Potrivit Bibliei

Descurajează Biblia libertatea de gândire?

FLĂCĂRILE se înalţă spre cer pe măsură ce focul în aer liber mistuie preţioasele cărţi aruncate în el de oficialităţi germane. O scenă din Germania nazistă? Da, însă ar putea fi şi o scenă din anul 1199, când un arhiepiscop romano-catolic a ordonat arderea tuturor Bibliilor în limba germană.

De fapt, arderea cărţilor — un simbol universal al suprimării libertăţii de gândire şi de cuvânt — a avut loc în multe ţări şi în multe secole. Deseori, cei care au instigat la aceste acţiuni au fost conducătorii religioşi, care se temeau de efectele pe care le-ar putea avea libertatea de gândire asupra omului de rând.

Nu este de mirare că, în prezent, mulţi presupun că Biblia impune restricţii severe investigării intelectuale libere. Dar este adevărat acest lucru? Încurajează Biblia limitarea libertăţii de gândire?

„Să-l iubeşti pe Iehova . . . cu toată mintea ta“

Biblia nu descurajează folosirea facultăţilor mintale. De fapt, Isus ne-a îndemnat pe fiecare ‘să-l iubim pe Iehova cu toată mintea noastră’ (Marcu 12:30, NW). Ministerul său arată că el era viu interesat de evenimentele curente (Luca 13:1–5), de biologie (Matei 6:26, 28; Marcu 7:18, 19), de agricultură (Matei 13:31, 32) şi de natura umană (Matei 5:28; 6:22–24). Din ilustrările lui reiese că el a înţeles în mod clar principiile din Cuvântul lui Dumnezeu, precum şi educaţia şi mentalitatea ascultătorilor săi, şi că s-a gândit mult pentru a găsi o modalitate de a le îmbina.

Pavel îi îndemna pe toţi creştinii să-l slujească pe Dumnezeu „cu facultatea [lor] de a raţiona“ (Romani 12:1, NW). El i-a încurajat pe tesaloniceni să nu permită ca false ‘exprimări inspirate să-i clatine în raţiunea lor’ (2 Tesaloniceni 2:2, NW). El avea unele cunoştinţe despre poezia greacă şi cretană (Faptele 17:28; Tit 1:12) şi despre echipamentul şi procedurile militare (Efeseni 6:14–17; 2 Corinteni 2:14–16). Şi observa cu atenţie obiceiurile locale. — Faptele 17:22, 23.

Deşi Isus şi Pavel s-au bucurat de o mare libertate de gândire, ei nu au considerat că erau singurii în măsură să decidă ce este bine şi ce este rău. În loc să respingă Biblia în favoarea unor raţionamente personale, Isus a citat de repetate ori din Scripturi. Răspunsul lui prompt şi sever — dat atunci când Petru i-a propus să se gândească la o cale diferită de aceea a morţii de jertfă, care constituia voinţa lui Dumnezeu pentru el — denotă că el nici măcar nu a vrut să ia în considerare acel mod de gândire (Matei 16:22, 23). Într-o manieră asemănătoare, Pavel le-a spus corintenilor: „Când am venit la voi, nu am venit să etalez vreun limbaj elocvent sau vreo filozofie, ci pur şi simplu ca să vă spun ceea ce Dumnezeu a garantat“ (1 Corinteni 2:1, The Jerusalem Bible). Argumentarea lui, la fel ca a lui Isus, era ferm bazată pe Scripturi. — Faptele 17:2.

Biblia încurajează folosirea facultăţilor mintale la capacitatea maximă, dar nu fără nici o limită. Cu toate acestea, responsabilitatea principală de a ne păstra propria gândire în armonie cu gândirea lui Iehova îi revine fiecărui creştin, nu congregaţiei. Astfel, atunci când mai mulţi efeseni au abandonat în mod public practicile lor spiritiste şi au devenit creştini, Pavel nu şi-a asumat răspunderea de a le arde cărţile, însă „mulţi dintre cei care făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor“ (Faptele 19:19). De ce au considerat acei creştini că este necesar să-şi ardă cărţile?

Prima linie de apărare

Să analizăm următoarea ilustrare. Un sistem de apărare militară eficace presupune adesea mai multe fortificaţii. Nici un general cu faimă nu ar considera că vreuna dintre acestea ar fi de mică importanţă şi că ar trebui cedată duşmanului fără luptă. În lupta creştinului împotriva păcatului există, de asemenea, câteva linii de apărare.

Iacov 1:14, 15 declară că „fiecare este ispitit cînd este atras şi ademenit de pofta lui însuşi. Apoi pofta, cînd a conceput, dă naştere păcatului“. Cultivarea unei dorinţe greşite în minte este primul pas în direcţia păcatului. Astfel, prima linie de apărare constă în abţinerea de la a cultiva această dorinţă, adică în controlarea gândirii.

Din cauza acestei legături dintre gânduri şi acţiuni ne avertizează Biblia următoarele: „Gîndiţi-vă la cele de sus, nu la cele de pe pămînt“ (Coloseni 3:2). Atunci când creştinii refuză să stăruie cu mintea asupra imoralităţii, a spiritismului sau a apostaziei, ei iau această decizie nu de teamă că aceste idei s-ar putea dovedi superioare adevărurilor biblice, ci deoarece ei doresc să evite orice i-ar putea atrage într-o conduită păcătoasă.

‘Totul este descoperit’

Un alt motiv important pentru care ar trebui să ne controlăm gândirea este iubirea noastră faţă de Iehova şi respectul faţă de capacitatea sa de a ne cunoaşte gândurile. Imaginaţi-vă că aveţi un prieten drag sau o rudă apropiată care are o sensibilitate aparte la murdărie sau la praf. V-aţi reţine oare să-l invitaţi pe prietenul dumneavoastră acasă numai pentru că nu doriţi să efectuaţi curăţenia suplimentară pe care ar pretinde-o locuinţa voastră? Nu v-ar îndemna oare iubirea să depuneţi efortul suplimentar necesar pentru a menţine lucrurile curate? Sensibilitatea lui Iehova la cele mai profunde gânduri ale noastre reiese din ceea ce se spune în Psalmul 44:21: „El, care cunoaşte tainele inimii“. Pavel spune că noi suntem răspunzători pentru aceste gânduri: „Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face“. — Evrei 4:13; Psalmul 10:4; Proverbele 6:16, 18.

Iov a recunoscut faptul că omul este răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru gândurile sale. „Iov . . . aducea . . . cîte o ardere de tot. Căci Iov zicea: «Poate că fiii mei au păcătuit şi au blestemat pe Dumnezeu în inima lor»“ (Iov 1:5). Chiar faptul de a medita în mod deliberat la o cale greşită ar putea fi considerat de Iehova un păcat. — Compară cu Exodul 20:17.

Adevărata libertate de gândire

Biblia îl încurajează pe fiecare creştin să-şi propună ca obiectiv faptul de a face „orice gînd . . . rob ascultării de Hristos“ (2 Corinteni 10:5). Acest obiectiv este atins nu prin impunerea unor restricţii de către conducătorii religioşi, ci printr-un exerciţiu personal de autocontrol şi prin iubirea şi înţelegerea la nivel individual a lui Iehova şi a principiilor Sale. Odată cu atingerea acestui obiectiv vine adevărata libertate de gândire, limitată doar de normele divine şi amplificată de bucuria de a şti că îi plăcem lui Iehova chiar şi în ce priveşte gândurile noastre.

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 20]

Din cartea Bildersaal deutscher Geschichte