Bazele unei vieţi pline de sens

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a arătat Tatăl, aşa încît să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu.“ — 1 Ioan 3:1

 1–3. Ce face astăzi viaţa nesatisfăcătoare? (Ecles. 1:15; 2:18–21; 4:1–3; 9:11, 12)

Fiecare om normal ar dori să facă ceva din viaţa sa. Mulţi însă se plîng că sistemul în care trăim oferă prea puţine posibilităţi pentru o viaţă cu adevărat plină de sens.

² Ei arată că cineva se decide poate pentru o carieră, se bucură de o pregătire de ani de zile, dar apoi nu găseşte post. Mulţi studenţi, după terminarea studiilor, sînt nevoiţi să accepte o muncă de rînd ca să îşi cîştige pîinea.

³ Pe de altă parte, cei ce au ajuns la o mare bogăţie ştiu că aceasta se poate nimici foarte repede printr-un război sau printr-un alt dezastru. Sau prin moartea unui membru iubit al familiei, ei pot fi condamnaţi brusc la o viaţă în singurătate.

 4. (a) De ce spun unii că Dumnezeu ar fi mort? (b) Ce atitudine are Dumnezeu faţă de omenire? (Iov 14:14, 15; Plng. 3:34–36; Iona 4:10, 11)

⁴ Avînd în vedere aceste fapte, unii spun că Dumnezeu ar fi mort. Ei vor să spună că Dumnezeu nu se interesează de problemele omului. Insă Dumnezeu care a proiectat şi a făcut universul este în realitate foarte interesat de ele. De fapt Dumnezeu are în minte un viitor pentru omenire, ba are chiar un proiect în legătură cu fiecare om care trăieste sau care a trăit pe pămînt. In afară de aceasta, în acest proiect el ia în considerare sentimentele noastre. Prin urmare, dacă noi trăim corespunzător scopului existenţei noastre, sîntem extrem de fericiţi şi avem cea mai mare bucurie în viaţă. Dorim însă cu toţii lucrul acesta sau nu?

STAREA NOASTRA LIPSITA DE AJUTOR

 5. Cum a descris Moise situaţia omenirii?

⁵ Trebuie, fireşte, să admitem că oamenii nu au puterea de a schimba situaţia. Psalmistul inspirat Moise a descris situaţia noastră lipsită de ajutor după cum urmează: „Zilele anilor noştri în sine sînt şaptezeci de ani; iar dacă, drept urmare a unei vigori deosebite sînt optzeci de ani, totuşi stăruinţa lor este în necaz şi lucruri dăunătoare; căci trece repede iar noi zburăm.“ — Ps. 90:10

 6. De ce nu se pot elibera oamenii singuri din sclavia morţii?

⁶ Cît de neputincios este omul în străduinţa sa de a se elibera de sclavia morţii este exprimat în Psalmul 49, versurile 6 pînă la 9: „Cei ce-şi pun încrederea în mijloacele lor de existenţă şi care se laudă încontinuu cu abundenţa bogăţiilor lor, nici unul dintre ei nu poate nicidecum să răscumpere nici măcar pe un frate, nici să dea lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare pentru el; (Iar preţul de răscumpărare a sufletului lor este atît de mare că el a fost suspendat pentru un timp nelimitat) ca să trăiască şi să nu vadă groapa.“ Scriitorul Psalmilor ştia că preţul era prea valoros, prea mare ca un om să-l poată plăti. De la omul imperfect nu era de aşteptat nici o eliberare, „pentru un timp nelimitat“; nu exista nici un motiv de speranţă.

 7. Cum şi-a vîndut Adam descendenţii şi ce preţ a căpătat el pentru această vînzare?

⁷ Noi ne aflăm în această tristă şi neajutorată situaţie pentru că strămosul nostru Adam i-a vîndut pe viitorii săi descendenţi, fără consimţămîntul lor, în sclavia păcatului şi a morţii. Preţul acestei „vînzări“ a constat în faptul că el a acţionat în mod egoist, conform propriei sale voinţe şi s-a răzbrătit împotriva lui Dumnezeu. De aceea, după cum s-a exprimat apostolul Pavel, acum fiecare dintre noi este „carnal, vîndut sub păcat.“ — Rom. 7:14

 8. Ce rugăminte îi ad esează oamenii sinceri lui Dumnezeu din pricina sclaviei în care se află ei?

⁸ Ca omul să fie eliberat vreodată, trebuia să intervină Dumnezeu şi să facă o îngrijire în acest sens. De aceea oamenii sinceri exclamă: „Ajută-ne, o, Dumnezeule, salvarea noastră, pentru gloria numelui tău; şi eliberează-ne şi acoperă păcatele noastre din pricina numelui tău.“ — Ps. 79:9

DUMNEZEU NU POATE TRECE CU VEDEREA PACATUL

 9. In ce relaţie a ajuns omenirea cu Dumnezeu?

⁹ Ascultă Iehova Dumnezeu această rugăciune? Si dacă da, o poate şi împlini? Este neputinţa omului o problemă pe care Dumnezeu o poate rezolva? Tocmai aici este o adevărată problemă. Ea a apărut cu circa 6 000 de ani în urmă. Primul om, Adam, s-a alăturat duşmanului lui Dumnezeu, Satan, şi astfel a fost introdus răul pe pămînt. In felul acesta el s-a făcut pe sine dusman al lui Dumnezeu, iar copiii săi, care moşteniseră păcatul şi imperfecţiunea au săvîrşit fapte rele. Aşa cum a declarat apostolul Pavel, Adam a dus neamul omenesc pe o poziţie de duşmănie cu Dumnezeu. — Rom. 5:10

10, 11. (a) Pentru ce nu putea Iehova Dumnezeu să treacă pur şi simplu cu vederea păcatul care s-a ivit în univers? (b) Ce exemplu arată că se ajunge la probleme grave dacă se adoptă faţă de cei ce încalcă legea o atitudine îngăduitoare?

¹⁰ Totuşi Iehova şi-a iubit creaţiunea; el ştia că ei nu se puteau ajuta singuri. Putea el însă, în iubirea sa faţă de omenire, să scuze răul pe care l-au introdus în univers Satan împreună cu Adam? Putea Dumnezeu să-i spună unui păcătos: „Mi-eşti drag şi voi fi îndurător. Voi trece pur şi simplu cu vederea păcatul tău?“ In armonie cu simţul său de dreptate el nu putea ignora păcatul şi nici să-l lase nepedepsit. Dacă ar fi procedat astfel, şi-ar fi subminat bazele stăpînirii sale, căci Biblia spune: „Dreptatea şi dreptul sînt fundamentul tronului tău.“ — Ps. 89:14, Biblia Elberfelder, 1975.

¹¹ Unele naţiuni de pe pămînt ne oferă un exemplu cu privire la consecinţele la care duce faptul de a-i trata prea blînd pe violatorii legii şi de a scuza oarecum nelegiuirea. In multe cazuri li s-a arătat prea multă îngăduinţă şi nu s-a procedat energic împotriva infractorilor. In felul acesta s-a dat cale liberă răufăcătorilor. Consecinţa a fost că mulţi oameni şi-au pierdut încrederea în guvernul lor şi că, în cele din urmă, s-a năruit totul. Stăpînitorul universului nu va permite însă să se întîmple aşa ceva cu legile sale.

REZOLVAREA PROBLEMEI PRINTR-O SAMINTA

12. Cum a arătat Dumnezeu, după ce a păcătuit Adam, prin cine avea el să salveze neamul omenesc?

¹² Privit din punct de vedere omenesc, problemă este de nerezolvat. Insă Iehova poate rezolva în chip minunat probleme ce par de nerezolvat, apărînd demnitatea suveranităţii sale universale şi arătînd totodată şi îndurare. Dacă privim apoi rezultatul, sîntem siliţi să spunem: „Altfel nici nu s-ar fi putut rezolva această problemă atît de complet, de drept şi de bine.“ După cum arată Biblia, Dumnezeu a dezvăluit deja atunci cînd l-a condamnat pe Adam din pricina păcatului său că va veni în ajutorul neamului omenesc, căci el a anunţat cu anticipaţie: “El (Sămînţa) îţi va zdrobi (lui Satan) capul.“ (Gen. 3:15) In decursul timpului Dumnezeu le-a dat oamenilor posibilitatea să afle cum avea să-şi realizeze intenţia.

13. Cine s-a dovedit a fi „sămînţa femeii“ şi de ce a fost ales el de Dumnezeu?

¹³ Cine a fost desemnat în mod deosebit de Dumnezeu să fie „Sămînţa“ care avea să-i zdrobească în cele din urmă lui Satan capul? Unicul fiu născut al lui Iehova! El a fost ales să aducă principala contribuţie la clarificarea controversei privitoare la demnitatea şi dreptatea stăpînirii sau suveranităţii lui Iehova. De ce tocmai această înaltă personalitate, care era în raporturi atît de intime cu Iehova? Ei bine, pentru că atunci cînd Satan a provocat controversa, el a pus la îndoială loialitatea tuturor creaturilor din univers, inclusiv loialitatea acestui fiu al lui Dumnezeu. De fapt această îndoială cu privire la loialitate l-a vizat pe el mai mult decît pe oricare altă creatură a lui Dumnezeu, pentru că el era cel mai important Fiu al lui Dumnezeu şi deţinea a doua poziţie din univers.

14. Ce atitudine a avut Fiul lui Dumnezeu faţă de omenire?

¹⁴ In plus, acest Fiu simbolizat prin înţelepciune, conform Proverbelor capitolul 8 a spus următoarele despre lucrările de creare ale lui Dumnezeu: „Lucrurile în care îmi găseam plăcerea erau (în legătură) cu fiii oamenilor“ (versul 31). El a iubit foarte mult omenirea. Aşadar el a acceptat cu bucurie misiunea de a-l justifica pe Tatăl său, mai cu seamă din loialitate faţă de el, dar şi din iubire faţă de omenire.

15. Pentru ce a permis Dumnezeu ca păcatul să existe o vreme?

¹⁵ Intrucît lucrurile gravitau în jurul controversei universale, Iehova, Suveranul universului, a permis ca păcatul să existe o vreme, ca să poată fi clarificată problema cu privire la suveranitatea sa şi cu privire la loialitatea marii sale familii de creaturi înzestrate cu raţiune. El a trebuit să acorde timp şi pentru a se putea stabili o bază pentru înlăturarea păcatului şi să dea apoi oamenilor păcătoşi ocazia de a cunoaşte îngrijirile sale şi să se folosească de ele. Prin urmare Iehova permite răul dintr-un motiv bun şi numai pentru un timp relativ scurt. Calea pe care a prevăzut-o el este într-adevăr singura cale pe care poate ajuta cu adevărat omenirea.

O TEMELIE LEGALA

16. Pentru ce trebuia să pună Dumnezeu o temelie legală ca să poată avea relaţii cu omenirea?

¹⁶ Pentru ca Dumnezeu să poată avea relaţii cu persoane care sînt născute în păcat, chiar dacă ele însele nu aveau nici o vina, Dumnezeu trebuia să aibă o temelie legală. In caz contrar toţi oamenii ar fi trebuit să moară pentru totdeauna, deoarece legea lui Dumnezeu pretinde ca păcătoşii să fie înlăturaţi din univers. Numai prin jertfirea altuia, a unui om perfect, putea fi procurat pentru omenire preţul „valoros“, pentru oameni de neplătit, pentru a răscumpăra ceea ce pierduse Adam. Numai în felul acesta putea fi ispăşită pedeapsa pe care dreptul tribunal al lui Dumnezeu i-o aplicase omenirii. Privitor la aceasta Isus a spus: „Fiul omului n-a venit pentru a fi servit ci pentru a servi şi pentru a-şi da sufletul ca preţ de răscumpărare în schimbul multora“ — Mat. 20:28.

17, 18. Ce a dovedit Dumnezeu prin faptul că el a pus această temelie legală?

¹⁷ Prin faptul că Iehova a pus această bază legală, el putea dovedi legitimitatea stăpînirii sale universale. In acelaşi timp el putea arăta îndurare omenirii. Apostolul Pavel explică lucrul acesta după cum urmează:

¹⁸ „Căci toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu, iar faptul că sînt declaraţi drepţi este un dar voluntar datorită bunătăţii lui nemeritate, posibilă prin punerea în libertate prin răscumpărarea plătită de către Cristos Isus. Dumnezeu l-a prezentat ca jertfă de împăcare prin credinţa în sîngele său. El a făcut lucrul acesta ca să-şi manifeste propria dreptate . . . în această perioadă de timp din prezent, pentru ca el să fie drept chiar şi atunci cînd îl declară drept pe omul care crede în Isus“ — Rom. 3:23–26.

19. Cum dobîndesc oamenii o situaţie legală în faţa lui Iehova Dumnezeu?

¹⁹ La fel stau lucrurile cu Dumnezeu. El are relaţii cu familia umană prin Fiul său, Isus Cristos, care funcţionează ca delegat al său. Prin faptul că şi-a sacrificat viaţa sa, el a plătit amenda şi a răscumpărat neamul omenesc. De aceea cine recunoaşte cu supunere aranjamentul lui Dumnezeu, primeşte o situaţie legală în faţa lui. Despre această măsură îndurătoare a lui Iehova şi a Fiului său, apostolul Pavel a spus următoarele: „Căci există un Dumnezeu şi un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, omul Cristos Isus, care s-a dat pe sine însuşi ca preţ de răscumpărare corespunzător pentru toţi“ — 1 Tim. 2:5, 6.

20. Ce misiune a îndeplinit Fiul lui Dumnezeu cînd a fost pe pămînt?

²⁰ In înţelepciunea sa Dumnezeu a procurat unicul mijloc prin care putea ajuta omenirii să dobîndească o stare dreaptă precum şi speranţa vieţii veşnice ca membri ai familiei sale universale curate, drepte şi perfecte. Exact în momentul potrivit Dumnezeu a săvîrşit cea mai generoasă faptă a sa, conform planului său al timpului. El l-a trimis pe Fiul său din cer pe pămînt unde urma a trăi ca om. Aici pe pămînt putea dovedi cel mai bine acest Fiu că oamenii perfecţi care-l iubesc pe Dumnezeu pot rămîne loiali faţă de el şi stăpînirea sa în ciuda oricărei încercări şi dificultăţi. De asemenea, viaţa sa putea servi ca preţ de răscumpărare pentre omenire, căci de altfel nu exista nici un om perfect care să fi putut procura preţul. Aceasta pretindea, fireşte, ca el să moară. — Tit 2:11–14.

ISUS CRISTOS, AJUTORUL NOSTRU

21. La ce a fost Isus îndreptăţit datorită vieţii sale credincioase, după 1 Ioan 2:1, 2?

²¹ Datorită vieţii sale credincioase Isus a fost îndreptăţit să devină ajutorul tuturor celor ce doresc să-i servească lui Dumnezeu. Apostolul Ioan a scris: „Dacă cineva comite un păcat, atunci noi avem la Tatăl un Mijlocitor, Isus Cristos, cel drept. Si el este o jertfă de împăcare pentru păcatele noastre“ — 1 Ioan 2:1, 2.

22. De ce nu-şi pierd servii credincioşi ai lui Dumnezeu favoarea sa cînd comit o greşeală?

²² Ei bine, Diavolul se străduieşte încă din vremea lui Abel, fiul lui Adam, să găsească greşeli la servii lui Dumnezeu. De fapt Satan chiar este numit „acuzatorul fraţilor noştri care îi acuză zi şi noapte în faţa Dumnezeului nostru.“ (Apoc. 12:10) Prin urmare, la timpul potrivit, Isus a intervenit în controversa juridică privitoare la integritate faţă de Dumnezeu, în calitate de ajutor. El are acces în faţa tronului lui Dumnezeu şi poate interveni pentru noi. Cînd servii credincioşi ai lui Dumnezeu comit un păcat, se căiesc sincer de acesta şi îl mărturisesc, Isus arată spre meritul jertfei sale şi cere ca păcatul acesta să nu ducă la moarte, căci jertfa sa de ispăşire poate acoperi greşelile şi păcatele lor.

23. Ce punct de vedere ar trebui să adoptăm faţă de starea noastră păcătoasă?

²³ Apostolul Pavel a descris lupta pe care trebuia s-o ducă el precum şi pe aceea pe care trebuie s-o ducă şi alţi creştini şi a explicat că în ciuda tuturor străduinţelor, ei vor face greşeli, chiar dacă nu în mod intenţionat, premeditat şi voit. El a spus: „Binele pe care îl doresc nu-l fac, ci răul pe care nu-l doresc, iată ce fac. Dacă fac deci ceea ce nu doresc, atunci nu mai sînt eu cel care-l face, ci păcatul care locuieşte în mine.“ (Rom. 7:19, 20) Valoarea jertfei de ispăşire a lui Cristos pentru păcatele lor de care se căiesc şi pe care le recunosc constituie baza pe care sînt ei declaraţi drepţi. — 1 Ioan 1:9.

24. Cum poate dovedi Isus în serviciul său ca ajutor că acuzele lui Satan sînt calomnii?

²⁴ In afară de aceasta, în serviciul său ca ajutor în faţa lui Dumnezeu Isus poate dovedi că acuzele Diavolului împotriva creştinilor sînt calomnii. El atrage atenţia asupra faptelor lor de credinţă şi asupra faptului că ei apelează la Dumnezeu cu o căinţă sinceră atunci cînd au păcătuit. Căci el este conştient de faptul indicat în Evrei 6:10: „Dumnezeu nu este nedrept ca el să uite munca şi iubirea voastră pe care le-aţi arătat faţă de numele său prin faptul că i-aţi servit şi încă îi serviţi pe sfinţi.“ Afară de aceasta, Isus dovedeşte în faţa trebunalului ceresc că servii lui Dumnezeu de pe pămînt şi-au recunoscut propria incapacitate şi nedreptate, şi pe baza jertfei lui Cristos — aşadar pe calea stabilită de Dumnezeu — au implorat îndurare.

25. De ce nu există nici o condamnare pentru cei ce sînt în comuniune cu Cristos Isus?

²⁵ Iar Iehova Dumnezeu acceptă intervenţia lui Isus pentru ei. Diavolul a suferit o înfrîngere cu ocazia fiecărui atac în care s-a angajat. In felul acesta Isus Cristos îşi îndeplineşte în mod loial serviciul său ca mare preot, şi-i păzeşte de orice condamnare. Privitor la aceasta se spune: „De aceea nu există nici o condamnare pentru cei ce sînt în comuniune cu Cristos Isus. Căci legea spiritului care în comuniune cu Cristos Isus dă viaţă te-a eliberat de legea păcatului şi a morţii“ — Rom. 8:1, 2.

26, 27. Cum pot primi o nouă naştere în calitate de copii ai lui Cristos persoane individuale care se găsesc curate în faţa lui Dumnezeu?

²⁶ In plus, profetul Isaia ne ajută să aflăm cum le conferă Isus adevărata viaţă tuturor celor ce cred în el. După ce descrie profetic unele dintre suferinţele lui Isus, Isaia i se adresează lui Iehova: „Dacă tu vei pune sufletul său ca jertfă pentru vină, el îi va vedea pe urmaşii săi.“ (Is. 53:10) Cristos nu-şi primeşte urmaşii pe o cale naturală. Cînd a trăit pe pămînt, el era capabil să întemeieze o familie a sa. El însă nu a făcut lucrul acesta. El a renunţat la această posibilitate. Faptul acesta a fost o parte integrantă a jertfei sale. El însuşi a spus: ‘Fiul omului a venit să-şi dea sufletul ca preţ de răscumpărare în schimbul multora’ — Matei 20:28.

²⁷ De aceea Isus a fost „cel din urmă Adam“. Cel dintîi Adam a produs o familie imperfectă, cu trăsături rele de caracter. Isus Cristos produce o familie care se străduieşte să dobîndească o stare dreaptă. Persoane individuale se pot transfera din familia lui Adam în această familie şi pot primi astfel o nouă naştere datorită vieţii sacrificate a lui Isus Cristos. Imbrăcînd o nouă personalitate, pot purta şi ‘chipul său’. Ei pot fi curăţiţi ca fii ai „celui din urmă Adam“. Iehova ‘a pus sufletul (lui Isus) ca jertfă pentru vină’ şi acceptă acest sacrificiu care serveşte scopului de-a ispăşi vinovăţia tuturor acelora care exercită credinţă — 1 Cor. 15:45; Is. 9:6.

28. Pentru cine produce Isus Cristos o familie care va fi compusă din oameni perfecţi?

²⁸ Prin ceea ce au făcut Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos pentru omenire, viaţa noastră poate primi cu adevărat un sens. Toţi cei care în timpul domniei Regelui-Preot Isus Cristos vor trage folos din binefacerile jertfei dale de ispăşire vor putea deveni copii umani perfecţi ai Fiului lui Dumnezeu. Urmarea va fi că ei vor conta pentru toată veşnicia drept copii ai Celui atotsuprem şi că vor trăi în împrejurări drepte. De ce? Deoarece Isus nu produce o familie pe care să şi-o păstreze pentru sine. După ce va fi dus la perfecţiune omenirea răscumpărată şi reabilitată, el o va preda lui Iehova Dumnezeu, Tatălui căruia îşi datoreşte numele orice familie din cer şi de pe pămînt.“ Acesta va examina nezdruncinata loialitate a oamenilor şi va stabili dacă sînt demni să fie pentru totdeauna copiii săi — Efes. 3:14, 15; 1 Cor. 15:26, 28.