Speranţa comparată cu o ancoră

10, 11. Cu ce anume a asemănat Pavel speranţa noastră, şi de ce este potrivită această comparaţie?

¹⁰ Pavel a arătat că Iehova a promis că prin intermediul lui Avraam va aduce binecuvântări. Apoi apostolul a explicat: „Dumnezeu . . . a intervenit cu un jurământ, pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba [cuvântul şi jurământul său] şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică încurajare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare şi neclintită“ (Evrei 6:17–19; Geneza 22:16–18). Speranţa pusă înaintea creştinilor unşi este speranţa unei vieţi nemuritoare în cer. Astăzi, marea majoritate a slujitorilor lui Iehova au minunata speranţă de a trăi veşnic într-un paradis terestru (Luca 23:43). Dacă cineva nu are această speranţă, atunci nu poate avea nici credinţă.

¹¹ O ancoră este o piesă grea de siguranţă, indispensabilă pentru a menţine un vas pe loc şi pentru a-l împiedica să meargă în derivă. Nici un marinar nu s-ar aventura în afara unui port dacă vasul său nu ar fi prevăzut cu o ancoră. Întrucât Pavel naufragiase de câteva ori, el ştia din proprie experienţă că viaţa navigatorilor depindea adesea de ancorele corabiei lor (Faptele 27:29, 39, 40; 2 Corinteni 11:25). În secolul I, corăbiile nu erau prevăzute cu motor care să-i permită căpitanului să conducă vasul după cum dorea. Cu excepţia corăbiilor de război, care înaintau cu ajutorul vâslelor, viteza de deplasare a vaselor depindea în primul rând de vânt. Dacă exista pericolul ca o corabie să se îndrepte spre stânci, singurul lucru pe care căpitanul îl putea face era acela de a arunca ancora şi de a supravieţui furtunii, sperând că ancora nu avea să se desprindă de fundul mării. Din acest motiv, Pavel a comparat speranţa unui creştin cu o „ancoră a sufletului, o nădejde tare şi neclintită“ (Evrei 6:19). Când suntem asaltaţi de furtunile opoziţiei sau când trecem prin alte încercări, minunata noastră speranţă este ca o ancoră care ne ţine în viaţă, astfel încât corabia credinţei noastre să nu devieze spre periculoasele bancuri de nisip ale îndoielilor sau spre stâncile distrugătoare ale apostaziei. — Evrei 2:1; Iuda 8–13.

12. Cum putem evita să ne îndepărtăm de Iehova?

¹² Pavel le-a dat creştinilor evrei următorul avertisment: „Luaţi seama, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea a necredinţei, îndepărtându-se de Dumnezeul Cel viu“ (Evrei 3:12). În textul grecesc, expresia „a se îndepărta“ înseamnă literalmente „a sta la o parte“, adică a deveni apostat. Totuşi putem evita un astfel de naufragiu îngrozitor. Credinţa şi speranţa ne vor ajuta să stăm lângă Iehova chiar şi în timpul celor mai aspre furtuni ale încercărilor (Deuteronomul 4:4; 30:19, 20). Credinţa noastră nu va fi asemenea unei corăbii aruncate încoace şi-n colo de vânturile învăţăturii apostate (Efeseni 4:13, 14). În plus, făcând din speranţă ancora noastră, vom putea rezista furtunilor vieţii ca slujitori ai lui Iehova.

Înainte, spre destinaţia noastră!

18. Ce anume ne va ajuta să îndurăm orice încercări viitoare ale credinţei noastre?

¹⁸ Credinţa şi iubirea noastră pot fi aspru încercate înainte ca noi să ajungem în noul sistem de lucruri. Însă Iehova ne-a furnizat o ancoră, care este „tare şi neclintită“ — minunata noastră speranţă (Evrei 6:19; Romani 15:4, 13). Când ne confruntăm cu opoziţie sau cu alte încercări, putem persevera dacă suntem ancoraţi la loc sigur prin intermediul speranţei noastre. După ce se potoleşte o furtună şi înainte să izbucnească alta, să fim hotărâţi să ne întărim speranţa şi să ne consolidăm credinţa.