Deşi îndureraţi, noi nu suntem fără speranţă
„Nu vrem să fiţi în necunoştinţă cu privire la cei care dorm în moarte; ca să nu vă întristaţi, cum fac cei care nu au speranţă.“ — 1 TESALONICENI 4:13, NW.
1. De ce are parte omenirea în mod frecvent?
V-A RĂPIT moartea o fiinţă dragă? Indiferent de vârstă, pe mulţi dintre noi ne-a întristat pierderea unei rude sau a unui prieten. Poate că a fost un bunic, un părinte, un partener conjugal sau un copil. Bătrâneţea, boala şi accidentele aduc frecvent moarte. Criminalitatea, violenţa şi războaiele sporesc suferinţele şi durerea. În fiecare an, în lume mor în medie peste 50 de milioane de oameni. În 1993 se înregistrau în medie 140 250 de decese pe zi. Tributul plătit morţii aduce durere prietenilor şi membrilor familiei şi lasă răni adânci.
2. Ce pare să fie anormal cu privire la moartea copiilor?
2 Nu-i aşa că suntem alături de acei părinţi din California (S.U.A) care şi-au pierdut într-un stupid accident de automobil o fiică gravidă? Pe neaşteptate, ei şi-au pierdut singura fiică şi copilul care urma să fie primul lor nepot. Soţul victimei şi-a pierdut soţia şi primul fiu sau fiică. Este nefiresc ca părinţii să aibă parte de moartea unui copil fie că acesta este încă tânăr, fie că este bătrân. Nu este normal ca un copil să moară înainte de a-i muri părinţii. Toţi iubim viaţa. Iată de ce moartea este, într-adevăr, un duşman. — 1 Corinteni 15:26.
Moartea intră în familia umană
3. Ce efect se pare că a avut asupra lui Adam şi a Evei moartea lui Abel?
3 Din punct de vedere istoric, păcatul şi moartea domnesc ca regi de circa şase mii de ani, şi anume de la răzvrătirea primilor noştri părinţi, Adam şi Eva (Romani 5:14; 6:12, 23). Biblia nu ne spune cum au reacţionat ei la asasinarea primului lor fiu, Abel, de către fratele său Cain. Din mai multe motive, aceasta trebuie să fi fost o experienţă dezastruoasă pentru ei. În acest caz, ei au văzut pentru prima dată ce înseamnă moartea, oglindită pe faţa propriului lor fiu. Ei au văzut rezultatul răzvrătirii lor şi al întrebuinţării continue şi greşite a voinţei libere. În ciuda avertismentelor lui Dumnezeu, Cain a ales să comită primul fratricid. Ştim că Eva trebuie să fi fost profund mâhnită de moartea lui Abel, deoarece, când l-a născut pe Set, a spus: „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain“. — Geneza 4:3–8, 25.
4. De ce mitul despre nemurirea sufletului nu ar fi putut aduce nici o mângâiere după moartea lui Abel?
4 Primii noştri părinţi umani au văzut, de asemenea, că sentinţa lui Dumnezeu asupra lor era adevărată: întrucât s-au răzvrătit şi nu au ascultat, aveau să ‘moară negreşit’. În pofida minciunii lui Satan, se pare că mitul despre nemurirea sufletului încă nu prinsese rădăcini, aşa că ei nu puteau găsi în acest mit nici măcar o falsă alinare. Dumnezeu îi spusese lui Adam: „Te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“. El nu menţionase nimic despre existenţa viitoare a lui Adam ca suflet nemuritor în cer, în iad, în limb, în purgatoriu sau în altă parte (Geneza 2:17; 3:4, 5, 19). Ca suflete vii care păcătuiseră, Adam şi Eva urmau în cele din urmă să moară, să-şi înceteze existenţa. Iată ce a scris sub inspiraţie regele Solomon: „Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit, şi ei niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare“. — Eclesiastul 9:5, 6.
5. Care este adevărata speranţă pentru cei morţi?
5 Cât sunt de adevărate aceste cuvinte! Într-adevăr, cine şi-ar mai putea aminti de strămoşii care au trăit acum două sau trei sute de ani? Deseori nici chiar mormintele nu li se mai cunosc sau au fost de mult uitate. Înseamnă atunci că nu mai există nici o speranţă pentru dragii noştri care au murit? Câtuşi de puţin! Iată ce i-a spus Marta lui Isus despre Lazăr, fratele ei mort: „Ştiu . . . că va învia la înviere, în ziua de pe urmă“ (Ioan 11:24). Evreii credeau că Dumnezeu îi va învia pe cei morţi la o dată în viitor. Totuşi, lucrul acesta nu i-a împiedicat să plângă pierderea fiinţelor dragi.— Iov 14:13.
Oameni fideli care au plâns
6, 7. Cum au reacţionat Avraam şi Iacov la moartea unor fiinţe dragi?
6 Cu aproape patru mii de ani în urmă, când Sara, soţia lui Avraam, a murit, „Avraam a venit să-şi petreacă doliul şi s-o plângă pe Sara“. Acest slujitor fidel al lui Dumnezeu a manifestat sentimente profunde cu ocazia morţii soţiei sale iubite şi fidele. Deşi era un om de acţiune şi curajos, el nu s-a ruşinat să-şi exprime durerea prin lacrimi. — Geneza 14:11–16; 23:1, 2.
7 Iacov s-a manifestat în mod asemănător. Cum a reacţionat el când a fost minţit ca să creadă că fiul său Iosif fusese ucis de un animal sălbatic? Iată ce citim în Geneza 37:34, 35: „Şi Iacov şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi a plâns mult timp pe fiul său. Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit să-l mângâie; dar el nu voia să primească nici o mângâiere, ci zicea: «Plângând mă voi coborî la fiul meu în Locuinţa Morţilor!» Şi plângea astfel pe fiul său“. Într-adevăr, este normal să-ţi manifeşti durerea când îţi moare cineva drag.
8. Cum îşi exprimau evreii deseori durerea cauzată de moarte?
8 Unii ar putea crede că, potrivit obiceiurilor moderne sau locale, reacţia lui Iacov a fost exagerată şi melodramatică. Însă ea a fost produsul unei alte vremi şi al unei alte culturi. Modul în care el şi-a exprimat durerea cauzată de moarte — îmbrăcându-se într-o pânză de sac — este prima atestare biblică a acestei practici. Totuşi, aşa cum arată Scripturile ebraice, doliul se exprima şi prin jelire, prin compunerea unor bocete şi prin şederea în cenuşă. Se pare că evreii nu aveau reţineri în ce priveşte exprimarea sinceră a durerii. — Ezechiel 27:30–32; Amos 8:10.a
Durerea cauzată de moarte în timpul lui Isus
9, 10. a) Cum a reacţionat Isus la moartea lui Lazăr? b) Ce ne dezvăluie despre Isus reacţia acestuia?
9 Dar ce putem spune despre primii discipoli ai lui Isus? De exemplu, când Lazăr a murit, surorile lui, Marta şi Maria, l-au jelit cu lacrimi. Cum a reacţionat omul perfect Isus când a sosit acasă la ele? Iată ce relatează Ioan: „Maria, deci, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a zis: «Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!» Deci Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui şi S-a tulburat. Şi a zis: «Unde l-aţi pus?» «Doamne», I-au răspuns ei, «vino şi vezi!» Isus plângea“. — Ioan 11:32–35.
10 „Isus plângea.“ Aceste două cuvinte spun foarte mult despre trăsăturile umane, compasiunea şi sentimentele lui Isus. Cu toate că era deplin conştient de speranţa învierii, „Isus plângea“ (Ioan 11:35). Relatarea arată în continuare ce au spus oamenii prezenţi acolo: „Iată cât de mult îl iubea [pe Lazăr]!“ Cu siguranţă că, dacă omul perfect Isus a plâns la pierderea unui prieten, nu este ruşinos ca un bărbat sau o femeie să jelească sau să plângă în timpul actual. — Ioan 11:36.
Ce speranţă există pentru cei morţi?
11. a) Ce putem învăţa din exemplele biblice cu privire la exprimarea durerii prin lacrimi? b) De ce noi nu plângem ca aceia care nu au speranţă?
11 Ce putem învăţa din aceste exemple biblice? Putem învăţa că este natural să plângem şi că nu trebuie să ne fie ruşine să ne exprimăm durerea prin lacrimi. Chiar şi atunci când găsim mângâiere în speranţa învierii, moartea unei fiinţe dragi este totuşi o pierdere dureroasă care ne afectează profund. Brusc şi tragic, moartea pune capăt unor ani, poate chiar zeci de ani, de prietenie apropiată şi convieţuire. Este adevărat că noi nu plângem ca aceia care nu au speranţă sau ca aceia care nutresc speranţe false (1 Tesaloniceni 4:13). Şi nici nu suntem induşi în eroare de mituri potrivit cărora omul ar avea un suflet nemuritor sau ar continua să existe prin reîncarnare. Ştim că Iehova a promis „ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea“ (2 Petru 3:13). Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii [noştri]. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut“. — Apocalipsa 21:4.
12. Cum şi-a exprimat Pavel credinţa în înviere?
12 Ce speranţă există pentru cei care au murit?b Scriitorul creştin Pavel a fost inspirat să ne aducă mângâiere şi speranţă, scriind cele ce urmează: „Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea“ (1 Corinteni 15:26). În The New English Bible, versetul acesta este redat astfel: „Ultimul duşman care va fi abolit va fi moartea“. De ce a putut Pavel să fie atât de sigur de aceasta? Deoarece el fusese convertit şi învăţat de către acela care fusese sculat dintre morţi, Isus Cristos (Faptele 9:3–19). Tot din acelaşi motiv, Pavel a putut declara următoarele: „Dacă moartea a venit prin om [Adam], tot prin om [Isus] a venit şi învierea morţilor. Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii“. — 1 Corinteni 15:21, 22.
13. Cum au reacţionat martorii oculari la învierea lui Lazăr?
13 Învăţătura lui Isus ne aduce o mare mângâiere şi speranţă de viitor. De exemplu, ce a făcut el în cazul lui Lazăr? S-a dus la mormântul în care cadavrul lui Lazăr zăcea de patru zile. A rostit o rugăciune şi, „după ce a zis aceste cuvinte, a strigat cu glas tare: «Lazăre, vino afară!» Şi mortul a ieşit, fiind legat la mâini şi la picioare cu fâşii de pânză, şi faţa îi era înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: «Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!»“ Vă puteţi imagina surprinderea şi bucuria de pe feţele Martei şi ale Mariei? Ce uluiţi trebuie să fi fost vecinii când au văzut acest miracol! Nu e de mirare că mulţi dintre cei prezenţi acolo au crezut în Isus. Duşmanii săi religioşi însă „s-au sfătuit să-L omoare“. — Ioan 11:41–53.
14. Învierea lui Lazăr a fost o garanţie a cărui lucru?
14 Isus a făcut această înviere de neuitat în faţa multor martori oculari. Ea a fost o dovadă a viitoarei învieri profeţite de el cu o ocazie anterioară, când a spus: „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul [Fiului lui Dumnezeu] şi vor ieşi din ele: cei care au practicat binele, pentru învierea vieţii, iar cei care au făcut răul, pentru învierea judecăţii“. — Ioan 5:28, 29.
15. Ce dovezi au avut Pavel şi Anania despre învierea lui Isus?
15 Aşa cum s-a menţionat mai sus, apostolul Pavel credea în înviere. Dar pe ce bază? Înainte el fusese criminalul Saul, persecutorul creştinilor. Numele şi faima lui semănaseră frică printre credincioşi. La urma urmei, nu era el acela care aprobase uciderea prin lapidare a creştinului Ştefan, care a devenit astfel martir (Faptele 8:1; 9:1, 2, 26)? Totuşi, pe drumul spre Damasc, înviatul Cristos l-a trezit pe Saul la realitate, lovindu-l cu orbire temporară. Saul a auzit o voce care-i spunea: „«Saul, Saul, pentru ce Mă prigoneşti?» «Cine eşti Tu, Doamne?» a spus el. Şi Domnul a zis: «Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti»“. Acelaşi Cristos înviat l-a instruit apoi pe Anania, care locuia în Damasc, să meargă la casa în care se ruga Saul şi să-i redea acestuia vederea. Astfel, din proprie experienţă, atât Saul, cât şi Anania aveau toate motivele să creadă în înviere. — Faptele 9:4, 5, 10–12.
16, 17. a) De unde ştim că Pavel nu a crezut în concepţia grecească despre nemurirea inerentă a sufletului? b) Ce speranţă temeinică ne dă Biblia (Evrei 6:17–20)?
16 Să vedem cum a răspuns Saul, apostolul Pavel, când, în calitate de creştin persecutat, a fost adus înaintea guvernatorului Felix. Iată ce citim în Faptele 24:15: „Am în Dumnezeu nădejdea aceasta . . . că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi“. Evident, Pavel nu credea în concepţia grecească păgână a nemuririi inerente a sufletului, care se presupunea, conform mitologiei, că trecea într-un fel de viaţă de apoi sau în lumea de dincolo. El avea credinţă în înviere şi preda despre ea. Aceasta însemna, pentru unii, darul vieţii nemuritoare ca creaturi spirituale în cer, cu Cristos, iar pentru majoritatea oamenilor, o revenire la viaţă pe un pământ perfect. — Luca 23:43; 1 Corinteni 15:20–22, 53, 54; Apocalipsa 7:4, 9, 17; 14:1, 3.
17 Astfel, Biblia face o promisiune clară şi ne dă o speranţă temeinică potrivit căreia, prin intermediul învierii, mulţi îi vor revedea pe cei dragi aici, pe pământ, dar în alte condiţii. — 2 Petru 3:13; Apocalipsa 21:1–4.
Ajutor practic pentru cei îndureraţi
18. a) Ce instrument util a fost lansat la congresele „Teama sfântă“ (vezi chenarul)? b) Ce întrebări necesită acum răspuns?
18 Acum am rămas cu amintirile şi cu lacrimile. Cum putem depăşi această perioadă dureroasă, cauzată de pierderea unei fiinţe dragi? Ce pot face alţii pentru a-i ajuta pe cei îndureraţi? Mai mult, ce putem face noi pentru a le ajuta pe acele persoane sincere întâlnite în ministerul de teren care nu au o speranţă adevărată şi care sunt îndurerate? Şi ce mângâiere mai putem găsi în Biblie cu privire la dragii noştri care au adormit în moarte? Articolul următor va oferi câteva sfaturi în acest sens.
[Note de subsol]
a Pentru mai multe informaţii despre doliul în timpurile biblice, vezi lucrarea Insight on the Scriptures (Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor), volumul al II-lea, paginile 446, 447, publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.
b Pentru informaţii suplimentare despre speranţa învierii prezentată în Biblie, vezi lucrarea Insight on the Scriptures, volumul al II-lea, paginile 783–793.
Ştiţi să răspundeţi?
◻ De ce se poate spune că moartea este un duşman?
◻ Cum şi-au manifestat durerea cauzată de moartea unei fiinţe dragi slujitorii lui Dumnezeu din timpurile biblice?
◻ Ce speranţă există pentru cei dragi care au murit?
◻ Pe ce bază credea Pavel în înviere?
[Chenarul de la paginile 8, 9]
Ajutor practic pentru cei îndureraţi
La congresele de district „Teama sfântă“, care au avut loc în anii 1994–1995, Societatea Watch Tower a lansat o nouă broşură, intitulată Când vă moare cineva drag. Scopul acestei publicaţii este să încurajeze şi să aducă mângâiere oamenilor din toate naţiunile şi de orice limbă. După cum, probabil, aţi văzut deja, ea prezintă explicaţii biblice simple despre moarte şi starea morţilor. Dar mai important este faptul că ea evidenţiază promisiunea făcută de Dumnezeu prin Cristos Isus, promisiune potrivit căreia morţii vor fi înviaţi ca să trăiască pe un pământ paradiziac şi curat. Ea le aduce, într-adevăr, mângâiere celor îndoliaţi, fiind astfel un instrument util în ministerul creştin şi trezind interesul oamenilor, ceea ce va contribui la iniţierea mai multor studii biblice la domiciliu. Întrebările rezervate studiului au fost grupate cu discreţie în chenare aşezate spre sfârşitul fiecărui capitol, astfel încât cu orice persoană îndoliată care manifestă interes sincer să se poată face o scurtă recapitulare a principalelor idei parcurse.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]
Când Lazăr a murit, Isus a plâns.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 9]
Isus l-a înviat pe Lazăr dintre morţi.
[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 7]
Primele lacrimi de W. Bouguereau, după placa de sticlă originală a Foto-dramei Creaţiunii, 1914