Iehova este un Dumnezeu al legămintelor

„Voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.“ — IEREMIA 31:31.

 1, 2. a) Ce sărbătoare a instituit Isus în noaptea de 14 Nisan a anului 33 e.n.? b) La ce legământ a făcut referire Isus în legătură cu moartea sa?

ÎN NOAPTEA de 14 Nisan a anului 33 e.n., Isus a celebrat Paştele cu cei 12 apostoli. Deoarece ştia că aceasta era ultima sa masă cu ei şi că peste puţin timp urma să fie omorât de duşmanii lui, Isus s-a folosit de această ocazie pentru a le explica multe chestiuni importante celor mai apropiaţi discipoli ai săi. — Ioan 13:1—​17:26.

² Aceasta a fost ocazia cu care, după ce l-a îndepărtat pe Iuda Iscarioteanul, Isus a instituit singura sărbătoare religioasă anuală, care le-a fost dată ca poruncă creştinilor — Comemorarea morţii sale. Relatarea spune: „Pe când mâncau ei, Isus a luat pâine şi a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.» Apoi a luat un pahar şi, mulţumind, li l-a dat, zicând: «Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, al legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor»“ (Matei 26:26–28). Continuatorii lui Isus trebuiau să comemoreze moartea sa într-un mod simplu şi demn. Iar în legătură cu moartea sa, Isus a făcut referire la un legământ. În relatarea din Luca, acesta este numit „noul legământ“. — Luca 22:20, NW.

 3. Ce întrebări se pun în legătură cu noul legământ?

³ Ce este noul legământ? Dacă acesta este numit noul legământ, înseamnă oare că există şi un legământ vechi? Mai sunt şi alte legăminte asociate noului legământ? Aceste întrebări sunt importante deoarece Isus a spus că sângele legământului urma să fie vărsat „pentru iertarea păcatelor“. Cu toţii avem nevoie cu disperare de această iertare. — Romani 3:23.

Un legământ cu Avraam

 4. Ce promisiune făcută în antichitate ne ajută să înţelegem noul legământ?

⁴ Pentru a înţelege ce este noul legământ, trebuie să ne întoarcem în timp, cu aproape 2 000 de ani înainte de ministerul pământesc al lui Isus, când Terah şi familia lui — din care făceau parte Avram (numit mai târziu Avraam) şi Sarai, soţia lui Avram (numită mai târziu Sara) — au emigrat din înfloritorul oraş caldeean Ur în Haran, oraş situat în nordul Mesopotamiei. Ei au stat acolo până la moartea lui Terah. Apoi, la porunca lui Iehova, Avraam, care era în vârstă de 75 de ani, a traversat fluviul Eufrat şi a călătorit spre sud-vest, către ţinutul Canaan, unde a trăit ca nomad în corturi (Geneza 11:31—​12:1, 4, 5; Faptele 7:2–5). Acţiunea se petrecea în anul 1943 î.e.n. Pe timpul când se afla încă în Haran, Iehova i-a spus lui Avraam: „Te voi face să devii un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“. Mai târziu, după ce Avraam a intrat în Canaan, Iehova a adăugat: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale“. — Geneza 12:2, 3, 7.

 5. De care profeţie istorică este legată promisiunea pe care i-a făcut-o Iehova lui Avraam?

⁵ Promisiunea făcută lui Avraam era legată de o altă promisiune făcută de Iehova. Într-adevăr, graţie ei, Avraam a devenit un personaj-cheie în istoria omenirii, o verigă în împlinirea primei profeţii rostite vreodată. După ce Adam şi Eva au păcătuit în grădina Edenului, Iehova a pronunţat sentinţa pentru amândoi şi, cu aceeaşi ocazie, i s-a adresat lui Satan, care o înşelase pe Eva, spunându-i: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul“ (Geneza 3:15). Legământul încheiat de Iehova cu Avraam arăta că Sămânţa prin care urmau să fie distruse lucrările lui Satan avea să apară din linia genealogică a acestui patriarh.

 6. a) Prin intermediul cui avea să se îndeplinească promisiunea făcută de Iehova lui Avraam? b) Ce este legământul avraamic?

⁶ Deoarece promisiunea lui Iehova se referea la o sămânţă, Avraam avea nevoie de un fiu prin care să poată veni Sămânţa. Însă el şi Sara erau înaintaţi în vârstă şi nu aveau încă copii. În cele din urmă însă, Iehova i-a binecuvântat, revitalizând în mod miraculos capacitatea lor de a procrea, şi Sara i-a născut lui Avraam un fiu, pe Isaac, păstrând astfel vie promisiunea unei seminţe (Geneza 17:15–17; 21:1–7). Ani de zile mai târziu, după ce a pus la încercare credinţa lui Avraam — pentru a vedea dacă este dispus să-l ofere ca jertfă chiar pe fiul său iubit, Isaac —, Iehova i-a repetat lui Avraam promisiunea: „Te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni poarta vrăjmaşilor ei. Toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de glasul Meu“ (Gen. 22:15–18). Această promisiune cu efecte de durată este numită deseori legământul avraamic, iar noul legământ de mai târziu urma să fie strâns legat de acesta.

 7. Cum a început să crească la număr sămânţa lui Avraam, şi prin ce împrejurări au ajuns ei să locuiască în Egipt ca străini?

⁷ Cu timpul, Isaac a avut doi gemeni, pe Esau şi pe Iacov. Iehova l-a ales ca strămoş al Seminţei Promise pe Iacov (Geneza 28:10–15; Romani 9:10–13). Iacov a avut 12 fii. Evident, sosise timpul ca sămânţa lui Avraam să înceapă să crească la număr. Când fiii lui Iacov erau adulţi, mulţi dintre ei având propriile lor familii, o foamete i-a obligat pe toţi să se mute în Egipt, unde, datorită intervenţiei divine, Iosif, fiul lui Iacov, făcuse dinainte pregătiri (Geneza 45:5–13; 46:26, 27). După câţiva ani, foametea din Canaan a luat sfârşit. Însă membrii familiei lui Iacov au rămas în Egipt, mai întâi ca musafiri, dar mai târziu ca sclavi. Numai în 1513 î.e.n., după 430 de ani de când Avraam traversase Eufratul, Moise i-a condus spre libertate pe descendenţii lui Iacov aflaţi în Egipt (Exodul 1:8–14; 12:40, 41; Galateni 3:16, 17). Acum urma ca Iehova să acorde o atenţie specială legământului său încheiat cu Avraam. — Exodul 2:24; 6:2–5.

„Vechiul legământ“

 8. Ce a încheiat Iehova cu descendenţii lui Iacov la Sinai, şi ce legătură a avut acesta cu legământul avraamic?

⁸ Când s-au mutat în Egipt, Iacov şi fiii lui erau o familie mare, însă, când au plecat din Egipt, descendenţii lor erau un grup mare, alcătuit din triburi foarte numeroase (Exodul 1:5–7; 12:37, 38). Înainte de a-i duce în Canaan, Iehova i-a condus spre sud, la poalele unui munte din Arabia, numit Horeb (sau Sinai). Acolo, el a făcut un legământ cu ei. Acesta a ajuns să fie numit „vechiul legământ“ în raport cu „noul legământ“ (2 Corinteni 3:14, NW). Prin intermediul vechiului legământ, Iehova a împlinit în sens figurativ legământul său cu Avraam.

 9. a) Care sunt cele patru lucruri pe care le-a promis Iehova prin intermediul legământului avraamic? b) Ce perspective ulterioare a deschis legământul lui Iehova cu Israelul, şi cu ce condiţii?

⁹ Iehova i-a explicat naţiunii Israel condiţiile acestui legământ: „Dacă veţi asculta cu stricteţe de glasul meu şi dacă veţi respecta cu adevărat legământul meu, atunci veţi deveni, în mod sigur, proprietatea mea specială dintre toate celelalte popoare, pentru că tot pământul îmi aparţine. Şi voi înşivă veţi deveni pentru mine un regat de preoţi şi o naţiune sfântă“ (Exodul 19:5, 6, NW). Iehova promisese că sămânţa lui Avraam urma: 1) să devină o naţiune mare, 2) să iasă victorioasă asupra duşmanilor ei, 3) să moştenească ţara Canaanului şi 4) să fie un canal de binecuvântări pentru naţiuni. Acum el le arăta că, dacă urmau să asculte de poruncile sale, ei înşişi puteau moşteni aceste binecuvântări ca popor special al său, Israelul, „un regat de preoţi şi o naţiune sfântă“. Au fost de acord israeliţii să intre în acest legământ? Ei au răspuns în unanimitate: „Vom face tot ce a zis DOMNUL“. — Exodul 19:8.

10. Cum i-a organizat Iehova pe israeliţi într-o naţiune, şi ce aştepta el de la ei?

¹⁰ Astfel, Iehova i-a organizat pe israeliţi într-o naţiune. El le-a dat legi care reglementau închinarea şi viaţa civilă. De asemenea, el le-a dat un tabernacol (şi mai târziu un templu în Ierusalim) şi o preoţie care să aducă un serviciu sacru în tabernacol. Respectarea legământului însemna ascultarea de legile lui Iehova şi, în special, închinarea numai la el. Prima dintre cele Zece Porunci, care constituiau nucleul acelor legi, era: „Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine“. — Exodul 20:2, 3.

Binecuvântări prin intermediul legământului Legii

11, 12. În ce moduri s-au împlinit promisiunile din vechiul legământ în cazul Israelului?

¹¹ S-au împlinit în cazul Israelului promisiunile din legământul Legii? A devenit Israelul „o naţiune sfântă“? Ca descendenţi ai lui Adam, israeliţii erau păcătoşi (Romani 5:12). Cu toate acestea, sub Lege erau oferite jertfe pentru acoperirea păcatelor. Iehova a spus cu privire la jertfele oferite în Ziua anuală a Ispăşirii: „În ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi, ca să vă curăţiţi: veţi fi curăţiţi de toate păcatele voastre înaintea DOMNULUI“ (Leviticul 16:30). Prin urmare, cât timp a fost fidel, Israelul a fost o naţiune sfântă, curăţată pentru serviciul lui Iehova. Dar această stare curată depindea de respectarea Legii şi de oferirea fără încetare a jertfelor.

¹² A devenit Israelul „un regat de preoţi“? Chiar de la început, Israelul a fost un regat al cărui Rege ceresc era Iehova (Isaia 33:22). În plus, legământul Legii cuprindea măsuri pentru o regalitate umană, astfel că, mai târziu, Iehova a fost reprezentat de regi care domneau în Ierusalim (Deuteronomul 17:14–18). Dar era Israelul un regat de preoţi? Acesta avea o preoţie care aducea un serviciu sacru la tabernacol. Tabernacolul (şi mai târziu templul) era centrul închinării pure pentru israeliţi şi, de asemenea, pentru neisraeliţi. Iar naţiunea era unicul canal prin care adevărul era revelat omenirii (2 Cronici 6:32, 33; Romani 3:1, 2). Toţi israeliţii fideli, nu numai preoţii levitici, erau ‘martori’ ai lui Iehova. Israelul era „slujitorul“ lui Iehova, adus în existenţă pentru ‘a-i vesti laudele’ (Isaia 43:10, 21). Mulţi străini umili au văzut puterea lui Iehova manifestată în favoarea poporului său şi au fost atraşi la închinarea pură. Ei au devenit prozeliţi (Iosua 2:9–13). Dar, în realitate, numai membrii unui trib au slujit ca preoţi unşi.

Prozeliţi în Israel

13, 14. a) De ce se poate spune că prozeliţii nu erau participanţi la legământul Legii? b) Cum au intrat prozeliţii sub legământul Legii?

¹³ Ce statut aveau aceşti prozeliţi? Iehova a încheiat legământul său numai cu Israelul; cei din ‘vastul amestec de însoţitori’, deşi prezenţi, nu au fost menţionaţi ca participanţi la legământ (Exodul 12:38, NW; 19:3, 7, 8). Întâii lor născuţi nu au fost număraţi atunci când s-a calculat preţul de răscumpărare pentru întâiul născut al lui Israel (Numeri 3:44–51). După zeci de ani, când ţara Canaan a fost împărţită între triburile lui Israel, nu s-a pus nimic deoparte pentru credincioşii neisraeliţi (Geneza 12:7; Iosua 13:1–14). De ce? Deoarece legământul Legii nu a fost încheiat cu prozeliţii. Însă bărbaţii prozeliţi erau circumcişi în semn de ascultare faţă de Lege. Ei respectau prevederile acesteia şi trăgeau foloase din măsurile luate în cadrul ei. Prozeliţii, precum şi israeliţii au intrat sub legământul Legii. — Exodul 12:48, 49; Numeri 15:14–16; Romani 3:19.

¹⁴ De exemplu, dacă un prozelit omora din greşeală pe cineva, el putea, asemenea unui israelit, să fugă într-o cetate de refugiu (Numeri 35:15, 22–25; Iosua 20:9). În Ziua Ispăşirii se oferea o jertfă „pentru toată adunarea [congregaţia, NW] lui Israel“. Deoarece făceau parte din congregaţie, prozeliţii participau la întrunire şi beneficiau de jertfă (Leviticul 16:7–10, 15, 17, 29; Deuteronomul 23:7, 8). Prozeliţii erau atât de strâns legaţi de Israelul aflat sub Lege, încât la Penticosta din 33 e.n., când a fost folosită prima ‘cheie a împărăţiei’ în folosul iudeilor, au beneficiat şi prozeliţii. Ca urmare, „Nicolae, un prozelit din Antiohia“, a devenit creştin şi s-a numărat printre cei „şapte bărbaţi cu o mărturie bună“, numiţi pentru a se îngriji de necesităţile congregaţiei din Ierusalim. — Matei 16:19; Faptele 2:5–10; 6:3–6; 8:26–39.

Iehova binecuvântează sămânţa lui Avraam

15, 16. Cum s-a împlinit sub legământul Legii legământul făcut de Iehova cu Avraam?

¹⁵ Iehova i-a binecuvântat pe descendenţii lui Avraam, organizaţi ca naţiune aflată sub Lege, în armonie cu promisiunea pe care i-a făcut-o patriarhului. În 1473 î.e.n., Iosua, succesorul lui Moise, a condus Israelul în Canaan. Împărţirea ţării între triburi a fost o împlinire a promisiunii lui Iehova de a da ţara seminţei lui Avraam. Cât timp Israelul a fost fidel, Iehova şi-a împlinit promisiunea de a le da victorie asupra duşmanilor lor. Lucrul acesta s-a dovedit adevărat îndeosebi în timpul domniei regelui David. Pe timpul lui Solomon, fiul lui David, s-a împlinit un al treilea aspect al legământului avraamic. „Iuda şi Israel erau în număr foarte mare, ca nisipul de pe ţărmul mării. Ei mâncau, beau şi se înveseleau.“ — 1 Împăraţi 4:20.

¹⁶ Totuşi, cum aveau să fie binecuvântate naţiunile prin intermediul Israelului, sămânţa lui Avraam? După cum s-a menţionat deja, Israelul a fost poporul special al lui Iehova, reprezentantul lui printre naţiuni. Cu puţin timp înainte ca Israelul să intre în Canaan, Moise a spus: „Strigaţi de bucurie, neamuri, împreună cu poporul Lui“ (Deuteronomul 32:43). La acest îndemn au reacţionat mulţi străini. „Un vast amestec de însoţitori“ urmaseră deja Israelul la ieşirea din Egipt, fuseseră martori la puterea manifestată de Iehova în deşert şi auziseră invitaţia lui Moise de a se bucura (Exodul 12:37, 38, NW). Mai târziu, moabita Rut s-a căsătorit cu israelitul Boaz şi a devenit o străbună a lui Mesia (Rut 4:13–22). Chenitul Ionadab şi urmaşii lui, precum şi etiopianul Ebed-Melec s-au remarcat prin respectarea principiilor drepte într-o perioadă în care mulţi israeliţi naturali au fost infideli (2 Împăraţi 10:15–17; Ieremia 35:1–19; 38:7–13). Sub Imperiul Persan, mulţi străini au devenit prozeliţi şi au luptat alături de Israel împotriva duşmanilor acestuia. — Estera 8:17.

Era nevoie de un legământ nou

17. a) De ce a respins Iehova regatele de nord şi de sud ale lui Israel? b) Ce anume a condus la respingerea definitivă a iudeilor?

¹⁷ Cu toate acestea, pentru a beneficia de împlinirea completă a promisiunii lui Dumnezeu, naţiunea specială a lui Dumnezeu trebuia să fie fidelă. Dar nu a fost fidelă. Este adevărat că au existat israeliţi care au dat dovadă de o credinţă remarcabilă (Evrei 11:32—12:1). Totuşi, de nenumărate ori naţiunea s-a îndreptat spre zei păgâni, sperând să obţină avantaje materiale (Ieremia 34:8–16; 44:15–18). Unii israeliţi aplicau greşit Legea sau, pur şi simplu, nu ţineau seama de ea (Neemia 5:1–5; Isaia 59:2–8; Maleahi 1:12–14). După moartea lui Solomon, Israelul s-a divizat în regatul de nord şi regatul de sud. Când răzvrătirea regatului de nord a ajuns la culme, Iehova a declarat următoarele: „Fiindcă ai lepădat cunoaşterea, şi Eu te voi lepăda şi nu Îmi vei mai fi preot“ (Osea 4:6). Regatul de sud a fost şi el aspru pedepsit deoarece s-a dovedit neloial faţă de legământ (Ieremia 5:29–31). Când iudeii l-au respins pe Isus în calitatea lui de Mesia, şi Iehova i-a respins pe ei (Faptele 3:13–15; Romani 9:31—10:4). În cele din urmă, Iehova a făcut o nouă rânduială pentru a împlini în mod complet legământul avraamic. — Romani 3:20.

18, 19. Ce rânduială nouă a făcut Iehova pentru ca legământul avraamic să aibă o împlinire completă?

¹⁸ Noua rânduială era noul legământ. Iehova prezisese lucrul acesta când a spus: „«Iată, vin zile», zice DOMNUL, «când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou» . . . Iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea,» zice DOMNUL: «Voi pune Legea Mea în lăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu»“. — Ieremia 31:31–33.

¹⁹ Acesta este noul legământ la care s-a referit Isus la data de 14 Nisan a anului 33 e.n. Cu acea ocazie, el a dezvăluit faptul că promisul legământ era pe punctul de a fi încheiat între discipolii săi şi Iehova, Isus fiind mediatorul (1 Corinteni 11:25; 1 Timotei 2:5; Evrei 12:24). Prin intermediul acestui nou legământ, promisiunea pe care i-a făcut-o Iehova lui Avraam urma să aibă o împlinire mai glorioasă şi permanentă, aşa cum vom vedea în articolul următor.

Puteţi explica?

◻ Ce a promis Iehova în cadrul legământului avraamic?

◻ Cum a împlinit Iehova faţă de Israelul carnal legământul avraamic?

◻ Ce foloase au tras prozeliţii din vechiul legământ?

◻ De ce a fost nevoie de un legământ nou?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 9]

Sub legământul Legii, Iehova a împlinit în sens figurativ legământul avraamic