În pofida încercărilor, rămâneţi fermi în credinţă!

„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări.“ — IACOV 1:2.

 1. În pofida cărui fapt îl slujeşte pe Iehova poporul său cu credinţă şi „cu bucurie a inimii“?

MEMBRII poporului lui Iehova îl slujesc în calitate de Martori ai săi cu credinţă şi „cu bucurie a inimii“ (Deuteronomul 28:47, NW; Isaia 43:10). Ei fac acest lucru deşi sunt copleşiţi de multe încercări. În pofida greutăţilor, ei găsesc mângâiere în aceste cuvinte: „Consideraţi ca o mare bucurie, fraţii mei, când întâmpinaţi diferite încercări, ştiind că această calitate testată a credinţei voastre produce perseverenţă“. — Iacov 1:2, 3, NW.

 2. Ce se cunoaşte despre cel ce a scris scrisoarea lui Iacov?

² Această declaraţie a fost consemnată în jurul anului 62 e.n. de discipolul Iacov, un frate vitreg al lui Isus Cristos (Marcu 6:3). Iacov  era bătrân în congregaţia din Ierusalim. De fapt, el, Chifa (Petru) şi Ioan erau „priviţi ca stâlpi“, adică susţinători puternici şi neclintiţi ai congregaţiei (Galateni 2:9). Când s-a prezentat problema circumciziei înaintea „apostolilor şi a bătrânilor“, în jurul anului 49 e.n., Iacov  a făcut o propunere înţeleaptă bazată pe Scripturi, care a fost acceptată de corpul de guvernare din secolul întâi. — Faptele 15:6–29.

 3. Care sunt câteva dintre problemele cu care se confruntau creştinii din secolul întâi, şi cum putem trage maximum de foloase din scrisoarea lui Iacov?

³ Ca păstor spiritual preocupat de oile lui, Iacov  ‘cunoştea înfăţişarea turmei sale’ (Proverbele 27:23, NW). El a înţeles că, în acele momente, creştinii treceau prin încercări grele. Gândirea unora trebuia corectată, întrucât aceştia îi favorizau pe cei bogaţi. Pentru câţiva dintre ei, închinarea era o simplă formalitate. Unii produceau pagube cu limba lor nestăpânită. Exista un spirit lumesc dăunător, iar mulţi nu erau nici răbdători, nici dedicaţi rugăciunii. De fapt, unii creştini se îmbolnăviseră din punct de vedere spiritual. Scrisoarea lui Iacov  abordează aceste chestiuni într-o manieră ziditoare, iar sfaturile lui sunt tot la fel de utile astăzi ca în secolul întâi. Vom trage mari foloase dacă vom analiza această scrisoare ca şi cum ne-ar fi fost adresată personal.a

Când trecem prin încercări

 4. Cum ar trebui să privim încercările?

⁴ Iacov  ne arată cum să privim încercările (Iacov 1:1–4). El nu menţionează legătura sa de rudenie cu Fiul lui Dumnezeu, ci se numeşte cu umilinţă „rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos“. Iacov  le scrie „celor douăsprezece seminţii“ ale Israelului spiritual „care sunt în împrăştiere“, iniţial din cauza persecuţiei (Faptele 8:1; 11:19; Galateni 6:16; 1 Petru 1:1). În calitate de creştini, şi noi suntem persecutaţi şi „trece[m] prin felurite încercări“. Dar dacă nu uităm că suportând încercările ne întărim credinţa, atunci vom „considera ca o mare bucurie“ abaterea acestora asupra noastră. Dacă ne menţinem integritatea faţă de Dumnezeu în încercări, acest lucru ne va aduce o fericire durabilă.

 5. Cu ce încercări ne-am putea confrunta, şi ce se întâmplă când reuşim să le suportăm?

⁵ Printre încercările noastre se numără necazurile comune omenirii. De exemplu, putem avea o sănătate precară. Dumnezeu nu înfăptuieşte în prezent vindecări miraculoase, dar el ne răspunde la rugăciunile în care îi cerem înţelepciunea şi puterea necesare pentru a face faţă bolii (Psalmul 41:1–3). Ca Martori persecutaţi ai lui Iehova, noi suferim şi pentru dreptate (2 Timotei 3:12; 1 Petru 3:14). Când trecem cu succes peste astfel de încercări, credinţa noastră este încercată, dobândind o „calitate testată“. Iar când credinţa noastră triumfă, acest lucru „produce perseverenţă“. Credinţa întărită în încercări ne va ajuta să suportăm testele viitoare.

 6. Cum îşi face perseverenţa în mod „desăvârşit lucrarea“, şi ce măsuri concrete trebuie să luăm când ne aflăm într-o încercare?

⁶ „Dar răbdarea [perseverenţa, NW] trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea“, scrie Iacov. Dacă lăsăm ca o încercare să-şi urmeze cursul, fără să încercăm să-i punem capăt imediat prin mijloace nescripturale, perseverenţa îşi va face „lucrarea“ în sensul că vom deveni creştini desăvârşiţi, cărora nu le lipseşte credinţa. Bineînţeles, dacă într-o încercare ies la iveală unele slăbiciuni, trebuie să căutăm ajutorul lui Iehova pentru a le învinge. Ce putem face dacă încercarea constă în tentaţia de a comite imoralitate sexuală? Putem să ne rugăm în legătură cu problema respectivă şi apoi să acţionăm în armonie cu rugăciunile noastre. S-ar putea să fie necesar să ne schimbăm locul de muncă sau să întreprindem alte măsuri pentru a ne păstra integritatea faţă de Dumnezeu. — Geneza 39:7–9; 1 Corinteni 10:13.

Căutarea înţelepciunii

 7. Cum putem fi ajutaţi să facem faţă încercărilor?

⁷ Iacov  ne arată în ce mod putem proceda când nu ştim cum să facem faţă unei încercări (Iacov 1:5–8). Iehova nu ne va reproşa dacă ne lipseşte înţelepciunea şi dacă i-o cerem în rugăciune cu credinţă. El ne va ajuta să privim o încercare prin optica potrivită şi să o suportăm. La întruniri sau în cadrul studiului personal ne pot fi aduse în atenţie unele versete scripturale. Modul în care Dumnezeu dirijează evenimentele ne poate ajuta să înţelegem cum să procedăm. Putem fi îndrumaţi de spiritul lui Dumnezeu (Luca 11:13). Pentru a ne bucura de asemenea foloase, este logic că trebuie să rămânem aproape de Dumnezeu şi de poporul său. — Proverbele 18:1.

 8. De ce o persoană care se îndoieşte nu va primi nimic de la Iehova?

⁸ Iehova ne acordă înţelepciunea necesară pentru a face faţă încercărilor dacă vom continua să i-o ‘cerem cu credinţă, fără să ne îndoim’. O persoană care se îndoieşte „seamănă cu valul mării, tulburat şi aruncat de vânt încoace şi încolo“ în mod imprevizibil. Dacă am fi atât de instabili din punct de vedere spiritual, ar trebui ‘să nu ne aşteptăm să primim ceva de la Domnul’. Să nu fim „nehotărâţi“ şi „nestatornici“ în rugăciune sau în alte privinţe. Dimpotrivă, să avem credinţă în Iehova, Sursa înţelepciunii. — Proverbele 3:5, 6.

Bogaţi sau săraci, putem exulta

 9. De ce avem motive de exultare ca închinători ai lui Iehova?

⁹ Chiar dacă una dintre încercările cu care ne confruntăm este sărăcia, să nu uităm că atât creştinii bogaţi, cât şi cei săraci pot exulta (Iacov 1:9–11). Înainte de a deveni discipoli ai lui Isus, majoritatea celor unşi din secolul întâi erau săraci materialiceşte şi dispreţuiţi de lume (1 Corinteni 1:26). Însă ei puteau exulta pentru „înălţarea“ lor la poziţia de moştenitori ai Regatului (Romani 8:16, 17). În contrast cu aceştia, oamenii bogaţi, care fuseseră cândva onoraţi, au avut parte de „smerire“ când au devenit continuatori ai lui Cristos, din cauză că lumea îi dispreţuia (Ioan 7:47–52; 12:42, 43). Însă, ca slujitori ai lui Iehova, noi toţi putem exulta deoarece bogăţia lumii şi poziţia socială înaltă nu sunt nimic în comparaţie cu bucuriile spirituale de care avem parte noi. Cât de recunoscători suntem pentru că printre noi nu este loc de mândrie datorată statutului social! — Proverbele 10:22; Faptele 10:34, 35.

10. Cum ar trebui să considere un creştin bogăţia materială?

¹⁰ Iacov  ne ajută să înţelegem că lungimea vieţii noastre nu depinde de bogăţii şi de realizările lumeşti. După cum frumuseţea unei flori nu poate împiedica veştejirea ei sub „căldura . . . arzătoare“ a soarelui, tot aşa bogăţia unui om înstărit nu-i poate prelungi viaţa (Psalmul 49:6–9; Matei 6:27). El ar putea muri în timp ce urmează „căile lui“, probabil în chestiuni de afaceri. Aşadar, important este să ne „îmbogăţ[im] faţă de Dumnezeu“ şi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a promova interesele Regatului. — Luca 12:13–21; Matei 6:33; 1 Timotei 6:17–19.

Ferice de cei ce suportă încercările

11. Ce perspective au cei ce rămân fermi în credinţă în faţa încercărilor?

¹¹ Bogaţi sau săraci, noi putem fi fericiţi numai dacă suportăm încercările (Iacov 1:12–15). Dacă suportăm încercările cu credinţa neştirbită, putem fi declaraţi fericiţi, deoarece faptul de a face ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu produce bucurie. Rămânând în credinţă până la moarte, creştinii născuţi de spirit primesc „coroana vieţii“, adică nemurirea în ceruri (Apocalipsa 2:10, NW; 1 Corinteni 15:50). Dacă avem speranţă pământească şi ne păstrăm credinţa în Dumnezeu, putem aştepta cu încredere viaţa veşnică pe un pământ paradiziac (Luca 23:43; Romani 6:23). Cât de bun este Iehova cu toţi cei ce exercită credinţă în el!

12. Când avem parte de necazuri, de ce nu ar trebui să spunem: „Sunt încercat de Dumnezeu“?

¹² Este oare posibil ca Iehova însuşi să ne încerce prin unele necazuri? Nu, nu ar trebui să spunem „sunt ispitit [încercat, NW] de Dumnezeu“. Iehova nu vrea să ne determine să comitem păcate, ci el este gata să ne ajute şi să ne dea tăria necesară pentru a suporta încercările, dacă rămânem neclintiţi în credinţă (Filipeni 4:13). Dumnezeu este sfânt şi, prin urmare, el nu ne pune în situaţii care ne-ar slăbi rezistenţa la nelegiuire. Dacă ne implicăm singuri într-o situaţie necurată şi comitem unele păcate, nu trebuie să-l acuzăm pe el, „căci Dumnezeu nu poate fi încercat prin lucruri rele şi El însuşi nu încearcă pe nimeni“ (NW). Deşi Iehova poate permite o încercare având în vedere disciplinarea spre binele nostru, el nu ne încearcă cu intenţii rele (Evrei 12:7–11). Satan ne poate ispiti să facem rău, însă Dumnezeu ne poate scăpa de această persoană rea. — Matei 6:13.

13. Ce se poate întâmpla dacă nu respingem o dorinţă greşită?

¹³ Trebuie să fim persoane dedicate rugăciunii, deoarece o anumită situaţie poate da naştere unei dorinţe greşite care ne-ar putea determina să păcătuim. Iacov  spune: „Fiecare este ispitit când este atras şi ademenit de pofta lui însuşi“. Nu-l putem învinovăţi pe Dumnezeu de păcatele comise de noi dacă ne-am lăsat inima să insiste asupra dorinţei păcătoase. Dacă nu îndepărtăm o dorinţă greşită, ea devine fertilă, este alimentată în inimă şi „dă naştere păcatului“. Odată înfăptuit, păcatul „aduce moartea“. Evident, trebuie să veghem asupra inimii noastre şi să ne opunem înclinaţiilor păcătoase (Proverbele 4:23). Cain a fost avertizat că păcatul era gata să-l domine, dar el nu a opus rezistenţă (Geneza 4:4–8). Ce se poate spune deci dacă începem să mergem pe o cale nescripturală? Ar trebui să le fim recunoscători bătrânilor creştini când încearcă să ne corecteze ca să nu păcătuim împotriva lui Dumnezeu. — Galateni 6:1.

Dumnezeu este sursa lucrurilor bune

14. În ce sens se poate spune că darurile lui Dumnezeu sunt „desăvârşite“?

¹⁴ Nu trebuie să uităm că Iehova este Sursa lucrurilor bune, nu a încercărilor (Iacov 1:16–18). Iacov  li se adresează colaboratorilor în credinţă prin cuvintele „preaiubiţii mei fraţi“ şi arată că Dumnezeu este Dătătorul ‘oricărui dar bun şi desăvârşit’. Darurile spirituale şi materiale pe care ni le oferă Iehova sunt „desăvârşite“, adică complete, şi nu le lipseşte nimic. Ele vin „de sus“, de la locuinţa lui Dumnezeu din ceruri (1 Împăraţi 8:39). Iehova este „Tatăl luminilor“ cereşti — soarele, luna şi stelele. El ne dă şi lumina şi adevărul de natură spirituală (Psalmul 43:3; Ieremia 31:35; 2 Corinteni 4:6). Spre deosebire de soare, care face ca umbrele să se schimbe pe măsură ce el se mişcă şi care se află la zenit doar la ora amiezii, Dumnezeu este întotdeauna la „zenit“ când e vorba să ne ofere ce este bun. El ne va ajuta în mod sigur să facem faţă încercărilor dacă profităm la maximum de ceea ce ne furnizează el pe plan spiritual prin Cuvântul său şi prin „sclavul fidel şi prevăzător“. — Matei 24:45, NW.

15. Care este unul dintre cele mai preţioase daruri oferite de Iehova?

¹⁵ Care este unul dintre cele mai preţioase daruri din partea lui Dumnezeu? Naşterea prin intermediul spiritului sfânt a fiilor spirituali, care lucrează în armonie cu vestea bună, sau „Cuvântul adevărului“. Cei ce au parte de o naştere spirituală sunt printre „cele dintâi roade“, alese din rândul omenirii ca să devină „o împărăţie [cerească] şi preoţi“ (Apocalipsa 5:10; Efeseni 1:13, 14). Poate că Iacov  s-a gândit la primele roade de orz oferite la 16 nisan, dată la care a fost înviat Isus, şi la oferirea a două pâini de grâu în ziua Penticostei, când s-a revărsat spiritul sfânt (Leviticul 23:4–11, 15–17). În acest caz, Isus ar fi primul rod, iar comoştenitorii săi „cele dintâi roade“. Dar dacă avem speranţă pământească? Atunci, ţinând-o bine în minte, vom putea să ne păstrăm fermă credinţa în Dătătorul ‘oricărui dar bun’, care a făcut posibilă viaţa veşnică sub domnia Regatului.

Să fim „împlinitori ai Cuvântului“

16. De ce trebuie să fim ‘grabnici la ascultare, dar înceţi la vorbire şi la mânie’?

¹⁶ Fie că credinţa ne este încercată chiar acum, fie că nu, trebuie să fim „împlinitori ai Cuvântului“ (Iacov 1:19–25). Trebuie să fim „grabnic[i] la ascultare“ faţă de cuvântul lui Dumnezeu, împlinind în mod supus ceea ce spune acesta (Ioan 8:47). Pe de altă parte, să fim „înce[ţi] la vorbire“, cântărindu-ne cu grijă cuvintele (Proverbele 15:28; 16:23). Iacov  ne îndeamnă să nu ne pripim şi să spunem că încercările noastre vin de la Dumnezeu. Totodată suntem sfătuiţi să fim „înce[ţi] la mânie, căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu“. Dacă ne supără ceea ce spune cineva, atunci să nu ne grăbim să răspundem în mod duşmănos (Efeseni 4:26, 27). Un spirit de mânie care ne cauzează probleme nouă şi care devine o piatră de încercare pentru alţii nu poate produce în noi conduita cuvenită celor ce au credinţă în Dumnezeul nostru drept. În plus, dacă avem „multă pricepere [discernământ, NW]“, vom fi „înce[ţi] la mânie“, iar fraţii şi surorile noastre se vor simţi atraşi spre noi. — Proverbele 14:29.

17. Ce realizăm dacă eliminăm răutatea din inimă şi din minte?

¹⁷ În mod cert, trebuie să fim liberi de „orice necurăţie“ — de tot ce îl dezgustă pe Dumnezeu şi promovează mânia. În plus, trebuie să înlăturăm „orice revărsare de răutate“. Toţi trebuie să eliminăm din viaţa noastră orice necurăţie a cărnii sau a spiritului (2 Corinteni 7:1; 1 Petru 1:14–16; 1 Ioan 1:9). Eliminarea răutăţii din inimă şi din minte ne-a ajutat să „acceptăm cu blândeţe implantarea cuvântului“ adevărului (NW) (Faptele 17:11, 12). Indiferent de cât timp suntem creştini, trebuie să lăsăm ca alte adevăruri scripturale să fie implantate în continuare în noi. De ce? Deoarece, sub acţiunea spiritului lui Dumnezeu, cuvântul implantat produce „noua personalitate“ care duce la salvare. — Efeseni 4:20–24, NW.

18. Cum se deosebeşte un simplu ascultător al cuvântului de unul care îl şi împlineşte?

¹⁸ Cum arătăm că ne lăsăm îndrumaţi de acest cuvânt? Fiind „împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători“ (Luca 11:28). „Împlinitorii“ au o credinţă ce produce roade, cum ar fi o activitate zeloasă în ministerul creştin şi participarea cu regularitate la întrunirile poporului lui Dumnezeu (Romani 10:14, 15; Evrei 10:24, 25). Un simplu ascultător al cuvântului „seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă“. El aruncă o privire, după care pleacă şi uită ce trebuia să corecteze în aspectul său. În calitate de „împlinitori ai Cuvântului“, noi studiem cu atenţie şi dăm ascultare „legii desăvârşite“ a lui Dumnezeu, care conţine tot ce pretinde el de la noi. Libertatea de care ne bucurăm ca atare este tocmai opusul sclaviei păcatului şi morţii, deoarece această libertate duce la viaţă. Aşadar, să ne „adânci[m] privirile în legea desăvârşită“, scrutând-o şi respectând-o în mod constant. Gândiţi-vă puţin! În calitate de ‘împlinitori cu fapta, nu de ascultători uituci’, noi avem bucuria ce rezultă din aprobarea lui Dumnezeu. — Psalmul 19:7–11.

Mai mult decât închinători formali

19, 20. a) Potrivit cu Iacov 1:26, 27, ce presupune din partea noastră închinarea curată? b) Daţi câteva exemple de închinare nepătată.

¹⁹ Dacă vrem să ne bucurăm de aprobarea divină, nu trebuie să uităm că adevărata închinare nu este o simplă formalitate (Iacov 1:26, 27). Am putea crede că suntem nişte ‘închinători formali’ pe care Iehova îi acceptă, însă ceea ce într-adevăr contează este evaluarea pe care ne-o face el (1 Corinteni 4:4). Un defect grav este faptul de a nu ne „înfrân[a] limba“. Ne-am înşela singuri dacă am crede că Dumnezeu este mulţumit de închinarea noastră când îi calomniem pe alţii, când minţim sau când ne folosim limba în alte moduri greşite (Leviticul 19:16; Efeseni 4:25). Cu siguranţă, noi nu dorim ca închinarea noastră să fie zadarnică şi inacceptabilă în ochii lui Dumnezeu dintr-un motiv oarecare.

²⁰ Deşi Iacov  nu menţionează toate aspectele închinării curate, el spune că aceasta presupune „să cercetezi pe orfani şi pe văduve în necazurile lor“ (Galateni 2:10; 6:10; 1 Ioan 3:18). Congregaţia creştină le acordă o atenţie deosebită văduvelor (Faptele 6:1–6; 1 Timotei 5:8–10). Întrucât Dumnezeu este Ocrotitorul văduvelor şi al orfanilor, să colaborăm cu el, făcând tot ce putem pentru a-i ajuta pe aceştia din punct de vedere spiritual şi material (Deuteronomul 10:17, 18). Închinarea curată presupune şi „să te păzeşti pe tine însuţi nepătat de lume“ — societatea umană nedreaptă care zace în puterea lui Satan (Ioan 17:16; 1 Ioan 5:19). Aşadar, să stăm departe de conduita nesfântă a lumii, ca să-l putem glorifica pe Iehova şi să fim utili în serviciul său. — 2 Timotei 2:20–22.

21. Ce alte întrebări referitoare la scrisoarea lui Iacov  merită atenţia noastră?

²¹ Sfaturile lui Iacov  pe care le-am analizat până acum ar trebui să ne ajute să suportăm încercările şi să rămânem fermi în credinţă. Acestea ar trebui să ne sporească aprecierea faţă de iubitorul Dătător al lucrurilor bune. Iar cuvintele lui Iacov  ne ajută să practicăm o închinare curată. Ce mai aduce el în atenţia noastră? Ce măsuri mai putem lua pentru a dovedi că avem o adevărată credinţă în Iehova?

[Notă de subsol]

Cum aţi răspunde?

◻ Ce ne va ajuta să suportăm încercările?

◻ De ce pot exulta creştinii, în pofida încercărilor?

◻ Cum putem fi împlinitori ai cuvântului?

◻ Ce presupune închinarea curată?

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Când sunteţi în încercări, aveţi credinţă în capacitatea lui Iehova de a răspunde la rugăciuni

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Cei ce sunt „împlinitori ai cuvântului“ proclamă Regatul lui Dumnezeu la nivel mondial