Concepţia ta despre suflet îţi afectează viaţa
„Omul a ajuns să fie un suflet viu“ — GENEZA 2:7
1, 2. Ce cred majoritatea religiilor despre om şi suflet?
APROAPE toate religiile învaţă că omul are un suflet nemuritor. The New Catholic Encyclopedia (Noua Enciclopedie Catolică) scrie că sufletul este „creat de Dumnezeu şi implantat în corp de la concepere“. De asemenea, ea spune că doctrina nemuririi sufletului „este una din pietrele unghiulare“ ale Bisericilor creştinătăţii. În mod similar, potrivit cu The New Encyclopœdia Britannica (Noua Enciclopedie britanică) „în concepţia musulmană, sufletul vine în existenţă în acelaşi timp cu corpul; după aceea, sufletul are o existenţă de sine stătătoare, unirea sa cu corpul fiind o stare temporară“.
2 Astfel de religii cred că, în momentul morţii, sufletul părăseşte corpul şi continuă să trăiască etern, destinul său putînd fi: fericire cerească, o şedere temporară în purgatoriu sau chin etern într–un iad de foc. Moartea este privită ca o uşă care se deschide spre viaţă eternă în domeniul spiritual. Aşa cum s–a exprimat un scriitor în cartea sa We Believe in Immortality (Noi credem în nemurire): „Eu consider moartea o aventură măreaţă şi glorioasă. Eu consider moartea o promovare divină.“
3. Care este concepţia unor diverse religii orientale?
3 Hinduşii, budiştii şi alţii cred în transmigraţie. Aceasta conţine ideea că la moarte sufletul se reîncarnează, renăscînd sub forma unui alt om sau a unei alte vieţuitoare. Dacă o persoană a fost bună, se zice că sufletul său ar renaşte ca persoană de condiţie mai înaltă. Însă, dacă a fost rea, ar renaşte ca persoană de condiţie inferioară, sau chiar ca animal sau insectă.
4, 5. De ce este important să cunoaştem adevărul despre suflet?
4 Dar cum stau lucrurile în cazul în care oamenii nu au un suflet nemuritor? Cum stau lucrurile în cazul în care moartea nu este „o promovare divină“, nici o poartă care se deschide imediat spre viaţă spirituală eternă sau spre reîncarnare? În acest caz, credinţa în nemurirea sufletului ar conduce pe cineva într–o direcţie greşită. Official Catholic Teachings (Învăţături catolice oficiale) susţine că biserica insistă asupra credinţei în nemurirea sufletului deoarece, dacă nu ar crede în ea, acest lucru „ar face ca rugăciunile ei, ritualurile ei funerare şi onorurile religioase oferite celor morţi să fie fără sens sau de neînţeles“. Aşadar, concepţia despre suflet a unei persoane are influenţă asupra modului său de viaţă, asupra închinării sale şi asupra viitorului său etern. — Proverbe 14:12; Matei 15:9.
5 Este important să recunoaştem adevărul despre această concepţie. Isus a zis: „Cei care i se închină [lui Dumnezeu], trebuie să i se închine cu spirit şi adevăr“ (Ioan 4:24). Adevărul despre sufletul uman se găseşte în Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia. Scripturile inspirate conţin relatarea dată de Dumnezeu cu privire la scopurile sale, de aceea putem avea încredere că ele ne spun adevărul (1 Tesaloniceni 2:13; 2 Timotei 3:16, 17). Isus a spus în rugăciunea sa către Dumnezeu: „Cuvîntul tău este adevăr“. — Ioan 17:17.
Creaţi cu un suflet nemuritor?
6. Ce ne spune cu claritate relatarea din Geneza despre crearea omului?
6 Geneza 2:7 ne spune: „Iehova Dumnezeu a început să formeze pe om din ţărîna pămîntului şi a suflat în nările lui suflare de viaţă şi omul a ajuns să fie un suflet viu“. Relatarea nu zice că Dumnezeu a implantat în om un suflet nemuritor. Ea zice că atunci cînd puterea lui Dumnezeu a dat viaţă corpului lui Adam, el „a ajuns să fie un suflet viu“. Aşadar, omul este un suflet, el nu are un suflet.
7. De ce au fost puşi oamenii pe pămînt?
7 Dumnezeu l–a creat pe Adam să trăiască pe pămînt, nu în cer. Pămîntul nu era destinat să fie doar un loc de încercare pentru a vedea dacă Adam era demn să meargă la cer. Dumnezeu a format pămîntul „pentru a fi locuit“, şi Adam a fost primul său locuitor uman (Isaia 45:18; 1 Corinteni 15:45). Mai tîrziu, cînd Dumnezeu a creat–o pe Eva ca soţie a lui Adam, scopul lui Dumnezeu a fost ca ei să populeze pămîntul şi să–l transforme într–un paradis care să fie locuinţa eternă a omenirii. — Geneza 1:26—31; Psalm 37:29.
8. (a) De ce anume era condiţionată existenţa lui Adam? (b) Dacă Adam nu ar fi păcătuit, unde ar fi continuat el să trăiască?
8 Nicăieri în Biblie nu se spune că vreo parte din Adam era nemuritoare. Dimpotrivă, existenţa lui era condiţionată de ascultarea faţă de legea lui Dumnezeu. Ce ar fi urmat dacă el ar fi încălcat acea lege? Viaţă eternă în domeniul spiritual? Nicidecum. El urma „categoric să moară“ (Geneza 2:17). El urma să se întoarcă în locul de unde venise: „Ţărînă eşti şi în ţărînă te vei întoarce“ (Geneza 2:7; 3:19). Adam nu existase înainte de a fi fost creat şi nu avea să existe nici după moarte. Aşadar, el avea doar două alternative: 1) ascultare şi viaţă sau 2) neascultare şi moarte. Dacă Adam nu ar fi păcătuit, ar fi trăit pentru totdeauna pe pămînt. El nu ar fi mers niciodată în cer.
9. Cum numeşte Biblia în mod corect moartea, şi de ce?
9 Adam nu a ascultat şi a murit (Geneza 5:5). Moartea a fost pedeapsa lui. Ea a fost pentru el o uşă deschisă nu spre „o aventură glorioasă“, ci spre inexistenţă. Aşadar, moartea nu este un prieten, ci, aşa cum o numeşte Biblia, un „duşman“ (1 Corinteni 15:26). Dacă Adam ar fi avut un suflet nemuritor care să meargă la cer dacă ar fi ascultat, atunci moartea ar fi fost o binecuvîntare. Însă, ea nu a fost o binecuvîntare ci un blestem. Şi o dată cu păcatul lui Adam, blestemul morţii s–a extins asupra tuturor oamenilor, deoarece toţi sînt descendenţii lui. — Romani 5:12.
10. Ce întrebare serioasă se ridică dacă am crede că Adam a avut un suflet nemuritor?
10 Ba mai mult, dacă Adam ar fi fost creat cu un suflet nemuritor care să fie chinuit pentru totdeauna într–un iad de foc dacă ar fi păcătuit, de ce nu a fost el avertizat în legătură cu acest lucru? De ce i s–a spus doar că ar urma să moară şi să se întoarcă în ţărînă? Cît de nedrept ar fi fost să–l condamne pe Adam la un chin veşnic din cauza neascultării, dar să nu–l avertizeze în acest sens! La Dumnezeu însă „nu există nedreptate“ (Deuteronom 32:4). Nu a fost nevoie să–l avertizeze pe Adam despre un iad de foc pentru sufletele nemuritoare ale celor netrebnici deoarece un astfel de iad nu există după cum nu există nici suflete nemuritoare (Ieremia 19:5; 32:35). Nu există chin etern în ţărîna pămîntului.
Folosirea cuvîntului „suflet“ în Biblie
11. (a) Care este corespondentul din Biblie în ebraică şi greacă pentru cuvîntul românesc „suflet“? (b) Cum redă Biblia Cornilescu Revizuită termenul ebraic şi pe cel grecesc pentru „suflet“?
11 În Scripturile ebraice, cuvîntul redat în limba română prin „suflet“ vine de la cuvîntul ebraic néphesh, care apare de peste 750 de ori. Echivalentul său în Scripturile greceşti este psy·khé, care apare de peste 100 de ori. Traducerea Lumii noi a Sfintelor Scripturi redă în mod consecvent aceste cuvinte prin „suflet“. Unele dintre modalităţile prin care Biblia Cornilescu Revizuită (B.C.R.) redă termenul ebraic néphesh în limba română sînt: vieţuitoare, (corp) mort, viaţă, om, suflet, sine însuşi, persoană, etc. Aceeaşi versiune traduce termenul grecesc psy·khé prin: suflet, făptură, viaţă, etc.
12. Cum utilizează Biblia termenii ebraic şi grecesc pentru „suflet“?
12 Biblia numeşte creaturile marine néphesh: „Orice suflet viu care este în ape“ (Levitic 11:10). Acest cuvînt se poate referi şi la animale terestre: „Pămîntul să producă suflete vii potrivit speciilor lor, animal domestic şi animal mişcător şi fiară sălbatică“ (Geneza 1:24). De sute de ori cuvîntul néphesh desemnează oameni. „Toate sufletele care au ieşit din coapsa lui Iacob au ajuns să fie şaptezeci de suflete“ (Exod 1:5). Un exemplu de folosire a cuvîntului psy·khé în acest fel este la 1 Petru 3:20. Acest verset vorbeşte despre arca lui Noe „în care puţini, adică opt suflete, au fost scăpaţi prin apă“. — B.C.R.
13. În ce alte feluri foloseşte Biblia cuvîntul „suflet“?
13 Biblia foloseşte cuvîntul „suflet“ şi în alte feluri. Geneza 9:5 spune: „Sîngele vostru al sufletelor voastre îl voi cere înapoi“. Aici se spune că sufletul are sînge. În Exod 12:16 citim: „Doar ceea ce are nevoie fiecare suflet să mănînce, numai aceea poate fi făcut pentru voi“. În acest caz se zice despre suflet că mănîncă. Deuteronomul 24:7 vorbeşte despre un om „care răpeşte un suflet dintre fraţii săi“. Desigur, aici nu este vorba despre un suflet nemuritor care a fost răpit. Psalmul 119:28 spune: „Sufletul meu a fost lipsit de somn din cauza mîhnirii“. Aşadar, sufletul poate chiar să–şi piardă somnul. De asemenea, Biblia arată că sufletul este muritor. Da, el moare. „Sufletul acela trebuie să fie tăiat din poporul său“ (Levitic 7:20). „El nu se poate apropia de vreun suflet mort“ (Numere 6:6). „Sufletele noastre trebuie să moară“ (Iosua 2:14). „Orice suflet care nu ascultă de Profetul acela va fi complet distrus“ (Fapte 3:23). „Orice suflet viu a murit“. — Apocalips 16:3.
14. Ce arată Biblia în mod evident că este sufletul?
14 Evident, modul în care Biblia foloseşte termenii néphesh şi psy·khé arată că sufletul este persoana sau, în cazul animalelor, creatura. El nu este o parte nemuritoare a unui individ. Într–adevăr, cuvîntul néphesh este folosit chiar cu referire la Dumnezeu însuşi: „Pe oricine iubeşte violenţa, sufletul Său îl urăşte“. — Psalm 11:5.
Mulţi biblişti sînt de acord
15. Ce spun mai multe lucrări de referinţă cu privire la doctrina despre nemurirea sufletului?
15 Mulţi biblişti sînt de acord cu faptul că Biblia nu vorbeşte despre un suflet nemuritor. The Concise Jewish Encyclopedia (Scurtă enciclopedie iudaică) remarcă: „Biblia nu formulează o doctrină a nemuririi sufletului şi aceasta nu apare în mod evident nici în primele scrieri rabinice“. The Jewish Encyclopedia spune: „Concepţia că sufletul îşi continuă existenţa după descompunerea corpului este mai degrabă o chestiune de speculaţie filozofică sau teologică decît de simplă credinţă şi, de altfel, ea nu este menţionată nicăieri în mod expres în Sfintele Scripturi“. The Interpreter’s Dictionary of the Bible (Dicţionar interpretativ al Bibliei) explică: „Nephesh–ul (. . .) nu continuă să existe independent de corp, ci moare o dată cu el. (. . .) Nici un text biblic nu susţine afirmaţia că «sufletul» se separă de corp în momentul morţii“.
16. Ce spun unele lucrări de referinţă despre suflet?
16 De asemenea, Expository Dictionary of Bible Words (Dicţionar explicativ al cuvintelor biblice) spune: „În V[echiul] T[estament], aşadar, cuvîntul «suflet» nu desemnează vreo parte imaterială din fiinţele umane care continuă să existe după moarte. [Nephesh] înseamnă în esenţă viaţa în modul unic în care este trăită de fiinţe individuale. (. . .) Sensul de bază al lui [psy·khé] este stabilit mai degrabă de corespondentul său în V[echiul] T[estament] decît de semnificaţia sa în cultura greacă“. Şi The Eerdmans Bible Dictionary (Dicţionarul biblic Eerdmans) declară că în Biblie, cuvîntul suflet „nu desemnează o parte din fiinţa umană, ci mai degrabă întreaga persoană. (. . .) În acest sens fiinţele umane nu au suflet — ele sînt suflete“. — Sublinierea ne aparţine.
17. Ce recunosc două surse catolice despre «suflet»?
17 Chiar şi New Catholic Encyclopedia (Noua Enciclopedie Catolică) recunoaşte: „Cuvintele biblice pentru suflet desemnează de obicei întreaga persoană“. Ea adaugă: „Nu există o dihotomie [separare] între corp şi suflet în V[echiul] T[estament]. (. . .) Termenul [néphesh], deşi tradus prin cuvîntul nostru suflet nu înseamnă niciodată suflet, separat de corp sau de persoana însăşi. (. . .) Termenul [psy·khé] corespunde în N[oul] T[estament] lui [néphesh]. (. . .) Noţiunea de suflet care supravieţuieşte după moarte nu se poate discerne cu uşurinţă din Biblie“. Iar Georges Auzou, profesor catolic francez al Sfintelor Scripturi, scrie în cartea sa La Parole de Dieu (Cuvîntul lui Dumnezeu): „Conceptul de «suflet», cu sensul de realitate pur spirituală, separată de «corp», nu există în Biblie“.
18. (a) Ce comentarii face o enciclopedie cu privire la utilizarea cuvîntului «suflet» în Biblie? (b) De unde au împrumutat teologii ideea potrivit căreia ceva supravieţuieşte morţii corpului?
18 Astfel, The Encyclopedia Americana (Enciclopedia americană) declară: „În Vechiul Testament, conceptul de om este cel de tot unitar şi nu de unire a sufletului cu corpul. Deşi cuvîntul ebraic [néphesh] este frecvent tradus prin «suflet», ar fi inexact să i se acorde acestui cuvînt sensul pe care îl avea el la greci. (. . .) [Néphesh] nu desemnează niciodată o entitate care acţionează separat de corp. În Noul Testament, cuvîntul grec [psy·khé] este adesea tradus prin «suflet» dar şi în acest caz el nu ar trebui înţeles cu uşurinţă ca avînd acelaşi sens ca la filozofii greci. (. . .) Biblia nu furnizează o descriere clară despre modul în care o persoană supravieţuieşte după moarte.“ Aceeaşi enciclopedie adaugă: „Teologii au trebuit să recurgă la reflecţiile filozofilor pentru a descrie în termeni adecvaţi supravieţuirea individului după moarte“.
Nu biblică, ci filozofică
19. Ce legătură există între filozofia greacă şi credinţa în nemurirea sufletului?
19 Este adevărat că teologii au adoptat ideile filozofilor păgîni pentru a formula doctrina nemuririi sufletului. Dictionnaire Encyclopédique de la Bible (Dicţionar enciclopedic al Bibliei) spune: „Noţiunea de nemurire este un produs al gîndirii greceşti“. The Jewish Encyclopedia afirmă: „Credinţa în nemurirea sufletului a apărut la evrei în urma contactului lor cu gîndirea greacă şi în special cu filozofia lui Platon, principalul ei reprezentant.“ Platon, care a trăit în secolul al IV–lea înainte de Cristos, a declarat: „Sufletul este nemuritor şi imperisabil, şi sufletele noastre vor exista cu certitudine într–o altă lume“. — The Dialogues of Platon (Dialogurile lui Platon).
20. Cînd şi cum s–a infiltrat filozofia păgînă în creştinism?
20 Cînd s–a infiltrat în creştinism această filozofie păgînă? The New Encyclopœdia Britannica (Noua Enciclopedie britanică) răspunde: „Începînd de la mijlocul secolului al II–lea după Cristos, creştinii, care aveau o anumită cunoştinţă despre filozofia greacă, au început să simtă nevoia de a–şi exprima credinţa în termeni filozofici, atît pentru propria lor satisfacţie intelectuală, cît şi pentru a–i converti pe păgînii instruiţi. Filozofia pe care au considerat–o cea mai convenabilă a fost platonismul“. Astfel, după cum spune aceeaşi enciclopedie, „primii filozofi creştini au adoptat conceptul grec despre nemurirea sufletului“. Chiar papa Ioan Paul al II–lea a recunoscut că doctrina despre nemurirea sufletului conţine „teorii ale unor şcoli de filozofie greacă“. Însă acceptînd teoriile filozofiei greceşti, creştinătatea a abandonat adevărul atît de simplu exprimat în Geneza 2:7: „Omul a ajuns să fie un suflet viu“.
21. De cînd datează credinţa într–un suflet nemuritor?
21 Dar învăţătura despre nemurirea sufletului a existat cu mult timp înainte de Platon. În cartea The Religion of Babylonia and Assyria (Religia Babiloniei şi Asiriei) de Morris Jastrow, citim: „Problema nemuririi (. . .) a reţinut în mod serios atenţia teologilor babilonieni. (. . .) Pentru ei moartea era o trecere la un alt fel de viaţă“. De asemenea, cartea Egyption Religion (Religia egipteană), de Siegfried Morenz declară: „Egiptenii din timpurile străvechi au considerat viaţa după moarte doar o continuare a vieţii de pe pămînt“. The Jewish Encyclopedia remarcă legătura dintre aceste religii antice şi Platon spunînd că Platon a fost condus la ideea nemuririi sufletului „de misterele orfice şi eleusine cu care concepţiile babiloniene şi egiptene erau combinate în mod straniu“.
22. De ce se poate spune că seminţele doctrinei nemuririi sufletului au fost semănate într–adevăr la începuturile istoriei umane?
22 Aşadar, ideea nemuririi sufletului este foarte veche. De fapt, ea îşi are rădăcinile în începuturile istoriei umane! După ce Adam a fost prevenit că va muri dacă nu va asculta de Dumnezeu, soţiei lui Adam, Eva, i–a fost prezentată o concepţie opusă: „Categoric, nu veţi muri“. Din acest moment au început să fie semănate seminţele doctrinei nemuririi sufletului. Iar de atunci, civilizaţie după civilizaţie a adoptat concepţia păgînă conform căreia «în realitate omul nu moare ci continuă să trăiască». Aşa au stat lucrurile şi în cazul creştinătăţii care şi–a antrenat adepţii la apostazie, aducîndu–i în opoziţie cu scopurile şi voinţa lui Dumnezeu. — Geneza 3:1–5; Matei 7:15–23; 13:36–43; Fapte 20:29, 30; 2 Tesaloniceni 2:3, 7.
23. Cine a promovat învăţătura nemuririi sufletului şi de ce?
23 Cine a fost cel care i–a influenţat pe oameni să creadă această minciună? Isus l–a identificat atunci cînd le–a spus conducătorilor religioşi din timpul său: „Voi sînteţi de la tatăl vostru Diavolul şi vreţi să faceţi dorinţele tatălui vostru. (. . .) Cînd spune o minciună, el vorbeşte potrivit propriei sale înclinaţii, căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Da, Satan este cel care a promovat ideea nemuririi sufletului pentru a îndepărta omenirea de la adevărata închinare. Aşadar, cursul vieţii şi speranţa de viitor a unei persoane se află pe o cale greşită dacă aceasta crede doctrine care îşi au originea în prima minciună consemnată în Biblie, cu toate că pe atunci, fără îndoială, Eva a înţeles spusele şarpelui doar în sensul că ea nu va muri nicidecum în carne.
24. Ce întrebări se pot pune în mod logic cu privire la viaţa veşnică şi nemurire?
24 Biblia nu învaţă că oamenii au un suflet nemuritor. Atunci de ce vorbeşte ea despre speranţa vieţii veşnice? Ba mai mult, nu zice oare Biblia la 1 Corinteni 15:33: „Ceea ce este muritor trebuie să îmbrace nemurirea“? Şi nu a mers Isus la cer după învierea sa, şi nu i–a învăţat el pe alţii că pot merge şi ei la cer? Aceste întrebări precum şi altele vor fi examinate în articolul care urmează.
Întrebări recapitulative
◻ Ce cred majoritatea religiilor despre suflet?
◻ Cum arată Biblia că omul nu a fost creat cu un suflet nemuritor?
◻ Conform utilizării pe care le–o dă Biblia ce desemnează în mod evident cuvîntul ebraic şi cel grecesc traduse prin ’suflet‘?
◻ Ce spun mulţi biblişti referitor la concepţia Bibliei despre suflet?
◻ De cînd datează în istorie credinţa într–un suflet nemuritor?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 88]
Toate acestea sînt suflete