Dacă Dumnezeu are o organizaţie, care este ea?

 1. Care este astăzi atitudinea unora faţă de expresia „organizaţia lui Dumnezeu”? De ce?

ESTE ciudat faptul că în această generaţie atît de inteligentă mulţi se îndoiesc că Dumnezeu are o organizaţie. Unii ezită, ba le este chiar teamă să folosească expresia „organizaţia lui Dumnezeu”, pentru că au observat că traducerea Bibliei pe care o folosesc nu cuprinde de loc cuvîntul „organizaţie”, menţionat în legătură cu Dumnezeu.

 2. a) Se poate oare susţine, pe baza textului din Romani 13:1, 2, că guvernele creştinătăţii constituie organizaţia vizibilă a lui Dumnezeu? b) Ce întrebări se ridică referitor la Martorii lui Iehova, care, începînd din 1922, s-au organizat în vederea împlinirii versetului din Matei 24:14?

² Desigur, nici o persoană rezonabilă nu va suşţine că guvernele bine organizate de astăzi, inclusiv cele ale creştinătăţii, formează organizaţia lui Dumnezeu sau o parte a acesteia. Nimeni nu ar putea dovedi acest lucru, chiar dacă ar apela la următoarele cuvinte ale apostolului Pavel din Romani 13:1, 2: „Nu există nici o autoritate fără Dumnezeu, iar cele care sînt în fiinţă au fost stabilite de Dumnezeu” (Rotherham). În schimb, îndeosebi din anul 1922, Martorii lui Iehova s-au organizat cu eficienţă pentru a împlini profeţia lui Isus din Matei 24:14: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit ca o mărturie tuturor naţiunilor; şi atunci va veni sfîrşitul”. Cum îi consideră Iehova al oştirilor pe aceşti creştini? Sînt ei pur şi simplu o organizaţie făcută de oameni pe care Dumnezeu, dacă doreşte, o poate folosi? Sau sînt întru totul partea pămîntească vizibilă a organizaţiei sale? Să lăsăm să vorbească faptele!

 3, 4. a) Ce deosebire există între mesajul anunţat de creştinătate în decursul secolelor şi „evanghelia” vestită de la 1914 încoace de către Martorii lui Iehova? b) Datorită cărui ajutor a putut fi îndeplinit acest lucru, în ciuda persecuţiilor şi a opoziţiei? Ce indică Apocalipsa 14:6, 7?

³ Oamenii cu inimă cinstită să compare felul de predicare a evangheliei Regatului efectuată de sistemele religioase ale creştinătăţii în decursul tuturor secolelor, cu cea a Martorilor lui Iehova, efectuată de la sfîrşitul primului război mondial din 1918. Nu e unul şi acelaşi lucru. Cea vestită de Martorii lui Iehova este cu adevărat „evanghelia” sau „vestea bună” despre regatul ceresc al lui Dumnezeu stabilit prin întronarea Fiului său Isus Cristos la sfîrşitul timpurilor păgînilor în 1914 (Luca 21:24). Mărturia mondială dată în acest sens, în ciuda persecuţiilor şi opoziţiei internaţionale, putea fi depusă numai prin intermediul spiritului invincibil al lui Dumnezeu. Acest lucru nu s-a făcut nici prin spiritul unui om şi nici cel al lui Satan Diavolul. El a fost îndeplinit cu concursul îngerilor sfinţi ai lui Dumnezeu, după cum arată Apocalipsa 14:6, 7:

⁴ „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului şi el avea o veste bună eternă ca s-o declare ca veste de bucurie celor ce locuiesc pe pămînt, şi fiecărei naţiuni şi trib şi limbă şi popor, zicînd cu voce tare: ’Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-i slavă, căci a venit ora judecaţii sale şi închinaţi-vă Celui care a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor’”.

 5. a) De care organizator trebuie să ne temem în acest timp de decizie? b) Potrivit capitolelor 1 şi 2 din Iov, în ce reuniune cerească s-a introdus organizatorul potrivnic?

⁵ Astfel, Cel de care trebuie să ne temem în acest timp al deciziei individuale este Creatorul, Organizatorul universului. Prin intermediul cărţii lui Iov putem arunca o privire în familia cerească a fiilor săi îngereşti. Satan Diavolul, cel care, de la potopul din zilele lui Noe este organizatorul sistemului lumesc de lucruri, a fost şi el odinioară membru al acestei familii. La Iov 1:6, 7 el este prezentat ca un intrus care se amestecă în problemele familiei lui Dumnezeu, căci acolo citim: „A venit ziua în care fiii adevăratului Dumnezeu au intrat ca să stea înaintea lui Iehova şi însuşi Satan a intrat chiar în mijlocul lor. Atunci Iehova i-a zis lui Satan: ’De unde vii?’ Iar Satan i-a răspuns lui Iehova şi a zis: ’De la cutreierarea pămîntului şi de la plimbarea făcută pe el’”. La Iov 2:1, 2 este înfăţişată o situaţie similară ăa o întîlnire ulterioară a fiilor adevăratului Dumnezeu în cerurile invizibile.

 6. a) Ce indică faptul că „fiii adevăratului Dumnezeu” s-au întrunit astfel în ceruri sub prezidenţia lui Iehova Dumnezeu? b) Prin ce a constituit exemplul lui Iov o încurajare pentru „fiii adevăratului Dumnezeu”?

⁶ Ce arată aceste două adunări ale fiilor lui Iehova? Cum ar fi potrivit să fie numită această familie? Ce cuvînt sau ce grup de cuvinte vă sugerează? Lăsăm aceasta pe seama cititorului. Aceste întruniri erau oficiale, prezidate în mod legitim de Dumnezeul adevărat. Faptul că Satan a fost admis la aceste întruniri nu înseamnă că el încă mai era considerat ca unul din „fiii adevăratului Dumnezeu”, ca fiind o parte a familiei cereşti a lui Dumnezeu. Însuşi numele său de „Satan” arată contrariul, — căci acest nume înseamnă „Adversar”. El nu avea nici un scop bun cînd a cutreierat pămîntul ca spirit invizibil oamenilor. El era duşmanul oricărui om care încerca să-şi păstreze integritatea faţă de Dumnezeul adevărat. Cu permisiunea divină, el l-a făcut victima atacurilor sale pe Iov din ţara Uţ, un om temător de Dumnezeu. Dar el a eşuat în intenţia sa mişelească de a expune suveranitatea universală a lui Iehova Dumnezeu dispreţului oamenilor de pe pămînt şi dispreţului îngerilor din ceruri. Exemplul fidel al lui Iov s-a dovedit a fi foarte încurajator pentru familia cerească a lui Iehova, compusă din fiii săi îngereşti.

 7. Din ce familie au fost excluşi Adam şi Eva ca urmare a neascultării? Cîte creaturi din domeniul spiritual a pus Dumnezeu la intrarea în grădină?

⁷ Satan s-a gîndit probabil că va avea succes, aşa cum a fost în cazul primului om de pe pămînt, Adam, fiul lui Dumnezeu. Spre sfîrşitul celei de-a şasea zi de creare, cînd încă nu exista nici un om sau creatură umană pe pămînt, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul nostru, potrivit cu asemănarea noastră”. Dumnezeu nu a folosit pronumele „noi” ca pluralul maiestăţii, ca şi cum şi-ar fi vorbit sieşi. El s-a adresat cel puţin încă unei persoane pe care dorea s-o introducă în actul de Creaţie (Gen. 1:26). Nici o persoană lipsită de prejudecăţi nu va nega faptul că acesta era un apel la cooperare. Din nefericire, primele creaturi umane, Adam şi Eva, au trecut de partea persoanei spirituale invizibile care, dindărătul şarpelui vizibil, a făcut ca Dumnezeu să treacă drept mincinos. Neascultarea lor faţă de Dumnezeu i-a scos din familia universală a copiilor lui Dumnezeu şi au fost îndepărtaţi din grădina Eden. Atunci Dumnezeu „a pus în partea de răsărit a grădinii Eden nişte heruvimi şi lama de flacără a unei săbii care se rotea încontinuu pentru a păzi calea spre pomul vieţii” din grădină (Gen. 3:24). Aceşti heruvimi care trebuia să fie cel puţin doi aparţineau familiei cereşti a lui Dumnezeu şi fuseseră autorizaţi să se materializeze şi să apară în faţa oamenilor.

 8. A devenit oare evident de la început că Dumnezeu avea şi alţi fii? Ce arată Iov 38:6, 7 referitor la aceasta?

⁸ A devenit astfel evident că în acel stadiu timpuriu al existenţei umane existau deja şi alţii în familia cerească a lui Dumnezeu. Iată de ce, cînd Iehova Dumnezeu a pus întrebări cu privire la întemeierea pămîntului, el a zis: „În ce îşi are îngropate temeliile sau cine i-a pus piatra unghiulară, cînd stelele dimineţii scoteau împreună strigăte de bucurie şi cînd toţi fiii lui Dumnezeu începură să aplaude cu entuziasm?” — Iov 38:6, 7.

 9. Ce categorii de creaturi cereşti sînt menţionate în Psalmi, în Isaia 6:2 şi în profeţiile lui Daniel?

⁹ Psalmii 80:1 şi 99:1 afirmă că Iehova „stă pe heruvimi”. Această expresie îşi are probabil originea în arca sau chivotul sacru al convenţiei, care se găsea în Sfînta Sfintelor a templului din Ierusalim. Deasupra acestui chivot se aflau doi heruvimi de aur cu aripile întinse unul spre celălalt şi sus la mijloc apărea „şechina”, lumină care simboliza prezenţa lui Iehova în acel edificiu. Într-o viziune miraculoasă a interiorului templului, profetul Isaia l-a văzut pe Iehova pe tronul său, însoţit de creaturi spirituale numite serafimi (Is. cap. 6). În afară de serafimi şi heruvimi, există şi îngeri în general, ca aceia despre care vorbeşte ultima carte a Bibliei, Apocalipsa. Şi nu trebuie să uităm nici de personajul ceresc care poartă numele de Mihael. Despre el se spune că este „unul din prinţii principali” şi „prinţul poporului tău”, făcîndu-se aluzie la concetăţenii lui Daniel (Dan. 10:13, 21; 12:1). În mod corespunzător, Iuda 9 îl numeşte „arhanghelul” Mihael.

10. De ce era necesar să domnească ordinea în tribunalul divin descris în Daniel 7:1–10?

¹⁰ Referitor la o viziune deosebit de strălucitoare, din locurile cereşti, profetul Daniel zice: „Am continuat să privesc pînă ce au fost puse tronuri şi Bătrînul în zile s-a aşezat. Îmbrăcămintea sa era albă ca zăpada şi părul capului său era ca lîna curată. Tronul său era flăcări de foc, roţile lui erau un foc aprins. Un rîu de foc curgea şi ieşea dinaintea lui. O mie de mii îi serveau şi de zece mii de ori zece mii stăteau chiar înaintea sa. Tribunalul a luat loc şi nişte cărţi au fost deschise” (Dan. 7:9, 10). În acel tribunal divin în care Judecătorul era servit de „zece mii de ori zece mii”, era desigur foarte necesar să domnească ordinea.

11. Conform cu cele de mai sus, ce spune Psalmul 103:19–21 şi cum este numit Iehova cu începere din I Sam. 1:3?

¹¹ În armonie cu acest lucru, în Psalmul 103:19–21 se afîrmă: „Iehova însuşi şi-a stabilit ferm tronul în ceruri; şi regalitatea sa a dominat peste tot. Binecuvîntaţi-l pe Iehova, o, voi îngeri ai săi, tari în putere, care îndepliniţi cuvîntul său, ascultînd de glasul cuvîntului său. Binecuvîntaţi pe Iehova, voi toate oştirile lui, voi slujitori ai săi, care-i faceţi voia”. Începînd de la I Samuel 1:3, Suveranul universului este numit în mod adecvat „Iehova al oştirilor”. — Iac. 5:4, Traducerea Lumea Nouă.

12. Ce reiese din faptul că servii cereşti ai lui Dumnezeu poartă titluri şi denumiri personale şi că acolo există „oştiri”?

¹² Astfel, în lumina tuturor referinţelor scripturale de mai sus, ce am putea înţelege oare din faptul că personalul ceresc al lui Dumnezeu include un arhangel, prinţi heruvimi, serafimi, îngeri, oştiri, toate aceste categorii de creaturi şi de „oştiri” activînd în perfectă armonie şi în deplină supunere faţă de Bătrînul în zile, Iehova Dumnezeu? Aceasta înseamnă şi pretinde organizarea tuturor celor din personalul ceresc al lui Dumnezeu. Întregul personal ceresc formează organizaţia lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Dumnezeu are o organizaţie, cuvînt exprimat în evreieşte prin his.ta.druth’ şi în greceşte prin or.gan’o-sis.

„FEMEIA” DIN CER

13. a) Cum a afectat păcatul lui Adam şi Eva organizaţia lui Dumnezeu? b) Ce a spus Dumnezeu cînd i s-a adresat în aparenţă şarpelui?

¹³ Păcatul lui Adam şi Eva împotriva lui Dumnezeu a afectat organizaţia sa universală, a cărei parte pămîntească vizibilă erau ei. Ei au încetat să mai fie membri ai familiei Tatălui ceresc, a Creatorului. Ei au trecut de partea creaturii spirituale invizibile care se afla îndărătul şarpelui înşelător. Cu siguranţă şarpele literal n-a înţeles ce a avut Dumnezeu în vedere cînd se părea că Dumnezeu i s-a adresat lui: „Pentru că ai făcut lucrul acesta, eşti blestemat între toate animalele domestice şi între fiarele sălbatice ale cîmpului. Te vei tîrî pe pîntece şi vei mînca ţărînă toate zilele vieţii tale. Voi pune duşmănie între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Ea îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcîiul”. — Gen. 3:14, 15.

14. De ce sîntem nevoiţi să excludem posibilitatea unei aplicări literale a cuvintelor lui Dumnezeu adresate şarpelui? Ce sens a dat Iehova cuvintelor „şarpe” şi „femeie”?

¹⁴ Această declaraţie a lui Dumnezeu, luată în sens literal, ar însemna că între şarpele literal şi femeia literală urma să se instaleze o ură de moarte. De asemenea, că sămînţa sau descendenţii Evei urmau să rămînă duşmanii declaraţi ai descendenţilor reptilei care trebuia să trăiască pînă la apariţia seminţei Evei. Apoi, că acelei „seminţe” urma să-i fie zdrobit călcîiul literal de către şarpe şi, la rîndul său, „sămînţa” urma să-i zdrobească şarpelui capul, evident cauzîndu-i moartea. Dar ce folos sau ce mîngîiere ar fi adus omenirii toate acestea? Intr-adevăr, o astfel de explicaţie literală n-are nici un sens. Ea ridică atîtea obiecţiuni încît oricare cercetător echilibrat al Bibliei este obligat să admită că exprimarea lui Iehova din Geneza 3:14, 15 trebuie să aibă un înţeles simbolic. Astfel şarpele care i-a adresat Evei întrebarea vicleană trebuie să simbolizeze ceva mai mare, iar „femeia” menţionată trebuie să fie o femeie simbolică.

15. De ce nu e nevoie să ghicim identitatea şarpelui simbolic? De cît timp există el ca „şarpe originar”?

¹⁵ Trebuie oare să ghicim cine este acest şarpe simbolic? Nu! Biblia însăşi ni-l dezvăluie. În Apocalipsa 12:9 ea vorbeşte despre acest şarpe misterios ca despre „marele balaur”, „şarpele originar”, „cel ce este numit Diavolul şi Satan”. În anul 96 e.n., dată aproximativă la care Ioan a redactat Apocalipsa, Satan Diavolul, care de la început a fost şarpele simbolic, deţinea acest rol deja de peste 4.100 de ani. Acum, cînd viziunea din Apocalipsa este pe punctul de a se împlini, acel „şarpe originar” are aproximativ 6 000 de ani, fiind mai vechi decît orice şarpe literal care a trăit vreodată. Ioan 8:44 ne spune că „el este un mincinos şi tată al minciunii”.

16. a) Care sînt cele două personaje principale între care are loc confruntarea prezentată în Apocalipsa capitolul 12? Ce naştere înconjurată de ocrotire are loc în cer? b) Unde şi de ce este necesar ca Dumnezeu s-o ocrotească pe mama simbolică şi s-o hrănească spiritual?

¹⁶ Dacă „femeia” la care se referă Geneza 3:15 nu este Eva pe care a minţit-o Satan Diavolul prin intermediul şarpelui, atunci cine este ea oare? Cartea Apocalipsa ne ajută încă odată să obţinem o înţelegere corectă. Capitolul 12 descrie o confruntare dintre Satan Diavolul şi „femeia” care este înveşmîntată din cap pînă în picioare în lumina soarelui, a lunii şi a douăsprezece stele. Bunul simţ ne spune că această „femeie” cerească trebuie să fie simbolică, întrucît despre nici unul dintre îngerii din cer nu se spune că ar fi de sex feminin. Femeia este însărcinată iar Satan Diavolul, asemenea unui balaur devorator, aşteaptă să înghită copilul căreia femeia îi dă naştere. Dar Tatăl ceresc al acestui copil veghează şi-l opreşte pe Satan, astfel că, la naşterea copilului de parte bărbătească, acesta este „luat la Dumnezeu şi la tronul său”, de unde poate „păsteri toate naţiunile cu un toiag de fier” (Apoc. 12:1–5). Această naştere regală nu pune capăt duşmăniei lui Satan faţă de „femeia” simbolică. Lucrul acesta rezultă din faptul că Dumnezeu o ocroteşte de Satan şi o hrăneşte spiritual. Izbucneşte apoi un război în cer.

17. A fost zdrobit oare capul „şarpelui originar” ca urmare a războiului din cer? Ce consecinţă are acest război pentru oameni, adică pentru pămînt şi mare?

¹⁷ Arhanghelul Mihael conduce forţele militare ale lui „Iehova al oştirilor”. Cu aceste oştiri îngereşti Mihael luptă pentru copilul nounăscut, întronat, al „femeii”. Cît despre Satan, „şarpele originar”, el este condamnat la zdrobirea capului. El şi îngerii săi demoni pierd bătălia. În consecinţă, ei sînt expulzaţi cu toţii din cer şi aruncaţi pe pămîntul nostru. Totuşi această înfrîngere nu înseamnă încă zdrobirea capului lui Satan, căci el tot mai este viu. Nu e de mirare deci că din cer răsună strigătul: „Vai de pămînt şi de mare, căci Diavolul s-a coborît la voi cuprins de o mare mînie, ştiind că mai are doar o scurtă perioadă de timp”. — Apoc. 12:7–12.

18. Care este rezultatul biruinţei lui Mihael şi a oştirilor sale pentru „regatul Dumnezeului nostru”? Astfel, cine se putea bucura?

¹⁸ Întrucît arhanghelul Mihael şi îngerii săi au obţinut victoria, iar „copilul” regal a rămas pe tronul său ceresc alături de Dumnezeu, este oportun anunţul ceresc: „Acum a venit salvarea şi puterea şi regatul Dumnezeului nostru şi autoritatea Cristosului său, căci acuzatorul fraţilor noştri, cel care îi acuza zi şi noapte înaintea lui Dumnezeu, a fost aruncat jos. Din acest motiv, bucuraţi-vă, ceruri!”

19. Ce reprezintă „femeia” care a născut „copilul” de parte bărbătească? De ce?

¹⁹ „Copilul” de parte bărbătească menţionat în Apocalipsa 12:5 este evident simbolic. Tot ce se spune referitor la el ne face să conchidem că nu este vorba despre o persoană ci despre regatul lui Dumnezeu şi al Fiului său Isus Cristos care are autoritatea de a păstori naţiunile cu un toiag de fier şi de a le sfărîma în bucăţi în viitorul război de la Har-Maghedon, „război al zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic” (Apoc. 16:14–16). Deoarece „copilul” nu este o persoană individuală, fireşte că nici mama sa, „femeia” din cer, nu este o persoană individuală. Din moment ce „femeia” simbolică a rămas însărcinată de la soţul ei care este Dumnezeu, ea reprezintă organizaţia sa spirituală. Această organizaţie aduce în existenţă personalul acestui regat ceresc, nu numai pe glorificatul Isus Cristos, care acţionează, evident, în calitate de arhanghel Mihael, ci şi pe „fraţii” săi spirituali, care sînt totodată şi ,fraţi’ ai organizaţiei spirituale a lui Dumnezeu. — Apoc. 12:10, 11.

20. Cum arată Apocalipsa 12:17 că mai există încă pe pămînt „fraţi” ai organizaţiei spirituale a lui Dumnezeu?

²⁰ Există încă o rămăşiţă a acestor „fraţi” spirituali pe pămîntul nostru copleşit de dureri. Căci Apocalipsa 12:17 continuă astfel: „Şi balaurul s-a mîniat pe femeie şi s-a dus să poarte război cu cei rămaşi din sămînţa ei, care respectă poruncile lui Dumnezeu şi deţin lucrarea de punere de mărturie despre Isus”. Ca parte a seminţei „femeii” lui Dumnezeu, aceşti creştini deţin totodată şi speranţa Regatului.