Geneza inspiră credinţă, speranţă şi curaj

În luna iunie, Martorii lui Iehova vor începe studierea cărţii biblice Geneza. Pentru un timp, această relatare emoţionantă va fi analizată săptămînal în cadrul Scolii Teocratice. Prezentul articol constituie un auxiliar ce ajută la înţelegerea cărţii biblice Geneza. Totodată, avem încrederea că el va răspunde întrebărilor pe care poate ţi le pui cu privire la cartea biblică Geneza, care este un fragment captivant al Sfintelor Scripturi şi contribuie la întărirea credinţei.

IEHOVA îşi găseşte plăcerea în cei care exercită credinţă deplină în el. Aceştia, la rîndul lor, au toate motivele să se încreadă în el, deoarece el este „Dumnezeul care dă speranţă,“ iar minunatele sale promisiuni nu dau-greş niciodată. Este adevărat că în timp ce aşteaptă împlinirea lor, ei întîmpină greutăţi şi încercări. Cu toate acestea, toţi cei care îl aşteaptă pe Iehova pot manifesta curaj neclintit, deoarece el întotdeuna îi ocroteşte pe cei care îl slujesc cu fidelitate. — Romani 15:13; Psalmii 31:23, 24; Evrei 11:6.

Toate acestea sînt clar prezentate în cartea biblică Geneza. Acest valoros fragment din Cuvîntul lui Dumnezeu, scris de Moise în deşertul Sinai, în anul 1513 î.e.n., inspiră credinţă, speranţă şi curaj.

Rezumatul cărţii

Geneza începe cu relatarea unor fapte petrecute cu miliarde de ani în urmă: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pămîntul,“ respectiv corpurile cereşti şi pămîntul. Apoi, pămîntul a fost pregătat ca locuinţă pentru oameni şi în final au fost creaţi oameni perfecţi. Deşi paradisul a fost pierdut datorită păcatului, Iehova a dat oamenilor o speranţă, profeţind o „sămînţă“ care va zdrobi capul şarpelui. Dovedind credinţă, dreptul Abel a oferit o jertfă acceptată de Dumnezeu, dar a fost ucis de fratele său, devenind astfel, primul martor martirizat al lui Iehova. — Geneza 1:1–4:26.

Enoh a umblat cu Dumnezeu, comportîndu-se în armonie cu voinţa divină. Dar starea lucrurilor s-a deteriorat din cauza fiilor lui Dumnezeu, îngerii, care s-au căsătorit cu femei dînd naştere nefilimilor. Totuşi, manifestînd credinţă, speranţă şi curaj, Noe a construit arca, a făcut cunoscut avertismentul privitor la iminenta distrugere prin Potop şi în cele din urmă, el şi familia sa au supravieţuit distrugerii cauzate de acesta. După ce lumea dinainte de Potop a dispărut, omenirea a intrat într-o nouă eră. Mai tîrziu, constructorii Turnului Babel au căutat să-şi facă un nume, însă Iehova le-a zădărnicit planul, încurcîndu-le limba şi răspîndindu-i pe toată suprafaţa pămîntului. — Geneza 5:1–11:9.

Răspunzînd cu credinţă poruncilor lui Dumnezeu, Avram a părăsit oraşul Ur din Caldeea şi a mers să locuiască în corturi în ţara pe care Iehova a promis-o descendenţilor săi. Dumnezeu a trecut la acţiune împotriva locuitorilor nelegiuiţi din Sodoma şi oraşele învecinate. Mai tîrziu, Dumnezeu a îndeplinit o promisiune cu privire la naşterea lui Isaac. După un timp mai îndelungat, Avraam a fost pus la grea încercare, cînd Iehova i-a poruncit să-l ofere pe fiul său ca jertfă. Bătrînul patriarh, însă, nu a fost nevoit să îndeplinească acest act, deoarece a fost oprit de un înger. Atitudinea sa a dovedit că el era un om plin de credinţă, fapt care a atras după sine asigurarea că prin sămînţa sa vor fi binecuvîntate toate naţiunile. Moartea soţiei sale iubite, Sara, l-a întristat pe Avraam, însă el putea privi cu încredere în viitor, avînd speranţa sigură a învierii. — Geneza 11:10–23:20; Evrei 11:8–19.

Prin intermediul slujitorului său, Avraam pregăteşte căsătoria lui Isaac cu Rebeca, o femeie care şi ea credea în Iehova. Cu timpul, ea a dat naştere la doi gemeni, Esau şi Iacob. Esau şi-a dispreţuit dreptul de întîi-născut şi l-a vîndut lui Iacob, care mai tîrziu a primit binecuvîntarea tatălui său. Iacob a fugit în Padan-Aram, unde s-a căsătorit cu Lea şi Rahela şi a îngrijit turmele tatălui lor Laban, timp de aproximativ 20 de ani, după care a plecat împreună cu familia sa. După aceea, Iacob s-a luptat cu un înger, a fost binecuvîntat, iar numele său a fost schimbat în Israel. Deoarece avea credinţă şi o speranţă puternică, el a locuit mai departe ca străin în Canaan, ţara promisă. — Geneza 24:1–37:1.

Invidia i-a determinat pe fiii lui Iacob să-l vîndă pe fratele lor Iosif ca sclav în Egipt. Acolo, din cauza ataşamentului său loial şi curajos faţă de înaltele principii morale ale lui Dumnezeu, Iosif a fost aruncat în închisoare. Totuşi, ca ajutorul lui Iehova el a fost scos din închisoare, cerîndu-i-se să explice visurile faraonului, care prevesteau şapte ani de belşug, urmaţi de şapte ani de foamete. Apoi, Iosif a fost numit administratorul rezervelor alimentare ale Egiptului. Cînd fraţii lui Iosif au venit la el după hrană, nu l-au recunoscut. După ce i-a pus la încercare, Iosif şi-a dezvăluit identitatea înaintea lor. Credinciosul Iacob a fost readus la fiul său considerat pierdut şi familia patriarhului s-a stabilit în ţinutul fertil Gosen. Pe patul de moarte, Iacob şi-a binecuvîntat fiii şi a fost inspirat să profeţească faptul că sceptrul şi toiagul de conducător nu se vor depărta de la Iuda pînă la venirea lui Silo. Această profeţie a dat o speranţă sigură referitoare la marele binecuvîntări care urmau să vină în secolele următoare. Trupul mort al lui Iacob a fost dus în Canaan, pentru a fi îngropat acolo, iar cînd Iosif a murit la vîrsta de 110 ani, trupul său a fost îmbălsămat şi transportat în ţara promisă. — Geneza 37:2 — 50:26; Exodul 13:19.

Dacă vei citi cu atenţie Geneza, vei trage mari foloase din această emoţionantă relatare despre credinţă, speranţă şi curaj. Totuşi, în mintea ta s-ar putea naşte mai multe întrebări. La unele dintre aceste întrebări se poate răspunde dacă vom cerceta cu atenţie această carte.

Lumea premergătoare Potopului

●1:26 — Ce se înţelege prîn faptul că omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?

Omul nu cunoaşte înfăţişarea pe care o are Dumnezeu (Deuteronomul 4:15–20). Faptul că omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu înseamnă că el a fost creat cu trăsăturile lui Dumnezeu, respectiv justiţie, înţelepciune, putere şi iubire (Deuteronomul 32:4; Isaia 40:26; 1 Ioan 4:8). Deoarece şi fiul lui Dumnezeu, Cuvîntul, posedă aceste calităţi, Iehova i-a spus acestuia în mod corespunzător: „Să facem omul după chipul nostru, potrivit asemănării noastre.“ — Ioan 1:1–3, 14.

●4:17 — Cu cine s-a căsătorit Cain?

Adam „a devenit tată de fii şi fiice“ (Geneza 5:4). Deci, Cain şi-a luat ca soţie pe una dintre surorile lui. Mai tîrziu, Legea pe care Dumnezeu a dat-o israeliţilor nu a permis căsătoria între fraţi de corp. — Leviticul 18:9.

●6:6 — În ce sens a regretat Iehova faptul că i-a creat pe oameni?

În acest verset, cuvîntul ebraic redat prin „a regretat“ semnifică o schimbare de atitudine sau întenţie. Iehova este perfect şi de aceea, el nu a făcut o greşeală creîndu-l pe om. Cu toate acestea, el şi-a schimbat atitudinea faţă de generaţia nelegiuită dinainte de Potop, prin faptul că din Creator al oamenilor a devenit un distrugător al acestora, datorită nelegiuirii lor. Lui Iehova i-a părut rău că nelegiuirea omului a impus o mare distrugere de vieţi, dar el a fost obligat să procedeze astfel pentru a-şi suştine normele drepte. Faptul că el a păstrat în viaţă cîţiva oameni, demonstrează că regretele lui se limitau la cei care decăzuseră prin comportament şi exprimări. — II Petru 2:5, 9.

Omenirea intră într-o nouă eră

●8:11 — Dacă arborii au fost distruşi de Potop, de unde a adus porumbelul frunza de măslin?

Fără îndoială, apele Potopului au distrus mulţi copaci. Dar filozoful şi omul de ştiinţă grec Teofrast, precum şi naturalistul latin Pliniu cel Bătrîn au relatat că măslinul creşte sub apă în Marea Roşie, păstrîndu-şi chiar verdeţea frunzelor. Reiese aşadar, că măslinul a putut supravieţui sub apele potopului timp de mai multe luni. O dată cu scăderea apelor, măslinul şi-a reluat viaţa pe pămîntul uscat şi a înfrunzit. Una dintre aceste frunze a putut fi cu uşurinţă luată de porumbelul respectiv.

●9:24, 25 — De ce l-a blestemat Noe pe Canaan, cînd de fapt Ham a fost răufăcătorul?

Foarte probabil, Canaan s-a făcut vinovat de comiterea unui act de necinstire sau perversiune asupra bunicului său Noe, în timp ce Ham, tatăl lui Canaan, privea fără să intervină, ba mai mult, se pare că el a contribuit la răspîndirea veştii despre această faptă ruşinoasă, în timp ce Sem şi Iafet îl acopereau pe tatăl lor. De aceea, aceşti doi fii ai lui Noe au fost binecuvîntaţi. Canaan, evidentul răufăcător, a fost blestemat, iar Ham care a privit pasiv şi a răspîndit vestea ruşinoasă, a avut de suferit de pe urma actului ruşinos comis de fiul său. Deşi Scripturile nu furnizează toate detaliile, un fapt important este că Iehova l-a determinat pe Noe să pronunţe o profeţie împlinită de Dumnezeu, atunci cînd canaaniţii care nu fuseseră nimiciţi de israeliţi au devenit sclavii descendenţilor lui Sem. — Iosua 9:23; I Regi 9:21.

●10:25 — Cum a fost pămîntul „împărţit“ în zilele lui Peleg?

Peleg a trăit între anii 2269–2030 î.e.n. Numele lui înseamnă „împărţire,“ iar faptul că el a primit acest nume la naştere profeţea o împărţire de mare importanţă, care a avut loc în timpul vieţii sale, cînd „pămîntul [sau „populaţia pămîntului“] a fost divizat.“ Relatarea biblică arată că în zilele lui Peleg, Iehova a provocat o mare divizare, încurcînd limba constructorilor Turnului Babel şi răspîndindu-i pe toată suprafaţa pămîntului. — Geneza 11:9; vezi şi 10:1, 6, 8–10;11:10–17.

Patriarhi cu o credinţă neclintită

●15:13 — Cum s-a împlinit profeţia cu privire la suferinţa de 400 de ani a urmaşilor lui Avraam?

Perioada de suferinţă este cuprinsă între anii 1913 şi 1513 î.e.n. Cînd Isaac, fiul lui Avraam, a fost înţărcat la vîrsta de aproximativ cinci ani, în 1913 î.e.n. fratele său vitreg Ismael (pe atunci în vîrstă de 19 ani) „şi-a bătut joc“ de el. Gravitatea batjocoririi fiului lui Avraam reiese clar din reacţia Sarei şi din faptul că Iehova a aprobat insistenţele ei ca Agar şi fiul ei Ismael să fie alungaţi (Geneza 21:8–14; Galateni 4:29). Perioada de suferinţă de 400 de ani s-a încheiat cu eliberarea israeliţilor din sclavia egipteană, în anul 1513 î.e.n.

●19:30–38 — A trecut oare Iehova cu vederea faptul că Lot s-a îmbătat şi s-a culcat cu fiicele sale, lăsîndu-le însărcinate?

Iehova nu admite nici incestul, nici beţia (Leviticul 18:6, 7, 29; I Corinteni 6:9, 10). Dealtfel, Lot, nepotul lui Avraam, deplîngea „faptele nelegiuite“ ale locuitorilor Sodomei şi era evident adînc îndurerat de conduita imorală a acelora în mijlocul cărora trăia. Acest lucru reiese din faptul că Examinatorul inimilor îl considera „drept“ (II Petru 2:8). Însuşi faptul că fiicele lui Lot l-au îmbătat, sugerează că ele şi-au dat seama că el n-ar fi consimţit să aibă relaţii sexuale cu ele, dacă ar fi fost treaz. Deoarece ei erau străini în ţară, fiicele lui au considerat că unica modalitate de a împiedica dispariţia familiei lor era de a se culca cu tatăl lor şi de a da naştere la fii. Relatarea biblică nu are menirea de a trezi sentimente erotice ci de a prezenta legăturile de familie dintre moabiţi şi amoriţi, pe de o parte, şi israeliţi, descendenţii lui Avraam, pe de altă parte.

●28:12, 13 — Ce semnificaţie are visul lui Iacob cu privire la „scară“?

Această „scară“ (are pare să fi avut aspectul unor trepte de piatră ascendente) arată că între pămînt şi cer există o comunicare. Ea arată şi faptul că îngerii înlesnesc comunicarea între oameni şi Iehova, cu aprobarea Lui. — Vezi Ioan 1:51.

●31:19 — Ce reprezentau terafimii pe care Rahela i-a furat de la Laban?

Terafimii erau zeii sau idolii de familie. Descoperirile arheologice din Mesopotamia arată că persoana care poseda aceste chipuri primea dreptul de moştenitor al familiei. Probabil că la acest lucru s-a gîndit şi Rahela atunci cînd a furat terafimii, considerînd că era îndreptăţită să procedeze astfel din cauza atitudinii necinstite a tatălui ei Laban faţă de soţul ei, Iacob (Geneza 31:14–16). Totuşi, nu există nici un indiciu că Iacob ar fi încercat să folosească aceşti terafimi pentru a deveni moştenitorul familiei. Ulterior terafimii au fost îndepărtaţi cînd Iacob a îngropat toţi dumnezeii străini pe care i i-a dat familia sa. — Geneza 35:1–4.

●44:5 — A folosit oare Iosif o cupă pentru a ghici în ea?

Iosif care luase hotărîrea să-i pună la încercare pe fraţii săi, care nu-l recunoscuseră, a poruncit slujitorului său să le umple sacii cu hrană, să pună banii fiecăruia la gura sacului său şi să pună cupa de argint a lui Iosif la gura sacului lui Beniamin. Prin acest procedeu, Iosif s-a dovedit a fi un administrator al unei ţări păgîne. De aceea, cupa şi ceea ce s-a spus despre ea nu era decît un şiretlic. Ca închinător loial al lui Iehova, Iosif nu a folosit cupa pentru a ghici în ea, după cum nici Beniamin nu a furat-o.

●49:10 — Există vreo deosebire între un sceptru şi un toiag de conducător?

Da, există. Un sceptru este un baston pe care îl poartă un domnitor ca simbol al autorităţii regale. Toiagul unui conducător este un toiag lung care serveşte ca simbol al puterii de a conduce. Referirea pe care Iacob o face la ambele, indică evident că autoritatea şi puterea reală va aparţine tribului lui Iuda pînă la venirea lui Silo. Acest descendent al lui Iuda este Isus Cristos, acela căruia Iehova i-a acordat guvernarea cerească. Cristos deţine autoritatea regală şi posedă puterea de a conduce. — Psalmii 2:8, 9; Isaia 55:4; Daniel 7:13, 14.

Bază pentru credinţă, speranţă şi curaj

Cu certitudine, Geneza ne dă o bază pentru credinţă, speranţă şi curaj. Ea ne inspiră credinţă în Iehova şi speranţă în „sămînţa“ promisă a binecuvîntării (Geneza 3:15; 22:18). Această carte ne mai ajută să înfruntăm curajos viitorul, aşa cum au făcut primii martori ai lui Iehova.

Acei slujitori ai lui Dumnezeu „năzuiau un loc mai bun (...) unul care aparţine cerului,“ iar Iehova „le-a pregătit un oraş“(Evrei 11:15, 16). Deoarece, ei priveau înainte spre aranjamentul Regatului, să ne punem şi noi încrederea în el şi asemenea lor, să dovedim într-adevăr credinţă, speranţă şi curaj.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 28]

Iacob şi Esau

Iosif

Avraam şi Isaac

Cain şi Abel

Noe