‘Să umblăm prin credinţă, nu prin vedere’

„[Noi] umblăm prin credinţă, nu prin vedere.“ — 2 CORINTENI 5:7.

 1. Ce înseamnă a ‘umbla prin credinţă’?

ORI DE CÂTE ORI ne rugăm în armonie cu indicaţiile date în Cuvântul lui Dumnezeu dovedim că avem cât de cât credinţă. De asemenea, când începem să le depunem mărturie altora despre Regatul lui Dumnezeu arătăm că avem credinţă. Iar când ne dedicăm viaţa lui Iehova, noi demonstrăm clar că dorim să „umblăm prin credinţă“, adică să avem un mod de viaţă călăuzit de credinţă. — 2 Corinteni 5:7; Coloseni 1:9, 10.

 2. De ce participarea la activităţile congregaţiei nu dovedeşte neapărat că cineva are credinţă?

² Dacă dorim într-adevăr să trăim într-un asemenea mod, avem nevoie de o credinţă bine întemeiată (Evrei 11:1, 6). Mulţi oameni se simt atraşi spre Martorii lui Iehova datorită înaltelor norme morale şi datorită iubirii pe care le observă în rândul Martorilor. Acesta este un început bun, dar nu înseamnă că oamenii respectivi au credinţă. Alţii s-ar putea să aibă un partener de căsătorie sau un părinte cu o credinţă puternică şi s-ar putea să participe la unele activităţi efectuate de acea persoană iubită. O astfel de influenţă în cadrul căminului este o adevărată binecuvântare, dar nici aceasta nu poate înlocui manifestarea individuală de credinţă şi de iubire faţă de Dumnezeu. — Luca 10:27, 28.

 3. a) Pentru a avea o credinţă bine întemeiată, care trebuie să fie convingerea noastră cu privire la Biblie? b) De ce unele persoane se conving mai repede decât altele de caracterul inspirat al Bibliei?

³ Cei care umblă într-adevăr prin credinţă sunt ferm convinşi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Există nenumărate dovezi care atestă că Sfânta Scriptură este într-adevăr „inspirată de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:16, NW).a Câte dovezi de acest gen trebuie examinate înainte ca o persoană să se convingă? Aceasta poate depinde de mediul din care provine. Ceea ce satisface pe deplin o persoană poate să nu o convingă pe alta. În unele cazuri, chiar dacă unei persoane i se arată nenumărate dovezi incontestabile, ea poate totuşi respinge concluzia logică ce se desprinde din ele. De ce? Din cauza dorinţelor adânc înrădăcinate în inima sa (Ieremia 17:9). Astfel, deşi o persoană se poate declara interesată de scopul lui Dumnezeu, s-ar putea ca inima ei să râvnească după aprobarea lumii. Ar putea să nu dorească să renunţe la un mod de viaţă care contravine normelor biblice. Totuşi, dacă cineva este cu adevărat însetat de adevăr, dacă este sincer cu el însuşi şi umil, cu timpul îşi va da seama că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu.

 4. Ce se cere din partea unei persoane pentru a dobândi credinţă?

⁴ Deseori, în numai câteva luni, oamenii care sunt ajutaţi să studieze Biblia constată că dispun de mai multe dovezi decât suficiente pentru a crede că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă acest lucru îi îndeamnă să-şi deschidă inima pentru a fi instruiţi de Iehova, atunci cele mai intime gânduri, dorinţe şi motivaţii ale lor vor fi modelate treptat de lucrurile învăţate (Psalmul 143:10). În Romani 10:10 se spune că o persoană exercită credinţă „cu inima“. O asemenea credinţă exprimă ce simte efectiv persoana, iar această credinţă se va observa în modul ei de viaţă.

Noe a acţionat cu o credinţă bine întemeiată

 5, 6. Pe ce se baza credinţa lui Noe?

⁵ Noe a avut o credinţă bine întemeiată (Evrei 11:7). Pe ce se baza credinţa lui? Noe dispunea de cuvântul lui Dumnezeu, dar nu în formă scrisă, ci aşa cum i se transmisese pe cale orală. În Geneza 6:13 se spune: „Dumnezeu a zis lui Noe: «Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul cu violenţ㻓. Iehova l-a îndrumat pe Noe să construiască o arcă şi i-a furnizat detalii cu privire la construirea acesteia. Apoi, Dumnezeu a adăugat: „Iată că Eu voi face să vină un potop de ape pe pământ, ca să distrugă orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri“. — Geneza 6:14–17.

⁶ Mai plouase până atunci? Biblia nu spune acest lucru. În Geneza 2:5 se spune: „DOMNUL Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ“. Dar cel care s-a exprimat aşa a fost Moise, care a trăit cu câteva secole mai târziu, însă el nu se referea la zilele lui Noe, ci la un timp cu mult înainte de acestea. După cum se arată în Geneza 7:4, Iehova s-a referit la ploaie când a vorbit cu Noe şi, evident, Noe a înţeles ce a vrut el să spună. Însă Noe nu avea credinţă în ceva ce putea să vadă. Apostolul Pavel a scris că Noe „a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau“. Dumnezeu i-a spus lui Noe că El intenţiona să aducă peste pământ „un potop de ape“, sau „oceanul ceresc“, după cum este redată această expresie în nota de subsol din Traducerea Lumii Noi, la versetul din Geneza 6:17. Până atunci nu mai avusese loc aşa ceva. Dar toată creaţia vizibilă lui Noe era o dovadă incontestabilă că Dumnezeu putea într-adevăr să aducă un asemenea potop distructiv. Îndemnat de credinţă, Noe a construit arca.

 7. a) De ce anume nu a avut nevoie Noe pentru a face ceea ce îi poruncise Dumnezeu? b) Ce foloase tragem dacă reflectăm la credinţa lui Noe, şi cum se poate dovedi credinţa noastră o binecuvântare pentru alţii?

⁷ Dumnezeu nu îi spusese lui Noe data la care urma să înceapă Potopul. Dar Noe nu a considerat acest lucru o scuză pentru a adopta o atitudine de genul „vom trăi şi vom vedea“ şi pentru a pune pe un loc secundar în viaţă construirea arcei şi predicarea. Cu suficient timp înainte, Dumnezeu i-a spus lui Noe când să intre în arcă. Până atunci însă, „Noe a făcut potrivit cu tot ce îi poruncise Dumnezeu. El a făcut întocmai“ (Geneza 6:22, NW). Noe a umblat prin credinţă, nu prin vedere. Cât de recunoscători suntem că el a procedat astfel! Datorită credinţei lui, noi suntem azi în viaţă. Tot la fel, şi credinţa pe care o manifestăm noi poate să se răsfrângă nu numai asupra viitorului nostru, ci şi asupra viitorului copiilor noştri şi al altor oameni din jurul nostru.

Credinţa lui Avraam

 8, 9. a) Pe ce se baza credinţa lui Avraam? b) În ce fel i s-a „arătat“ Iehova lui Avraam?

⁸ Să analizăm un alt exemplu — cel al lui Avraam (Evrei 11:8–10). Pe ce se baza credinţa lui Avraam? El a crescut în oraşul caldeean Ur, un centru al idolatriei şi al materialismului. Dar punctul de vedere al lui Avraam a fost modelat de altceva. Fără îndoială că el s-a putut asocia cu Sem, fiul lui Noe, care a fost contemporan cu Avraam timp de 150 de ani. Avraam s-a convins că Iehova este „Cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi al pământului“. — Geneza 14:22.

⁹ Însă altceva a avut un impact puternic asupra lui Avraam. Iehova i „S-a arătat [lui] Avraam când era în Mesopotamia, înainte de a locui în Haran, şi i-a zis: «Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta»“ (Faptele 7:2, 3). În ce mod i s-a „arătat“ Iehova lui Avraam? Avraam nu l-a văzut direct pe Dumnezeu (Exodul 33:20). Totuşi, este posibil ca Iehova să i se fi arătat lui Avraam într-un vis, printr-o manifestare supranaturală de glorie sau printr-un mesager, sau reprezentant, îngeresc (compară cu Geneza 18:1–3; 28:10–15; Leviticul 9:4, 6, 23, 24). Indiferent de mijlocul prin care i s-a arătat Iehova lui Avraam, acest om credincios a fost convins că Dumnezeu îi rezerva un privilegiu preţios. Avraam a reacţionat cu credinţă.

10. Cum a întărit Iehova credinţa lui Avraam?

¹⁰ Credinţa lui Avraam nu depindea de cunoaşterea unor detalii despre ţara spre care îl îndruma Dumnezeu. Ea nu depindea de cunoaşterea timpului când avea să-i fie dată ţara. El avea credinţă deoarece ştia că Iehova este Atotputernicul Dumnezeu (Exodul 6:3). Iehova i-a spus lui Avraam că va avea descendenţi, dar Avraam se întreba uneori cum era posibil un asemenea lucru. El îmbătrânea (Geneza 15:3, 4). Iehova a întărit credinţa lui Avraam spunându-i să-şi ridice ochii spre stele şi să le numere, dacă putea. „Aşa va fi sămânţa ta“, a spus Dumnezeu. Avraam a fost profund mişcat. Era evident că Creatorul acelor corpuri cereşti impresionante putea îndeplini ceea ce promisese. Avraam „L-a crezut pe DOMNUL [Iehova, NW]“ (Geneza 15:5, 6). Avraam nu a crezut pur şi simplu pentru că i-a plăcut ce auzise; el a avut o credinţă bine întemeiată.

11. a) Cum a reacţionat Avraam, care se apropia de 100 de ani, la promisiunea lui Dumnezeu că Sara, la vârsta ei înaintată, va avea un fiu? b) Cu ce fel de credinţă a trecut Avraam testul referitor la aducerea fiului său ca jertfă pe muntele Moria?

¹¹ Când Avraam avea aproape 100 de ani şi soţia lui, Sara, aproape 90, Iehova a promis din nou că Avraam urma să aibă un fiu şi că Sara va fi mama acestuia. Avraam a analizat în mod realist situaţia lor. „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţă, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că ce a făgăduit, El poate să şi împlinească“ (Romani 4:19–21). Avraam ştia că era imposibil ca promisiunea lui Dumnezeu să nu se împlinească. Mai târziu, datorită credinţei sale, el a ascultat când Dumnezeu i-a spus să-şi ducă fiul, pe Isaac, în ţara Moria şi să-l ofere ca jertfă (Geneza 22:1–12). Avraam avea încredere deplină că Dumnezeul care făcuse posibilă printr-un miracol naşterea fiului său putea să-l şi readucă la viaţă pentru a-şi împlini celelalte promisiuni pe care Le făcuse în legătură cu el. — Evrei 11:17–19.

12. Cât timp a umblat Avraam prin credinţă, şi ce răsplată le este rezervată lui şi membrilor familiei sale care au demonstrat o credinţă puternică?

¹² Avraam a demonstrat că s-a lăsat călăuzit de credinţă nu numai în anumite situaţii, ci în toată viaţa sa. Cât a trăit, Avraam nu a primit de la Dumnezeu ca moştenire nici o bucată de pământ din Ţara Promisă (Faptele 7:5). Totuşi, Avraam nu a obosit şi nu s-a întors în oraşul caldeean Ur. Timp de 100 de ani, până la moartea sa, el a locuit în corturi, în ţara spre care îl îndrumase Dumnezeu (Geneza 25:7). Cu privire la el şi la soţia lui, Sara, la fiul lor, Isaac, şi la nepotul lor, Iacov, în Evrei 11:16 se spune: „Dumnezeu nu Se ruşinează de ei, să fie numit Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate“. Da, Iehova le-a rezervat un loc în domeniul pământesc al Regatului său mesianic.

13. Cine dintre slujitorii lui Iehova de astăzi dovedeşte o credinţă asemănătoare celei a lui Avraam?

¹³ Astăzi, în rândul slujitorilor lui Iehova există oameni asemenea lui Avraam. Ei au umblat prin credinţă mulţi ani. Prin puterea pe care o dă Dumnezeu, ei au învins obstacole cât munţii (Matei 17:20). Credinţa lor nu se clatină pentru că nu ştiu exact când le va da Dumnezeu moştenirea pe care le-a promis-o. Ei ştiu că cuvântul lui Iehova nu poate eşua şi consideră faptul de a se număra printre Martorii săi drept un privilegiu inestimabil. Sunteţi şi voi de aceeaşi părere?

Credinţa care l-a îndemnat la acţiune pe Moise

14. Cum a fost pusă temelia credinţei lui Moise?

¹⁴ Un alt exemplu de credinţă este Moise. Pe ce temelie a fost clădită credinţa lui? Temelia a fost pusă încă din pruncie. Deşi fiica lui Faraon l-a găsit pe Moise într-un coşuleţ de papirus pe apele Nilului şi l-a luat să-i fie fiu, cea care l-a alăptat pe Moise şi l-a îngrijit în primii ani de viaţă a fost însăşi mama lui, evreica Iochebed. Evident, Iochebed i-a dat o bună educaţie, insuflându-i iubire pentru Iehova şi apreciere pentru promisiunile făcute de El lui Avraam. Mai târziu, ca membru al casei lui Faraon, Moise a fost „instruit în toată înţelepciunea egiptenilor“ (Faptele 7:20–22; Exodul 2:1–10; 6:20; Evrei 11:23). Dar în pofida poziţiei favorizate a lui Moise, inima sa a fost alături de poporul lui Dumnezeu care se afla în sclavie.

15. Ce a însemnat pentru Moise identificarea cu poporul lui Iehova?

¹⁵ La vârsta de 40 de ani, Moise a ucis un egiptean pentru a-l elibera pe un israelit pe care acest egiptean îl maltrata. Incidentul a demonstrat cum privea Moise poporul lui Dumnezeu. De fapt, „prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon“. În loc să fie atras de „plăcerile de o clipă ale păcatului“ ca membru al curţii egiptene, credinţa lui l-a îndemnat să se identifice cu poporul lui Dumnezeu, care era tratat în mod abuziv. — Evrei 11:24, 25; Faptele 7:23–25.

16. a) Ce misiune i-a dat Iehova lui Moise, şi cum l-a ajutat Dumnezeu? b) Cum a demonstrat Moise credinţă în îndeplinirea misiunii lui?

¹⁶ Moise era nerăbdător să treacă la acţiune pentru a-şi elibera poporul, însă timpul stabilit de Dumnezeu pentru eliberarea acestuia nu sosise încă. Moise a trebuit să fugă din Egipt. Abia după 40 de ani, prin intermediul unui înger, Iehova l-a însărcinat pe Moise să se întoarcă în Egipt pentru a-i scoate pe israeliţi de acolo (Exodul 3:2–10). Cum a reacţionat Moise? El nu şi-a exprimat îndoiala în privinţa capacităţii lui Iehova de a elibera Israelul, dar s-a simţit incompetent pentru rolul pe care i-l oferise Dumnezeu. Plin de iubire, Iehova i-a oferit lui Moise încurajarea de care avea nevoie (Exodul 3:11—4:17). Credinţa lui Moise s-a întărit. El s-a întors în Egipt şi, de repetate ori, l-a avertizat în mod direct pe Faraon despre plăgile care urmau să se abată asupra Egiptului din cauză că Faraonul nu-i lăsa pe israeliţi să meargă să i se închine lui Iehova. Moise nu avea personal puterea de a cauza acele plăgi. El umbla prin credinţă, nu prin vedere. El avea credinţă în Iehova şi în cuvântul său. Faraonul l-a ameninţat pe Moise. Dar Moise a perseverat. „Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel care este nevăzut“ (Evrei 11:27). Moise nu a fost perfect. El a făcut greşeli (Numeri 20:7–12). Dar după ce Dumnezeu i-a încredinţat această misiune, întreaga lui viaţă a fost călăuzită de credinţă.

17. La ce a dus faptul că Noe, Avraam şi Moise au umblat prin credinţă, chiar dacă nu au ajuns să vadă lumea nouă a lui Dumnezeu?

¹⁷ Fie ca şi credinţa voastră să fie ca a lui Noe, Avraam şi Moise! Este adevărat că ei nu au văzut lumea nouă a lui Dumnezeu în timpul vieţii lor (Evrei 11:39). Încă nu sosise timpul stabilit de Dumnezeu; mai erau şi alte aspecte ale scopului său care trebuiau să se împlinească. Cu toate acestea, credinţa lor în cuvântul lui Dumnezeu nu s-a clătinat, iar numele lor sunt trecute în cartea vieţii a lui Dumnezeu.

18. De ce a fost necesar ca persoanele chemate la viaţă cerească să umble prin credinţă?

¹⁸ „Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi“, a scris apostolul Pavel. Adică, Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru cei care, asemenea lui Pavel, fuseseră chemaţi la viaţă cerească împreună cu Cristos (Evrei 11:40). Îndeosebi la aceştia se gândea Pavel când a scris cuvintele consemnate în 2 Corinteni 5:7: „Umblăm prin credinţă, nu prin vedere“. Pe vremea când au fost scrise aceste cuvinte, nici unul dintre ei nu-şi primise încă răsplata cerească. Ei nu o puteau vedea cu ochii fizici, dar credinţa lor în această răsplată era bine întemeiată. Cristos fusese sculat dintre morţi, primul rod dintre cei care urmau să fie binecuvântaţi cu viaţă cerească. Iar peste 500 de martori l-au văzut înainte de înălţarea sa la cer (1 Corinteni 15:3–8). Ei aveau suficiente motive ca să se lase călăuziţi de credinţă în toată viaţa lor. Şi noi avem motive întemeiate să umblăm prin credinţă.

19. După cum se arată în Evrei 1:1, 2, prin intermediul cui ne-a vorbit Dumnezeu?

¹⁹ Astăzi, Iehova nu-i vorbeşte poporului său prin intermediul vreunui înger, aşa cum a făcut în cazul lui Moise la rugul arzător. Dumnezeu a vorbit prin intermediul Fiului său (Evrei 1:1, 2). Ceea ce Dumnezeu a spus prin intermediul acestuia a pus să fie consemnat în Biblie, carte care a fost tradusă în limbile oamenilor de pe tot globul.

20. În ce sens suntem mult mai avantajaţi decât Noe, Avraam şi Moise?

²⁰ Noi avem mult mai mult decât au avut Noe, Avraam sau Moise. Dispunem de întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, iar o mare parte din acesta s-a împlinit deja. Având în vedere tot ce spune Biblia despre bărbaţii şi femeile care s-au dovedit martori fideli ai lui Iehova în faţa încercărilor de orice fel, Evrei 12:1 recomandă: „Să dăm la o parte orice ne îngreuiază şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte“. Nu putem lua credinţa ca pe ceva de la sine înţeles. „Păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor“ este lipsa de credinţă. Trebuie să luptăm din greu dacă vrem să continuăm să „umblăm prin credinţă“.

[Notă de subsol]

Cum răspundeţi?

◻ Ce presupune faptul de a ‘umbla prin credinţă’?

◻ Cum putem trage foloase din credinţa manifestată de Noe?

◻ Cum ne ajută credinţa exercitată de Avraam?

◻ De ce Biblia îl menţionează pe Moise ca pe un exemplu de credinţă?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Avraam a umblat prin credinţă

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Moise şi Aaron au dovedit credinţă când s-au prezentat în faţa Faraonului