-
O chestiune de discuţie care te interesează şi pe tineAdevărata Pace și Siguranță – de unde se poate aștepta?
-
-
14. Ce a spus Satan Evei, şi cu ce vădită intenţie?
14 În loc să se străduiască ca femeia să privească la el ca la stăpînitorul ei, Satan a căutat în primul rînd să zămislească îndoială în mintea ei, punîndu–i întrebarea: „Să fi spus Domnul cu adevărat; Nu este voie să mîncaţi din orice pom al grădinii?“ El se referea de fapt: „Ce păcat că Dumnezeu a spus că n–aveţi voie să mîncaţi din toţi pomii grădinii!“ Prin aceasta el s–a referit că Dumnezeu le–a reţinut probabil, pe nedrept ceva bun. Eva a răspuns, amintind de interdicţia lui Dumnezeu care se referea numai la un singur pom, ca şi pedeapsa cu moartea pe care aducea cu sine neascultarea. In felul acesta Satan a căutat să submineze respectul faţă de legea lui Dumnezeu, spunînd: „Cu siguranţă nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mînca din el, în aceeaşi zi, vi se vor deschide cu siguranţă ochii şi veţi, fi negreşit ca Dumnezeu, deosebind binele şi răul.“ (Gen. 3:1–5) Cum ai fi reacţionat tu în faţa unei situaţii asemănătoare?
-
-
O chestiune de discuţie care te interesează şi pe tineAdevărata Pace și Siguranță – de unde se poate aștepta?
-
-
18 Prin argumentarea lui Satan, că legea pe care Dumnezeu ia dat–o lui Adam nu este bună omului ca şi prin contestarea afirmaţiei lui Dumnezeu despre urmările neascultării, a pus la îndoială stăpînirea lui Dumnezeu. El nu a tras la îndoială că Dumnezeu este stăpînitorul; chestiunea de discuţie pe care a ridicat–o Satan a fost asupra legalităţii stăpînirii lui Iehova şi a dreptăţii căilor Sale. În mod mincinos Satan a argumentat că omului i–ar merge mai bine dacă ar acţiona independent, hotărînd singur asupra soartei sale, în loc să se supună conducerii lui Dumnezeu. (Gen. 3:4, 5) Acţionînd astfel, omul dădea ascultare conducerii potrivnicului lui Dumnezeu în realitate.
-