Cu ce scop le-a predicat Isus „duhurilor care sunt în închisoare“?

ÎN 1 PETRU 3:19, 20, după ce descrie învierea lui Isus la viaţă spirituală, apostolul spune: „În [această stare] S-a şi dus şi a predicat duhurilor care sunt în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se pregătea corabia“. Comentând pe marginea acestui text, Vine’s Expository Dictionary of Old and New Testament Words spune: „În 1 Pet. 3:19 probabil nu se face referire la veşti îmbucurătoare (nu există dovezi faptice că Noe a predicat astfel de veşti, nici nu există dovezi că spiritele oamenilor antediluvieni sunt, în realitate, «în închisoare»), ci la acţiunea lui Cristos de după învierea Sa de a le proclama spiritelor îngereşti decăzute victoria Sa“ (vol. 3, pag. 201, 1981). Termenul grecesc pentru predicare, kerýsso, se referă la o proclamare care poate fi atât despre ceva bun, cât şi despre ceva rău, aşa cum Iona a proclamat distrugerea iminentă a cetăţii Ninive. Singurele duhuri, sau spirite, întemniţate la care se face referire în Scripturi sunt acei îngeri din zilele lui Noe care au fost ‘aruncaţi în cel mai mare adânc de întunecime’ şi ‘păstraţi pentru judecata zilei celei mari, în lanţuri veşnice, în întuneric’ (2 Petru 2:4, 5; Iuda 6). Prin urmare, această predicare a înviatului Isus nu putea fi decât o predicare a judecăţii. Se poate observa că Apocalipsa, transmisă prin viziune lui Ioan de către Cristos Isus spre sfârşitul secolului I e.n., conţine multe lucruri cu privire la Satan Diavolul, la demonii săi şi la distrugerea lor definitivă, aceasta fiind o predicare a judecăţii (Apocalipsa 12—20). Faptul că Petru a folosit timpul trecut („a predicat“) arată că această predicare a avut loc înainte de scrierea primei sale scrisori.