Capitolul 11

Biblia — un tot armonios

Imaginaţi-vă o bibliotecă de 66 de cărţi scrise în trei limbi diferite, pe parcursul a 1 600 de ani, de către aproximativ 40 de bărbaţi care locuiau în diferite ţări. Proveniţi din medii diferite, aceşti scriitori aveau fiecare propria lor personalitate, precum şi talente particulare. Dar atunci cînd, în final, cărţile lor au fost adunate la un loc, acestea s-au dovedit a fi o unică şi mare operă, străbătută de la început pînă la sfîrşit de o temă fundamentală. Este greu de imaginat, nu-i aşa? Cu toate acestea, Biblia corespunde perfect acestei descrieri.

 1. (Inclusiv introducerea.) Ce armonie remarcabilă face dovada că Biblia este inspirată de Dumnezeu?

TOŢI CEI care studiază în mod sincer Biblia nu pot decît să rămînă impresionaţi în faţa culegerii de cărţi care însă formează un ansamblu omogen. Doi factori contribuie la această omogenitate: de la început şi pînă la sfîrşit Biblia promovează închinarea la un singur Dumnezeu cu caracteristici neschimbătoare. Pe de altă parte, toate cărţile ce o compun dezvoltă una şi aceeaşi temă. Acest tot armonios oferă o dovadă convingătoare că Biblia este într-adevăr Cuvîntul lui Dumnezeu.

 2, 3. Ce profeţie pronunţată în Eden oferă o bază pentru speranţă, şi în ce împrejurări a fost ea formulată?

² Tema centrală a Bibliei apare în primele sale capitole, în cartea Genezei. Aici aflăm că primii noştri părinţi, Adam şi Eva, au fost creaţi perfecţi şi puşi într-o grădină paradiziacă, Edenul, unde Eva a fost abordată de un şarpe care a contestat justeţea legilor divine şi, prin minciuni subtile, a determinat-o să păcătuiască. Adam a urmat-o pe Eva, căzînd şi el în neascultare faţă de Dumnezeu. Care au fost consecinţele? Amîndoi au fost expulzaţi din Eden şi condamnaţi la moarte. Cît despre noi, noi tragem consecinţele acestei răzvrătiri originare, deoarece primii noştri părinţi ne-au transmis păcatul şi moartea. — Geneza 3:1–7, 19, 24; Romani 5:12.

³ În acea perioadă tragică, Dumnezeu a pronunţat o profeţie care oferea o bază pentru speranţă. Această profeţie a fost adresată unui şarpe, dar în auzul lui Adam şi Eva, care puteau astfel să o aducă la cunoştinţa copiilor lor. Dumnezeu a declarat: „Şi voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între sămînţa ta şi sămînţa ei. El îţi va strivi capul şi tu îi vei strivi călcîiul.“ — Geneza 3:15; Romani 8:20, 21.

 4. Ce entităţi au fost menţionate în profeţia pronunţată de Iehova în Eden, şi cum aveau ele să interacţioneze pe parcursul secolelor?

⁴ Să observăm că acest verset introduce în scenă patru entităţi: şarpele, femeia, sămînţa şarpelui şi sămînţa femeii. Aceste entităţi aveau să joace un rol esenţial în decursul mileniilor ce aveau să urmeze. O duşmănie constantă trebuia să o situeze pe femeie şi sămînţa ei în opoziţie cu şarpele şi sămînţa lui. Această duşmănie avea să includă un neîncetat conflict între închinarea adevărată şi cea falsă, între conduita corectă şi răutate. La un moment dat şarpele avea să deţină o aparentă superioritate, strivind călcîiul seminţei femeii. Însă în final sămînţa femeii avea să acţioneze, strivind capul şarpelui, Dumnezeu însuşi urmînd să fie justificat, atunci cînd orice urmă a răzvrătirii originare va fi dispărut.

 5. De unde ştim că nu Eva era femeia despre care vorbea profeţia?

⁵ Cine este această femeie şi cine este şarpele? Şi cine sînt seminţele lor? Cînd i-a dat naştere lui Cain, primul ei fiu, Eva a exclamat: „Am adus în existenţă un bărbat cu ajutorul lui Iehova“ (Geneza 4:1). Probabil că atunci credea că ea însăşi este femeia profeţită şi că fiul ei avea să devină sămînţa. Dar, întocmai ca şarpele, Cain era şi el rău. El a devenit un ucigaş, omorîndu-l pe Abel, fratele său mai mic (Geneza 4:8). Evident că profeţia ascundea o semnificaţie mai profundă, un simbolism pe care numai Dumnezeu era în măsură să-l explice, lucru pe care l-a şi făcut ulterior, într-un mod progresiv. Fiecare dintre cele 66 de cărţi ale Bibliei contribuie, dintr-un punct de vedere sau altul, la dezvăluirea semnificaţiei acestei prime profeţii biblice.

Cine este şarpele?

 6–8. Care cuvinte ale lui Isus ne ajută să identificăm puterea ce se ascundea în umbra şarpelui? Explicaţi.

⁶ Să vedem în primul rînd cine este şarpele din Geneza 3:15. Relaterea spune că un şarpe propriu-zis i-a vorbit Evei în Eden. Însă şerpii nu vorbesc. Prin urmare, acel şarpe nu s-a putut exprima decît acţionat de o putere. Cine era această putere? Identitatea sa nu a fost pe deplin revelată decît în secolul I, pe vremea cînd Isus îşi efectua ministerul pe pămînt.

⁷ Cu o anumită ocazie, Isus vorbea conducătorilor religioşi iudei plini de propria lor dreptate. Aceştia se lăudau că sînt fii ai lui Avraam, chiar atunci cînd se împotriveau cu înverşunare adevărului predicat de Isus. El le-a zis: „Voi sînteţi de la tatăl vostru Diavolul şi doriţi să împliniţi dorinţele tatălui vostru. El a fost un ucigaş cînd a început şi nu a persistat în edevăr, pentru că nu există adevăr în el. Cînd spune o minciună, el vorbeşte potrivit propriilor sale înclinaţii, căci este mincinos şi tatăl minciunii.“ — Ioan 8:44.

⁸ Isus s-a exprimat cu putere şi fără ocolişuri, descriindu-l pe Diavol drept un „ucigaş“ şi „tatăl minciunii“. Primele minciuni consemnate în Biblie nu sînt oare toate pronunţate de şarpe în Eden? Cel de la care proveneau era, evident, „tatăl minciunii“. În plus, aceste minciuni au cauzat moartea lui Adam şi a Evei, ceea ce a făcut din acest străvechi mincinos un ucigaş. Prin urmare, puterea căreia Iehova i-a adresat în realitate această profeţie şi care se ascundea îndărătul şarpelui în Eden nu era, în mod evident, altcineva decît Satan Diavolul.

 9. Cum a venit Satan în existenţă?

⁹ Unii oameni se întreabă: Dacă Dumnezeu este bun, de ce a creat el o asemenea creatură cum este Diavolul? Explicaţiile lui Isus ne permit să răspundem şi acestei întrebări. El a spus despre Satan că „a fost un ucigaş cînd a început“. Astfel, această creatură a devenit Satan, nume care derivă dintr-un termen ebraic avînd sensul de „împotrivitor“. Nu Dumnezeu l-a creat pe Satan. Dimpotrivă, un înger altădată fidel a devenit el însuşi Satan lăsînd ca o dorinţă incorectă să se dezvolte în inima lui. — Deuteronom 32:4; vezi Iov 1:6–12; 2:1–10; Iacob 1:13–15.

Sămînţa şarpelui

10, 11. Cum ne ajută Isus şi apostolul Ioan să identificăm sămînţa Şarpelui?

¹⁰ Dar cine este «sămînţa [sau descendenţa] şarpelui»? Cuvintele lui Isus ne ajută din nou să rezolvăm o parte a enigmei. El le-a spus conducătorilor religioşi iudei: „Voi sînteţi de la tatăl vostru, Diavolul, şi doriţi să împliniţi dorinţele tatălui vostru.“ Aceşti iudei descindeau din Avraam, lucru cu care tocmai se făleau. Totuşi, conduita lor rea făcea din ei fii spirituali ai lui Satan, iniţiatorul păcatului.

¹¹ Scriind spre sfîrşitul secolului I, apostolul Ioan a stabilit cu claritate cine anume aparţinea seminţei Şarpelui, Satan: „Cel care practică păcatul provine de la Diavolul pentru că Diavolul a păcătuit de la început. (. . .) Copiii lui Dumnezeu şi copiii Diavolului se evidenţiează prin faptul acesta: Oricine nu practică dreptatea, nu provine de la Dumnezeu şi nici acela care nu îl iubeşte pe fratele său“ (1 Ioan 3:8, 10). Aşa cum au demonstrat faptele, sămînţa şarpelui a fost foarte activă pe tot parcursul istoriei!

Cine este sămînţa femeii?

12, 13. (a) Cum i-a descoperit Iehova lui Avraam că sămînţa femeii va proveni dintre descendenţii săi? (b) Cine a moştenit promisiunea referitoare la Sămînţă?

¹² Dar cine să fie oare «sămînţa [sau descendenţa] femeii»? Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări ce s-au ridicat vreodată, deoarece sămînţa femeii este aceea care va strivi în final capul lui Satan şi va înlătura jalnicele efecte ale răzvrătirii originare. În secolul al XX-lea înaintea erei noastre, Dumnezeu a dat fidelului Avraam un indiciu capital asupra identităţii acestei seminţe. Deoarece Avraam manifesta o mare credinţă, Dumnezeu i-a făcut mai multe promisiuni cu privire la sămînţa ce i se va naşte. Una dintre acestea lăsa clar să se înţeleagă că «sămînţa femeii» care va «strivi capul şarpelui» trebuia să provină dintre copiii patriarhului. Dumnezeu i-a zis: „Şi sămînţa ta va lua în stăpînire poarta duşmanilor săi. Şi prin intermediul seminţei tale toate naţiunile pămîntului se vor binecuvînta, în mod cert, datorită faptului că ai ascultat de glasul meu.“ — Geneza 22:17, 18.

¹³ De-a lungul anilor, promisiunea pe care Iehova i-a făcut-o lui Avraam a fost repetată fiului său Isaac şi nepotului său Iacob (Geneza 26:3–5; 28:10–15). Cu timpul, descendenţii lui Iacob au format 12 triburi. Unul dintre ele, Iuda, a primit această promisiune specială: „Sceptrul nu se va îndepărta de Iuda, nici toiagul de conducător dintre picioarele sale, pînă cînd va veni Şilo, şi lui îi va aparţine ascultarea popoarelor“ (Geneza 49:10). După toate aparenţele, Sămînţa trebuia să provină din tribul lui Iuda.

14. Care naţiune a fost organizată pentru a fi pregătită în vederea venirii Seminţei?

¹⁴ La sfîrşitul secolului al XVI-lea înaintea erei noastre, cele 12 triburi ale lui Israel au fost organizate într-o naţiune care avea să constituie poporul special al lui Dumnezeu. În acest scop Dumnezeu a încheiat cu israeliţii un legămînt solemn şi le-a dat un cod de legi. Aceste măsuri serveau mai ales pregătirii unui popor în vederea venirii Seminţei (Exod 19:5, 6; Galateni 3:24). De atunci, duşmănia lui Satan faţă de Sămînţa femeii s-a manifestat prin ostilitatea naţiunilor faţă de poporul ales al lui Dumnezeu.

15. Care a fost ultimul indiciu ce descoperă din care familie provenită din Avraam avea să vină Sămînţa?

¹⁵ Ultimul indiciu care descoperă familia ce va aduce în existenţă Sămînţa a fost dat în secolul al XI-lea î.e.n. Dumnezeu i s-a adresat atunci lui David, cel de al doilea rege al Israelului, promiţîndu-i că Sămînţa va veni prin linia lui şi că tronul acestei Seminţe va fi „ferm stabilit pe timp indefinit“ (2 Samuel 7:11–16). De acum Sămînţa putea fi numită pe bună dreptate fiul lui David. — Matei 22:42–45.

16, 17. În ce termeni descrie Isaia binecuvîntările pe care avea să le aducă Sămînţa?

¹⁶ În anii care au urmat, Dumnezeu i-a inspirat pe profeţi spre a furniza detalii suplimentare asupra Seminţei ce trebuia să vină. Astfel, în secolul al VIII-lea î.e.n., Isaia a scris: „Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat; şi domnia princiară va fi pe umărul său. Şi va fi numit cu numele de Sfătuitor Minunat, Dumnezeu Puternic, Tată Etern, Prinţ al Păcii. Abundenţa domniei princiare şi a păcii asupra tronului lui David şi asupra regatului său nu va avea sfîrşit.“ — Isaia 9:6, 7.

¹⁷ Cu privire la această Sămînţă Isaia a mai profeţit: „Şi va trebui să judece cu dreptate pe cei de condiţie umilă şi va trebui să mustre cu rectitudine în favoarea celor blînzi ai pămîntului (. . .). Şi într-adevăr, lupul va locui temporar împreună cu mielul şi leopardul însuşi se va culca împreună cu iedul, iar viţelul şi leul tînăr cu coamă şi animalul bine hrănit, toţi împreună (. . .). Nu se va face nici un rău şi nu se va cauza nici o distrugere pe tot muntele meu sfînt; căci, în mod cert, pămîntul va fi plin de cunoştinţa lui Iehova, aşa cum apele acopăr însăşi marea“ (Isaia 11:4–9). Ce bogate binecuvîntări avea să aducă această sămînţă!

18. Ce altă informaţie referitoare la Sămînţă consemnează Daniel?

¹⁸ În secolul al VI-lea î.e.n. Daniel consemna şi el o profeţie în legătură cu Sămînţa. El anunţa momentul cînd cineva asemănător unui fiu al omului avea să se prezinte în cer şi să primească „stăpînire şi demnitate şi un regat, ca să îi servească toate popoarele, grupurile naţionale şi limbile“ (Daniel 7:13, 14). Astfel, viitoarea Sămînţă avea să moştenească un regat ceresc şi să–şi exercite autoritatea peste întregul pămînt.

Enigma este dezlegată

19. Conform descoperirii făcute de înger, ce rol avea să joace Maria cu privire la venirea Seminţei?

¹⁹ Identitatea Seminţei a fost, în sfîrşit, dezvăluită abia la începutul erei noastre. În anul 2 î.e.n. un înger i s-a arătat unei tinere evreice, o descendentă a regelui David, numită Maria. El a anunţat-o că ea va da naştere unui copil total diferit de ceilalţi, spunînd: „Acesta va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt; şi Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, şi el va domni pentru totdeauna ca rege peste casa lui Iacob şi nu va exista sfîrşit al regatului său“ (Luca 1:32, 33). În sfîrşit, îndelunga aşteptare cu privire la „Sămînţă“ s-a încheiat.

20. Cine este Sămînţa promisă, şi ce mesaj a predicat el în Israel?

²⁰ În anul 29 era noastră (dată semnalată de către Daniel cu mult timp înainte), Isus a fost botezat. Spiritul sfînt a coborît atunci peste el şi Dumnezeu l-a recunoscut ca Fiu (Daniel 9:24–27; Matei 3:16, 17). Apoi, timp de trei ani şi jumătate, Isus a depus mărturie iudeilor, proclamînd: „Regatul cerurilor s-a apropiat“ (Matei 4:17). În timpul acesta, el a împlinit un număr atît de mare din profeţiile Scripturilor ebraice, încît nu mai încăpea nici o umbră de îndoială că el era într-adevăr Sămînţa promisă.

21. Ce au înţeles primii creştini în legătură cu identitatea Seminţei?

²¹ Primii creştini au înţeles perfect lucrul acesta. Pavel le-a explicat creştinilor din Galatia: „Acum promisiunile i-au fost făcute lui Avraam şi seminţei sale. Nu se spune «şi seminţelor», ca şi cum ar fi vorba de mai multe, ci ca şi cum este vorba de una singură: «Şi seminţei tale», care este Cristos“ (Galateni 3:16). Isus era acela care avea să devină «Prinţul Păcii» anunţat de Isaia. După venirea sa în Regatul său, el avea să instaureze justiţia şi dreptatea pe tot pămîntul.

Cine este femeia?

22. Cine este femeia din profeţia enunţată de Iehova în Eden?

²² Dar cine este femeia menţionată deja în Eden şi a cărei sămînţă este Isus? Puterea care se ascundea îndărătul şarpelui era o creatură spirituală. Nu ar fi deloc surprinzător ca această femeie să fie şi ea de natură spirituală şi nu umană. Apostolul Pavel vorbea în felul următor despre o „femeie“ cerească: „Dar Ierusalimul de sus este liber şi el este mama noastră“ (Galateni 4:26). Alte texte scripturale arată că „Ierusalimul de sus“ exista deja de mii de ani. Este vorba despre organizaţia cerească a lui Iehova, formată din creaturi spirituale. Din ea a venit Isus pentru a juca rolul de «sămînţă a femeii». Numai o femeie de natură spirituală era în măsură să îndure timp de mii de ani duşmănia «şarpelui originar». — Apocalips 12:9; Isaia 54:1, 13; 62:2–6.

23. Ce fapt remarcabil găsim în descoperirea progresivă a sensului profeţiei făcute de Iehova în Eden?

²³ Această succintă analiză a desfăşurării străvechii profeţii din Geneza 3:15 depune o mărturie convingătoare despre admirabila armonie a Bibliei. Un fapt într-adevăr remarcabil este că această profeţie nu poate fi clarificată decît dacă se pun în relaţie evenimentele şi declaraţiile din secolele XX, XI, VIII şi VI înaintea erei noastre cu declaraţiile şi evenimentele din secolul I era noastră. Faptul acesta nu poate fi un rezultat al unei simple întîmplări, ci la mijloc trebuie să fi existat o mînă care dirija lucrurile. — Isaia 46:9, 10.

Ce semnifică pentru noi toate acestea?

24. Ce însemnătate are pentru noi identificarea seminţei femeii?

²⁴ Ce însemnătate au pentru noi toate acestea? Isus este membrul principal al «seminţei femeii». Aşa cum anunţase deja profeţia din Geneza 3:15, Şarpele «va strivi» călcîiul Seminţei. Aceasta s-a întîmplat atunci cînd Isus a murit pe stîlpul de tortură. Dar o strivire a călcîiului nu este de durată. Aparentul succes al Şarpelui s-a transformat rapid în înfrîngere atunci cînd Isus a fost înviat. (Aşa cum am văzut în capitolul 6, există dovezi de netăgăduit ale învierii sale.) Moartea lui Isus a făcut posibilă salvarea oamenilor drepţi. În acest sens Sămînţa a început să se dovedească a fi o binecuvîntare, conform celor promise de Dumnezeu lui Avraam. Dar care este situaţia cu profeţiile care anunţau că Isus va guverna dintr-un regat ceresc asupra întregului său domeniu pămîntesc?

25, 26. Ce controversă era implicată în duşmănia dintre «sămînţa femeii» şi Şarpe, conform descrierii din Apocalips?

²⁵ Într-o palpitantă viziune profetică menţionată în capitolul 12 al cărţii Apocalips, instaurarea acestui regat este prefigurată de naşterea în cer a unui copil de sex bărbătesc. În acest Regat, Sămînţa promisă intra în posesia puterii sub numele de Mihael, nume care înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?“ Azvîrlindu-l pentru totdeauna din cer pe „şarpele originar“, Mihael demonstrează că nimeni nu poate contesta pe drept suveranitatea lui Iehova. Astfel citim: „Şi balaurul cel mare a fost azvîrlit, şarpele originar, cel numit Diavol şi Satan, care induce în eroare întregul pămînt locuit; el a fost azvîrlit jos pe pămînt.“ — Apocalips 12:7–9.

²⁶ Această eliberare pentru ceruri a dat naştere la un timp de strîmtorare pe pămînt. Atunci a răsunat un strigăt de triumf: „Acum a venit salvarea şi puterea şi regatul Dumnezeului nostru şi autoritatea Cristosului său.“ În plus, citim: „De aceea, bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ele! Vai de pămînt şi de mare, deoarece Diavolul a coborît la voi cu mare mînie, ştiind că are o scurtă perioadă de timp.“ — Apocalips 12:10, 12.

27. Cînd s-a împlinit profeţia care anunţa azvîrlirea lui Satan din ceruri? De unde ştim lucrul acesta?

²⁷ Se poate oare determina momentul cînd această profeţie trebuia să se realizeze? Tocmai lucrul acesta doreau discipolii să-l afle atunci cînd l-au întrebat pe Isus despre «semnul prezenţei sale şi al încheierii sistemului de lucruri», întrebare pe care am examinat-o deja în capitolul 10 (Matei 24:3). Aşa cum am putut vedea, faptele dovedesc, fără posibilitate de îndoială, că prezenţa lui Isus în puterea Regatului său ceresc a început în 1914. De atunci «vaiurile» n-au încetat să se abată asupra «pămîntului»!

28, 29. Ce schimbări importante mai trebuie să aibă loc pe scena pămîntească, şi de unde ştim că acestea sînt aproape?

²⁸ Dar să reţinem că strigătul auzit în cer anunţa că lui Satan nu i-a mai rămas decît „o scurtă perioadă de timp“. Prima profeţie, aceea din Geneza 3:15, se apropie în mod inevitabil de apogeul ei. Identificarea şarpelui, a femeii şi respectiv a seminţelor a fost efectuată. Seminţei i-a fost «strivit călcîiul», dar ea s-a restabilit. În curînd va începe strivirea Şarpelui (şi a seminţei sale) sub domnia lui Cristos Isus, Regele deja întronat de către Dumnezeu.

²⁹ Aceste evenimente vor antrena extraordinare schimbări pe scena pămîntească. Cei ce vor constitui sămînţa lui Satan vor dispărea împreună cu el. Întocmai cum a profeţit psalmistul, „încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi şi, în mod sigur, vei da atenţie locului său şi el nu va mai fi“ (Psalm 37:10). Ce radicală schimbare va fi aceasta! Atunci se vor împlini şi aceste cuvinte ale psalmistului: „Dar cei blînzi vor stăpîni pămîntul şi într-adevăr îşi vor găsi bucuria desăvîrşită în abundenţa păcii.“ — Psalm 37:11.

30. De ce chiar scepticii sînt cei nerealişti atunci cînd pun la îndoială faptul că Biblia este inspirată, ba chiar şi faptul că există Dumnezeu?

³⁰ Astfel, «Prinţul Păcii» va introduce omenirea într-o eră a păcii. Aceasta este promisiunea Bibliei, aşa cum am remarcat în Isaia 9:6, 7. În această epocă marcată de scepticism mulţi oameni consideră nerealistă o asemenea promisiune. Dar ce altă soluţie propun oamenii? Nici una! Biblia, Cuvîntul infailibil al lui Dumnezeu, anunţă însă cît se poate de clar această promisiune. Dacă analizăm bine lucrurile, cei nerealişti sînt tocmai scepticii (Isaia 55:8–11). Ei îl ignoră pe Dumnezeu, care a inspirat Biblia, şi care este totodată realitatea supremă.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 151]

Prima profeţie biblică i-a oferit omenirii decăzute o bază pentru speranţă

[Legenda ilustraţiei de la pagina 154]

În secolul al XX-lea înaintea erei noastre Iehova i-a spus lui Avraam că Sămînţa promisă va proveni dintre descendenţii săi

[Legenda ilustraţiei de la pagina 155]

În secolul al XI-lea înaintea erei noastre regele David află că Sămînţa va ieşi din linia sa regală

[Legenda ilustraţiei de la pagina 156]

În secolul al VIII-lea î.e.n. Isaia anunţa binecuvîntările pe care avea să le aducă Sămînţa

[Legenda ilustraţiei de la pagina 157]

În secolul al VI-lea î.e.n. Daniel a profeţit că Sămînţa avea să guverneze într-un regat ceresc

[Legenda ilustraţiei de la pagina 159]

La începutul secolului I al erei noastre Maria a aflat că Isus, copilul căruia avea să-i dea naştere, avea să devină Sămînţa