Modă — stilul grecesc antic

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN GRECIA

DE CE a fost necesar ca scriitorii creştini Pavel şi Petru să dea un sfat concret în legătură cu îmbrăcămintea femeilor din secolul întâi? De exemplu, Pavel a scris următoarele: „Tot aşa, femeile să se gătească, având o îmbrăcăminte cuviincioasă, cu modestie şi [discreţie, nota de subsol], nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu îmbrăcăminte scumpă“ (1 Timotei 2:9). Petru, în mod asemănător, a considerat necesar să vorbească despre „împletirea părului“, „purtarea de podoabe de aur“ şi despre „îmbrăcarea hainelor [exterioare, NW]“. — 1 Petru 3:3.

Ei le scriau creştinilor care trăiau sub influenţa culturii elene, urmaşa directă a anticei civilizaţii clasice greceşti. Dar exista în Grecia antică noţiunea de modă? Când se gândesc la locuitorul reprezentativ al Greciei antice, multe persoane îşi imaginează, probabil, un bărbat sau o femeie care poartă mult folositul khitón, sau tunica — o haină asemănătoare unei rochii —, indiferent de perioada de timp analizată, de sexul celui care îl poartă sau de locul naşterii acestuia.a Corespunde această imagine realităţii? Nu!

Cum era confecţionată şi purtată îmbrăcămintea intimă

O cercetare mai atentă a statuilor, a ceramicii pictate şi a scrierilor clasice dezvăluie faptul că hainele care se purtau în Grecia antică nu se rezumau numai la robe lungi, albe. Gusturile, materialele, culorile şi modelele, precum şi accesoriile, erau variate şi numeroase. Femeile, în special, foloseau o mare varietate de accesorii pentru a-şi pune în valoare aspectul exterior.

Cei care au citit poemul epic al poetului antic grec Homer, Odiseea, în care sunt descrişi cei zece ani de peregrinări ai eroului mitic Ulise, poate îşi amintesc că, în timp ce-l aştepta să se întoarcă acasă, Penelopa, soţia eroului, a continuat în toţi aceşti ani să ţeasă şi să destrame aceeaşi bucată de pânză. Homer mai face câteva referiri la îmbrăcăminte, arătând în mod indirect că ţesutul pânzei a fost, din cele mai vechi timpuri, una dintre responsabilităţile casnice de bază ale femeii.

După ce se ţesea, pânza era croită pentru ca din ea să se confecţioneze khitón-ul — un articol de îmbrăcăminte din in, iar mai târziu şi din lână, făcut ca o cămaşă, — care constituia un articol de bază atât în îmbrăcămintea pentru bărbaţi, cât şi în cea pentru femei. În timpurile străvechi (aproximativ din 630 până în 480 î.e.n.), khitón-ul pentru femei (numit pe atunci esthés) era o bucată dreaptă de material, cu lăţimea aproape cât înălţimea femeii, iar lungimea, de două ori lungimea braţelor ei (compară cu Ioan 19:23; Faptele 10:30, The Kingdom Interlinear). Acest khitón era prins cu agrafe care iniţial erau făcute din tibia unor animale mici, iar mai târziu din metal. Era fără cusături laterale, strâns în talie cu o cingătoare, având astfel aspectul a două piese separate.

Mai târziu, la începutul secolului al VI-lea î.e.n., khitón-ul ionian semăna mai mult cu o rochie decât cu o tunică, fiind cusut în părţi şi fără pliuri în partea de sus, ceea ce contribuia la economisirea materialului. Departe de a fi totdeauna alb, materialul avea uneori dungi înguste de diferite culori sau i se coseau franjuri. Galbenul de şofran şi roşul se numărau printre culorile favorite care se foloseau. În epoca elenistică, influenţa asiatică a adus cu sine culori vii, ca de exemplu roz, azuriu, violet şi galben. Alte materiale, împodobite cu fir de aur sau brodate cu flori, au fost rezervate la început statuilor care reprezentau zei sau actorilor care interpretau roluri de zei.

Ce altceva mai purta o doamnă ateniană?

Nici o doamnă ateniană care se respecta nu ieşea din casă fără să-şi pună himátion, adică o pelerină. Această bucată dreptunghiulară de material putea fi purtată în diferite feluri — pusă pe umeri asemenea unui şal, drapată pe umărul drept şi sub braţul stâng sau pusă pe cap pentru a proteja împotriva soarelui. Pelerinele erau, de asemenea, pe mărimi, cele mai mari, pentru vreme rece, semănând mai mult cu o manta. Această himátion avea, adesea, tivuri decorative, iar plierea ei şi modul în care era purtată, astfel încât pliurile să aibă aspectul unor cute duble plate, trebuie să fi pretins o mare măiestrie.

Kýpassis, un fel de jachetă scurtă încheiată în faţă, era purtată uneori în loc de himátion. Femeile nu purtau pălării de forma celor pe care le cunoaştem astăzi, însă într-o zi deosebit de caldă se putea purta skiádeion, adică o umbrelă de soare. Grecoaicele bogate purtau adesea un péplos, sau un veşmânt din lână. Scripturile greceşti se referă şi la o „învelitoare“ (în greacă, peribólaion) în scrierile lui Pavel. — 1 Corinteni 11:15.

De obicei, grecii antici nu purtau încălţăminte în casă, iar, uneori, nici afară. Potrivit poetului Hesiod, oamenii de la ţară purtau sandale din piele de bou căptuşite cu pâslă. Femeile scunde purtau uneori pantofi cu talpă groasă de plută, ca să pară mai înalte.

Purtarea podoabelor de aur

Podoabele făcute din foi subţiri de aur decorate cu modele în relief, reprezentând în special animale şi plante, erau foarte răspândite. Alte podoabe la modă erau scarabeul şi scaraboidul, care erau de obicei montate în inele cu rotulă. Brăţările — denumite uneori óphis (şarpe) sau drákon (dragon) — erau bijuterii deosebit de apreciate.

Săpăturile au scos la lumină diademe, medalioane, coliere, pandantive, inele şi alte podoabe. Asemenea bijuterii personale erau confecţionate de obicei din aur, fier şi cupru şi, mai rar, din argint, în timp ce mărgelele erau din sticlă sau din pietre semipreţioase.

Şi cerceii erau foarte apreciaţi. Uneori aceştia erau folosiţi ca indiciu al demnităţii, ca însemn al puterii sau în scopul etalării ostentative a prosperităţii materiale. De obicei, fetiţelor li se făceau găuri în urechi la o vârstă fragedă.

Modalităţi de împletire a părului

În Grecia antică, modelele de coafuri erau multe şi variate. Unul dintre cele mai obişnuite era cel cu cărare pe mijloc, iar părul prins la spate cu o panglică colorată. Unele femei îşi purtau părul prins într-un coc în creştet. Altele purtau un breton scurt şi drept. Uneori îşi legau pe frunte panglici împodobite în partea din faţă cu un mic nasture de metal. Pentru crearea buclelor artificiale se folosea un fier de ondulat. Este evident şi faptul că în Atena clasică multe femei îşi vopseau părul. Oratorul Lucian a criticat frivolitatea femeilor care foloseau „maşini“ pentru a-şi face bucle şi care risipeau averile soţilor lor pe vopsele de păr arabe.

Modelele de coafuri pe care le purtau de obicei femeile bogate ale Greciei antice erau foarte complicate şi necesitau mult timp. Asemenea modele de coafuri pretindeau multe ore de pregătire la un cosmetician şi o mare cheltuială, şi erau foarte frapante, atrăgând atenţia asupra celor care le purtau.

Femei care se împodobesc

Folosirea machiajului a fost un alt obicei oriental adus în Grecia de comercianţi şi călători. În secolul al V-lea e.n., femeile ateniene foloseau plumbul pentru a-şi deschide tenul. Îşi vopseau buzele cu roşu, iar rujul pe care îl foloseau era făcut fie din plante marine, fie din rădăcini de plante. Sprâncenele erau evidenţiate cu ajutorul funinginii, iar pleoapele erau înnegrite cu fard de ochi (de exemplu cu pulbere de sulfură de antimoniu), în timp ce rimelul era preparat din baligă de vacă sau dintr-un amestec de albuş de ou şi gumă arabică.

Cercetările arheologice efectuate în palatele, cimitirele şi aşezările antice greceşti au dezvăluit o multitudine de obiecte legate de înfrumuseţarea femeilor. Marea varietate de instrumente şi ustensile include oglinzi, piepteni, ace de păr sub formă de cârlig, mici cuţite elegante, agrafe de păr, brice şi vase miniaturale pentru parfumuri, creme şi coloranţi.

Adevărata frumuseţe

În general vorbind, în pofida ironiilor lansate de autorii de satire ai Greciei antice, eleganţa era o calitate mult admirată la o femeie, calitate căreia doamnele Greciei antice îi dedicau un mare volum de timp, efort, grijă şi atenţie.

Pentru femeile creştine, aceasta ar fi putut cu uşurinţă să eclipseze importanţa care trebuia acordată calităţilor spirituale. Acesta este motivul pentru care apostolul Petru a subliniat în mod justificat faptul că cea mai frumoasă şi cea mai importantă îmbrăcăminte pe care o poate purta o femeie este „persoana secretă a inimii, în veşmântul nesupus descompunerii al unui spirit liniştit şi blând, care este de o mare valoare în ochii lui Dumnezeu“ (1 Petru 3:3, 4, NW). Orice femeie care poartă acest gen de podoabe intime, împreună cu o ţinută modestă şi curată, va fi întotdeauna minunat îmbrăcată, după o modă ireproşabilă, mereu actuală. Pavel i-a scris lui Timotei următoarele: „Vreau ca femeile, într-o ţinută bine aranjată, să se împodobească modest şi cu bun simţ, nu cu împletituri de păr aranjate cu măiestrie, nici cu aur, nici cu perle, nici cu veşminte foarte costisitoare, ci să se împodobească aşa cum se cuvinte unor femei care mărturisesc că îl respectă profund pe Dumnezeu, şi anume prin intermediul unor lucrări bune“. — 1 Timotei 2:9, 10, NW.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 24]

Podoabele şi religia

Foarte adesea, modelele care se găsesc pe podoabele Greciei antice sunt de natură religioasă. Unele dintre acestea sunt medalioane reprezentând diferiţi zei şi zeiţe, ca de exemplu Artemis, şi semizei, ca de exemplu Hercule. Pe tot cuprinsul Greciei, ofrandele obişnuite dedicate sanctuarelor erau podoabe ornamentate cu scene rituale religioase. Ca reflectare a credinţei păgâne conform căreia sufletul supravieţuieşte morţii trupului, multe dintre podoabele decorative erau puse în morminte împreună cu persoana decedată.

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Stânga: Partenonul, un templu dedicat zeiţei Atena

Sus: Medalion de aur cu bustul lui Artemis

Dreapta: Fată îmbrăcată în „himátion“

Dreapta jos: Diademă de aur

Stânga margine: Zeiţă îmbrăcată cu „khitón“ şi „himátion“ Stânga: Brăţări de aur cu terminaţii în formă de cap de şarpe

[Provenienţa fotografiilor]

Dreapta sus: Muzeul Acropolei, Grecia

Toate celelalte fotografii: Muzeul Naţional de Arheologie, Atena

[Provenienţa fotografiei de la pagina 22]

Acropola Atenei, Grecia