Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • Cei doi martori revin la viaţă
    Revelația: grandiosul deznodământ se apropie!
    • În mod potrivit, cei doi martori sunt văzuţi înfăptuind semne care ne amintesc de cele făcute de Moise şi de Ilie. De exemplu, Ioan spune despre ei: „Dacă vrea cineva să-i vatăme, le iese foc din gură şi-i mistuie pe duşmanii lor, iar, dacă ar vrea cineva să-i vatăme, va trebui să fie omorât în acelaşi fel. Ei au autoritatea să închidă cerul ca să nu cadă ploaie în zilele profeţirii lor“. — Revelaţia 11:5, 6a.

  • Cei doi martori revin la viaţă
    Revelația: grandiosul deznodământ se apropie!
    • 17. a) În ce împrejurări a avut loc o secetă şi a căzut foc din cer în zilele lui Ilie? b) Cum a ieşit foc din gura celor doi martori, şi despre ce fel de secetă au vorbit ei?

      17 Dar ce putem spune despre Ilie? În zilele regilor lui Israel, acest profet a anunţat o secetă ca expresie a mâniei lui Iehova împotriva israeliţilor care se închinau la Baal. Seceta a durat trei ani şi jumătate (1 Regi 17:1; 18:41-45; Luca 4:25; Iacov 5:17). Apoi, când infidelul rege Ahazia şi-a trimis soldaţii ca să-l oblige pe Ilie să se prezinte înaintea lui, profetul a cerut foc din cer care i-a mistuit pe soldaţi. Numai când un comandant militar a arătat respectul cuvenit faţă de poziţia sa de profet, Ilie a fost de acord să-l însoţească la rege (2 Regi 1:5-16). În mod asemănător, în perioada 1914—1918, rămăşiţa unsă a atras cu îndrăzneală atenţia asupra secetei spirituale din creştinătate şi a avertizat cu privire la judecata aprinsă ce avea să vină odată cu ‘ziua cea mare şi înfricoşătoare a lui Iehova’. — Maleahi 4:1, 5; Amos 8:11.

      18. a) Ce autoritate le este dată celor doi martori, şi în ce fel era aceasta asemănătoare celei date lui Moise? b) Cum au demascat cei doi martori creştinătatea?

      18 Ioan continuă referindu-se la cei doi martori: „Au autoritate asupra apelor ca să le prefacă în sânge şi au autoritate să lovească pământul cu tot felul de plăgi ori de câte ori doresc“ (Revelaţia 11:6b). Pentru a-l determina pe faraon să elibereze poporul Israel, Iehova l-a folosit pe Moise ca să lovească Egiptul cu plăgi, inclusiv plaga care a constat în transformarea apei în sânge. Secole mai târziu, filistenii, care erau duşmanii lui Israel, îşi aminteau perfect de acţiunile lui Iehova împotriva Egiptului, ceea ce i-a făcut să strige: „Cine ne va salva din mâna acestui Dumnezeu măreţ? Acesta este Dumnezeul care a lovit Egiptul cu tot felul de plăgi în pustiu“ (1 Samuel 4:8; Psalmul 105:29). Moise l-a prefigurat pe Isus, care a avut autoritatea de a pronunţa judecăţile lui Dumnezeu asupra conducătorilor religioşi din zilele sale (Matei 23:13; 28:18; Faptele 3:22). Iar în timpul Primului Război Mondial, fraţii lui Cristos, cei doi martori, au demascat efectul ucigător al „apelor“ pe care creştinătatea le dădea turmelor ei.

Publicații în limba română (1970-2026)
Deconectare
Conectare
  • Română
  • Partajează
  • Preferințe
  • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
  • Condiții de utilizare
  • Politică de confidențialitate
  • Setări de confidențialitate
  • JW.ORG
  • Conectare
Partajează