Trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine”. (Gal. 2:20) Dacă manifestăm credință în Isus, vom fi ferm convinși că jertfa de răscumpărare ne ajută personal, că este baza pentru iertarea păcatelor noastre, că ne dă speranța vieții veșnice și că este cea mai puternică dovadă a iubirii lui Dumnezeu față de noi. (Rom. 8:32, 38, 39; Ef. 1:7) Credința ne va da forța de a ne ține sub control sentimentele negative cu privire la noi înșine. (2 Tes. 2:16, 17)

În al doilea rând, trebuie să ne apropiem de Iehova în rugăciune pe baza jertfei lui Isus. Datorită răscumpărării, ne putem ruga lui Iehova „cu libertate de exprimare . . . ca să primim îndurare și să găsim bunătate nemeritată, ca ajutor la momentul potrivit”. (Evr. 4:15, 16; 10:19-22) Rugăciunea ne întărește hotărârea de a ne împotrivi păcatului. (Luca 22:40)

În al treilea rând, trebuie să ascultăm de Isus. Apostolul Ioan a scris: „Cine manifestă credință în Fiul are viață veșnică. Cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el”. (Ioan 3:36) Să observăm că Ioan a pus în antiteză credința și neascultarea. Prin urmare, a manifesta credință în Isus presupune a asculta de el. Ascultăm de Isus când urmăm „legea lui Cristos”, adică tot ce a predat și a poruncit el. (Gal. 6:2) Ascultăm de Isus și când urmăm îndrumarea pe care ne-o dă prin „sclavul fidel și prevăzător”. (Mat. 24:45) Când ascultăm de Isus avem forța de a face față problemelor asemănătoare unor furtuni. (Luca 6:47, 48)

Odată, un om a strigat către Isus: „Am credință! Ajută-mă unde am nevoie de credință!”. (Marcu 9:24) El manifesta într-o anumită măsură credință, dar a recunoscut cu modestie că avea nevoie de și mai multă credință. Asemenea acestui om, și noi vom avea nevoie la un moment dat în viață de mai multă credință și cu toții ne-o putem întări în prezent. După cum am văzut, când studiem Cuvântul lui Dumnezeu și medităm la el, ne consolidăm credința și ne sporim aprecierea față de Iehova. Credința noastră devine mai puternică și atunci când ne închinăm lui Iehova împreună cu frații noștri, când le vorbim altora despre speranța pe care o avem și când perseverăm în rugăciune. Mai mult, când ne întărim credința, primim cea mai mare răsplată. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Iubiții mei frați, zidindu-vă în credința voastră preasfântă . . . păstrați-vă în iubirea lui Dumnezeu”. (Iuda 20, 21)