-
Măreţia tronului ceresc al lui IehovaRevelația: grandiosul deznodământ se apropie!
-
-
Fulgere, voci şi tunete
12. Ce vede şi aude Ioan în continuare, şi ce ne amintesc ‘fulgerele, vocile şi tunetele’?
12 Ce vede şi aude Ioan în continuare? „Din tron ieşeau fulgere, voci şi tunete“ (Revelaţia 4:5a). Aceste lucruri ne amintesc de alte manifestări uluitoare ale puterii cereşti a lui Iehova. De exemplu, când Iehova „a coborât“ pe muntele Sinai, Moise a relatat: „În cea de-a treia zi, când s-a făcut dimineaţă, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte şi s-a auzit un sunet foarte puternic de corn. . . . În timp ce sunetul cornului devenea tot mai puternic, Moise a început să vorbească, iar adevăratul Dumnezeu îi răspundea printr-o voce“. — Exodul 19:16-19.
13. Ce reprezintă fulgerele care ies din tronul lui Iehova?
13 În timpul zilei Domnului, Iehova îşi face simţită puterea şi prezenţa într-un mod extraordinar. Dar nu prin fulgere adevărate, întrucât Ioan vede semne şi simboluri. Ce reprezintă fulgerele? Fulgerele pot să reverse lumină, dar pot şi să ucidă. Aşadar, fulgerele care ies din tronul lui Iehova reprezintă străfulgerările de lumină pe care el le revarsă încontinuu asupra poporului său şi, ceva şi mai important, arzătoarele sale mesaje de judecată. — Compară cu Psalmii 18:14; 144:5, 6; Matei 4:14-17; 24:27.
14. Cum s-au făcut auzite voci în zilele noastre?
14 Dar ce se poate spune despre voci? În timp ce Iehova cobora pe muntele Sinai, o voce i-a vorbit lui Moise (Exodul 19:19). Multe dintre poruncile şi proclamaţiile consemnate în cartea Revelaţia au fost rostite de voci din cer (Revelaţia 4:1; 10:4, 8; 11:12; 12:10; 14:13; 16:1, 17; 18:4; 19:5; 21:3). În zilele noastre, Iehova a dat, de asemenea, porunci şi proclamaţii poporului său, luminându-l în ce priveşte înţelegerea profeţiilor şi a principiilor biblice. Deseori, la congresele internaţionale au fost prezentate informaţii clarificatoare, care au fost anunţate apoi în toată lumea. Apostolul Pavel spune despre predicatorii fideli ai veştii bune: „Dimpotrivă, «sunetul lor a ieşit pe tot pământul şi cuvintele lor, până la marginile pământului locuit»“. — Romani 10:18.
15. Ce reprezintă tunetele care au ieşit din tron în această parte a zilei Domnului?
15 De obicei, tunetul urmează fulgerului. David a asemănat „glasul lui Iehova“ cu un tunet (Psalmul 29:3, 4). Când Iehova a fost alături de el în lupta cu duşmanii săi, David a spus că Iehova tuna din cer (2 Samuel 22:14; Psalmul 18:13). Elihu i-a spus lui Iov că glasul lui Iehova răsună ca tunetul, deoarece El face „lucruri mari, pe care noi nu le putem şti“ (Iov 37:4, 5). În această parte a zilei Domnului, Iehova ‘a tunat’, avertizând cu privire la faptele măreţe pe care le va face împotriva duşmanilor săi. Ecoul acestor tunete simbolice n-a încetat să răsune pe tot pământul. Sunt fericiţi cei ce dau atenţie acestor proclamaţii răsunătoare şi îşi folosesc cu înţelepciune limba pentru a le face să răsune şi mai tare. — Isaia 50:4, 5; 61:1, 2.
Lămpi de foc şi o mare de sticlă
16. Ce reprezintă cele „şapte lămpi de foc“?
16 Ce mai vede Ioan? „Iar înaintea tronului erau şapte lămpi de foc ce ardeau; acestea reprezintă cele şapte spirite ale lui Dumnezeu. Înaintea tronului era un fel de mare de sticlă, asemenea cristalului“ (Revelaţia 4:5b, 6a). Însuşi Ioan ne explică semnificaţia celor şapte lămpi: „Acestea reprezintă cele şapte spirite ale lui Dumnezeu“. Numărul şapte simbolizează ceva complet din punctul de vedere al lui Dumnezeu; astfel, cele şapte lămpi trebuie să reprezinte puterea de dezvăluire a spiritului sfânt în toată plinătatea manifestării sale. În zilele noastre, clasa Ioan este profund recunoscătoare că a primit lumină spirituală şi că i s-a încredinţat responsabilitatea de a o transmite tuturor oamenilor flămânzi spiritualiceşte de pe pământ! Cât de mult ne bucurăm să vedem că în fiecare an sute de milioane de exemplare ale revistei Turnul de veghe răspândesc această lumină în aproximativ 150 de limbi! — Psalmul 43:3.
-
-
Măreţia tronului ceresc al lui IehovaRevelația: grandiosul deznodământ se apropie!
-
-
[Ilustraţie pe toată pagina 78]
-