Soţilor, iubirea voastră să poarte amprenta sacrificiului de sine

„Soţilor, continuaţi să vă iubiţi soţiile, tot aşa cum şi Cristos a iubit adunarea şi s-a dat pe sine pentru ea.“ — EFESENI 5:25.

 1. De ce rolul capului de familie este pretenţios dar în acelaşi timp o sursă de bucurie?

„CĂSĂTORIA! Nu există nimic care să pretindă mai mult de la un bărbat“, afirma poetul norvegian Ibsen. Raportînd această afirmaţie la principiul biblic al autorităţii, trebuie să admiteţi că este adevărată. Într-adevăr, cînd este respectată în mod corect, autoritatea creştină poate avea o atmosferă familială plină de iubire şi respect reciproc în care inima se va afla în largul ei. Totodată, rolul de conducător pe care Dumnezeu l-a atribuit soţului, este privit de către El ca un lucru ce implică o mare răspundere. — Luca 12:48.

 2. Depinde fericirea conjugală numai de eforturile soţului?

² Înseamnă aceasta că numai tu, ca soţ, eşti răspunzător de fericirea din căminul vostru? Nu, atît tu cît şi soţia trebuie să depuneţi eforturi pentru ca ambianţa căminului vostru să fie din ce în ce mai plăcută (Proverbe 14:1). Faptul că articolul următor se adresează exclusiv soţilor nu înseamnă că soţiile sînt mai puţin imperfecte decît ei. Nu, ci scopul acestui articol este de a-i ajuta pe capii de familie să fie la înălţimea responsabilităţilor pe care le implică autoritatea ce le-a fost încredinţată. De fapt, cum ar trebuie să fie exercitată această autoritata? Iată o problemă pe care trebuie să o înţeleagă toţi creştinii — chiar şi cei care nu sînt căsătoriţi.

Iubiţi-vă soţiile aşa cum şi-a iubit Cristos adunarea

 3. Potrivit cu Efeseni 5:25 cum trebuie exercitată autoritatea şi cum am putea să o definim?

³ „Soţilor, continuaţi să vă iubiţi soţiile, tot aşa cum şi Cristos a iubit adunarea şi s-a dat pe sine pentru ea“, a scris apostolul Pavel (Efeseni 5:25). Din moment ce, potrivit Scripturilor, soţii au dreptul să ia hotărîrile finale, ei ar putea foarte uşor să se lase cuprinşi de egoism. Trebuie să recunoaştem deschis că preferinţele personale influenţează mult asupra majorităţii deciziilor privind familia. Renunţaţi la gusturile voastre cînd aceasta nu afectează nici un principiu biblic? Nu uitaţi că soţul trebuie să imite iubirea lui Isus care a mers pînă la sacrificiu de sine. El şi-a oferit viaţa pentru discipolii săi. „Cristos nu şi-a plăcut lui însuşi“ (Romani 15:3). Prin sacrificiu trebuie să înţelegem renunţarea la unele plăceri sau acceptarea unor neajunsuri sau inconveniente în interesul celuilalt.

 4. Cum a arătat Isus că se preocupa de discipolii săi?

⁴ Isus dorea cu ardoare să-şi ajute discipolii pe plan spiritual. Deşi era un apărător ferm al dreptăţii, el nu s-a comportat niciodată aspru faţă de ei cînd au exprimat puncte de vedere eronate sau cînd s-au arătat a fi îngîmfaţi, impulsivi sau laşi (Matei 18:1–3; Luca 22:24–26, 47–51, 59–62). Prin Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin exemplul personal, Isus şi-a ajutat discipolii să învingă slăbiciunile grave, pentru ca adunarea pe care ei urmau să o formeze să „fie sfîntă şi fără defect.“ — Efeseni 5:26, 27.

 5, 6. Cum poate un soţ să imite iubirea lui Isus, care a mers pînă la sacrificiu de sine, şi cînd este mai cu seamă dificil acest lucru?

⁵ Daţi şi voi dovadă de o astfel de iubire plină de spiritul sacrificiului de sine? Unii bărbaţi consideră că îngrijindu-se de bunurile materiale ale soţiei lor fac deja un sacrificiu suficient. Cu siguranţă, munca lor este dificilă şi trebuie apreciată cu căldură. Dar nota caracteristică ce reiese din exemplul lui Isus o reprezintă eforturile sale neobosite pentru satisfacerea necesităţilor spirituale si afective ale discipolilor săi, nu numai a necesităţilor de ordin fizic. După toate problemele pe care le întîmpină în lume pentru întreţinerea familiei, este usor de înţeles că mulţi bărbaţi nu mai vor să fie solicitaţi şi pe plan mintal în căminul lor. O asemenea atitudine este foarte frecventă în familiile celor care nu caută să urmeze Biblia, iar, din nefericire, o creştină a mărturisit într-o zi: „Soţul meu nu îmi dă nici un sfat. Deseori simţeam nevoia să-mi descarc sufletul şi să-i cer părerea asupra anumitor lucruri, dar gîndurile lui erau în altă parte.“

⁶ Soluţia acestor probleme o constituie iubirea pătrunsă de spiritul sacrificiului de sine. Dacă soţia ta are o problemă care o preocupă, în loc să o respingi prin cîteva cuvinte sau printr-o expresie a feţei, această iubire te va determina să discuţi în mod calm cu ea despre problema în cauză. Te vei preocupa cu adevărat de spiritualitatea ei dacă vei studia Biblia împreună cu ea şi vei participa alături de ea în serviciul sacru. Tu nu o vei lăsa să poarte ea sarcina deciziilor serioase, deoarece această responsabilitate îţi aparţine. Şi, în acelaşi timp, vei veghea ca ea să aibă posibilitatea de a se destinde, de a se odihni puţin (Marcu 6:31). Astfel de iniţiative conferă unei soţii un sentiment de demnitate şi de siguranţă.

O inimă smerită

 7. Ce calitate este indispensabilă pentru a exercita autoritatea într-un mod echilibrat?

⁷ De multe ori modul în care un bărbat îşi exercită autoritatea lasă de dorit. Cîteodată unii consideră că autoritatea le este ameninţată deoarece soţia le dă vreo sugestie sau se dovedeşte a fi oarecum critică. Isus, modelul conducătorilor de familie creştini, a declarat: „Eu am o fire blîndă şi o inima umilă.“ (Matei 11:29). Umilinţa sa nu era o simplă spoială ce ar fi dispărut de îndată ce care va nu ar fi fost de acord cu el.

 8, 9. a) Ce reproş i-a adus Sara lui Avraam şi de ce? b) De ce Avraam nu a înjosit-o pe Sara, răspunzîndu-i cu asprime?

⁸ La rîndul sau şi Avraam este un exemplu de umilinţă. Sara, soţia sa, fusese dispreţuită de servitoarea ei, Agar. Probabil că Avraam nu a observat atitudinea trufaşă a servitoarei sau probabil că s-a abţinut de a interveni cu promptitudine. Sara însă i-a zis lui Avraam: „Fapta de violenţă care mi s-a făcut mie să fie asupra ta. Eu sînt cea care am pus pe servitoarea mea la sînul tău şi ea este conştientă de faptul că e însărcinată, iar eu am început să fiu dispreţuită în ochii ei. Iehova să judece între mine şi tine!“ — Geneza 16:5.

⁹ Aceste cuvinte l-au jignit probabil pe Avraam. De fapt, el o iubea cu duioşie pe Sara şi nu ar fi vrut niciodată să o ofenseze. Deşi Sara avusese cîteva motive de a-l considera pe Avraam răspunzător de situaţia ei penibilă, ea a reacţionat totuşi exagerat, ajungînd să apeleze la Dumnezeu, ca şi cînd Avraam ar fi acţionat cu nedreptate. S-a mîniat Avraam pentru a-şi apăra autoritatea? A considerat el că Sara îi este nesupusă? El ştia bine că Sara acceptase să părăsească locuinţa confortabilă din Ur şi că, timp de peste zece ani, ea locuise în corturi, deoarece el, Avraam, se supusese directivelor lui Dumnezeu. Aşadar, ea era într-adevăr supusă. Atitudinea ei supusă împreună cu sprijinul ei dezinteresat îl determinaseră pe Avraam să o iubească din toată inima (1 Petru 3:5, 6). De aceea el i-a răspuns cu blîndeţe: „Iată, poţi dispune de servitoarea ta. Fă-i ce este bine în ochii tăi.“ (Geneza 16:6). Avraam a avut o inimă smerită. Ce bărbat!

10. a) Cum poate un soţ sa-l imite pe Avraam? b) Reuşeşti tu acest lucru întotdeauna?

¹⁰ Dacă soţia îţi aduce vreodată un reproş referitor la o problemă oarecare, străduieşte-te să reacţionezi ca Avraam. Aşa ceva nu este deloc uşor şi nu vei reuşi să o faci întotdeauna. Dar ascult-o, caută să o înţelegi şi cîntăreste importanţa cuvintelor sale. O femeie care îşi exprimă brusc sentimentele nu va folosi probabil cuvinte corespunzătoare. Asemenea Sarei, reacţia sa poate fi exagerată. Străduiţi-vă, aşasar, să înţelegeţi modul în care veţi putea rezolva problema împreună.

11. De ce un bărbat nu trebuie să-şi privească soţia drept o persoană de „categoria a doua“?

¹¹ Este adevărat că un soţ poate stabili unele reguli în căminul său (Romani 7:2). Totuşi, soţia ta nu este nici un copil, nici o persoană de „categoria a doua.“ Iehova a spus: „Am să-i fac (bărbatului) un ajutor pentru el, ca o întregire a lui (adică asemănătoare lui).“ (Geneza 2:18). Eva urma să fie tot atît de inteligentă ca şi Adam; ea trebuia să devină un alter egoa al bărbatului, efectiv capabilă de a-l ajuta să se achite de sarcinile pe care i le încredinţase Dumnezeu.

12. a) Ce rezultat a obţinut un bărbat care a manifestat o profundă modestie? b) În ce mod contribuie modestia la fericirea conjugală?

¹² Soţia destoinică descrisă în Proverbe 31 se bucură de încrederea soţului ei. Ea a cumpărat un ogor şi a plantat chiar şi o vie „din rodul mîinilor ei“, toate acestea solicitîndu-i eforturi serioase. A manifestat soţul ei vreun resentiment, temîndu-se pentru autoritatea lui? Nu, deloc; dimpotrivă, el a lăudat-o (versetele 10, 11, 26, 28). Dacă vei adopta şi tu aceeaşi atitudine, vei evita certuri inutile. De exemplu, o pereche căsătorită se certa mereu. Apoi, soţul a ajuns să recunoască faptul că îşi exercita autoritatea ca un „patron“. După ce s-a examinat în rugăciune, el şi-a înăbuşit orgoliul şi a început să reflecteze la valoarea sugestiilor oferite de soţia sa. În cele din urmă, el a lăsat în grija ei chiar şi unele probleme financiare. Astăzi el afirmă: „Ea face o muncă excelentă.“ Iar soţia lui a adăugat: „Doream numai ca soţul meu să arate că are încredere în mine. Este foarte plăcut de a şti în inima ta că soţul tău are încredere în tine.“ Proverbe 13:10 avertizează: „Prin prezumţie se pricinuieşte doar luptă, dar înţelepciunea este cu cei care se consultă împreună.“ Un soţ care, conştient de limitele sale, se bucură de talentele soţiei sale, dovedeşte prin aceasta că este modest la inima. — Proverbe 11:2.

Daţi onoare „vasului mai slab“

13. a) Ce trebuie să facă un soţ, potrivit cu 1 Petru 3:7? b) Din ce motiv este considerată soţia drept un „vas mai slab“?

¹³ „Voi, soţilor, continuaţi să locuiţi cu ele (soţiile voastre) în mod asemănător, conform cunoştinţei, dîndu-le onoare ca unui vas mai slab, cel feminin“, scrie apostolul Petru (1 Petru 3:7). Tu trebuie să cunoşti conformaţia afectivăb a soţiei tale, deoarece aceasta este cauza principală pentru care ea este considerată drept un vas mai slab. O soţie trebuie să simtă că este iubită şi scumpă soţului ei. Fără acest element unic — indiferent de cîte bunuri materiale s-ar putea bucura — ea va avea impresia că nu este la înălţime. Ea trebuie să fie convinsă că soţul ei nutreşte faţă de ea aceleaşi sentimente pe care le avea acel bărbat din antichitate care a spus soţiei sale: „Există multe fiice care s-au dovedit capabile, dar tu, tu te-ai ridicat mai presus de toate.“ — Proverbe 31:28, 29.

14. Ce dă soţiei un sentiment de siguranţă?

¹⁴ Unii bărbaţi şi-ar putea spune: „Soţia mea ar trebui să ştie că o iubesc. Doar am luat-o în căsătorie!“ O soţie însă se înseninează atunci cînd soţul îşi exprimă afecţiunea pe care i-o poartă. Isaac, un credincios din vechime, era conştient de această necesitate. Îl vedem la 35 de ani după căsătorie, manifestînd afecţiune faţă de soţia sa (Geneza 26:8). Nu l-ai putea imita şi tu pe Isaac? Copleşind-o cu atenţii, arată soţiei tale că inima ta este alături de a ei, şi că în ochii tăi ‘ea se situează deasupra tuturor femeilor.’

15. Asupra căror lucruri trebuie să vegheze un bărbat pentru a continua să fie atent faţă de soţia sa? De ce este acest lucru atît de important?

¹⁵ Dar o astfel de atenţie faţă de soţia ta pretinde timp şi judecată sau chibzuinţă. Totuşi, unii bărbaţi găsesc că le este mult mai uşor să fie curtenitori faţă de o femeie întîlnită de puţin timp şi atrăgătoare. Acelaşi lucru l-au făcut şi israeliţii din timpul lui Maleahi. Acestor bărbaţi egoişti care îşi trădau soţiile, Iehova le-a spus: „Trebuie să vă păziţi cu privire la spiritul vostru.“ (Maleahi 2:13–16). Într-adevăr, ei trebuia să vegheze asupra sentimentelor lor. S-ar putea să fie nevoie ca şi tu să reacţionezi la fel dacă, de exemplu, trăieşti sau lucrezi în apropierea femeilor. Va trebui să depui eforturi lucide şi să te disciplinezi pentru a evita ca egoismul, plictiseala sau curiozitatea să-ţi schimbe inima şi sentimentele profunde pe care le nutreai faţă de soţia ta. — Matei 5:27–30.

„Ceea ce i se cuvine“ ei

16. În ce aspect al căsătoriei se nasc multe probleme şi cum pune în evidenţă 1 Corinteni 7:3, 4 spiritul de sacrificiu?

¹⁶ Spiritul de sacrificiu este în mod special necesar în cadrul obligaţiilor conjugale. „Soţul să-i acorde soţiei sale ceea ce i se cuvine; iar soţia, de asemenea, să facă la fel faţă de soţul ei. Soţia nu exercită autoritate asupra propriului ei corp, ci soţul ei; tot la fel soţul nu exercită autoritate asupra propriului său corp, ci soţia lui.“ (1 Corinteni 7:3, 4). Aceste relaţii delicate constituie cauza multor probleme. Unele cercetări efectuate au demonstrat că din două cupluri, unul va avea de înfruntat o gravă problemă sexuală într-un anumit moment din viaţa lor conjugală.

17. a) La ce trebuie să se gîndească un soţ cu privire la „ceea ce i se cuvine“ soţiei sale? b) În ce termeni a vorbit un om de ştiinţă despre necesităţile femeii?

¹⁷ Adesea soţul crede că necesităţile sexuale ale soţiei, adică „ceea ce i se cuvine“ ei, sînt identice cu ale sale. Într-un context total diferit, Pavel a arătat că nu tuturor li „se cuvine“ acelaşi lucru. Potrivit cu Romani 13:7, anumitor autorităţi guvernamentale li se cuvine impozitul, iar altora li se cuvine tributul sau onoarea. Lucrul care i se cuvine cuiva este în funcţie de necesitatea personală a individului sau de ceea ce pretinde el. În domeniul conjugal, ceea ce i se cuvine soţiei tale implică mai mult decît numai relaţiile sexuale. În cartea The Family, Society and the Individual (Familia, societatea şi individul) un om de ştiinţă, William M. Kephart, a scris: „Sexualitatea femeii este mai bine descrisă în termeni de dragoste şi afecţiune (. . .) În momentele sale de activitate sexuală, femeia în general este probabil mult mai preocupată de a primi dovezi de iubire (. . .) să fie îmbrăţişată, mîngîiată şi sărutată (. . .) Se pare că este în natura ei de a se gîndi la sexualitate ca la o relaţie de tandreţe şi iubire mai degrabă decît să o limiteze la impulsuri fizice izolate.“

18. Ce îl poate face pe un bărbat să devină egocentric?

¹⁸ Deoarece afectivitatea femeii face din ea un „vas mai slab“, ţi se pretinde în calitate de soţ să nu te îngrijeşti numai de satisfacerea dorinţelor tale, ci să dai dovadă de un spirit al sacrificiului de sine. Pe de altă parte, dacă sexualitatea ocupă un loc important în divertismentele voastre, rişti să se nască în tine un „apetit sexual“ indecent şi să devii egocentric, gata de a transforma în ceva vulgar un lucru care ar trebui să fie plăcut şi frumos. Fugiţi ca de ciumă de acest gen de divertisment (Coloseni 3:5). Dar în mod răbdător şi cu atenţii pline de iubire şi tandreţe, dă soţiei tale tot ce i se cuvine. — 1 Corinteni 10:24.

Spiritul de sacrificiu mişcă inima

19. Ar trebui să profite o soţie de spiritul de sacrificiu pe care-l manifestă soţul ei?

¹⁹ În urma insistenţei cu care s-a accentuat asupra spiritului de sacrificiu pe care trebuie să-l manifeste un soţ, ai putea spune: „Nu vor profita oare femeile de această situaţie, insistînd mereu asupra punctului lor de vedere?“ Ele nu trebuie niciodată să procedeze astfel. Soţiile creştine trebuie să reacţioneze în acelaşi fel în care a reacţionat adunarea creştină faţă de iubirea dezinteresată a lui Isus. Pavel a scris: „Iubirea pe care o are Cristos ne obligă (. . .); şi el a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi“ (2 Corinteni 5:14, 15). Tot la fel, şi soţia ta va trebui să acţioneze într-un mod dezinteresat. O creştină fericită a afirmat: „Voi face orice pentru ca soţul meu să poată continua să-l slujească pe Dumnezeu într-un domeniu teocratic destul de dificil, deoarece ştiu că el se preocupă mult de mine.“

20. a) Potrivit cu Geneza 3:16,  cum pot deveni nerezonabili atît bărbaţii cît şi femeile? b) De ce nu trebuie o soţie să-i arate imediat soţului greşelile pe care acesta le-a comis?

²⁰ La rîndul lor, şi soţiile creştine trebuie să se dovedească a fi generoase. Aşa cum un bărbat poate abuza de autoritatea lui, dominîndu-şi în mod egoist soţia, în mod asemănător şi soţia ar putea pretinde o atenţie excesivă din partea soţului ei (Geneza 3:16). Nu este uşor să fii echilibrat. Dat fiind tot ceea ce se pretinde soţului tău, inclusiv responsabilităţile grele pe care le are în adunare, s-ar putea, prin natura împrejurărilor, ca din cînd în cînd el să nu-ţi poată satisface toate nevoile de ordin afectiv. „Dacă ai pîndi greşelile, o Iah, o Iehova,“ mărturisea un psalmist, „cine ar putea sta în picioare?“ Într-adevăr, nimeni (Psalm 130:3). Ca şi soţul tău, şi tu va trebui să dai socoteală lui Iehova. Totuşi, de acum înainte, îngăduinţa ta împreună cu exprimări de apreciere pentru lucrurile bune pe care le face, nu numai că-i vor reţine atenţia, dar îi vor mişca şi inima.

Ajutorul care vine de sus

21. În ce mod ne ajută Iehova? Daţi un exemplu.

²¹ Cu siguranţă, toate aceste responsabilităţi pot să pară prea grele; totuşi Dumnezeu vă va ajuta „să deveniţi viguroşi în privinţa omului care sînteţi în interior, cu putere prin spiritul său.“ Tocmai această forţă interioară vă va face capabili să duceţi orice greutate, deoarece prin puterea sa, Iehova „poate să facă cu mult mai mult decît toate lucrurile pe care le cerem sau le concepem.“ (Efeseni 3:16, 20). Un cuplu creştin s-a separat în urma unor probleme. După un timp oarecare, ei au discutat despre o eventuală împăcare. Dar au început din nou să se enerveze. Atunci soţul a propus să se roage împreună. Ei s-au calmat. „Se pare că aceasta era adevărata problemă a căsătoriei noastre“, a mărturisit soţul. „Căutam întotdeauna să ne rezolvăm problemele aşa cum vedeam noi de bine, în loc să-i facem loc lui Iehova. Şi în permanenţă totul mergea pe dos.“ Acum, cînd sînt din nou împreună de peste cinci ani, soţia a afirmat: „Lucrurile merg mult mai bine. Cu cît punem mai mult în practică adevărul Bibliei, cu atît fericirea noastră creşte mai mult. Acum, ne străduim să ţinem seamă de Iehova în toate aspectele vieţii noastre conjugale. Ne face o mare plăcere să participăm împreună la predicarea veştii bune.“

22, 23. a) Pe ce trebuie axată căsătoria creştină? b) De ce merită felicitări multe soţii?

²² Într-adevăr, căsnicia a doi creştini nu trebuie să se axeze în exclusivitate pe căutarea plăcerii celor doi, ci trebuie avute în vedere relaţiile cu Dumnezeu. Pavel a scris: „Cei care au soţie să fie ca şi cum n-ar avea“ (1 Corinteni 7:29). Evident, Pavel nu spune că soţul trebuie să-şi ignore soţia; este normal ca un bărbat căsătorit să dorească fierbinte „să poată obţine aprobarea soţiei lui“ (1 Corinteni 7:33). Totuşi, unui creştin care face progrese spirituale şi cultivă calităţile unui soţ bun, i se vor acorda fără îndoială privilegii în adunare. Probabil că lucrul acesta îi va răpi din timpul pe care mai înainte îl dedica soţiei sale, însă el trebuie să rămînă echilibrat. S-ar putea întîmpla din timp în timp ca ea să nu mai primească din partea lui toată atenţia pe care ar dori-o.

²³ Multe dintre voi, soţiilor creştine, pline de spiritul sacrificiului de sine, a trebuit adeseori să vă aşteptaţi soţii care aveau obligaţia să se achite de anumite sarcini primite în adunare. Voi meritaţi într-adevăr felicitări. Soţii voştri şi Iehova apreciază mult sprijinul vostru răbdător. Voi sînteţi, aşa cum spune Biblia, „o coroană“ pentru soţii voştri, nişte soţii prin intermediul cărora se „obţine bunăvoinţa lui Iehova.“ — Proverbe 12:4; 18:22.

24. Ce eforturi trebuie să facă soţii şi soţiile?

²⁴ Soţilor, continuaţi aşadar să daţi dovadă de o iubire plină de spiritul sacrificiului de sine. Iar voi, soţiilor, oferiţi-le în schimb un sprijin dezinteresat. Întemeiaţi-vă căsnicia pe relaţiile voastre cu Dumnezeu. Şi fie ca Tatăl nostru ceresc, care ne iubeşte cu atît de multă duioşie, să vă binecuvînteze eforturile!

[Note de subsol]

Îţi mai aminteşti?

□ În ce mod îşi iubeşte un soţ soţia, aşa cum Cristos a iubit adunarea?

□ Cum poate imita un soţ umilinţa lui Avraam?

□ În ce mod dă un soţ onoare soţiei sale ca unui vas mai slab?

□ Cum trebuie să acţioneze o soţie faţă de soţul ei care o iubeşte cu o iubire dezinteresată?

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 16]

SOŢUL TREBUIE SĂ IA INIŢIATIVA

. . . în lucrarea de predicare

.. .  cînd vă destindeţi

. . . în rezolvarea problemelor familiale