Să tragem foloase de pe urma „grâului cerurilor“

LA PUŢIN timp după eliberarea miraculoasă din Egipt, israeliţii au manifestat o lipsă acută de credinţă în Eliberatorul lor, Iehova. Din acest motiv, Iehova a făcut ca ei să pribegească prin deşertul Sinai pentru o perioadă de 40 de ani. În tot acest timp, israeliţii şi „o mulţime de oameni [străini] de tot felul“ care li s-au alăturat au mâncat şi au băut „ca să se sature“ (Exodul 12:37, 38). Psalmul 78:23–25 ne arată cum a fost posibil acest lucru: „El [Iehova] a poruncit norilor de sus şi a deschis porţile cerurilor: a plouat peste ei mană de mâncare şi le-a dat grâul cerurilor. Omul a mâncat pâinea celor puternici; El le-a trimis mâncare, ca să se sature“.

Fiind şi el unul dintre cei ce beneficiaseră de mană, Moise a descris acest aliment unic. El a scris că dimineaţa, după ce ‘roua s-a ridicat . . ., pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de piatră albă pe pământ. Fiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: «Ce este aceasta?»’, sau literalmente, în ebraică, „man huʼ?“. Din această expresie provine probabil cuvântul „mană“, numele pe care israeliţii l-au dat acestui aliment. Moise a spus: „Ea semăna cu bobul de coriandru, era albă şi avea un gust de turtă cu miere“. — Exodul 16:13–15, 31 şi nota de subsol din NW.

Mana nu era un aliment apărut în mod natural, după cum susţin unii. Aceasta era furnizată de o forţă supranaturală. De exemplu, ea nu exista numai în anumite locuri sau anotimpuri. Dacă era păstrată peste noapte, ea făcea viermi şi începea să miroasă urât; cu toate acestea, porţia dublă pe care fiecare familie o strângea în ziua dinaintea sabatului săptămânal nu se strica peste noapte, ci putea fi mâncată în sabat — ziua în care nu cădea deloc mană. Cu siguranţă, mana era furnizată într-un mod miraculos. — Exodul 16:19–30.

Menţionarea celor „puternici“, sau a „îngerilor“, în Psalmul 78 lasă să se înţeleagă că Iehova i-a folosit probabil pe îngeri pentru a furniza mana (Psalmul 78:25 şi nota de subsol din NW). Indiferent cum au stat lucrurile, poporul avea toate motivele să-i fie recunoscător lui Dumnezeu pentru această bunătate manifestată de el. Cu toate acestea, cei mai mulţi au avut o atitudine lipsită de recunoştinţă chiar faţă de Cel ce îi eliberase din sclavia egipteană. Dacă încetăm să medităm la bunătatea iubitoare a lui Iehova, şi noi am putea ajunge să nu mai manifestăm apreciere faţă de darurile lui Iehova sau chiar să devenim nerecunoscători. Aşadar, putem fi recunoscători pentru faptul că Iehova ne-a oferit pentru „învăţătura noastră“ şi relatarea despre eliberarea Israelului şi despre evenimentele ulterioare. — Romani 15:4.

Creştinii trag foloase de pe urma lecţiei învăţate de israeliţi

Când Iehova a furnizat mana, el a avut în vedere nu numai satisfacerea necesităţilor fizice ale celor aproximativ trei milioane de israeliţi. El dorea ‘să-i umilească şi să-i pună la încercare’ pentru a-i rafina şi disciplina spre binele lor (Deuteronomul 8:16, NW; Isaia 48:17). Dacă ei reacţionau pozitiv la această rafinare şi disciplinare, Iehova avea să-şi găsească plăcerea în faptul de ‘a le face apoi bine’ dându-le pace, prosperitate şi fericire în Ţara Promisă.

Un lucru vital pe care ei trebuiau să-l înveţe era acela că „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci . . . cu orice [expresie care, NW] iese din gura DOMNULUI“ (Deuteronomul 8:3). Dacă Dumnezeu nu ar fi furnizat mana, membrii poporului ar fi murit de foame, lucru pe care aceştia l-au recunoscut fără ezitare (Exodul 16:3, 4). Israeliţilor recunoscători li se aducea zilnic aminte că depindeau în totalitate de Iehova, iar în felul acesta erau umiliţi. Odată ajunşi în Ţara Promisă, care abunda în bogăţii materiale, era puţin probabil că ei aveau să-l uite pe Iehova şi faptul că depindeau de el.

Asemenea israeliţilor, creştinii trebuie să fie conştienţi de faptul că depind de Dumnezeu în ce priveşte cele necesare vieţii — atât de ordin fizic, cât şi de ordin spiritual (Matei 5:3; 6:31–33). Ca răspuns la una dintre ispitele Diavolului, Isus Cristos a citat cuvintele lui Moise consemnate în Deuteronomul 8:3, spunând: „Este scris: «Omul va trăi nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu»“ (Matei 4:4). Într-adevăr, adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu sunt hrăniţi prin citirea exprimărilor lui Iehova consemnate în Cuvântul său. Mai mult decât atât, credinţa lor este întărită când trăiesc efectele binefăcătoare ale acestor exprimări pe măsură ce umblă cu Dumnezeu şi pun interesele Regatului său pe primul plan.

Oamenii imperfecţi pot ajunge să nu mai aprecieze lucrurile care devin o parte obişnuită a vieţii, chiar dacă aceste lucruri sunt o reflectare a grijii pline de iubire a lui Iehova. De exemplu, la început, furnizarea supranaturală a manei i-a uimit şi i-a satisfăcut pe israeliţi, însă, cu trecerea timpului, mulţi dintre ei au început să se plângă. „Ni s-a dezgustat sufletul de această hrană proastă“, au murmurat ei într-un mod complet lipsit de respect — semn că ei începeau să se ‘îndepărteze de Dumnezeul Cel viu’ (Numeri 11:6; 21:5; Evrei 3:12). Prin urmare, exemplul lor slujeşte drept „avertisment pentru noi, peste care au venit sfârşiturile sistemelor de lucruri“. — 1 Corinteni 10:11, NW.

Cum putem dovedi că ţinem cont de acest exemplu avertizator? În primul rând nepermiţând niciodată ca învăţăturile Bibliei sau hrana pe care o primim prin intermediul clasei sclavului fidel şi prevăzător să devină ceva obişnuit, sau banal (Matei 24:45, NW). Odată ce începem să nu mai apreciem la justa lor valoare darurile din partea lui Iehova sau devenim indiferenţi faţă de ele, relaţiile noastre cu el încep să se răcească.

Pe bună dreptate, Iehova nu ne copleşeşte cu o ploaie continuă de lucruri noi, captivante. În loc să procedeze astfel, el revarsă treptat lumină asupra Cuvântului său (Proverbele 4:18). Acest lucru le permite membrilor poporului său să asimileze şi să pună în practică lucrurile pe care le învaţă. Isus a urmat exemplul Tatălui său când i-a învăţat pe primii săi discipoli. El le-a explicat Cuvântul lui Dumnezeu „după cum erau ei în stare să-L înţeleagă“, sau „să-l asculte“, potrivit unor traduceri. — Marcu 4:33; compară cu Ioan 16:12.

Să ne sporim aprecierea pentru darurile lui Dumnezeu

Isus a folosit şi repetiţia. Mintea poate, evident, să înţeleagă cu rapiditate o anumită idee — un principiu biblic, de exemplu —, însă, pentru a ţine cont de ea şi pentru a o transforma într-o trăsătură a ‘noii personalităţi’ creştine, este probabil nevoie de puţin mai mult timp, îndeosebi dacă vechile căi şi atitudini ale lumii sunt adânc înrădăcinate (Efeseni 4:22–24, NW). În această situaţie se aflau, bineînţeles, discipolii lui Isus când a fost vorba să învingă mândria şi să cultive umilinţa. Isus a trebuit să-i înveţe de mai multe ori despre umilinţă, de fiecare dată prezentând aceeaşi idee de bază, dar din unghiuri diferite, pentru ca aceasta să li se întipărească bine în minte, ceea ce s-a şi întâmplat în cele din urmă. — Matei 18:1–4; 23:11, 12; Luca 14:7–11; Ioan 13:5, 12–17.

În timpurile moderne, întrunirile creştine şi publicaţiile Watch Tower urmează exemplul lui Isus în ce priveşte folosirea judicioasă a repetiţiei. Aşadar, să considerăm acest lucru drept o expresie a grijii iubitoare a lui Dumnezeu faţă de noi şi să nu devenim niciodată sătui de ceea ce primim, asemenea israeliţilor care s-au săturat de mană. Într-adevăr, pe măsură ce ne străduim să asimilăm cu răbdare aducerile-aminte oferite de Iehova cu regularitate, vom obţine roade excelente în viaţa noastră (2 Petru 3:1). Această atitudine recunoscătoare arată într-adevăr că „prindem sensul“ (NW) Cuvântului lui Dumnezeu atât în inima, cât şi în mintea noastră (Matei 13:15, 19, 23). În această privinţă, avem exemplul excelent al psalmistului David, care, deşi nu avea varietatea de hrană spirituală pe care o primim noi astăzi, a spus despre legea lui Iehova că este ‘mai dulce decât mierea, decât picurul din faguri’! — Psalmul 19:10.

„Mana“ care dă viaţă veşnică

„Eu sunt Pâinea vieţii“, le-a spus Isus iudeilor. „Părinţii voştri au mâncat mana în pustie şi au murit. . . . Eu sunt Pâinea vie, care S-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; . . . pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii“ (Ioan 6:48–51). Pâinea sau mana literală nu a oferit viaţă veşnică şi nici nu o poate oferi. Însă cei ce exercită credinţă în jertfa de răscumpărare a lui Isus se vor bucura în cele din urmă de binecuvântările vieţii veşnice. — Matei 20:28.

Majoritatea celor ce trag foloase de pe urma răscumpărării oferite de Isus se vor bucura de viaţă veşnică pe un pământ paradiziac. „O mare mulţime“ dintre aceştia — prefigurată de ‘mulţimea de oameni [străini] de tot felul’ care li s-a alăturat israeliţilor în exodul lor din Egipt — va supravieţui venirii ‘necazului celui mare’ care va curăţa pământul de toată răutatea (Apocalipsa 7:9, 10, 14; Exodul 12:38). Cei prefiguraţi de israeliţi se bucură de o recompensă şi mai mare. Apostolul Pavel a spus despre aceştia, aflaţi în număr de 144 000, că formează Israelul spiritual al lui Dumnezeu. Recompensa lor în momentul în care mor este învierea la viaţă cerească (Galateni 6:16; Evrei 3:1; Apocalipsa 14:1). Acolo, Isus le va da o mană specială.

Semnificaţia „manei ascunse“

„Celui care va birui îi voi da din mana ascunsă“, le-a spus înviatul Isus membrilor Israelului spiritual (Apocalipsa 2:17). Această simbolică mană ascunsă ne duce cu gândul la mana pe care Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să o păstreze într-un vas de aur în interiorul arcei sacre a legământului. Arca se afla în compartimentul tabernacolului numit Sfânta Sfintelor. Acolo, ea rămânea nevăzută, sau, cu alte cuvinte, ascunsă. Păstrată ca o aducere-aminte, această mostră de mană nu se strica atât timp cât rămânea în Arcă; aşadar, aceasta avea să constituie un simbol potrivit al unei furnizări de hrană neperisabilă (Exodul 16:32; Evrei 9:3, 4, 23, 24). Dându-le celor 144 000 mana ascunsă, Isus le garantează că ei vor primi nemurirea şi nedescompunerea ca fii spirituali ai lui Dumnezeu. — Ioan 6:51; 1 Corinteni 15:54, NW.

„La Tine [Iehova] este izvorul vieţii“, a spus psalmistul (Psalmul 36:9). Cât de bine confirmă furnizarea de mană — atât cea literală, cât şi cea simbolică — acest adevăr fundamental! Mana pe care Dumnezeu i-a dat-o Israelului antic, mana figurativă pe care el a furnizat-o sub forma trupului lui Isus oferit în favoarea noastră şi simbolica mană ascunsă pe care el le-o dă celor 144 000 prin intermediul lui Isus ne aduc tuturor aminte că viaţa noastră depinde în totalitate de Dumnezeu (Psalmul 39:5, 7). Să recunoaştem mereu cu modestie şi umilinţă acest lucru! Dacă vom proceda astfel, Iehova ‘ne va face apoi bine’. — Deuteronomul 8:16.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Pentru a dobândi viaţă veşnică, toţi oamenii depind de „Pâinea vie, care S-a coborât din cer“

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

Participarea la toate întrunirile creştine reflectă aprecierea pe care o avem pentru aducerile-aminte oferite de Iehova