Ospitalitatea creştină într-o lume dezbinată

„De aceea noi avem obligaţia să primim cu ospitalitate astfel de persoane, ca să devenim colaboratori în adevăr.“ — 3 IOAN 8, NW.

 1. Ce daruri demne de dorit i-a oferit omenirii Creatorul?

„NU ESTE altă fericire pentru om sub soare decât să mănânce şi să bea şi să se înveselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe care i le-a dat Dumnezeu sub soare“ (Eclesiastul 8:15). Cu aceste cuvinte, convocatorul evreu din antichitate ne spune că Iehova Dumnezeu nu numai că vrea ca creaturile sale umane să fie bucuroase şi fericite, dar le şi furnizează mijloacele ca să se simtă astfel. De-a lungul istoriei, o dorinţă comună a oamenilor de pretutindeni pare să fi fost aceea de a se bucura şi de a petrece.

 2. a) Cum a abuzat omenirea de ceea ce şi-a propus Iehova cu privire la ea? b) Care sunt consecinţele?

² Azi trăim într-o societate hedonistă, în care oamenii urmăresc să-şi satisfacă plăcerile şi să petreacă. Aşa cum a profeţit Biblia, majoritatea acestor oameni au devenit „iubitori de sine . . . , iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:1–4). Aceasta constituie, desigur, o denaturare flagrantă a ceea ce şi-a propus Iehova Dumnezeu. Când preocuparea pentru petreceri devine un scop în sine sau când propria plăcere devine unicul obiectiv al vieţii, nu se ajunge la o satisfacţie veritabilă, iar totul devine „deşertăciune şi goană după vânt“ (Eclesiastul 1:14; 2:11). Din această cauză, mulţi oameni se simt singuri şi frustraţi, fapt care, la rândul lui, generează multe probleme în societate (Proverbele 18:1). Oamenii devin suspicioşi unul faţă de altul şi ajung divizaţi din punct de vedere rasial, etnic, social şi economic.

 3. Cum putem găsi adevărata bucurie şi mulţumire?

³ Cu totul alta ar fi situaţia dacă oamenii ar imita modul în care Iehova tratează cu alţii, şi anume dacă ar manifesta amabilitate, generozitate şi ospitalitate! Dumnezeu a explicat clar că secretul adevăratei fericiri nu constă în străduinţele noastre de a ne satisface dorinţele, ci în faptul că „este mai ferice să dai decât să primeşti“ (Faptele 20:35). Pentru a afla adevărata bucurie şi mulţumire, trebuie să înlăturăm barierele şi deosebirile care ne-ar putea separa. Pe de altă parte, trebuie să colaborăm cu cei ce, împreună cu noi, îi slujesc lui Iehova. Un lucru esenţial este acela de a aplica următorul sfat: „De aceea noi avem obligaţia să primim cu ospitalitate astfel de persoane ca să devenim colaboratori în adevăr“ (3 Ioan 8, NW). Manifestarea ospitalităţii, în funcţie de posibilităţi, faţă de cei merituoşi este utilă în două moduri: atât pentru cei ce oferă ospitalitate, cât şi pentru cei ce beneficiază de aceasta. Cine se numără deci printre cei merituoşi, pe care noi trebuie să îi „primim cu ospitalitate“?

‘Să ne îngrijim de orfani şi de văduve’

 4. Ce schimbare a statului familial se observă chiar şi în cazul unor membri ai poporului lui Iehova?

⁴ Astăzi, familiile durabile şi căsniciile fericite sunt o raritate. Rata în continuă creştere a divorţurilor şi numărul mereu crescând în toată lumea al mamelor necăsătorite au schimbat în mod radical statutul familiei tradiţionale. Drept urmare, mulţi oameni care au devenit Martori ai lui Iehova în ultimii ani provin din familii destrămate. Ei sunt fie divorţaţi, fie separaţi de partenerii lor conjugali, fie trăiesc în familii monoparentale. În plus, aşa cum a profeţit Isus, adevărul predat de el a dus la dezbinarea multor familii. — Matei 10:34–37; Luca 12:51–53.

 5. Ce cuvinte ale lui Isus pot fi o sursă de mângâiere pentru cei din familiile dezbinate?

⁵ Ni se bucură inimile când vedem că persoane noi iau poziţie fermă de partea adevărului, şi deseori le aducem mângâiere prin promisiunea încurajatoare a lui Isus: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţie, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor viaţa veşnică“. — Marcu 10:29, 30.

 6. Cum putem deveni ‘fraţi, surori, mame şi copii’ pentru ‘orfanii şi văduvele’ din mijlocul nostru?

⁶ Dar cine sunt aceşti ‘fraţi şi surori şi mame şi copii’? Simplul fapt că cineva vede la Sala Regatului un mare număr de oameni — deseori o sută sau peste o sută — care îşi spun fraţi şi surori nu îl determină în mod automat să îi considere pe aceştia fraţii, surorile, mamele şi copiii săi. Să analizăm următoarea idee: Discipolul Iacov ne aminteşte că, pentru ca închinarea noastră să îi placă lui Iehova, trebuie să-i ‘cercetăm [îngrijim, NW] pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim nepătaţi de lume’ (Iacov 1:27). Aceasta înseamnă că nu trebuie să lăsăm ca nişte manifestări lumeşti, cum ar fi mândria generată de belşugul material şi de poziţia socială, să închidă uşa compasiunii noastre în faţa ‘orfanilor şi a văduvelor’, ci trebuie să luăm iniţiativa în a le oferi acestora companie şi ospitalitate.

 7. a) Care este adevăratul scop al ospitalităţii faţă de ‘orfani şi văduve’? b) Cine mai poate lua parte la manifestarea ospitalităţii creştine?

⁷ Manifestarea ospitalităţii faţă de ‘orfani şi văduve’ nu înseamnă întotdeauna compensarea a ceea ce aceştia au pierdut din punct de vedere material. Familiile monoparentale sau cele care sunt dezbinate pe plan religios nu au neapărat o situaţie financiară grea. Totuşi, colaborarea sănătoasă, atmosfera de familie, compania persoanelor de diferite vârste şi participarea comună la lucruri pozitive spirituale constituie momente preţioase ale vieţii. Deci amintindu-ne că atunci când e vorba de ospitalitate nu contează pregătirile minuţioase, ci spiritul de iubire şi de unitate, ce minunat este ca, din când în când, chiar şi ‘văduvele şi orfanii’ să le poată oferi ospitalitate surorilor şi fraţilor lor creştini! — Compară cu 1 Împăraţi 17:8–16.

Există străini printre noi?

 8. Ce schimbare se observă în multe congregaţii ale Martorilor lui Iehova?

⁸ Trăim un timp când au loc mişcări masive de populaţie. Iată ce se spune într-o ştire comunicată de World Press Review: „La nivel mondial există peste 100 de milioane de oameni care nu sunt cetăţeni ai ţărilor în care trăiesc, iar 23 de milioane sunt obligaţi să îşi părăsească ţara natală“. O consecinţă directă a acestei situaţii este faptul că în multe zone, îndeosebi în oraşele mari, congregaţiile Martorilor lui Iehova care, cândva, erau alcătuite în cea mai mare parte din membrii unei singure rase sau naţionalităţi, au acum în rândurile lor oameni din diferite părţi ale globului. Poate că lucrul acesta este valabil şi în regiunea în care trăiţi voi. Dar cum trebuie să îi considerăm pe aceşti „străini“, după cum îi numeşte lumea, a căror limbă, obiceiuri şi mod de viaţă se deosebesc, poate, de ale noastre?

 9. În ce capcană serioasă putem cădea cu privire la mentalitatea faţă de „străinii“ care vin în congregaţia creştină?

⁹ Simplu spus, nu trebuie să lăsăm ca tendinţele xenofobe să ne facă să credem că, într-un fel, noi merităm mai mult privilegiul de a cunoaşte adevărul decât cei ce provin dintr-o ţară străină sau aşa-zis păgână; nici nu trebuie să considerăm că aceşti nou-veniţi nu au dreptul să folosească Sala Regatului sau alte proprietăţi. Apostolul Pavel a trebuit să le amintească unor creştini evrei din secolul I e.n. care aveau astfel de concepţii că, de fapt, nimeni nu merita nimic; bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu era aceea care îi dădea fiecăruia posibilitatea de a dobândi salvare (Romani 3:9–12, 23, 24). Noi trebuie să ne bucurăm că bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu le este acordată acum atâtor oameni care, dintr-un motiv sau altul, nu au avut ocazia să audă vestea bună (1 Timotei 2:4). Cum putem să demonstrăm că afecţiunea noastră pentru ei este autentică?

10. Cum putem demonstra că suntem cu adevărat ospitalieri faţă de „străinii“ din mijlocul nostru?

¹⁰ Putem să urmăm îndemnul lui Pavel: „Primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu“ (Romani 15:7). Ştiind că oamenii din alte ţări sau din alte medii sociale sunt deseori dezavantajaţi, trebuie să manifestăm amabilitate şi grijă faţă de ei atunci când avem posibilitatea să o facem. Trebuie să îi primim cu căldură în mijlocul nostru, să îl tratăm pe fiecare dintre ei ‘ca pe unul născut în mijlocul nostru’ şi ‘să îl iubim ca pe noi înşine’ (Leviticul 19:34). S-ar putea ca lucrul acesta să nu fie uşor, dar vom reuşi dacă ne aducem aminte de sfatul următor: „Să nu vă conformaţi veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită“. — Romani 12:2.

Să împărţim cu cei sfinţi

11, 12. Ce consideraţie specială li s-a acordat anumitor slujitori ai lui Iehova în: a) Israelul antic; b) primul secol?

¹¹ Printre cei ce merită cu adevărat consideraţia şi ospitalitatea noastră sunt creştinii maturi care lucrează din greu pentru binele nostru spiritual. Iehova a luat măsuri speciale în folosul preoţilor şi al leviţilor din Israelul antic (Numeri 18:25–29). În secolul I e.n., creştinii au fost, de asemenea, îndemnaţi să aibă grijă de cei ce le slujeau în servicii speciale. Relatarea din 3 Ioan 5–8 ne ajută să ne facem o idee despre legăturile strânse de iubire care existau între primii creştini.

¹² Apostolul Ioan, care era înaintat în vârstă, aprecia mult amabilitatea şi ospitalitatea manifestate de Gaius faţă de unii fraţi itineranţi, trimişi să viziteze congregaţia. Înainte, aceşti fraţi, printre care se număra şi Demetrius — după cât se pare purtătorul scrisorii — , îi fuseseră cu toţii străini sau necunoscuţi lui Gaius. Dar ei au fost primiţi cu ospitalitate, deoarece „pentru numele [lui Dumnezeu] au plecat ei la drum“. Iată ce a spus Ioan: „De aceea noi avem obligaţia să primim cu ospitalitate astfel de persoane, ca să devenim colaboratori în adevăr“. — 3 Ioan 1, 7, 8, NW.

13. Care dintre noi, cei de astăzi, merită în mod deosebit să fie ‘primiţi cu ospitalitate’?

¹³ Azi, în organizaţia lui Iehova sunt multe persoane care lucrează din greu şi energic în folosul întregii asociaţii a fraţilor. Printre ei se numără supraveghetorii itineranţi, care, în fiecare săptămână, îşi folosesc timpul şi energia pentru a zidi congregaţiile; misionarii, care şi-au părăsit rudele şi prietenii ca să predice în ţări străine; cei care slujesc în Beteluri sau la filiale şi care îşi oferă de bunăvoie serviciile pentru a sprijini lucrarea de predicare mondială; şi pionierii, care îşi folosesc cea mai mare parte a timpului şi a energiei în ministerul de teren. În general, toţi aceştia lucrează din greu, nu pentru glorie sau câştig personal, ci din iubire pentru fraternitatea creştină şi pentru Iehova. Ei sunt demni de a fi imitaţi de noi în ce priveşte devoţiunea lor totală şi merită să fie ‘primiţi cu ospitalitate’.

14. a) În ce sens devenim creştini mai buni când manifestăm ospitalitate faţă de cei fideli? b) De ce a spus Isus că Maria şi-a ales „partea cea bună“?

¹⁴ Când „primim cu ospitalitate astfel de persoane“, a spus apostolul Ioan, devenim „colaboratori în adevăr“. Drept urmare, devenim, într-un fel, creştini mai buni. Şi aceasta deoarece printre lucrările creştine se numără şi faptul de a le face bine colaboratorilor în credinţă (Proverbele 3:27, 28; 1 Ioan 3:18). Dar există şi alte satisfacţii. Când Marta şi Maria l-au primit în casă pe Isus, Marta a vrut să fie o gazdă bună, pregătind pentru Isus „multe lucruri“. Maria a oferit ospitalitate într-un mod diferit. Ea „s-a aşezat la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui“, iar Isus a lăudat-o pentru că a ales „partea cea bună“ (Luca 10:38–42). Conversaţiile şi discuţiile cu cei ce au mulţi ani de experienţă sunt deseori momentele cele mai frumoase ale unei seri petrecute în compania lor. — Romani 1:11, 12.

La ocazii speciale

15. Ce ocazii speciale se pot dovedi momente fericite pentru poporul lui Iehova?

¹⁵ Deşi creştinii adevăraţi nu urmează obiceiuri populare, nici nu respectă sărbători lumeşti, există ocazii când ei se adună pentru a se bucura reciproc de companie. De exemplu, Isus a fost prezent la un ospăţ de nuntă în Cana şi a contribuit la acest moment plin de bucurie, efectuând acolo primul său miracol (Ioan 2:1–11). La fel şi azi, membrii poporului lui Iehova petrec împreună momente fericite la ocazii speciale asemănătoare, iar o atmosferă de sărbătoare adecvată are o contribuţie importantă la asemenea evenimente. Dar ce este adecvat la astfel de ocazii?

16. Ce linii directoare avem chiar şi cu privire la conduita potrivită la ocazii speciale?

¹⁶ Din studierea Bibliei aflăm care este conduita adecvată pentru creştini şi, astfel, o manifestăm întotdeauna (Romani 13:12–14; Galateni 5:19–21; Efeseni 5:3–5). Reuniunile recreative, fie cele care au loc cu ocazia căsătoriilor, fie cele organizate din alte motive, nu ne dau libertatea să renunţăm la normele creştine sau să facem ceva ce în mod normal nu am face; de asemenea, nu suntem obligaţi să urmăm toate obiceiurile ţării în care trăim. Multe dintre aceste obiceiuri au la bază practici ale religiei false sau superstiţii, iar altele implică o conduită care, evident, nu este demnă de un creştin. — 1 Petru 4:3, 4.

17. a) Ce anume arată că ospăţul de nuntă din Cana a fost bine organizat şi supravegheat în mod corespunzător? b) Ce denotă că Isus a aprobat această ocazie?

¹⁷ Când citim Ioan 2:1–11, nu este greu să înţelegem că evenimentul respectiv a necesitat pregătiri minuţioase şi că acolo au fost prezenţi numeroşi oaspeţi. Însă Isus şi discipolii săi erau oaspeţi ‘invitaţi’; ei nu s-au dus la nuntă neanunţaţi, deşi cel puţin unii dintre ei erau, probabil, rude cu gazda. Să observăm, de asemenea, că acolo erau prezenţi cei ce „serveau“, precum şi un ‘director’ (NW) care dădea îndrumări cu privire la ce anume să se servească şi să se facă. Toate acestea arată că evenimentul era bine organizat şi supravegheat în mod corespunzător. Relatarea se încheie cu afirmaţia că, prin ceea ce a făcut la ospăţ, Isus „şi-a manifestat gloria“ (NW). Ar mai fi ales el ocazia respectivă ca să facă acest lucru dacă ea ar fi fost o petrecere zgomotoasă şi necontrolată? Fără îndoială, nu!

18. La ce trebuie să reflectăm serios în legătură cu orice reuniune socială?

¹⁸ Dar ce se poate spune despre ocaziile speciale la care poate că noi suntem gazde? Trebuie să nu uităm că scopul ospitalităţii faţă de alţii este ca toţi să „devină colaboratori în adevăr“. Deci nu este suficient să catalogăm un eveniment drept o reuniune de „Martori“. Întrebarea care se poate pune este următoarea: De fapt, este această reuniune o mărturie a ceea ce suntem şi a ceea ce credem? Nu trebuie să considerăm niciodată aceste ocazii drept motive pentru a vedea cât de mult putem imita căile lumii şi cum ne putem satisface „pofta cărnii, pofta ochilor şi mândria vieţii [etalarea ostentativă a mijloacelor de existenţă, NW]“ (1 Ioan 2:15, 16). Dimpotrivă, conduita noastră la aceste ocazii trebuie să reflecte în mod adecvat rolul nostru de Martori ai lui Iehova, iar noi trebuie să fim siguri că prin această conduită îi aducem glorie şi onoare lui Iehova. — Matei 5:16; 1 Corinteni 10:31–33.

‘Fiţi ospitalieri, fără să murmuraţi’

19. De ce trebuie să ‘fim ospitalieri unii faţă de alţii, fără să murmurăm’?

¹⁹ În timp ce situaţia mondială continuă să se deterioreze, iar oamenii devin din ce în ce mai dezbinaţi, trebuie să facem tot ce putem ca să întărim legăturile strânse dintre creştinii adevăraţi (Coloseni 3:14). În acest scop, trebuie să avem „o iubire profundă unii pentru alţii“, aşa cum ne-a îndemnat Petru. Apoi, în termeni practici, el a adăugat: „Fiţi ospitalieri unii faţă de alţii, fără să murmuraţi“ (1 Petru 4:7–9, NW). Suntem noi dispuşi să luăm iniţiativa de a fi ospitalieri faţă de fraţii noştri şi să ne străduim din răsputeri să fim amabili, oferindu-le ajutor? Sau murmurăm când se iveşte o astfel de ocazie? Dacă da, atunci ne privăm de bucuria pe care am putea-o avea şi, totodată, pierdem fericirea care rezultă din faptul că am făcut binele. — Proverbele 3:27; Faptele 20:35.

20. Ce binecuvântări ne aşteaptă dacă practicăm ospitalitatea în lumea dezbinată de astăzi?

²⁰ Faptul de a lucra cot la cot cu colaboratorii noştri creştini, fiind amabili şi ospitalieri unii faţă de alţii, va aduce nenumărate binecuvântări (Matei 10:40–42). Acestora, Iehova le-a promis că „Îşi va întinde cortul peste ei. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete“. A fi în cortul lui Iehova înseamnă a te bucura de ocrotirea şi ospitalitatea lui (Apocalipsa 7:15, 16; Isaia 25:6). Da, perspectiva de a ne bucura veşnic de ospitalitatea lui Iehova stă chiar în faţa noastră! — Psalmii 27:4; 61:3, 4.

Puteţi explica?

◻ Ce nu trebuie să trecem cu vederea dacă dorim să găsim adevărata bucurie şi mulţumire?

◻ Cine sunt ‘orfanii şi văduvele’, şi cum ar trebui să ‘ne îngrijim de ei’?

◻ Cum ar trebui să-i considerăm pe „străinii“ din mijlocul nostru?

◻ Cine sunt cei care merită o consideraţie deosebită astăzi?

◻ Cum ar trebui să reflecte ocaziile speciale adevăratul spirit de ospitalitate?

[Legenda fotografiilor de la paginile 16, 17]

La ocazii festive putem fi ospitalieri faţă de străini, faţă de orfani, faţă de miniştrii cu timp integral şi faţă de alţi musafiri.