Ceva mai preţios decât comorile Egiptului

MOISE se numără printre personalităţile de seamă ale tuturor timpurilor. Patru cărţi biblice, de la Exodul până la Deuteronomul, se concentrează aproape în totalitate asupra relaţiilor lui Dumnezeu cu Israelul aflat sub conducerea lui Moise. Acesta a organizat exodul israeliţilor din Egipt, a mediat legământul Legii şi a condus poporul până la graniţa Ţării Promise. Deşi fusese crescut în casa faraonului, Moise a devenit conducătorul oficial al poporului lui Dumnezeu, precum şi profet, judecător şi scriitor inspirat de Dumnezeu. Cu toate acestea, el era „foarte blând, mai blând decât orice om“. — Numeri 12:3.

Relatarea biblică despre Moise cuprinde în cea mai mare parte ultimii 40 de ani ai vieţii lui, care corespund perioadei cuprinse între eliberarea Israelului din sclavie şi moartea sa, survenită la vârsta de 120 de ani. De la 40 de ani până la 80 de ani el a fost păstor în Madian. Însă, potrivit unei lucrări de referinţă, „cea mai interesantă şi totodată cea mai puţin cunoscută parte a vieţii lui“ sunt, probabil, primii 40 de ani, de la naşterea sa până la fuga din Egipt. Totuşi, ce lucruri putem înţelege referitor la această perioadă? În ce măsură a determinat mediul în care a crescut Moise formarea lui ca om? La ce influenţe a fost expus? Cu ce probleme s-a confruntat? Ce putem noi învăţa din toate acestea?

Sclavia în Egipt

Cartea Exodul arată că israeliţii, care locuiau în Egipt, ajunseseră foarte numeroşi, ceea ce constituia un motiv de îngrijorare pentru faraonul ce domnea la vremea aceea. Crezând că procedează „cu înţelepciune“, acesta a încercat să reducă numărul lor supunându-i la o muncă de sclavi. Israeliţii trebuiau să care poveri, să facă mortar de argilă şi să efectueze o normă zilnică de cărămizi — toate sub loviturile de bici ale unor supraveghetori aspri. — Exodul 1:8–14; 5:6–18.

Dovezile istorice confirmă existenţa acestor stări de lucruri în Egipt în perioada în care s-a născut Moise. Cel puţin o pictură dintr-un mormânt şi unele papirusuri din antichitate prezintă scene din mileniul al doilea î.e.n. sau de mai dinainte în care sclavii fac cărămizi de lut. Demnitarii însărcinaţi cu aprovizionarea cu cărămizi grupau sclavii în echipe de 6 până la 18 oameni, conduşi de un supraveghetor sau de „mai-marele echipei“. Sclavii trebuiau să sape ca să scoată argila pentru cărămizi şi să aducă paiele la cărămidărie. Lucrători aparţinând mai multor popoare scoteau apă, pe care o amestecau cu lut şi paie folosindu-se de nişte săpăligi. Ei turnau numeroase şiruri de cărămizi în forme dreptunghiulare. După ce erau uscate la soare, cărămizile erau cărate cu ajutorul unor juguri, care se puneau pe umeri, până la locul de construcţie, unde se ajungea de obicei urcând o pantă abruptă. Supraveghetorii egipteni purtând bâte stăteau lângă lucrători sau se preumblau printre ei, ţinându-i sub observaţie.

O „fişă de evidenţă“ din antichitate menţionează câteva cifre: 39 118 cărămizi făcute de 602 lucrători, ceea ce înseamnă o medie de 65 de cărămizi pentru un bărbat în timpul unui schimb. Într-un document care datează din secolul al XIII-lea î.e.n. se spun următoarele: „Bărbaţii îşi efectuează . . . norma zilnică de cărămizi“. Această consemnare se aseamănă foarte mult cu relatarea din cartea Exodul referitoare la munca la care au fost supuşi israeliţii.

Asuprirea nu şi-a atins scopul de a reduce populaţia de evrei. Dimpotrivă, „cu cât [egiptenii] îi asupreau mai mult, cu atât [israeliţii] se înmulţeau . . .; şi s-au temut de fiii lui Israel“ (Exodul 1:10, 12). Prin urmare, faraonul le-a poruncit mai întâi moaşelor evreice, iar apoi tuturor egiptenilor să-i ucidă pe toţi nou-născuţii de sex bărbătesc din familiile de evrei. În aceste condiţii înspăimântătoare s-a născut copilaşul Moise. Părinţii lui se numeau Iochebed şi Amram. — Exodul 1:15–22; 6:20; Faptele 7:20.

Ascuns, găsit şi adoptat

Părinţii lui Moise nu au ţinut cont de porunca faraonului şi l-au ascuns pe băieţelul lor. Au trebuit ei să facă faţă suspiciunilor spionilor sau descinderilor celor însărcinaţi să percheziţioneze toate casele în căutarea copilaşilor? Nu putem şti cu siguranţă acest lucru. În orice caz, după trei luni, părinţii lui Moise nu l-au mai putut ţine ascuns. Disperată, mama lui a făcut un coş de papirus, l-a dat cu smoală ca să împiedice pătrunderea apei şi l-a aşezat pe copilaş în el. Dând drumul coşuleţului cu Moise pe Nil, se poate spune că Iochebed a respectat litera legii faraonului de a arunca în Nil toţi nou-născuţii de sex bărbătesc din familiile de evrei. Miriam, sora mai mare a lui Moise, a rămas prin preajmă ca să urmărească ce avea să se întâmple. — Exodul 1:22—2:4.

Nu ştim în mod sigur dacă Iochebed voia ca Moise să fie găsit de fiica faraonului când aceasta avea să vină să se scalde în apele fluviului, însă aşa s-au petrecut lucrurile. Prinţesa şi-a dat seama că era un copil al evreilor. Ce a făcut ea? A respectat porunca tatălui ei ordonând uciderea copilaşului? Nu, ea a reacţionat aşa cum ar reacţiona orice femeie, cu compasiune.

Îndată a venit şi Miriam. ‘Să mă duc să chem o evreică să-ţi alăpteze copilul?’, a întrebat ea. Unii consideră că acest pasaj conţine un mare paradox. Sora lui Moise este prezentată în contrast cu faraon, care, împreună cu sfătuitorii săi, a pus la cale un plan ‘înţelept’ împotriva evreilor. Bineînţeles, Moise a fost în siguranţă doar atunci când prinţesa a fost de acord cu propunerea surorii lui. „Du-te“, a spus fiica faraonului, iar Miriam a chemat-o numaidecât pe mama ei. În urma unei înţelegeri neobişnuite, Iochebed a fost angajată să-şi crească propriul copil sub protecţia unui membru al familiei regale. — Exodul 2:5–9.

Compasiunea prinţesei contrastează izbitor cu cruzimea tatălui ei. Ea nu era nici în necunoştinţă de cauză cu privire la copilaş şi nici nu fusese indusă în eroare. Înduioşată, ea l-a adoptat şi a fost de acord ca o doică evreică să-l alăpteze, demonstrând astfel că nu avea prejudecăţi asemenea tatălui ei.

Creşterea şi instruirea

Iochebed „a luat copilul şi l-a alăptat. Copilul a crescut şi ea l-a adus fiicei lui faraon; şi el i-a fost fiu“ (Exodul 2:9, 10). Biblia nu precizează cât timp a stat Moise cu părinţii săi naturali. Unii sunt de părere că trebuie să fi stat cel puţin până când a fost înţărcat — doi sau trei ani —, dar s-ar putea să fi stat şi mai mult. În cartea Exodul nu se spune decât că „a crescut“ la părinţii săi, ceea ce poate însemna că ar fi putut ajunge la orice vârstă. Indiferent cum au stat lucrurile, Amram şi Iochebed au profitat în mod sigur de acest timp pentru a-l conştientiza pe fiul lor de originea lui evreiască şi pentru a-l învăţa despre Iehova. Numai timpul avea să demonstreze cât de bine reuşiseră ei să implanteze credinţa şi iubirea de dreptate în inima lui Moise.

Fiind înapoiat fiicei faraonului, Moise a avut posibilitatea să fie instruit „în toată înţelepciunea egiptenilor“ (Faptele 7:22). Această instruire a inclus, probabil, pregătirea lui ca funcţionar al statului. Egiptenii aveau vaste cunoştinţe în domenii ca matematica, geometria, arhitectura, construcţiile, precum şi în alte ştiinţe şi diverse arte. Poate că familia regală a dorit ca el să fie instruit şi în religia egipteană.

E posibil ca Moise să fi primit o instruire aleasă alături de alţi descendenţi de viţă regală. Printre cei care aveau parte de o astfel de instruire se numărau şi „copiii conducătorilor străini care erau luaţi prizonieri şi aduşi în Egipt ca să fie «civilizaţi», iar apoi, la întoarcerea în ţara lor, să conducă în calitate de vasali“ fideli faraonului (The Reign of Thutmose IV, de Betsy M. Bryan). Se pare că în odăile copiilor, care comunicau direct cu palatul regal, tinerii erau pregătiţi pentru a sluji ca funcţionari la curte.a Din unele inscripţii datând din perioada Regatului de Mijloc şi cea a Regatului Nou reiese că mai mulţi curteni aflaţi în serviciul personal al faraonului şi unii funcţionari superiori ai statului şi-au păstrat titlul „Crescut în Odaia Copiilor“ chiar şi după ce au devenit adulţi.

Viaţa la curtea regală trebuie să-l fi pus pe Moise la grea încercare. Ea îi oferea bogăţii, lux şi putere, însă în acelaşi timp îl expunea la pericole de ordin moral. Cum a reacţionat Moise? Cui i-a fost el loial? A fost el un închinător al lui Iehova autentic, frate al evreilor oprimaţi sau a fost atras de tot ceea ce îi putea oferi Egiptul păgân?

O decizie crucială

La vârsta de 40 de ani, când trebuie să fi devenit un adevărat egiptean, Moise ‘a ieşit să privească la muncile grele ale fraţilor săi’. Acţiunile lui ulterioare dovedesc că el nu ieşise din pură curiozitate, ci dorea din tot sufletul să-şi ajute confraţii. Când l-a văzut pe un egiptean bătându-l pe un evreu, el a intervenit şi l-a omorât pe opresor. Din fapta sa reiese că Moise suferea alături de fraţii lui. Bărbatul pe care l-a ucis era, probabil, un funcţionar care-şi îndeplinea sarcinile de serviciu. Din punctul de vedere al egiptenilor, Moise avea toate motivele să-i fie loial faraonului. Cu toate acestea, Moise iubea dreptatea. Chiar a doua zi l-a mustrat pe un evreu care îl bătea în mod nedrept pe un semen al său. Moise dorea să-i elibereze pe evrei din aspra sclavie, însă, când faraonul a aflat de purtarea sa lipsită de loialitate faţă de el şi a încercat să-l ucidă, Moise a fost obligat să fugă în Madian. — Exodul 2:11–15; Faptele 7:23–29.b

Momentul în care Moise a dorit să elibereze poporul lui Dumnezeu nu coincidea cu momentul ales de Iehova în acest sens. Totuşi, acţiunile sale vădeau credinţă. Iată ce se spune în Evrei 11:24–26: „Prin credinţă Moise, când a crescut, a refuzat să fie numit fiul fiicei Faraonului, alegând mai degrabă să fie maltratat cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă desfătarea temporară a păcatului“. De ce a făcut el această alegere? „Deoarece a considerat defăimarea Cristosului ca o bogăţie mai mare decât comorile Egiptului; căci privea ţintă la recompensă.“ Termenul „Cristos“, adică „cel uns“, folosit aici în mod excepţional, i se potriveşte lui Moise dacă ne gândim că, mai târziu, el a primit o misiune specială de la însuşi Iehova!

Gândiţi-vă puţin! Moise a primit o educaţie de care aveau parte numai aristocraţii egipteni. Deşi poziţia sa îi dădea posibilitatea să-şi facă o carieră strălucită şi să-şi permită orice plăcere pe care şi-o putea închipui, el a respins totul. Pentru Moise, viaţa la curtea tiranului faraon şi iubirea pentru Iehova şi pentru dreptate nu erau compatibile. Cunoştinţele pe care le avea cu privire la promisiunile făcute de Dumnezeu strămoşilor săi Avraam, Isaac şi Iacob şi meditarea la acestea l-au făcut să caute aprobarea divină. Prin urmare, Iehova l-a putut folosi într-un mod unic pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile.

Cu toţii trebuie uneori să decidem care sunt lucrurile cele mai importante. Asemenea lui Moise, probabil că şi voi trebuie să luaţi o decizie foarte dificilă. Sunteţi într-o situaţie care pretinde să faceţi unele sacrificii şi să renunţaţi la anumite obiceiuri sau la aparente avantaje? Dacă aşa stau lucrurile, amintiţi-vă că Moise a considerat prietenia cu Iehova mai preţioasă decât toate comorile Egiptului şi nu a regretat deloc.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 11]

Doici angajate cu contract

În mod normal, mamele îşi alăptau copiii. Cu toate acestea, iată ce spune eruditul Brevard Childs în Journal of Biblical Literature: „În anumite situaţii, unele familii de aristocraţi [din Orientul Apropiat] angajau o doică. Se obişnuia acest lucru şi în cazul în care nu se cunoştea identitatea mamei sau mama nu-şi putea alăpta singură copilul. Doica îşi lua angajamentul să crească copilul şi să-l alăpteze pe toată perioada prevăzută“. S-au păstrat mai multe contracte antice din Orientul Apropiat scrise pe papirus prin care erau angajate doici. Documentele confirmă existenţa acestei practici începând din perioada sumeriană până spre sfârşitul epocii elenistice. Toate documentele conţin o declaraţie dată de persoanele în cauză şi menţionează durata valabilităţii contractului, condiţiile de muncă, câteva specificaţii cu privire la alăptare, amenzile pentru încălcarea contractului, salariul şi modalitatea de plată. De regulă, „doica se ocupa de copil timp de 2–3 ani“, ne spune Brevard Childs. „Doica creştea copilul la ea acasă, însă din când în când ea trebuia să-l ducă angajatorului ca acesta să se asigure că totul era în regulă.“

[Legenda fotografiilor de la pagina 9]

După cum reiese dintr-o pictură antică, în Egipt tehnica fabricării cărămizilor nu s-a schimbat prea mult din zilele lui Moise

[Provenienţa fotografiilor]

Sus: Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.; jos: Erich Lessing/Art Resource, NY