În lume, dar nefăcând parte din ea

„Pentru că nu sunteţi din lume . . ., de aceea lumea vă urăşte.“ — IOAN 15:19.

 1. În ce relaţie se află creştinii cu lumea, dar cum îi consideră lumea?

ÎN ULTIMA noapte petrecută cu discipolii, Isus le-a spus: „[Voi] nu sunteţi din lume“. La care lume se referea el? Nu spusese tot el cu altă ocazie că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3:16)? Discipolii făceau evident parte din acea lume, deoarece ei au fost primii care au exercitat credinţă în Isus în vederea vieţii veşnice. Aşadar, de ce a spus acum Isus că discipolii săi erau separaţi de lume? Şi de ce a spus el şi că „pentru că nu sunteţi din lume . . ., de aceea lumea vă urăşte“? — Ioan 15:19.

 2, 3. a) Din care „lume“ nu trebuiau să facă parte creştinii? b) Ce spune Biblia despre „lumea“ din care creştinii nu fac parte?

² Pentru a găsi răspunsul, trebuie să ţinem cont de faptul că Biblia foloseşte cuvântul „lume“ (în greacă, kósmos) cu diferite sensuri. După cum s-a explicat în articolul precedent, în Biblie, cuvântul „lume“ este folosit deseori cu referire la omenire în general. Aceasta este lumea pe care Dumnezeu a iubit-o şi pentru care a murit Isus. Totuşi, The Oxford History of Christianity declară: „Termenul «lume» este folosit în accepţiunea creştină şi cu referire la ceva înstrăinat de Dumnezeu şi ostil lui“. Cum adică? În cartea sa Les chrétiens et le monde (Creştinii şi lumea), scriitorul catolic Roland Minnerath explica următoarele: „Lumea, în accepţiunea sa depreciativă, este privită ca . . . domeniul în care îşi desfăşoară activitatea puterile ostile lui Dumnezeu şi care, împotrivindu-se domniei victorioase a lui Cristos, formează un imperiu antagonic sub controlul lui Satan“. Această „lume“ este masa omenirii înstrăinate de Dumnezeu. Adevăraţii creştini nu fac parte din această lume, iar aceasta îi urăşte.

³ La această lume se gândea Ioan când a scris, către sfârşitul secolului întâi: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume, pofta cărnii, pofta ochilor şi mândria vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume“ (1 Ioan 2:15, 16). El a mai scris: „Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în Cel Rău“ (1 Ioan 5:19). Isus însuşi l-a numit pe Satan „stăpânitorul lumii acesteia“. — Ioan 12:31; 16:11.

Ascensiunea puterilor mondiale

 4. Cum au venit în existenţă puterile mondiale?

⁴ Actuala lume a omenirii înstrăinate de Dumnezeu a început să se dezvolte la scurtă vreme după Potopul din zilele lui Noe, când mulţi dintre descendenţii lui Noe au încetat să i se mai închine lui Iehova Dumnezeu. O figură proeminentă a acelor zile a fost Nimrod, un constructor de oraşe şi „un puternic vânător în opoziţie cu Iehova“ (Geneza 10:8–12, NW). Pe timpul acela, o mare parte din această lume era organizată în mici oraşe-stat, care formau din când în când coaliţii şi purtau războaie unele împotriva altora (Geneza 14:1–9). Unele oraşe-stat au dobândit supremaţie asupra altora, devenind puteri regionale. Unele puteri regionale au crescut, devenind în cele din urmă mari puteri mondiale.

 5, 6. a) Care sunt cele şapte puteri mondiale din istoria biblică? b) Prin ce sunt simbolizate aceste puteri, şi de unde le vine puterea?

⁵ Urmând exemplul lui Nimrod, conducătorii puterilor mondiale nu i s-au închinat lui Iehova, fapt reflectat de acţiunile lor crude şi violente. În Scripturi, aceste puteri mondiale sunt simbolizate prin animale sălbatice, iar Biblia menţionează şase dintre aceste puteri care s-au succedat de-a lungul secolelor şi care au avut un impact puternic asupra poporului lui Iehova. Acestea au fost Egiptul, Asiria, Babilonul, Medo-Persia, Grecia şi Roma. După Roma a fost profeţită ascensiunea unei a şaptea puteri mondiale (Daniel 7:3–7; 8:3–7, 20, 21; Apocalipsa 17:9, 10). Aceasta s-a dovedit a fi puterea mondială anglo-americană, reprezentată de Imperiul Britanic şi aliatul său, Statele Unite, care a eclipsat în final puterea Marii Britanii. Imperiul Britanic a început să se dezvolte după ce ultimele vestigii ale Imperiului Roman au dispărut complet.a

⁶ Cele şapte puteri mondiale succesive sunt simbolizate în cartea Apocalipsa prin cele şapte capete ale unei fiare sălbatice care iese din marea omenirii agitate (Isaia 17:12, 13; 57:20, 21; Apocalipsa 13:1). Cine îi dă putere acestei fiare care domneşte? Biblia răspunde: „Balaurul i-a dat [fiarei] puterea lui, scaunul lui de domnie şi o mare autoritate“ (Apocalipsa 13:2). Balaurul nu este altul decât Satan Diavolul. — Luca 4:5, 6; Apocalipsa 12:9.

Viitoarea domnie a Regatului lui Dumnezeu

 7. Ce speranţă au creştinii, şi cum le influenţează aceasta relaţia cu guvernele lumii?

⁷ Timp de aproape 2 000 de ani, creştinii s-au rugat astfel: „Vie împărăţia Ta [regatul tău, NW]; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ“ (Matei 6:10). Martorii lui Iehova ştiu că numai Regatul lui Dumnezeu poate aduce o pace reală pe pământ. Observând cu atenţie profeţia biblică, ei sunt convinşi că această rugăciune va primi răspuns în curând şi că Regatul va prelua în scurtă vreme controlul asupra pământului (Daniel 2:44). Fiind fideli acestui Regat, ei sunt neutri în chestiunile ce au legătură cu guvernele lumii.

 8. Cum reacţionează guvernele la domnia Regatului lui Dumnezeu, după cum s-a prezis în Psalmul 2?

⁸ Unele naţiuni susţin că respectă principii religioase. Totuşi, în practică, ele ignoră faptul că Iehova este Suveranul Universului şi că el l-a întronat pe Isus ca Rege ceresc, dându-i autoritate asupra pământului (Daniel 4:17; Apocalipsa 11:15). Un psalm profetic declară: „Împăraţii pământului se răscoală şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva DOMNULUI [Iehova] şi împotriva Unsului Său [Isus]: «Să rupem legăturile lor şi să aruncăm departe de noi funiile lor!»“ (Psalmul 2:2, 3). Guvernele nu acceptă nici un fel de „legături“ sau „funii“ de natură divină care le-ar limita posibilităţile de exercitare a suveranităţii lor naţionale. Prin urmare, Iehova îi spune lui Isus, Regele ales de el: „Cere-Mi şi-Ţi voi da popoarele de moştenire şi marginile pământului în stăpânire. Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma în bucăţi ca pe vasele unui olar“ (Psalmul 2:8, 9). Totuşi, lumea omenirii pentru care a murit Isus nu va fi complet „zdrobită“. — Ioan 3:17.

Să evităm „semnul fiarei“

 9, 10. a) Ce anume ne avertizează cartea Apocalipsa? b) Ce înseamnă purtarea „semnului fiarei“? c) Ce semne acceptă slujitorii lui Dumnezeu?

⁹ Revelaţia pe care a avut-o apostolul Ioan avertiza că lumea omenirii înstrăinate de Dumnezeu va avea pretenţii tot mai mari cu puţin înainte de venirea sfârşitului ei, constrângându-i pe „toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta“ (Apocalipsa 13:16, 17). Ce înseamnă aceasta? Un semn pe mâna dreaptă este cel mai potrivit simbol al sprijinului activ. Ce se poate spune despre semnul de pe frunte? În lucrarea The Expositor’s Greek Testament se spune: „Această aluzie extrem de sugestivă se referă la obiceiul de a însemna soldaţii sau sclavii cu un tatuaj vizibil sau de a-i înfiera . . .; sau, şi mai exact, se referă la obiceiul religios de a purta numele unui dumnezeu ca pe un talisman“. Prin acţiunile şi cuvintele lor, mulţi oameni poartă acest semn în mod simbolic, identificându-se cu „sclavii“ sau „soldaţii“ „fiarei“ (Apocalipsa 13:3, 4). În ce priveşte viitorul lor, Theological Dictionary of the New Testament spune: „Duşmanii lui Dumnezeu permit ca [semnul] fiarei, misteriosul număr care conţine numele ei, să fie imprimat pe fruntea şi pe mâna lor. Acest lucru le dă posibilitatea să se bucure din plin de prosperitate economică şi comercială, dar atrage mânia lui Dumnezeu asupra lor şi îi exclude din regatul milenar, Apoc. 13:16; 14:9; 20:4“.

¹⁰ Este nevoie de tot mai mult curaj şi perseverenţă pentru a rezista presiunii de a primi „semnul“ (Apocalipsa 14:9–12). Totuşi, slujitorii lui Dumnezeu dispun de o astfel de forţă, motiv pentru care deseori sunt urâţi de alţii şi vorbiţi de rău (Ioan 15:18–20; 17:14, 15). În loc să poarte semnul fiarei, Isaia a spus că aceştia îşi vor scrie în mod simbolic pe mână cuvintele „Al DOMNULUI [Iehova, NW] sunt!“ (Isaia 44:5). În plus, întrucât ei „suspină şi gem“ din cauza lucrurilor detestabile înfăptuite de religia apostată, ei primesc un semn simbolic pe frunte, care îi identifică drept oameni demni de a fi cruţaţi în timpul executării judecăţilor lui Iehova. — Ezechiel 9:1–7.

11. Cine le permite guvernelor umane să domnească până când Regatul lui Dumnezeu va prelua guvernarea pământului?

¹¹ Dumnezeu le permite guvernelor umane să domnească până când va sosi timpul ca Regatul ceresc al lui Cristos să preia complet guvernarea acestui pământ. În cartea sa The State in the New Testament (Statul în Noul Testament), profesorul Oscar Cullmann face referire la această tolerare a statelor politice de către Dumnezeu. El scrie: „Noţiunea complexă de caracter «provizoriu» al Statului este motivul pentru care atitudinea primilor creştini faţă de Stat nu este consecventă, ci, mai degrabă, pare să fie contradictorie. Subliniez, pare să fie aşa. Este suficient să menţionăm textul din Romani 13:1: «Orice suflet să fie supus autorităţilor care sunt . . .», alături de cel din Apocalipsa 13: Statul privit ca fiara din abis“.

„Fiara“ şi „Cezarul“

12. Ce punct de vedere echilibrat au Martorii lui Iehova în ce priveşte guvernele umane?

¹² Nu ar fi corect să tragem concluzia că toţi oamenii care au autoritate guvernamentală sunt agenţii lui Satan. Mulţi s-au dovedit a fi oameni de principii, la fel ca proconsulul Sergius Paulus, pe care Biblia îl descrie drept „un om înţelept“ (Faptele 13:7). Unii conducători au apărat în mod curajos drepturile minorităţilor, fiind îndrumaţi de conştiinţa cu care i-a înzestrat Dumnezeu, chiar dacă nu-l cunoşteau pe Iehova şi nu-i cunoşteau scopurile (Romani 2:14, 15). Amintiţi-vă că Biblia foloseşte cuvântul „lume“ cu două sensuri: lumea omenirii, pe care Dumnezeu o iubeşte şi pe care trebuie să o iubim şi noi, şi lumea înstrăinată de Iehova, al cărei dumnezeu este Satan şi de care trebuie să stăm separaţi (Ioan 1:9, 10; 17:14; 2 Corinteni 4:4; Iacov 4:4). Astfel, slujitorii lui Iehova au o atitudine echilibrată faţă de guvernarea umană. Noi suntem neutri din punct de vedere politic, întrucât slujim ca ambasadori sau ca împuterniciţi ai Regatului lui Dumnezeu, iar viaţa noastră îi este dedicată lui Dumnezeu (2 Corinteni 5:20). Pe de altă parte, noi ne supunem din conştiinţă celor ce deţin autoritate.

13. a) Cum priveşte Iehova guvernele umane? b) Cât de departe merge supunerea creştinilor faţă de guvernele umane?

¹³ Această atitudine echilibrată reflectă însuşi punctul de vedere al lui Iehova Dumnezeu. Când puterile mondiale, sau chiar unele state mici, abuzează de autoritatea pe care o au, îşi asupresc poporul sau îi persecută pe cei ce i se închină lui Dumnezeu, ele îşi merită pe bună dreptate descrierea profetică de fiare sălbatice (Daniel 7:19–21; Apocalipsa 11:7). Însă, când guvernele naţionale slujesc scopului lui Dumnezeu de a aplica legea şi ordinea cu dreptate, el le consideră „slujitorii“ săi publici (Romani 13:6). Iehova se aşteaptă ca poporul său să respecte guvernele umane şi să le fie supus, însă această supunere nu este nelimitată. Când oamenii le cer slujitorilor lui Dumnezeu lucruri care sunt interzise de legea divină sau când interzic lucruri pe care Dumnezeu le pretinde de la slujitorii săi, aceştia adoptă aceeaşi poziţie ca apostolii, şi anume: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“. — Faptele 5:29.

14. Cum a explicat Isus supunerea creştinilor faţă de guvernele umane? Dar Pavel?

¹⁴ Isus a spus că discipolii săi urmau să aibă obligaţii atât faţă de guverne, cât şi faţă de Dumnezeu când a declarat: „Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!“ (Matei 22:21). Apostolul Pavel a scris sub inspiraţie: „Orice suflet să fie supus autorităţilor care sunt mai presus de el [superioare, NW] . . . Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. Ea este slujitorul lui Dumnezeu, un răzbunător al mâniei asupra celui care face răul. De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi datorită conştiinţei. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile“ (Romani 13:1, 4–6). Din secolul întâi al erei noastre şi până astăzi, creştinii au trebuit să analizeze cerinţele Statului. Ei au trebuit să discearnă dacă respectarea anumitor cerinţe ducea cumva la compromiterea închinării lor sau dacă astfel de cerinţe erau legitime şi trebuiau satisfăcute cu conştiinciozitate.

Cetăţeni conştiincioşi

15. Cum îi dau Martorii lui Iehova cu conştiinciozitate Cezarului ceea ce îi datorează?

¹⁵ „Autorităţile superioare“ politice sunt „slujitorul“ lui Dumnezeu când îşi îndeplinesc rolul aprobat de Dumnezeu, care presupune şi „să răzbune pe făcătorii de rele şi să laude pe cei care fac bine“ (1 Petru 2:13, 14). Slujitorii lui Iehova îi dau cu conştiinciozitate Cezarului ceea ce are dreptul să ceară în materie de taxe şi acceptă „să fie supuşi stăpânilor şi autorităţilor, . . . să fie gata să facă orice lucru bun“, în limita permisă de conştiinţa lor instruită pe baza Bibliei (Tit 3:1). Prin „lucru bun“ se înţelege şi faptul de a-i ajuta pe alţii, cum ar fi în caz de catastrofe. Mulţi au confirmat faptul că Martorii lui Iehova au dat dovadă de bunătate faţă de semenii lor în aceste situaţii. — Galateni 6:10.

16. Ce lucrări bune înfăptuiesc cu conştiinciozitate Martorii lui Iehova faţă de guverne şi faţă de semeni?

¹⁶ Martorii lui Iehova îşi iubesc semenii şi consideră că cel mai bun lucru pe care-l pot face în folosul acestora este acela de a-i ajuta să dobândească o cunoştinţă exactă despre scopul lui Dumnezeu de a aduce „ceruri noi şi un pământ nou“ în care să domnească dreptatea (2 Petru 3:13). Prin faptul că predică şi practică înaltele norme morale ale Bibliei, ei sunt preţioşi pentru societatea umană, ajutându-i pe mulţi să nu mai ducă o viaţă delincventă. Slujitorii lui Iehova respectă legile, precum şi pe miniştrii guvernamentali, pe funcţionari, pe judecători şi autorităţile orăşeneşti, acordându-le onoare celor „care pretind onoare“ (Romani 13:7, NW). Părinţii Martori sunt bucuroşi să colaboreze cu profesorii copiilor lor şi îşi ajută copiii să înveţe bine, pentru ca, mai târziu, aceştia să-şi poată câştiga existenţa şi să nu fie o povară pentru societate (1 Tesaloniceni 4:11, 12). În cadrul congregaţiilor lor, Martorii se împotrivesc prejudecăţilor rasiale şi diferenţelor de clasă şi acordă o mare importanţă consolidării familiei (Faptele 10:34, 35; Coloseni 3:18–21). Prin urmare, acţiunile lor demonstrează că acuzaţiile potrivit cărora ei ar fi împotriva familiei şi de nici un folos societăţii sunt false. Aşadar, cuvintele apostolului Pavel se adeveresc: „Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să aduceţi la tăcere neştiinţa oamenilor fără minte“. — 1 Petru 2:15.

17. Cum pot continua creştinii să se poarte „cu înţelepciune faţă de cei de afară“?

¹⁷ În concluzie, deşi continuatorii adevăraţi ai lui Cristos „nu sunt din lume“, ei fac parte totuşi din societatea umană şi trebuie să se poarte „cu înţelepciune faţă de cei de afară“ (Ioan 17:16; Coloseni 4:5). Atâta vreme cât Iehova permite ca autorităţile superioare să funcţioneze ca slujitor al său, noi le vom arăta respectul cuvenit (Romani 13:1–4). În timp ce rămânem neutri din punct de vedere politic, ne rugăm pentru „împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt aşezaţi în poziţii înalte“, mai ales când aceştia trebuie să ia decizii care ar putea afecta libertatea de închinare. Vom continua să facem aceasta „ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea“, astfel încât „orice fel de oameni să fie salvaţi“ (NW). — 1 Timotei 2:1–4.

[Notă de subsol]

Întrebări recapitulative

◻ Din ce „lume“ fac parte creştinii, dar din care „lume“ nu pot face ei parte?

◻ Ce simbolizează „semnul fiarei“ de pe fruntea sau de pe mâna unei persoane, şi ce semne au slujitorii fideli ai lui Iehova?

◻ Ce punct de vedere echilibrat au adevăraţii creştini faţă de guvernele umane?

◻ Care sunt câteva modalităţi prin care Martorii lui Iehova contribuie la bunăstarea societăţii umane?

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 16]

Biblia aseamănă guvernarea umană atât cu slujitorul lui Dumnezeu, cât şi cu o fiară sălbatică

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Întrucât manifestă o preocupare iubitoare faţă de alţii, Martorii lui Iehova sunt preţioşi pentru comunitate