Credinţa ne îndeamnă la acţiune!

„Vezi că credinţa [lui Avraam] lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.“ — IACOV 2:22.

 1, 2. Cum vom acţiona dacă avem credinţă?

MULŢI spun că au credinţă în Dumnezeu. Însă o credinţă declarată doar este la fel de neînsufleţită ca un cadavru. „Credinţa, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi“, a scris discipolul Iacov. Tot el a scris că Avraam, om cu frică de Dumnezeu, a avut o credinţă care „lucra împreună cu faptele lui“ (Iacov 2:17, 22). Ce înseamnă aceste cuvinte pentru noi?

² Dacă avem o credinţă adevărată, nu ne vom mulţumi să credem în lucrurile auzite la întrunirile creştine. Vom prezenta dovezi de credinţă fiind Martori activi ai lui Iehova. Da, credinţa ne va determina să aplicăm în viaţă Cuvântul lui Dumnezeu şi ne va îndemna la acţiune.

Favoritismul nu este compatibil cu credinţa

 3, 4. Cum ar trebui să influenţeze credinţa modul în care îi tratăm pe alţii?

³ Dacă avem o credinţă autentică în Dumnezeu şi în Cristos, nu vom manifesta favoritism (Iacov 2:1–4). Printre cei cărora le-a scris Iacov erau unii care nu manifestau imparţialitatea ce se aştepta de la adevăraţii creştini (Romani 2:11). Prin urmare, Iacov întreabă: „Deţineţi voi oare credinţa Domnului nostru Isus Cristos, gloria noastră, asociind-o cu acte de favoritism?“ (NW). Dacă la o întrunire venea un necredincios îmbrăcat în haine strălucitoare şi cu inele de aur şi venea şi unul „sărac cu o îmbrăcăminte zdrenţăroasă“, amândoi trebuiau să fie la fel de bine primiţi, însă celui bogat i se acorda o atenţie specială. Celor bogaţi li se dădea un ‘loc bun’, în timp ce necredincioşilor săraci li se spunea să stea în picioare sau jos, la picioarele cuiva.

⁴ Iehova a furnizat jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos atât pentru cei bogaţi, cât şi pentru cei săraci (2 Corinteni 5:14). Ca urmare, dacă i-am favoriza pe cei bogaţi, ar însemna să ne îndepărtăm de credinţa lui Cristos, care ‘S-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogăţim’ (2 Corinteni 8:9). Să nu-i evaluăm niciodată pe oameni după acest criteriu, onorându-i dintr-o motivaţie greşită. Dumnezeu nu este părtinitor, dar dacă am manifesta părtinire, am deveni „judecători cu gânduri rele“ (Iov 34:19). Dacă dorim să-i plăcem lui Dumnezeu, noi nu vom ceda tentaţiei de a manifesta favoritism sau de a-i „admir[a] pe oameni pentru câştig“. — Iuda 4, 16.

 5. Pe cine a ales Dumnezeu să fie „bogat în credinţă“, şi cum acţionează deseori cei bogaţi din punct de vedere material?

⁵ Ioan îi identifică pe cei care sunt într-adevăr bogaţi şi încurajează manifestarea iubirii faţă de toţi, fără părtinire (Iacov 2:5–9). ‘Dumnezeu i-a ales pe cei săraci ca să fie bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei.’ Acest lucru se datorează faptului că cei săraci sunt deseori mai receptivi la vestea bună decât cei bogaţi (1 Corinteni 1:26–29). Ca clasă, cei bogaţi din punct de vedere material îi asupresc pe alţii în ce priveşte datoriile, salariile şi acţiunile legale. Ei vorbesc rău despre Cristos şi ne persecută pentru că îi purtăm numele. Dar să fim hotărâţi să ascultăm de „legea împărătească“, lege care pretinde iubire de aproapele — fiind la fel de iubitori faţă de cei săraci cum suntem faţă de cei bogaţi (Leviticul 19:18; Matei 22:37–40). Întrucât Dumnezeu ne cere acest lucru, faptul de a manifesta favoritism este „un păcat“.

„Mila biruie judecata“

 6. În ce fel am încălca legea dacă nu am acţiona cu milă faţă de alţii?

⁶ Dacă manifestăm favoritism fără nici o milă, încălcăm legea (Iacov 2:10–13). Acţionând în mod greşit în această privinţă, noi ne facem răspunzători de încălcarea tuturor legilor lui Dumnezeu. Israeliţii care nu comiteau adulter, dar care furau, încălcau Legea mozaică. În calitate de creştini, noi suntem judecaţi de „legea unui popor liber“ (NW) — Israelul spiritual sub noul legământ, având legile legământului în inima lor. — Ieremia 31:31–33.

 7. De ce aceia care continuă să manifeste favoritism nu se pot aştepta la milă din partea lui Dumnezeu?

⁷ Dacă pretindem că avem credinţă, însă continuăm să manifestăm favoritism, suntem în pericol. Cei ce nu iubesc şi nu au milă vor fi judecaţi fără milă (Matei 7:1, 2). Iacov spune: „Mila biruie judecata“. Dacă acceptăm îndrumarea spiritului lui Iehova, dovedind milă în toate acţiunile noastre, atunci nu vom fi condamnaţi când va avea loc judecata. Dimpotrivă, vom avea parte de milă şi vom birui astfel dreptatea strictă sau judecata nefavorabilă.

Credinţa produce lucrări excelente

 8. Ce se poate spune despre o persoană care afirmă că are credinţă, dar căreia îi lipsesc faptele?

⁸ Pe lângă faptul că face din noi persoane iubitoare şi miloase, credinţa produce şi alte lucrări excelente (Iacov 2:14–26). Bineînţeles, credinţa declarată, dar căreia îi lipsesc faptele, nu ne va salva. Este adevărat, nu putem dobândi o poziţie aprobată înaintea lui Dumnezeu prin lucrările Legii (Romani 4:2–5). Iacov vorbeşte despre lucrările motivate de credinţă şi iubire, nu de un cod de legi. Dacă aceste calităţi stau la baza acţiunilor noastre, atunci nu ne vom limita să-i urăm de bine unui colaborator în credinţă aflat la ananghie. Vom acorda ajutor material unui frate sau unei surori care duce lipsă de îmbrăcăminte sau hrană. Iacov întreabă: „Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: «Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!», fără să le dea cele necesare trupului, ce folos este?“ Absolut nici unul (Iov 31:16–22). O astfel de „credinţă“ este moartă!

 9. Ce anume arată că avem credinţă?

⁹ Poate că, într-o anumită măsură, ne asociem cu poporul lui Dumnezeu, însă afirmaţia noastră că avem credinţă poate fi susţinută numai prin lucrări făcute din toată inima. Este lăudabil faptul că am respins doctrina Trinităţii şi că ne-am convins că există un singur Dumnezeu! Însă o simplă convingere nu înseamnă credinţă. „Demonii cred“ şi totuşi „tremură“ de frică din cauza distrugerii care îi aşteaptă. Dacă avem într-adevăr credinţă, aceasta ne va determina să producem lucrări cum ar fi predicarea veştii bune şi ajutarea colaboratorilor noştri care au nevoie de hrană şi îmbrăcăminte. Iacov întreabă: „Vrei tu să ştii, o, omule gol [care nu este plin de cunoştinţă exactă despre Dumnezeu], că credinţa fără lucrări este inactivă?“ (NW). Da, credinţa pretinde acţiune.

10. De ce este numit Avraam „tatăl tuturor celor care cred“?

¹⁰ Credinţa devotatului patriarh Avraam l-a îndemnat la acţiune. Fiind „tatăl tuturor celor care cred“, el a fost „declarat drept prin lucrări, . . . după ce l-a oferit pe Isaac, fiul său, pe altar“ (NW) (Romani 4:11, 12; Geneza 22:1–14). Ce s-ar fi întâmplat dacă Avraam nu ar fi crezut că Dumnezeu putea să-l învie pe Isaac şi să-Şi îndeplinească promisiunea de a-i da o sămânţă prin Isaac? Avraam nu ar fi încercat niciodată să-şi ofere fiul ca jertfă (Evrei 11:19). „Credinţa a ajuns desăvârşită“, sau completă, prin lucrările care au reflectat ascultarea lui Avraam. Prin urmare, „s-a împlinit Scriptura [din Geneza 15:6], care zice: «Avraam a crezut pe Dumnezeu şi i s-a socotit ca dreptate»“. Faptul că Avraam a încercat să-l ofere ca jertfă pe Isaac a confirmat ceea ce declarase anterior Dumnezeu, şi anume, că Avraam era un om drept. Prin lucrări de credinţă, el şi-a arătat iubirea faţă de Dumnezeu şi a ajuns să fie numit „prietenul lui Dumnezeu“.

11. Ce dovezi de credinţă avem în cazul lui Rahav?

¹¹ Avraam a dovedit că „omul este îndreptăţit [declarat drept, NW] prin fapte, şi nu numai prin credinţă“. Acelaşi lucru a fost valabil şi în cazul lui Rahav, o prostituată din Ierihon. Ea a fost „îndreptăţită prin fapte, când a primit pe [israeliţii] soli şi i-a scos afară pe altă cale“, pentru a-i scăpa de duşmanii lor canaaniţi. Înainte de a-i întâlni pe spionii israeliţi, ea a recunoscut că Iehova este adevăratul Dumnezeu, iar cuvintele rostite de ea după aceea şi faptul că a abandonat prostituţia au dovedit clar credinţa ei (Iosua 2:9–11; Evrei 11:31). După acest al doilea exemplu de credinţă transpusă în fapte, Iacov spune: „După cum trupul fără duh [spirit, NW] este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă“. Când o persoană este moartă, în ea nu mai există nici o forţă de viaţă, sau „spirit“, şi nu mai poate înfăptui nimic. Credinţa declarată doar este la fel de neînsufleţită şi de inutilă ca un corp lipsit de viaţă. Dar dacă avem o credinţă autentică, aceasta ne va îndemna la acţiune.

Ţineţi-vă limba sub control

12. Ce ar trebui să facă bătrânii de congregaţie?

¹² Vorbindu-le altora şi învăţându-i, putem, de asemenea, dovedi credinţă, însă trebuie să ne controlăm (Iacov 3:1–4). Ca învăţători în cadrul congregaţiei, bătrânii au o mare şi grea responsabilitate înaintea lui Dumnezeu. Prin urmare, ei trebuie să-şi analizeze cu umilinţă motivaţia şi competenţa. Pe lângă cunoştinţe şi capacităţi, aceşti bărbaţi trebuie să aibă o iubire profundă pentru Dumnezeu şi pentru semeni (Romani 12:3, 16; 1 Corinteni 13:3, 4). Bătrânii trebuie să-şi întemeieze sfaturile pe Scripturi. Dacă un bătrân ar da un sfat greşit, iar acest lucru le-ar cauza probleme altora, el ar fi judecat aspru de Dumnezeu prin Cristos. Aşadar, bătrânii trebuie să fie umili şi studioşi, respectând cu fidelitate Cuvântul lui Dumnezeu.

13. De ce greşim în vorbire?

¹³ Chiar şi învăţătorii excelenţi „greşesc în multe feluri“, la fel ca noi toţi, din cauza imperfecţiunii. Faptul de a greşi în vorbire este unul dintre cele mai frecvente şi mai posibil dăunătoare defecte. Iacov spune: „Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul“. Spre deosebire de Isus Cristos, noi nu ne ţinem sub control perfect limba. Dacă am face acest lucru, atunci ne-am putea ţine sub control şi celelalte membre ale corpului. La urma urmelor, frâiele şi zăbalele îndrumă caii în direcţia în care vrem noi, iar cu ajutorul unei cârme mici, chiar şi o corabie mare purtată de vânturi puternice poate fi condusă după voia cârmaciului.

14. Cum subliniază Iacov necesitatea de a depune eforturi pentru a ne controla limba?

¹⁴ Toţi trebuie să recunoaştem cu sinceritate că sunt necesare mari eforturi pentru a ne ţine sub control limba (Iacov 3:5–12). În comparaţie cu un cal, frâul este mic, şi tot la fel este şi o cârmă faţă de o corabie. Când o comparăm cu corpul uman, limba este mică, dar „se laudă cu lucruri mari“. Întrucât Scripturile arată clar că lauda de sine îi displace lui Dumnezeu, să cerem ajutorul lui Dumnezeu ca să ne reţinem de la aceasta (Psalmul 12:3, 4; 1 Corinteni 4:7). Fie ca şi noi să ne stăpânim limba când suntem provocaţi, amintindu-ne că, pentru a aprinde o pădure, este de-ajuns o scânteie. Aşa cum spune Iacov, „limba este şi ea un foc“ care are puterea de a provoca mari pagube (Proverbele 18:21). De fapt, o limbă nestăpânită constituie „o lume de nedreptăţi“! Orice trăsătură rea a acestei lumi nesfinte este asociată cu o limbă nestăpânită. Ea se face răspunzătoare de lucruri dăunătoare, cum ar fi calomnia şi predarea unor învăţături false (Leviticul 19:16; 2 Petru 2:1). Ce părere aveţi? Nu credeţi că credinţa ar trebui să ne îndemne să lucrăm din greu pentru a ne stăpâni limba?

15. Ce pagube poate provoca o limbă neînfrânată?

¹⁵ O limbă neînfrânată ne „întinează“ complet. De exemplu, dacă de repetate ori suntem prinşi că minţim, ne putem face reputaţia de mincinoşi. Dar cum poate o limbă nestăpânită să „arunce în foc cursul vieţii“? Făcându-ne viaţa asemenea unui cerc vicios. O limbă necontrolată poate tulbura o întreagă congregaţie. Iacov menţionează „gheena“, Valea lui Hinom. Folosită cândva ca loc de sacrificare a copiilor, ea a devenit un loc unde erau arse în foc gunoaiele din Ierusalim (Ieremia 7:31). Aşadar, Gheena este simbolul distrugerii totale. Într-un anumit sens, se poate spune că puterea distructivă a gheenei se aplică în cazul limbii nestăpânite. Dacă nu ne ţinem în frâu limba, noi înşine putem deveni victimele focului pe care l-am aprins (Matei 5:22). Am putea fi chiar excluşi din congregaţie pentru că am adus injurii la adresa cuiva. — 1 Corinteni 5:11–13.

16. Având în vedere pagubele pe care le poate produce o limbă nestăpânită, ce trebuie să facem?

¹⁶ După cum probabil ştiţi din citirea Cuvântului lui Dumnezeu, Iehova a decretat ca omul să stăpânească creaţia animală (Geneza 1:28). Şi toate genurile de creaturi au fost îmblânzite. De exemplu, şoimii dresaţi au fost folosiţi pentru vânătoare. Printre ‘reptilele’ pe care le menţionează Iacov se pot număra şerpii, care sunt ţinuţi sub control de îmblânzitorii de şerpi (Psalmul 58:4, 5). Omul poate ţine sub control chiar şi balenele, însă noi, ca oameni păcătoşi, nu ne putem îmblânzi în mod complet limba. Cu toate acestea, trebuie să evităm remarcele înjositoare, sarcastice sau calomniatoare. O limbă nestăpânită poate fi un instrument periculos, plin de o otravă ucigătoare (Romani 3:13). Din păcate, limba unor învăţători falşi i-a îndepărtat de la Dumnezeu pe unii dintre primii creştini. Deci să nu ne lăsăm niciodată copleşiţi de exprimările apostate veninoase, fie acestea vorbite sau scrise. — 1 Timotei 1:18–20; 2 Petru 2:1–3.

17, 18. Ce inconsecvenţă este scoasă în relief în Iacov 3:9–12, şi ce ar trebui să facem în acest sens?

¹⁷ Credinţa în Dumnezeu şi dorinţa de a-i plăcea ne pot ocroti de apostazie şi ne pot împiedica să ne folosim limba într-un mod inconsecvent. Scoţând în relief inconsecvenţa de care dădeau dovadă unii, Iacov scrie că „cu [limba] binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu“ (Geneza 1:26). Iehova este Tatăl nostru deoarece el le „dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile“ (Faptele 17:24, 25). El este Tatăl creştinilor unşi şi în sens spiritual. Toţi suntem făcuţi „după asemănarea lui Dumnezeu“ în ce priveşte calităţile intelectuale şi morale, printre care se numără iubirea, dreptatea şi înţelepciunea, calităţi care ne deosebesc de animale. Prin urmare, cum ar trebui să acţionăm dacă avem credinţă în Iehova?

¹⁸ Dacă i-am blestema pe oameni, aceasta ar însemna că am invoca sau am chema răul asupra lor. Întrucât nu suntem profeţi inspiraţi de Dumnezeu şi autorizaţi să invocăm răul asupra cuiva, o astfel de vorbire ar denota ură, făcând zadarnică închinarea noastră la Dumnezeu. Nu este bine ca „şi binecuvântarea, şi blestemul“ să vină din aceeaşi gură (Luca 6:27, 28; Romani 12:14, 17–21; Iuda 9). Ce păcat ar fi să-i cântăm laude lui Dumnezeu la întruniri, iar mai târziu să-i vorbim de rău pe colaboratorii în credinţă! Apa dulce şi amară nu pot ieşi din acelaşi izvor. Aşa cum ‘un smochin nu poate produce măsline sau o viţă smochine’, nici apa sărată nu poate produce apă dulce. Ceva nu merge bine din punct de vedere spiritual dacă noi, care ar trebui să vorbim despre lucruri bune, folosim de repetate ori cuvinte amare. Dacă am dobândit acest obicei, să ne rugăm lui Iehova ca să ne ajute să nu mai vorbim în acest fel. — Psalmul 39:1.

Să acţionăm cu înţelepciunea de sus

19. Dacă suntem îndrumaţi de înţelepciunea cerească, cum îi putem influenţa pe alţii?

¹⁹ Toţi avem nevoie de înţelepciune pentru a spune şi a face lucruri care se cer din partea celor ce au credinţă (Iacov 3:13–18). Dacă avem o teamă reverenţioasă de Dumnezeu, el ne va acorda înţelepciunea cerească — capacitatea de a folosi cunoştinţa în mod potrivit (Proverbele 9:10; Evrei 5:14). Cuvântul său ne învaţă cum să manifestăm „blândeţea înţelepciunii“. Iar dacă suntem blânzi, vom promova pacea în congregaţie (1 Corinteni 8:1, 2). Cei ce se laudă că sunt mari învăţători ai colaboratorilor lor „min[t] împotriva adevărului“ creştin, care le condamnă egotismul (Galateni 5:26). „Înţelepciunea“ lor este „pământească“ — specifică oamenilor păcătoşi înstrăinaţi de Dumnezeu. Este „sufletească“, sau „animalică“ (NW), fiind produsul înclinaţiilor carnale. De fapt, este chiar şi „demonică“, întrucât spiritele rele sunt mândre (1 Timotei 3:6)! Să acţionăm deci cu înţelepciune şi umilinţă, astfel încât să nu facem nimic care ar crea o atmosferă propice unor ‘lucruri rele’, cum sunt calomnia şi favoritismul.

20. Cum aţi descrie înţelepciunea cerească?

²⁰ „Înţelepciunea de sus este mai întâi curată“, făcându-ne curaţi din punct de vedere moral şi spiritual (2 Corinteni 7:11). Ea este „paşnică“, îndemnându-ne să urmărim pacea (Evrei 12:14). Înţelepciunea cerească ne face „blânzi“ sau „rezonabili“ (NW), nu dogmatici şi greu de suportat (Filipeni 4:5). Înţelepciunea de sus este „uşor de înduplecat“, sau „gata de ascultare“ (NW), promovând ascultarea de învăţătura divină şi colaborarea cu organizaţia lui Iehova (Romani 6:17). Înţelepciunea de sus ne face totodată îndurători şi milostivi (Iuda 22, 23). Întrucât produce numai „roade bune“, ea ne îndeamnă să ne interesăm de alţii şi să acţionăm în armonie cu bunătatea, dreptatea şi adevărul (Efeseni 5:9). Iar dacă urmărim pacea, ne bucurăm de „roada dreptăţii“, care înfloreşte în condiţii paşnice.

21. Potrivit cu Iacov 2:1—3:18, la ce acţiuni trebuie să ne îndemne credinţa în Dumnezeu?

²¹ Este evident deci că credinţa ne îndeamnă la acţiune. Ea ne face nepărtinitori, îndurători şi activi în lucrări excelente. Credinţa ne ajută să ne ţinem sub control limba şi să acţionăm cu înţelepciune cerească. Dar aceasta nu e tot ce putem învăţa din această scrisoare. Iacov mai are câteva sfaturi care ne pot ajuta să ne comportăm într-un mod corespunzător celor ce au credinţă în Iehova.

Cum aţi răspunde?

◻ Ce este greşit în faptul de a manifesta favoritism?

◻ Ce legătură există între credinţă şi fapte?

◻ De ce este atât de important să ne ţinem sub control limba?

◻ Cum aţi descrie înţelepciunea cerească?