Capitolul 5

De ce permite Dumnezeu suferinţa şi mizeria?

 1, 2. Cum a venit omenirea în existenţă şi ce fel de început a avut ea?

REALITAŢI ştiinţifice şi Biblia atestă că toţi oamenii provin de la o pereche umană originară. După potop din urmaşii celor trei fii ai lui Noe au ieşit cele trei ramuri ale familiei umane (Geneza 3:20; 9:18, 19).

² Apostolul Pavel a zis: „[Dumnezeu] a făcut dintr-un singur om orice naţiune a oamenilor, ca ei să locuiască pe întreaga suprafaţă a pămîntului“ (Faptele Apostolilor 17:26). Acest om, Adam, şi femeia sa Eva, au fost creaţi perfecţi ca toate celelalte lucrări ale lui Dumnezeu (Deuteronom 32:4; Geneza 2:18, 21–23).

 3. Ce asemănări şi ce deosebiri au existat între îngeri şi Adam pe vremea creerii sale?

³ Adam a fost un fiu al lui Dumnezeu, un membru în deplinătatea facultăţilor intelectuale a familiei lui Dumnezeu; poziţia lui nu era decît cu puţin inferioară celei a îngerilor (Luca 3:38). Ingerii sînt creaturi spirituale şi de aceea au putere mai mare şi capacităţi mai mari decît omul (2 Petru 2:11). Totuşi nici unde nu citim în Biblie că îngerii ar avea un simţ moral mai bun. Cînd Isus Christos a trăit pe pămînt ca om născut de o femeie, el a posedat aceeaşi loialitate morală ca orice alt membru al familiei universale a lui Dumnezeu din cer şi de pe pămînt (Psalm 8:4, 5; Evrei 2:6–9; 7:26).

 4, 5. Cum a venit boala, suferinţa şi mizeria asupra întregului neam omenesc?

⁴ Cum s-a ajuns deci că omenirea are de suferit sub apăsările imperfecţiunii şi a problemelor legate de aceasta ca boala şi neînţelegerea? Biblia explică că toţi oamenii de după Adam şi Eva s-au născut fără vreo vină proprie, însă cu imperfecţiuni. Citim că „Printr-un singur om a pătruns păcatul în lume, şi prin păcat moartea şi astfel moartea s-a răspîndit la toţi oamenii, fiindcă toţi păcătuiseră“ (Romani 5:12).

⁵ Conform legilor geneticii, părinţii le-au transmis copiilor lor înclinaţii şi însuşiri, dar şi deficienţe. Dar cum a ajuns perfectul Adam cu lipsuri sau imperfect, un păcătos? Pentru ce permite Dumnezeu de atunci suferinţa şi mizeria?

POZIŢIA MĂREAŢĂ A LUI ADAM

 6. In ce privinţă a fost creat Adam după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“?

⁶ Adam a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1:26). Aceasta înseamnă că el a avut însuşiri morale şi un simţ religios. El putea dobîndi cunoştinţe despre Dumnezeu şi putea avea o relaţie cu Dumnezeu ca un fiu cu tatăl său. El avea o minte şi o conştiinţă — un simţ pentru dreptate şi nedreptate. Adam a fost în măsură să-l reprezinte pe Dumnezeu pe pămînt şi să reoglindească gloria lui Dumnezeu — însuşirile sale bune — faţă de cei ce aveau să se nască.

 7. (a) Cum s-a conformat Dumnezeu necesităţilor pe care Adam le avea pe pămînt ca novice? (b) Cum ar fi trebuit să reacţioneze Adam la toate acestea?

⁷ Dumnezeu a întreţinut un schimb de idei cu Adam, probabil chiar în fiecare zi. După Geneza 3:8 era „pe la timpul brizei zilei“ cînd Adam şi Eva au auzit „vocea lui Iehova Dumnezeu“. Deoarece aici este indicat un anumit timp de peste zi, se poate bănui că Dumnezeu vorbea regulat cu omul la acest timp. Da, Cel Suprem îşi făcea timp să-l instruiască pe Adam ca nou venit pe pămînt (Geneza 1:28–30). Primul om a avut nevoie de ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu pentru ca să-şi poată exercita domnia sa asupra creaţiunii inferioare într-un mod corect. Adam a fost înzestrat cu capacitatea de a–şi dezvolta simţul său religios (spiritualitatea sa) şi de a exercita iubire. Cu cît învăţa mai mult, cu atît aprecierea lui pentru Dumnezeu şi dragostea lui faţă de el puteau deveni mai mari (1 Ioan 4:7, 8). El putea dezvolta o relaţie din ce în ce mai intimă cu Dumnezeu.

 8. Pentru ce a fost nevoie ca Adam să înveţe mult despre plante şi animale?

⁸ Biblia nu ne trădează cît timp întrebuinţa Dumnezeu pentru a-l instrui pe fiul său. In orice caz a fost necesar ca Adam să-şi cîştige mai întîi unele cunoştinţe despre plante şi animale, deoarece el trebuia să cultive pămîntul să-l îngrijească iar mai tîrziu trebuia să-i instruiască pe copiii lui în arta grădinăritului şi în creşterea animalelor (Geneza 2:15, 19). Aceasta a cerut probabil un anumit timp.

 9. Ce însărcinare i-a dat Dumnezeu lui Adam conform cu Geneza 2:19, 20 şi cum a fost posibil pentru Adam să-şi îndeplinească corect această misiune?

⁹ Adam a locuit în grădina Eden, locuinţa pe care Dumnezeu o pregătise pentru el. Probabil era vorba de un ţinut destul de întins în care Adam putea străbate distanţe mai mari. Era de aceea, în măsură să observe aşa cum îi făcea posibil Dumnezeu animalele în mediul lor natural. După aceea el le putea numi după caracteristicele lor. Nu exista nici un motiv de grabă (Geneza 2:8, 19, 20).

10. La ce a fost împuternicit Adam pe baza instruirii primite şi totuşi ce trebuia să i-a el în seamă?

¹⁰ Adam putea soluţiona cei drept problemele care se iveau în cadrul domeniului său de cunoştinţe, dar el trebuia să apeleze mereu la Dumnezeu creatorul şi călăuzitorul pentru a afla cum trebuia „să-şi supună pămîntul“. Pămîntul necultivat din afara grădinii Edenului trebuia să devină de acum încolo căminul pentru miliarde de oameni. Şi aşa cum un maistru constructor se ţine de planurile arhitecţilor, omul trebuia să se ţină credincios de îndrumările lui Dumnezeu pentru a transforma pămîntul într-o locuinţă frumoasă in care neamul omenesc să se poată simţi bine şi în care să fie fericit (Luca 16:10).

11. Cum şi-a îndeplinit la început Adam răspunderea sa şi ce obligaţii îi stăteau în perspectivă?

¹¹ Cum s-a comportat Adam acum după ce Dumnezeu îl binecuvîntase cu toate aceste lucruri? O bună bucată de vreme toate au mers bine. El şi-a instruit femeia în lucrurile în care Dumnezeu îl instruise pe el. (Compară Geneza 2:16, 17 cu Geneza 2:2, 3). Deoarece Iehova era creatorul omului, el era şi Dumnezeul lui. Pentru ca Adam şi Eva să poată păstra o relaţie corectă cu Dumnezeu, ei trebuiau să se bizuie pe el ca domnitorul lor suveran şi să asculte de el. Cu cît ar fi devenit familia lor mai mare şi astfel pămîntul s-ar fi umplut tot mai mult, cu atît mai mult ar fi fost important ca ei să se supună domniei lui Dumnezeu pentru ca să se poată menţine ordinea şi armonia. Adam şi Eva şi-ar fi instruit copiii şi i-ar fi putut creşte pentru ca şi ei să aducă onoare lui Dumnezeu.

„POMUL CUNOŞTINŢEI“

12. Ce perspective aveau Adam şi Eva conform cu Geneza 2:17?

¹² Dumnezeu îi permisese lui Adam să mănînce din orice pom a-l grădinii cu excepţia pomului cunoştinţei despre bine şi rău (Geneza 2:17). Primei perechi umane şi urmaşilor ei, îi era pusă în perspectivă viaţa veşnică, dar numai sub condiţia ca ei să rămînă ascultători. Dacă Adam ar fi atît de nerespectuos încît să nu-l asculte pe Dumnezeu, el ar face un renume prost întregii familii a lui Dumnezeu din cer şi de pe pămînt.

13, 14. (a) Din ce motiv n-ar fi fost decît drept şi credincios ca Adam să asculte de Dumnezeu? (b) Ce n-a făcut Adam în ciuda bunurilor pe care le-a posedat şi ce atitudine a dezvoltat el?

¹³ Dumnezeu îi dăduse lui Adam toate lucrurile de care avea nevoie pentru a se bucura de viaţă. Adam nu crease el însuşi pămîntul care îi producea atîtea lucruri bune de mîncat. El nici n-o crease pe frumoasa lui însoţitoare Eva, şi nici nu–şi făcuse corpul lui propriu care era creat în aşa fel să se poată bucura de ceea ce-i stătea la dispoziţie. Insă cu toate că Adam a iubit şi s-a bucurat de viaţa frumoasă pe care Dumnezeu i-a deschis-o înainte în bunătatea lui, el n-a rămas ascultător.

¹⁴ S-a ajuns pînă acolo că Adam şi-a pus interesele sale deasupra intereselor Tatălui său ceresc. El s-a gîndit mai mult la dorinţele lui de moment decît la familia lui Dumnezeu şi la urmaşii pe care trebuia să-i aibă. Chiar şi oamenii imperfecţi îl desconsideră pe un om care–şi trădează familia şi îşi vinde copiii în sclavie şi moarte. Exact aceasta a făcut Adam (Romani 7:14).

15, 16. (a) A fost „copacul cunoştinţei despre bine şi rău“ un copac adevărat? (b) Ce alte întrebări se ivesc în ce priveşte acest copac?

¹⁵ In ce a constat păcatul lui Adam? El era în legătură cu „pomul cunoştinţei despre bine şi rău“. Cu privire la acest pom s-a făcut multe presupuneri. A fost un copac adevărat? Ce era cu „cunoştinţa“ şi ce se înţelegea prin „bine şi rău“? De ce plantase propiu-zis Dumnezeu un asemenea pom în grădină?

¹⁶ Din Biblie reiese că era vorba despre un copac adevărat, căci ea îl desemnează cu un copac roditor al grădinei (Geneza 2:9). Ce era cunoştinţa pe care o reprezenta copacul? Ierusalemer Bibel catolică conţine într-o notă marginală referitoare la Geneza 2:17 un comentar potrivit:

17. Ce se înţelege conform unei note de la subsol din Ierusalemer Bibel catolică prin „cunoştinţa“ pe care o reprezenta copacul?

¹⁷ „Această cunoştinţă este un privilegiu pe care Dumnezeu şi l-a rezervat şi pe care omul îl va smulge pentru el. [Geneza] 3:5, 22. Ea nu este atotştiinţa pe care omul decăzut n-o posedă şi nici discernămîntul moral pe care îl avea deja omul nevinovat şi pe care Dumnezeu nu il putea refuza făpturilor sale înzestrate cu raţiune. Ci capacitatea de a hotărî el însuşi ce este bine şi ce este rău şi de a proceda corespunzător, deci o pretenţie la autonomie pe tărîm moral prin care omul îşi renegă starea sa de creatură. Intîiul păcat a fost o răscoală împotriva înălţimii domnitoare a lui Dumnezeu.“

18. (a) Despre ce a fost copacul un simbol? (b) Ce decizie trebuia să fi luat omul perfect înainte de a fi păcătuit prin mîncarea din „pomul cunoştinţei“?

¹⁸ Copacul a fost deci un simbol pentru graniţa care era pusă domeniului legitim al omului. N-a fost decît drept şi la loc, ba chiar neapărat necesar, că Dumnezeu l-a informat pe Adam despre această graniţă. Astfel dacă ar mînca ca om perfect din acest copac înseamnă că el trebuia să fi luat o hotărîre de voinţă bine cumpănită. El trebuia să se fi decis dinainte să abandoneze supunerea sub domnia lui Dumnezeu, să meargă pe propriile lui căi şi să facă ceea ce ar fi fost „bine“ sau „rău“ conform propriilor lui decizii.

SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU PROVOCATĂ

19. Ce şi-a atras Adam prin păcatul său intenţionat asupra sa şi asupra copiilor lui în concordanţă cu principiul din Romani 1:28?

¹⁹ Omul s-a făcut astfel independent de Dumnezeu. Dumnezeu nu l-a împiedicat pe Adam de la exercitarea voinţei sale libere. Totuşi prin faptul că Adam a luat o hotărîre greşită el a adus asupra sa însuşi şi asupra copiilor săi toate neplăcerile posibile şi o sumedenie de probleme nerezolvabile pentru oameni (Romani 1:28).

20. Cum se face că prin procedura greşită lui Adam s-a ridicat o întrebare care priveşte întreaga omenire?

²⁰ Pe lîngă răscoala lui Adam şi a soţiei lui, aici se mai ivea o problemă de discuţie. Prin răscoala fiului pămîntesc a lui Dumnezeu s-a ridicat întrebarea: Nu va exista chiar nici un om din familia pămîntească a lui Dumnezeu care să rămînă credincios domniei lui Dumnezeu şi nu va fi nimeni care sub presiune sau sub ispita de a–şi crea avantaje prin neascultare să rămînă loiali lui Dumnezeu? Acum în ochii tuturor creaturilor lui Dumnezeu din cer şi de pe pămînt trebuia să se fi ivit îndoială cu privire la loialitatea şi credincioşia fiecărui om care venea în existenţă.

21. Ce litigiu care era mult mai însemnat decît întrebarea referitoare la loialitatea omului, a fost pus în discuţie prin păcatul lui Adam?

²¹ După cum arată anumite evenimente care s-au petrecut cu circa 2 500 ani mai tîrziu, această întrebare a fost totuşi de o însemnătate subordonată, secundară, în comparaţie cu o întrebare mult mai importanţă — chestiune referitoare la legitimitatea suveranităţii sau domniei lui Dumnezeu. Un exemplu pentru această chestiune de discuţie despre care era vorba acum îl găsim în întîmplările care au survenit în viaţa unui om numit Iov, despre care s-a păstrat un raport spre folosul nostru.

22. Cum reiese din cartea Iov că integritatea şi loialitatea unui om a fost pusă în discuţie?

²² Din cartea Iov aflăm că un înger a lui Dumnezeu din cer a stîrnit acest litigiu. El s-a înfăţişat în faţa Celui Suprem şi a ridicat o acuză neruşinată împotriva servului devotat al lui Dumnezeu Iov, afirmînd că loialitatea lui Iov faţă de Dumnezeu s-ar baza numai pe motive egoiste. Dumnezeu a permis ca acest fiu spiritual să aducă asupra lui Iov probe grele. Totuşi măcar că Iov s-a dovedit credincios în aceste probe, rebelul l-a invinuit mai departe că ar avea o inimă rea. Iehova l-a întrebat: „Ţi-ai îndreptat inima la robul meu Iov ca să vezi că nu există nici unul pe pămînt care să fie ca el ireproşabil şi cinstit, temător de Dumnezeu şi care se abate de la rău? De asemenea el se ţine neclintit de integritatea lui [ireproşabilitate, credincioşie faţă de Dumnezeu], deşi tu mă provoci să-l înghit fără motiv“. La aceasta, îngerul a ripostat: „Piele pentru piele şi tot ce are omul va da pentru sufletul său. Intinde–ţi mîna pentru a cauza o schimbare şi atinge-te de el pînă în oasele şi carnea lui şi vezi dacă nu te va blestema direct în faţă“ (Iov 2:2–5).

23. Cum s-a răsfrînt asupra lui Iov faptul că s-a ţinut tare de credincioşia lui în ciuda unor suferinţe grele?

²³ Dumnezeu a permis ca Iov să fie încercat. El a ştiut că Iov va rămînea credincios. Si în realitate Iov n-a pierdut nimic prin aceea că o anumită perioadă de timp a trebuit să sufere. Căci la sfîrşitul încercării, Dumnezeu l-a răsplătit pe Iov mai mult decît posedase el vreodată şi pe lîngă toate acestea i-a dăruit o sută patruzeci de ani de viaţă de acum înainte (Iov 42:12–16; compară cu Evrei 11:6).

24. (a) Cine a fost adevăratul instigator al rebeliunii împotriva lui Dumnezeu? (b) Ii scuză aceasta pe Adam şi Eva?

²⁴ Această scurtă privire în întîmplările care se petrec în domeniul invizibil ceresc ne ajută să ne dăm seama de adevărata chestiune de discuţie din pricina căreia Dumnezeu permite răul. Ingerul care l-a provocat pe Dumnezeu şi care este cunoscut ca Satan Diavolul, a fost instigatorul propriu-zis al rebeliunii. Insă cu nimic mai puţin, prima pereche umană care a luat poziţie de partea lui Satan atunci cînd el a stîrnit chestiunea de discuţie, s-a împovărat intenţionat cu vină. Ei nu puteau fi scuzaţi.

25, 26. (a) L-a expus Dumnezeu pe Adam neînarmat atacului lui Satan Diavolul deoarece acesta era cel ce-a atacat loialitatea lui Adam faţă de Dumnezeu? (b) La ce trebuie să se fi gîndit Satan cînd a atacato pe Eva?

²⁵ Dumnezeu îi dăduse lui Adam suficientă îndrumare şi ocazie să se înarmeze pe deplin pentru a putea sta loial de partea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu expune niciodată pe vreunul din servii săi neînarmat la vreun atac (1 Corinteni 10:13). Prin urmare, Adam care putea face uz pe deplin liber de voinţa sa ar fi putut rămîne statornic, loial şi credincios. Altfel de cum este cazul astăzi la oamenii imperfecţi, în acea vreme n-a existat nici un factor asupra căruia el să nu aibe autoritate cînd a păcătuit.

²⁶ Impotrivitorul lui Dumnezeu, fiul spiritual rebel, căutase o ocazie să stîrnească o rebeliune în univers. El a vrut să îi întrebuinţeze pe Adam şi Eva ca o unealtă pentru a pune la îndoială domnia lui Dumnezeu. Aflăm din raportul biblic că mai întîi el a atacat femeia. Satan era sigur că va putea exercita o presiune mai mare asupra lui Adam dacă mai întîi ar avea-o în mînă pe Eva.

RĂSCOALA ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU

27. De unde ştim că şarpele care i-a vorbit Evei a fost în realitate o unealtă a Diavolului?

²⁷ Cum a fost pornit propriu-zis atacul împtriva domniei lui Dumnezeu pe care-l intenţiona Satan? Conform raportului biblic, Eva a fost atrasă în discuţie de un animal inferior al cîmpului, de un şarpe. Fireşte, un animal nu poate vorbi de la sine. In realitate a vorbit Satan Diavolul şi la aceasta el s-a folosit de şarpe. Din pricina acestei amăgiri şi fiindcă el l-a folosit pe şarpe, Dumnezeu l-a numit „şarpele original [înşălător]“ (Apocalips 12:9). Isus a declarat că Satan stîrnise litigiu privitor la suveranitatea lui Dumnezeu desemnîndu-l pe Diavolul ca „Tatăl minciunii“ şi a zis că el ar fi fost un ucigaş de la începutul căii lui rebele din Eden (Ioan 8:44). Raportul biblic referitor la prima minciună şi la rebeliune sună după cum urmează:

28. La relatarea din Geneza 3:1–5: (a) Cum s-a exprimat Satan în întrebarea sa adresată Evei, îşi reţinuse ceva la care avea drept? (b) Nu cunoştea Eva legea lui Dumnezeu referitoare la „pomul cunoştinţei“?

²⁸ „Sarpele s-a dovedit acum a fi cel mai precaut dintre toate animalele sălbatice ale cîmpului pe care le făcuse Iehova Dumnezeu. Astfel el a început să zică femeii: ‘Oare să fi zis Dumnezeu într-adevăr: Naveţi voie să mîncaţi din orice copac al grădinii?’ La aceasta femeia i-a spus şarpelui: ‘Avem voie să mîncăm din rodul pomilor grădinii, dar din rodul pomului care este în centrul grădinii Dumnezeu a zis: „Să nu mîncaţi din el, nu, să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi“. La aceasta şarpele a zis femeii: ‘Negreşit nu veţi muri. Căci Dumnezeu ştie că în aceaşi zi în care mîncaţi din el vi se deschid negreşit ochii şi veţi fi cu siguranţă ca Dumnezeu, recunoscînd binele şi răul’“ (Geneza 3:1–5).

29, 30. Cum a văzut Eva fructul „pomului cunoştinţei“ înainte de-a o momi Satan, şi cum a considerat ea fructul după minciună?

²⁹ Pînă aici femeia ascultase de porunca de a nu mînca din „pomul cunoştinţei“ la care s-a referit şarpele. Ea avea o mare varietate de hrană şi nu ducea lipsă. Ea ştia că mîncarea din copac ar avea urmări grave. Fructul nu era ceva otrăvit, ci Dumnezeu zisese că mîncarea se va pedepsi cu moartea. Acum dacă cineva face o plimbare în pădure şi vede anumite plante ca de exemplu ciuperci otrăvitoare sau anumiţi copaci ale căror fructe sînt otrăvitoare, va simţi atunci ademenirea sau dorinţa de-a atinge un asemenea fruct de a-l rupe şi de a-l mînca? Cu siguranţă, nu. Dar acum copacul a dobîndit prin minciuna lui Satan ceva ademenitor. Ea a crezut cuvintele lui rostite printr-un şarpe mai mult decît cuvintele creatorului ei. Citim:

³⁰ „Ca urmare femeia s-a uitat şi-a văzut că pomul era bun de mîncat şi că era ceva după care ochii aveau dorinţă, ba chiar pomul era plăcut la privire. Astfel ea a început să ia din fructul lui şi să mănînce“ (Geneza 3:16).

EVA ÎNŞELATĂ

31. Ce ar fi putut gîndi Eva cînd şarpele a vorbit cu ea?

³¹ Pentru ce n-a tăcut Eva şi n-a fugit ea atunci cînd şarpele i-a vorbit spontan? Biblia nu ne spune acest lucru. Este posibil ca Eva să fi văzut şarpele încolocit pe copac şi atenţia ei să fi fost stîrnită de mişcările şarpelui. Ea ştia că şarpele era un animal foarte precaut. Sarpele i-a putut părea de aceea foarte înţelept iar cînd i-a vorbit Eva se putea gîndi că şarpele ar poseda o deosebită înţelepciune.

32, 33. (a) Ce libertate a sperat să dobîndească Eva prin mîncarea fructului? (b) Cum de în realitate Eva şi-a pierdut libertatea ei cînd a luat-o înaintea bărbatului ei?

³² Oricum ar fi, minciuna care a fost exprimată prin acest animal a convins-o pe Eva de faptul că n-ar muri prin mîncarea din fruct. Mai degrabă ea a crezut că ar putea dobîndi forţe deosebite — că ar putea fi ca Dumnezeu, liberă şi indepedentă să decidă personal pe ce cale doreşte să meargă. Ea n-ar mai fi supusă în acest caz nimănui şi n-ar mai depinde de nimeni. Prin aceasta ea şi-a abandonat supunerea faţă de bărbatul ei care explicase porunca lui Dumnezeu. Ea s-a decis să treacă la acţiune şi să ia din fruct, fără să-l consulte mai întîi pe el.

³³ Din acest motiv apostolul Pavel a pus o aşa mare importanţă pe supunerea femeilor creştine faţă de bărbaţii lor. El a explicat că Eva, în credinţa că ar dobîndi neatîrnarea absolută, a atins în realitate contariul şi şi-a atras cele mai mari greutăţi. Ea a încercat să facă ceva la ce nu fusese creată. Pavel a scris: „Adam n-a [fost] înşelat, dar femeia a fost înşelată temeinic şi a ajuns în delicvenţă“ (1 Timotei 2:11–14).

LIPSA DE CREDINŢĂ A LUI ADAM

34, 35. (a) Pentru ce s-a alăturat Adam care nu fusese înşelat în rebeliune? (b) Cum de problema care s-a ivit prin păcatul Evei a fost pentru Adam mai mare decît problemele zilnice în legătură cu îngrijirea grădinei Eden şi prin ce a dovedit el o credinţă slabă?

³⁴ Deoarece n-a fost înşelat, se ridică întrebarea ce l-a determinat să se alăture soţiei lui în rebeliune. El a permis ca dorinţa după femeia lui Eva să fie mai însemnată decît relaţia sa cu Dumnezeu. De aceea cînd a văzut pe femeia sa el a luat fructul de la ea (Geneza 3:6).

³⁵ Biblia nu relatează ce au vorbit Adam şi Eva unul cu altul, însă evident Adam a fost confruntat spontan cu o problemă foarte dificilă. Adam avusese probabil deja de rezolvat anumite probleme în legătură cu domnia lui asupra animalelor şi cu cultivarea grădinii, dar această situaţie în legătură cu Eva l-a lovit în inimă şi i-a pus la probă loialitatea. Probabil el s-a întrebat: „Pentru ce trebuie să mi se întîmple mie atît de brusc şi surprinzător aşa ceva, în mijlocul unei vieţi fericite? Pentru ce a permis Dumnezeu aceasta?“ Credinţa lui în Dumnezeu a fost pusă la încercare. El ar fi trebuit să aibă dragoste mai mare faţă de Dumnezeu. De asemenea, ar fi trebuit să ştie că Dumnezeu l-ar ajuta în caz de nevoie (Psalm 34:15).

36, 37. (a) Ce arată că Adam n-a avut numai lipsă de credinţă ci că el a căutat şi să se justifice? (b) A fost el deplin răspunzător pentru răscoala sa?

³⁶ Cu siguranţă Dumnezeu l-ar fi ajutat pe fiul său Adam, dacă el ar fi rămas credincios. El ar fi îndreptat toate lucrurile spre cea mai mare mulţumire a lui Adam (compară Psalm 22:4, 5) dar Adam n-a avut atîta credinţă. Mai degrabă el a încercat chiar să se justifice şi să zică: „Femeia pe care mi-ai dat-o, mi-a dat fructul din copac şi atunci am mîncat eu“ (Geneza 3:12).

³⁷ Prin această autojustificare Adam a încercat să pună vina pe femeia sa. Totuşi Adam a purtat răspunderea deplină deoarece era capul soţiei sale. Dumnezeu a tratat personal cu el. Adam a meritat să fie pedepsit. In realitate el a apucat pe calea descrisă în Iacov 1:13–15:

38. Cum se explică în Iacov 1:13–15 că oamenii perfecţi aşa cum erau Adam şi Eva, ar putea păcătui?

³⁸ „Nimeni să nu zică cînd este ispitit: ‘Sînt ispitit de Dumnezeu! Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de lucruri rele, şi el însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit atunci cînd este atras şi momit de propriile lui pofte. De aceea cînd pofta a zămislit, se naşte păcatul; iar păcatul odată săvîrşit, produce moartea“.

ÎNTREAGA OMENIRE SUPORTĂ PAGUBELE

39. (a) In ce înţeles a murit Adam în „ziua“ în care păcătuise (Geneza 2:17)? (b) Ce efect a avut asupra corpului lui Adam, pierderea relaţiei cu Dumnezeu şi de asemenea, asupra urmaşilor?

³⁹ In acest mod Adam a devenit un păcătos. Conform semnificaţiei cuvîntului eveiesc pentru păcat el a ratat ţelul. El n-a mai putut corespunde normelor desăvîrşite. In aceea zi el a murit în privinţă spirituală şi a început să moară şi fizic. Adam avea o lipsă, o slăbiciune morală care se răsfrîngea deopotrivă asupra corpului său, căci „spinul care cauzează moartea este păcatul“ (1 Corinteni 15:56). Deoarece acum Adam îşi distrusese relaţia sa cu Dumnezeu (spiritualitatea) sa, procesele sale de gîndire îşi pierduseră acum echilibrul şi aceasta a făcut ca şi funcţiile corpului său să-şi piardă echilibrul, iar corpul său a început să decadă. Adam trebuia să moară (Geneza 3:19). El nu putea transmite copiilor săi nici perfecţiunea morală şi nici perfecţiunea corporală, căci el nu le mai avea pe nici una. Prin urmare „toţi au păcătuit şi nu ajung gloria lui Dumnezeu“, pe care Adam a reoglindit-o odinioară în perfecţiunea sa (Romani 3:23).

40. (a) Pentru ce l-a izgonit Iehova Dumnezeu pe Adam după căderea în păcat din grădina Eden? (b) Ce măsură asemănătoare ia adunarea creştină în ziua de azi după cum se descrie aceasta în 1 Corinteni 5:11–13?

⁴⁰ Deoarece Adam era acum un păcătos el nu mai avea nici un drept să întreţină comuniune cu Iehova Dumnezeu. El nu mai avea dreptul să trăiască în grădina paradiziacă. Dumnezeu a discutat apoi evident cu Fiul său ceresc întîi născut. Acest Fiu colaborase cu Iehova la creaţiune (Coloseni 1:13, 15, 17). Iehova a zis: „‘Iată, omul a ajuns în cunoştinţă despre bine şi rău ca unul din noi. Iar acum nu cumva să-şi întindă mîna şi să ia din fructul pomului vieţii să mănînce şi să trăiască pe timp nelimitat“’. După aceea Iehova Dumnezeu l-a izgonit din grădina Eden ca să cultive pămîntul din care fusese luat“ (Geneza 3:22, 23) In concordanţă cu aceasta, Sfînta Scriptură porunceşte ca unui om rău şi imoral care nu arată credinţă să-i fie retrasă comunitatea adunării creştine (1 Corinteni 5:11–13).

41. Poate atribui cineva toate faptele lui rele slăbiciunii moştenite? (Romani 3:23; 5:12).

⁴¹ Ce-au însemnat toate acestea pentru neamul omenesc? Slăbiciune moştenită. Şi totuşi nimeni nu poate atribui pe drept acestei împrejurări tot răul pe care-l face, căci în realitate toţi păcătuiesc de multe ori chiar intenţionat şi pentru aceasta îşi poartă personal răspunderea. Păcatul s-a extins atît de mult în neamul omenesc încît caracterul lui condamnabil — cu toată suferinţa şi mizeria pe care o duce cu sine — a devenit evident. Păcatul a guvernat ca un rege asupra omenirii şi a pătruns în toate ideile şi faptele oamenilor; domneşte un egoism înrădăcinat (Romani 5:14).

REACŢIA LUI DUMNEZEU LA PROVOCARE

42. (a) Ce a fost pus la îndoială în legătură cu domnia lui Dumnezeu sau suveranitatea sa? (b) Ce afirmaţii a ridicat Satan în legătură cu aceasta?

⁴² Din fericire Dumnezeu pe baza bunătăţii sale nemeritate şi a dragostei lui pentru neamul omenesc n-a abandonat omenirea şi n-a desfinţat-o pentru totdeauna. Să reflectăm acum în ce situaţie era Dumnezeu: legitimitatea, dreptatea şi meritul domniei lui, a suveranităţii lui, fuseseră pusă la îndoială. Diavolul a afirmat că Iehova ar domni fără iubire. El s-a îndoit de faptul că creaturile lui Iehova înzestrate cu raţiune au fost ascultătoare fiindcă au iubit domnia lui Dumnezeu şi au preferat-o înaintea oricărei alte domnii. In loc de aceasta el a împărtăşit părerea că suveranitatea lui Dumnezeu este sprijinită numai fiindcă Dumnezeu îi răsplăteşte bogat pe cei ce-l ascultă. După părerea lui, Dumnezeu a domnit pe bază de mituire (Iov 1:9–11). In afară de aceasta Diavolul i-a imputat lui Dumnezeu că el ar reţine ceva creaturilor lui lucru, el ar avea drept spre exemplul, neatîrnarea deplină de el, dreptul de a proceda aşa cum le-ar plăcea lor (Geneza 3:5).

43. De ce Dumnezeu cel atotputernic nu l-a nimicit pe Diavolul pe loc, ci a permis răul o perioadă de timp?

⁴³ Dumnezeu a ştiut că el îşi exercită domnia sa în mod legitim. El l-ar fi putut nimici pe Diavolul pe loc. Totuşi prin aceasta chestiunea de discuţie n-ar fi fost clarificată. Căci pe baza chestiunii de discuţie a lui Satan, care era sprijinnit de Adam şi Eva, n-a fost calomniat numai numele lui Dumnezeu şi modul său de-a guverna, ci şi numele oricărei alte persoane inteligente din univers a căzut în umbră. Din pricina numelui său propriu de Rege şi de asemenea, din pricina întregii lui familii de persoane credincioase care trăiau atunci sau care aveau să trăiască în viitor, Dumnezeu a permis răul o perioadă de timp.

44. (a) Unde am fi noi astăzi dacă Dumnezeu i-ar fi ucis de îndată pe Adam şi Eva? (b) Ce încredere a avut Dumnezeu faţă de oamenii care trebuiau să se nască de atunci înainte şi a fost justificată această încredere?

⁴⁴ Dacă Dumnezeu i-ar fi ucis de îndată pe Adam şi Eva, atunci nici unul dintre noi nu ne-am fi născut. Cu toate că Adam şi Eva deveniseră răi, Dumnezeu ştia că nu toţi urmaşii lor vor proceda aşa. Mulţi aveau să slujească credincioşi lui Dumnezeu, şi aceasta în ciuda tuturor încercărilor pe care Diavolul le va aduce asupra lor. Dumnezeu l-a lăsat aşadar pe Satan nelegiuitul în viaţă şi a permis ca Adam şi Eva să aibă copii. Mulţi din urmaşii lor s-au dovedit credincioşi după cum mărturiseşte relatarea biblică Evrei capitolul 11.

45. (a) Cine a trebuit să sufere cel mai mult timp, în timp ce răul a fost permis? (b) Cine a tras în realitate folos din faptul că Dumnezeu a permis răul pînă în ziua de azi?

⁴⁵ In ciuda împrejurărilor vitrege majoritatea oamenilor au ajuns în situaţia fericită de a se bucura în mare măsură de viaţă. In realitate relativ puţini oameni au trebuit să sufere o mare parte din viaţa lor. În ciuda tuturor acestor asprimi, majoritatea oamenilor sînt bucuroşi că se află în viaţă. Iehova Dumnezeu a tolerat răul circa 6 000 ani şi a privit suferinţa şi mizeria. Ca tată al familiei universale, el este mîhnit foarte mult de acest lucru (compară Psalm 78:40). El a avut în orice vreme puterea de a pune capăt răului, însă el a aşteptat cu acest lucru fiindcă a urmărit un anumit scop şi anume nu spre folosul lui propriu, ci spre folosul creaturilor înzestrate cu raţiune din întregul univers, atît astăzi cît şi pentru tot viitorul (Luca 18:7, 8; Iov 35:6–8). Istoria mondială şi Biblia lasă să se recunoască că litigiul va fi clarificat în curînd definitiv.

46. De ce folos este că litigiul referitor la domnia lui Dumnezeu este clarificat complect chiar dacă la aceasta sînt necesari 6 000 ani?

⁴⁶ Dumnezeu avea un motiv autorizat pentru modul său de acţiune. Exemplul următor poate arăta aceasta: Dacă un cazier a fost dus pînă în faţa celui mai înalt tribunal al unei ţări, cazul fiind tratat cum trebuie acolo, şi s-a pronunţat o sentinţă, prin aceasta s-a obţinut un caz de precedenţă după care vor trebui decise toate cazurile viitoare de acest gen. Aşa se prezintă lucrurile şi cu chestiunea de discuţie universală. Ea va fi clarificată în faţa celui mai înalt tribunal din cer şi va sluji ca un caz de precedenţă. Niciodată Dumnezeu nu va mai permite ca răul împreună cu toată suferinţa şi mizeria să tulbure pacea universului. O privire a curţii judecătoreşti a lui Iehova o primim în Daniel 7:9, 10).

47. Pentru ce a luat Dumnezeu măsuri în timp ce el îşi clarifică chestiunea de discuţie universală referitoare la legitimitatea suveranităţii sale?

⁴⁷ Dumnezeu permite deci răul pentru ca chestiunea de discuţie referitoare la suveranitatea sa universală să se clarifice. În legătură cu clarificarea acestui litigiu Dumnezeu a luat o serie de măsuri pentru ca neamul omenesc să fie eliberat din starea lui jalnică în care se află. Prin aceste pregătiri vor fi îndreptate toate daunele cauzate în timpul cît păcatul a guvernat ca rege. În ce constau aceste pregătiri? Aceasta va fi obiectul examinării făcute în capitolul şase.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 51]

Deoarece Adam era instruit de Dumnezeu, el învăţa să domnească asupra animalelor

[Legenda ilustraţiei de la pagina 63]

Cînd un cazier are loc în mod corect, prin sentinţă se obţine un caz de precedenţă. La fel se prezintă lucrurile cînd cea mai înaltă curte judecătorească a cerului decide chestiunea de discuţie universală; întreaga creaţiune va trage folos din aceasta