LUCRARE, MUNCĂ

Efort fizic sau intelectual în vederea atingerii unui scop; activitate fizică sau intelectuală îndreptată spre a crea bunuri materiale și spirituale; lucru realizat printr-o activitate sau în urma unui efort fizic sau intelectual. Munca este lăudată în Scripturi. (Ec 5:18) Faptul de a mânca, a bea și ʻa te bucura de toată truda taʼ este un dar de la Dumnezeu, care dorește ca omul „să se bucure de munca lui”. (Ec 3:13, 22) Munca nu este o activitate ce i-a fost dată omului după apariția păcatului, întrucât Iehova le-a încredințat lui Adam și Evei o muncă pe când erau perfecți și fără păcat, atunci când le-a poruncit să supună pământul. (Ge 1:28) Însă păcatul a adus cu sine și munca deșartă. (Ge 3:19; compară cu Ro 8:20, 21.)

Prin Legea mozaică, Iehova a stabilit și perioade de odihnă, când israeliților le era interzis să muncească. Israeliții trebuiau să țină săptămânal ziua de sabat. (Ex 20:8-11) De asemenea, ei nu aveau voie să facă nicio muncă grea în perioada adunărilor sfinte. (Le 23:6-8, 21, 24, 25, 34-36)

Iehova și Fiul său lucrează. Iehova a lucrat din plin când a creat cerurile, pământul, animalele și omul. (Ge 1:1; 2:1-3; Iov 14:15; Ps 8:3-8; 19:1; 104:24; 139:14) Se cuvine să recunoaștem măreția acestor lucrări, să-l lăudăm pe Dumnezeu și să-i aducem mulțumiri pentru ele. (Ps 92:5; 107:15; 145:4-10; 150:2) Lucrările lui Dumnezeu sunt fără egal, sunt „adevăr și dreptate”, sunt demne de încredere și pline de înțelepciune. (Ps 33:4; 86:8; 104:24; 111:7)

Iehova a lucrat, înfăptuind „fapte mărețe”, și când i-a eliberat pe israeliți din sclavia egipteană și i-a ajutat să ia în stăpânire Canaanul (Ju 2:7) sau când a executat judecăți divine (Ier 50:25). Prin profetul Isaia a fost profețit: „Căci Iehova se va ridica . . . să-și ducă la îndeplinire fapta – fapta sa neobișnuită – și să-și facă lucrarea – lucrarea sa nemaiauzită”. (Is 28:21) Iehova a înfăptuit o astfel de „faptă neobișnuită”, sau „lucrare nemaiauzită”, în 607 î.e.n., precum și în 70 e.n., când a acționat pentru a distruge orașul Ierusalim și templul din el. (Hab 1:5-9; Fa 13:38-41; vezi LUCRĂRI DE PUTERE.)

În cartea Proverbele, înțelepciunea personificată este descrisă ca un „meșter iscusit” alături de Iehova la crearea tuturor lucrurilor. (Pr 8:12, 22-31; compară cu Ioa 1:1-3.) Când a trăit ca om pe pământ, Isus Cristos, înțeleptul Fiu al lui Dumnezeu, a lucrat neobosit și a arătat că, deși lucrările fizice de creație cu privire la pământ se încheiaseră, Iehova continua să lucreze. Isus a spus: „Tatăl meu a continuat să lucreze până acum, deci și eu continui să lucrez”. (Ioa 5:17) Înfăptuirea lucrării încredințate de Iehova era pentru Isus ca o hrană bună, nutritivă și revigorantă. (Ioa 4:34; 5:36) El a făcut totul în numele Tatălui său, întrucât toate lucrările sale erau de la Dumnezeu și dovedeau că el era „în unitate cu Tatăl”. (Ioa 10:25, 32, 37, 38; 14:10, 11; 15:24; Fa 2:22) Isus a dus la bun sfârșit lucrarea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o pe pământ. (Ioa 17:4)

Isus a spus: „Cine manifestă credință în mine va face și el lucrările pe care le fac eu. Și va face lucrări mai mari decât acestea, pentru că eu mă duc la Tatăl.” (Ioa 14:12) În mod evident, Isus Cristos nu a vrut să spună că discipolii săi aveau să înfăptuiască lucrări mai miraculoase decât el, deoarece Biblia nu menționează vreun alt miracol mai mare decât cel făcut de Isus când l-a înviat pe Lazăr, care murise cu patru zile în urmă. (Ioa 11:38-44) Dar, întrucât Isus avea să meargă la Tatăl, iar continuatorii săi aveau să primească spiritul sfânt pentru a fi martori ai săi „în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până în cea mai îndepărtată parte a pământului” (Fa 1:8), ei aveau să parcurgă un teritoriu mai mare și să lucreze un timp mai îndelungat decât Isus, realizând în acest sens lucrări mai mari decât el.

Necesitatea de a munci. Isus Cristos a spus că „lucrătorul își merită plata”, arătând astfel că cei ce lucrează din greu pentru lucrurile spirituale nu vor duce lipsă de cele necesare vieții. (Lu 10:7) Însă, așa cum a subliniat apostolul Pavel în scrisoarea către tesaloniceni, un om leneș, care refuză să muncească, nu merită să mănânce pe cheltuiala altora, ci trebuie să învețe să muncească cu mâinile lui pentru a se îngriji de propriile necesități. (1Te 4:11; 2Te 3:10, 12) Tot la fel, „cel care fură să nu mai fure, ci, mai degrabă, să muncească din greu”. (Ef 4:28)

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să facă o muncă de calitate. Când face o muncă, un slujitor al lui Iehova trebuie să-și amintească de relația lui cu Dumnezeu, făcând orice lucru „din tot sufletul, ca pentru Iehova, nu ca pentru oameni”. (Col 3:23) Aceasta presupune să fie harnic (Pr 10:4; 13:4; 18:9), cinstit și fidel în munca lui. Manifestarea acestor calități îi aduce glorie lui Dumnezeu, după cum reiese din îndemnul dat creștinilor care erau sclavi: „Sclavii să le fie supuși stăpânilor lor în toate și să se străduiască să-i mulțumească, să nu le întoarcă vorba, să nu fure de la ei, ci să fie întru totul demni de încredere, ca să împodobească învățătura Salvatorului nostru, Dumnezeu, în toate privințele”. (Tit 2:9, 10; Ef 6:5-8; Ev 13:18)

Evaluarea corectă a roadelor muncii. Creștinii trebuie să se bizuie plini de recunoștință pe binecuvântarea lui Iehova asupra muncii lor și nu trebuie să se îngrijoreze peste măsură pentru necesitățile lor materiale. Isus și-a îndemnat continuatorii să caute mai întâi Regatul. (Mt 6:11, 25-33) El a mai spus: „Lucrați nu pentru hrana care piere, ci pentru hrana nepieritoare, care duce la viață veșnică”. (Ioa 6:27) Prin urmare, slujitorii lui Dumnezeu dau dovadă de înțelepciune considerând bogățiile spirituale mai importante decât banii și lucrurile materiale dobândite prin munca lor. De asemenea, își folosesc resursele materiale obținute pentru a promova interesele spirituale, ‘făcându-și-i astfel prieteni’ pe Dumnezeu și pe Cristos. (Ec 7:12; Lu 12:15-21; 16:9)

Lucrări bune. Pentru a reuși în orice lucrare sau muncă este esențial să ne bizuim întru totul pe Iehova. (Ps 127:1; Pr 16:3) Dumnezeu îi sprijină și îi întărește pe cei care înfăptuiesc voința sa. (2Co 4:7; Flp 4:13) Deși o mare parte din munca oamenilor este deșertăciune și goană după vânt (Ec 2:10, 11), eforturile depuse pentru închinarea adevărată nu sunt în zadar. Creștinilor evrei li s-a dat următoarea asigurare: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și iubirea pe care ați arătat-o pentru numele său slujindu-le sfinților și continuând să le slujiți”. (Ev 6:10) Lucrarea la care se face referire în verset includea, fără îndoială, oferirea de ajutor material și alte fapte de bunătate față de cei aflați în nevoie sau care se confruntau cu necazuri și persecuții. (Compară cu Ef 4:28; Flp 4:14-19; 1Ti 6:17, 18; Iac 1:27.) De asemenea, printre lucrările bune se numără și facerea de discipoli (Mt 28:19, 20; 1Co 3:9-15) iar, în cazul bărbaților, munca de supraveghere și de predare în congregația creștină. (1Te 5:12, 13; 1Ti 3:1; 5:17)