Ei au făcut voinţa lui Iehova
Credinţa părinţilor este răsplătită
LA ISRAELIŢI, naşterea unui băiat era un motiv de mare bucurie. Aceasta însemna că linia de descendenţă avea să continue şi că pământul avea să rămână în moştenirea familiei. Însă, în jurul anului 1593 î.e.n., naşterea unui fiu părea mai degrabă un blestem decât o binecuvântare pentru evrei. De ce? Deoarece Faraonul Egiptului, fiind neliniştit de creşterea rapidă a populaţiei evreilor din teritoriul aflat sub controlul său, poruncise ca toţi nou-născuţii evrei de sex masculin să fie omorâţi. — Exodul 1:12, 15–22.
În această perioadă îngrozitoare de genocid, Amram şi Iochebed, o pereche căsătorită de evrei, au dat naştere unui băieţel frumos. Nu este greu să ne imaginăm că bucuria lor a fost întunecată de groază când şi-au amintit de decretul Faraonului. Însă, în timp ce Amram şi Iochebed se uitau la băieţelul lor, ei s-au hotărât să nu-l abandoneze, indiferent de urmări. — Exodul 2:1, 2; 6:20.
Acţionează cu credinţă
Timp de trei luni, Amram şi Iochebed şi-au ţinut bebeluşul ascuns (Exodul 2:2). Dar acest lucru era riscant, întrucât evreii şi egiptenii trăiau într-o strânsă vecinătate. Oricine era descoperit că încerca să încalce decretul Faraonului putea fi pedepsit cu moartea, iar copilul ar fi murit şi el. Atunci ce puteau face aceşti părinţi devotaţi pentru a-l păstra în viaţă pe fiul lor şi pe ei înşişi?
Iochebed a adunat câţiva lăstari de papirus. Papirusul este o papură rezistentă, asemănătoare bambusului, iar tulpina sa cu trei laturi are aproape grosimea unui deget. Acesta poate ajunge până la şase metri înălţime. Egiptenii foloseau această plantă pentru a face hârtie, rogojini, vele, sandale şi ambarcaţiuni uşoare.
Iochebed a făcut din tulpini un coş suficient de mare pentru a încăpea în el bebeluşul ei. Apoi l-a uns cu bitum şi cu smoală, astfel încât coşul să nu se desfacă, ci să fie etanş. După aceea, Iochebed şi-a aşezat copilaşul în coş, pe care l-a pus printre trestiile de la malul Nilului. — Exodul 2:3.
Bebeluşul este găsit
Fiica lui Iochebed, Miriam, stătea undeva în apropiere ca să vadă ce avea să se întâmple. Apoi a venit la Nil fiica Faraonului ca să se îmbăiezea. Probabil că Iochebed ştia că prinţesa venea adesea în această parte a Nilului şi a lăsat în mod intenţionat coşul într-un loc unde putea fi uşor găsit. În orice caz, fiica Faraonului a văzut imediat coşul printre trestii şi i-a spus uneia dintre însoţitoarele ei să-l aducă. Când a văzut înăuntru copilaşul plângând, i s-a făcut milă de el. Ea a înţeles că acesta era un copil evreu. Însă cum ar fi putut ea să omoare un copil atât de frumos? Pe lângă bunătatea umană, probabil că fiica Faraonului era influenţată de ideile populare din Egipt, potrivit cărora accesul unei persoane la cer depindea de un palmares de fapte bune făcute în decursul vieţiib. — Exodul 2:5, 6.
Miriam, care privea de la distanţă, s-a apropiat de fiica Faraonului. „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre evreice ca să-ţi alăpteze copilul?“, a întrebat ea. Prinţesa i-a răspuns: „Du-te“. Miriam a fugit la mama ei. În scurt timp, Iochebed stătea înaintea fiicei Faraonului. „Ia copilul acesta — i-a spus prinţesa — , alăptează-mi-l şi îţi voi plăti.“ Este foarte probabil că fiica Faraonului şi-a dat seama atunci că Iochebed era mama copilului. — Exodul 2:7–9.
Iochebed a ţinut copilul la ea până când l-a înţărcatc. Acest lucru i-a dat multe ocazii preţioase de a-l învăţa despre adevăratul Dumnezeu, Iehova. Apoi, Iochebed i-a dus copilul înapoi fiicei Faraonului, care i-a dat numele Moise, ceea ce înseamnă „salvat din apă“. — Exodul 2:10.
Învăţăminte pentru noi
Amram şi Iochebed au profitat la maximum de posibilitatea pe care au avut-o scurtă vreme de a-şi învăţa fiul principiile închinării pure. Părinţii de astăzi ar trebui să facă acelaşi lucru. De fapt, este imperios necesar să facă acest lucru. Satan Diavolul „dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită“ (1 Petru 5:8). Lui i-ar plăcea foarte mult să aibă ca victime tineri de valoare, băieţi şi fete, care au perspectiva de a deveni slujitori excelenţi ai lui Iehova. Vârsta lor fragedă nu-i trezeşte simpatie. Ţinând cont de acest lucru, părinţii înţelepţi îşi instruiesc copilaşii să se teamă de adevăratul Dumnezeu, Iehova. — Proverbele 22:6; 2 Timotei 3:14, 15.
În Evrei 11:23 se vorbeşte despre ceea ce au făcut Amram şi Iochebed pentru a-şi ascunde copilaşul în primele lui trei luni de viaţă, această acţiune fiind considerată un act de credinţă. Aceşti părinţi temători de Dumnezeu au arătat amândoi încredere în puterea salvatoare a lui Iehova prin faptul că au refuzat să-şi abandoneze copilul, motiv pentru care au fost binecuvântaţi. Şi noi ar trebui să rămânem ferm ataşaţi de legile şi principiile lui Iehova, fiind siguri că orice permite Iehova să ni se întâmple va concura, în cele din urmă, la bunăstarea şi fericirea noastră veşnică. — Romani 8:28.
[Note de subsol]
a Egiptenii se închinau la Nil, considerându-l zeul fertilităţii. Ei credeau că apele lui aveau puterea de a da fertilitate şi chiar de a prelungi viaţa.
b Egiptenii credeau că, la moarte, spiritul unei persoane urma să rostească în prezenţa lui Osiris afirmaţii de genul: „N-am chinuit nici un om“, „Nu am reţinut laptele de la gura sugarilor“ şi „I-am dat pâine celui flămând şi ceva de băut celui însetat“.
c În antichitate, mulţi copii erau alăptaţi mult mai mult timp decât se obişnuieşte în prezent. Se pare că Samuel avea cel puţin trei ani când a fost înţărcat, iar Isaac aproape cinci.