Iehova îi răsplătește pe cei ce îl caută stăruitor
„Cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el există și că devine răsplătitorul celor ce îl caută stăruitor.” (EVR. 11:6)
1, 2. a) Ce legătură există între iubire și credință? b) Ce întrebări vom analiza?
NOI îl iubim pe Iehova „pentru că el ne-a iubit primul” (1 Ioan 4:19). O dovadă că Iehova își iubește slujitorii este promisiunea sa că îi va binecuvânta. Cu cât îl iubim mai mult pe Iehova, cu atât credem mai mult în el și suntem mai convinși că el îi va răsplăti pe cei ce îl iubesc. (Citește Evrei 11:6.)
2 Faptul că Iehova își răsplătește slujitorii este o caracteristică a personalității sale și a modului său de a acționa. Credința noastră în el nu este completă dacă nu suntem ferm convinși că el îi va răsplăti pe cei ce îl caută stăruitor, deoarece „credința este așteptarea sigură a lucrurilor sperate” (Evr. 11:1). Într-adevăr, a avea credință înseamnă a aștepta binecuvântările promise de Dumnezeu fiind ferm convinși că le vom primi. În ce fel ne ajută speranța că vom fi răsplătiți? Cum și-a răsplătit Iehova slujitorii în trecut și cum îi răsplătește în prezent?
IEHOVA PROMITE CĂ ÎȘI VA BINECUVÂNTA SLUJITORII
3. Ce asigurare găsim în Maleahi 3:10?
3 Iehova Dumnezeu i-a asigurat pe slujitorii săi fideli că îi va răsplăti. De aceea, el ne invită să facem tot ce putem ca să obținem binecuvântările sale. În Biblie citim: „«Puneți-mă . . . la încercare, vă rog», spune Iehova al armatelor, «și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi revărsa binecuvântări peste voi. Nimeni nu va duce lipsă de nimic»” (Mal. 3:10). Acceptând invitația lui Iehova, dovedim o profundă recunoștință pentru tot ce ne oferă el.
4. De ce putem avea încredere în asigurarea pe care ne-o dă Isus în Matei 6:33?
4 Isus le-a dat discipolilor asigurarea că, dacă vor pune Regatul pe primul loc în viață, Dumnezeu îi va sprijini. (Citește Matei 6:33.) El le-a dat această asigurare deoarece știa că Iehova și-a dus mereu la îndeplinire promisiunile (Is. 55:11). Și noi putem fi convinși că, dacă manifestăm încredere deplină în Iehova, el își va respecta promisiunea: „Nicidecum nu te voi lăsa și nicidecum nu te voi părăsi” (Evr. 13:5). Această promisiune ne întărește încrederea în cuvintele lui Isus din Matei 6:33.
5. De ce răspunsul pe care Isus i l-a dat lui Petru ne întărește credința?
5 Odată, apostolul Petru l-a întrebat pe Isus: „Iată că noi am lăsat totul și te-am urmat. Ce va fi cu noi?” (Mat. 19:27). Isus nu l-a mustrat pe apostol pentru că a pus această întrebare, ci le-a spus discipolilor că aveau să fie răsplătiți pentru sacrificiile lor. Apostolii, împreună cu alți slujitori fideli, aveau să domnească cu Isus în cer. Totuși, răsplățile nu aveau să fie doar de domeniul viitorului. El a spus: „Oricine a lăsat case sau frați sau surori sau tată sau mamă sau copii sau pământuri pentru numele meu va primi mult mai mult și va moșteni viața veșnică” (Mat. 19:29). Binecuvântările pe care urmau să le primească discipolii săi aveau să depășească cu mult sacrificiile lor. Și în prezent, continuatorii lui Isus găsesc în congregația creștină tați, mame, frați, surori și copii. Această familie spirituală este mult mai valoroasă decât orice lucru la care am renunțat pentru Regat.
„O ANCORĂ PENTRU SUFLET”
6. De ce a promis Iehova că își va răsplăti slujitorii?
6 Promisiunea lui Iehova că își va răsplăti închinătorii ne dă putere să facem față încercărilor credinței. În prezent, slujitorii fideli ai lui Iehova au parte de numeroase binecuvântări spirituale și așteaptă cu nerăbdare binecuvântările și mai mari pe care le vor primi în viitor (1 Tim. 4:8). Într-adevăr, convingerea fermă că Iehova „devine răsplătitorul celor ce îl caută stăruitor” ne ajută să stăm fermi în credință (Evr. 11:6).
7. În ce fel este speranța asemenea unei ancore?
7 În Predica de pe munte, Isus a spus: „Bucurați-vă și săltați de bucurie, fiindcă răsplata voastră este mare în ceruri; căci așa i-au persecutat și pe profeții dinaintea voastră!” (Mat. 5:12). Unii slujitori ai lui Dumnezeu vor primi o răsplată în cer. Alții vor primi răsplata vieții veșnice pe un pământ paradiziac. Și aceștia au motive ‘să se bucure și să salte de bucurie’ (Ps. 37:11; Luca 18:30). Speranța noastră, cerească sau pământească, este „ca o ancoră pentru suflet, sigură și totodată de neclintit” (Evr. 6:17-20). Așa cum ancora nu permite unei nave să meargă în derivă în timpul furtunii, tot așa speranța sigură că vom primi o răsplată ne ajută să rămânem stabili din punct de vedere spiritual, mintal și emoțional. Ea ne dă tăria de a persevera în încercări.
8. Cum ne ajută speranța să nu ne lăsăm copleșiți de îngrijorări?
8 Speranța noastră bazată pe Biblie ne ajută să nu ne lăsăm copleșiți de îngrijorări. Promisiunile lui Dumnezeu sunt un balsam pentru inima noastră apăsată de îngrijorări. Este încurajator să știm că putem ‘să ne aruncăm povara asupra lui Iehova’ și că el ne „va susține” (Ps. 55:22). Să fim ferm convinși că Dumnezeu „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau ne imaginăm” (Ef. 3:20). Ce asigurare extraordinară! Iehova ne va ajuta nu doar mult, ci „nespus mai mult”.
9. Ce trebuie să facem pentru a primi binecuvântarea lui Iehova?
9 Pentru a primi răsplata, trebuie să avem încredere deplină în Iehova și să respectăm îndrumările sale. Moise i-a spus națiunii Israel: „În țara pe care Iehova, Dumnezeul tău, ți-o dă moștenire, ca s-o stăpânești, Iehova te va binecuvânta, dar numai dacă vei asculta de glasul lui Iehova, Dumnezeul tău, și dacă vei avea grijă să împlinești toate aceste porunci pe care ți le poruncesc astăzi. Căci Iehova, Dumnezeul tău, te va binecuvânta așa cum ți-a promis” (Deut. 15:4-6). Suntem ferm convinși că Iehova ne va binecuvânta dacă vom continua să-i slujim cu fidelitate? Avem toate motivele să nutrim această convingere.
IEHOVA A FOST RĂSPLĂTITORUL LOR
10, 11. Cum l-a răsplătit Iehova pe Iosif?
10 Biblia a fost scrisă în folosul nostru. În ea găsim numeroase relatări care arată cum și-a răsplătit Iehova slujitorii fideli (Rom. 15:4). Relatarea despre Iosif este un exemplu remarcabil în acest sens. Frații lui l-au vândut ca sclav. Mai târziu, din cauza unor acuzații false aduse de soția stăpânului său, Iosif a fost aruncat într-o temniță din Egipt. Dar a fost el separat de Dumnezeul său în timp ce s-a aflat în temniță? Nicidecum. Biblia spune: „Iehova a fost în continuare cu Iosif și i-a arătat bunătate iubitoare . . . Iehova era cu Iosif și Iehova făcea să reușească tot ce înfăptuia el” (Gen. 39:21-23). În acele timpuri dificile, Iosif l-a așteptat cu răbdare pe Dumnezeul său.
11 După câțiva ani, faraonul l-a eliberat pe Iosif și l-a numit pe acest sclav umil al doilea conducător în Egipt (Gen. 41:1, 37-43). Când soția sa i-a născut doi fii, „Iosif i-a pus întâiului născut numele Manase, căci, a spus el, «Dumnezeu m-a făcut să uit tot necazul meu și toată casa tatălui meu». Iar celui de-al doilea i-a pus numele Efraim, căci, a spus el, «Dumnezeu m-a făcut roditor în țara necazului meu»” (Gen. 41:51, 52). Pentru că i-a rămas loial lui Dumnezeu, Iosif a fost răsplătit cu binecuvântări, în urma cărora atât israeliții, cât și egiptenii au putut supraviețui unei foamete. El a înțeles că cel care îl răsplătise și îl binecuvântase era Iehova (Gen. 45:5-9).
12. Ce l-a ajutat pe Isus să-și păstreze fidelitatea în încercări?
12 Și Isus Cristos i-a rămas ascultător lui Dumnezeu în multe încercări ale credinței, iar Iehova l-a răsplătit. Ce l-a ajutat pe Isus să-și păstreze fidelitatea? Cuvântul lui Dumnezeu explică: „Pentru bucuria care-i era pusă înainte, el a suportat stâlpul de tortură, disprețuind rușinea” (Evr. 12:2). Fără îndoială, pentru Isus a fost o mare bucurie să sfințească numele lui Dumnezeu. În plus, el a primit ca răsplată aprobarea Tatălui său și multe privilegii minunate. Biblia spune că Isus „s-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu”. De asemenea, în Biblie citim că „Dumnezeu l-a ridicat într-o poziție înălțată și i-a dat cu bunăvoință numele care este mai presus de orice alt nume” (Filip. 2:9).
IEHOVA NU UITĂ FAPTELE NOASTRE
13, 14. Cum consideră Iehova ceea ce facem pentru el?
13 Putem fi siguri că Iehova prețuiește orice efort pe care îl facem ca să-i slujim. Când nu avem încredere în propriile capacități, Iehova ne înțelege sentimentele. El nu este indiferent când suntem apăsați de probleme financiare. În plus, ne înțelege când, din cauza bolii sau a descurajării, nu reușim să facem în serviciul său la fel de mult ca altădată. Cu siguranță, Iehova prețuiește eforturile slujitorilor săi de a-i rămâne fideli. (Citește Evrei 6:10, 11.)
14 De asemenea, să nu uităm că putem să ne vărsăm inima înaintea lui Iehova, ‘Ascultătorul rugăciunii’ (Ps. 65:2). „Tatăl îndurărilor tandre și Dumnezeul oricărei mângâieri” ne va oferi cu generozitate ajutor spiritual și afectiv, uneori prin intermediul colaboratorilor în credință (2 Cor. 1:3). Iehova se bucură nespus de mult când și noi arătăm compasiune față de alții. „Cine se îndură de omul de condiție umilă îl împrumută pe Iehova, și El îl va răsplăti pentru faptele lui.” (Prov. 19:17; Mat. 6:3, 4) Prin urmare, când îi ajutăm dezinteresat pe cei aflați în necaz, Iehova consideră că îl împrumutăm pe el. El promite că ne va răsplăti pentru bunătatea noastră.
RĂSPLĂȚI ÎN PREZENT ȘI ÎN VIITOR
15. Ce răsplăți aștepți cu nerăbdare să primești? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)
15 Creștinii unși de spirit au perspectiva de a primi ‘coroana dreptății, pe care Domnul, judecătorul cel drept, le-o va da ca răsplată în ziua aceea’ (2 Tim. 4:7, 8). Totuși, cei care au altă speranță nu trebuie să se simtă mai puțin binecuvântați. Milioane de „alte oi” ale lui Isus așteaptă cu nerăbdare să primească răsplata vieții veșnice pe un pământ paradiziac, unde „își vor găsi desfătarea în belșug de pace” (Ioan 10:16; Ps. 37:11).
16. Ce mângâiere găsim în cuvintele din 1 Ioan 3:19, 20?
16 Poate că uneori avem impresia că facem prea puțin în serviciul lui Iehova sau poate că ne întrebăm dacă Iehova este mulțumit de eforturile noastre. S-ar putea chiar să considerăm că nu suntem demni de vreo răsplată. Totuși să nu uităm niciodată că „Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște totul”. (Citește 1 Ioan 3:19, 20.) El răsplătește orice efort pe care îl facem în serviciul său motivați de credință și iubire, chiar dacă, din punctul nostru de vedere, acest efort este nesemnificativ (Mar. 12:41-44).
17. Care sunt unele dintre răsplățile de care avem parte în prezent?
17 Iehova își binecuvântează poporul chiar și în aceste ultime zile ale sistemului rău al lui Satan. El se îngrijește ca adevărații săi închinători să se bucure de o prosperitate spirituală fără precedent (Is. 54:13). Așa cum a promis Isus, Iehova ne răsplătește în prezent cu o familie internațională de frați și surori de credință (Mar. 10:29, 30). De asemenea, cei care îl caută stăruitor pe Dumnezeu au parte de binecuvântări extraordinare: pacea minții, satisfacții și fericire (Filip. 4:4-7).
18, 19. Ce au spus unii slujitori ai lui Iehova cu privire la răsplățile primite?
18 Slujitorii lui Iehova din întreaga lume sunt bogat răsplătiți de Tatăl lor ceresc. De exemplu, Bianca, din Germania, spune: „Nu am cuvinte să-i mulțumesc lui Iehova pentru că mă ajută să fac față îngrijorărilor și pentru că este alături de mine în fiecare zi. Lumea în care trăim este sumbră și confuză. Dar, când colaborez cu Iehova, mă simt în siguranță deoarece știu că sunt în brațele sale ocrotitoare. Iehova îmi răsplătește însutit orice sacrificiu pe care îl fac pentru el”.
19 Paula, din Canada, are 70 de ani și suferă de spina bifida, o boală care îi impune multe limite. Ea spune: „O mobilitate redusă nu înseamnă neapărat un serviciu sacru redus. Folosesc diverse metode de predicare, cum ar fi mărturia prin telefon și mărturia informală. Ca să-mi păstrez moralul ridicat, notez într-un carnețel versete și idei din publicațiile noastre, pe care le revăd din când în când. L-am numit «carnețelul de urgență». Când ne concentrăm asupra promisiunilor lui Iehova, trecem mai ușor peste descurajare. Iehova este mereu alături de noi, indiferent în ce situație ne aflăm”. Poate că situația noastră nu se aseamănă cu cea a Biancăi sau a Paulei. Totuși, ne aducem aminte cum noi și familia noastră am fost răsplătiți de Iehova. Este important să medităm la modul în care ne răsplătește Iehova în prezent și la răsplățile pe care le vom primi în viitor!
20. Ce putem aștepta dacă vom continua să-i slujim lui Iehova din tot sufletul?
20 Să nu uităm niciodată că, dacă ne rugăm fierbinte lui Iehova și îi ‘vorbim cu libertate de exprimare’, vom avea parte de „o mare răsplată”. Putem fi siguri că, ‘după ce am făcut voința lui Dumnezeu, vom primi împlinirea promisiunii’ (Evr. 10:35, 36). Să continuăm, așadar, să ne întărim credința și să-i slujim lui Iehova din tot sufletul, având convingerea că el ne va răsplăti! (Citește Coloseni 3:23, 24.)