Potrivit Bibliei
Activitatea din fiecare zi de creare a fost întotdeauna încheiată în ziua în care a început?
DIN cînd în cînd, Martorii lui Iehova primesc întrebări referitoare la ordinea evenimentelor creaţiei aşa cum este prezentată în cartea lor Cum a apărut viaţa — prin evoluţie sau prin creaţie? Unele dintre aceste întrebări scot în evidenţă o diferenţă între ordinea prezentată în carte şi ordinea pe care o pretind majoritatea geologilor.
Ca un exemplu, s-a observat că geologii plasează apariţia păsărilor după mamifere, în timp ce cartea Creaţia, la pagina 37, arată că păsările au apărut înaintea mamiferelor.
Este interesant că, deşi mulţi geologi consideră că păsările au apărut după mamifere, alţii cred că mamiferele au apărut după păsări. Un exemplu în favoarea ultimului caz se găseşte în cartea Evolution a lui Colin Patterson, pagina 132. Acest lucru indică faptul că dovezile furnizate de fosile nu sînt decisive.
Dar oare în fiecare zi creativă din Geneza capitolul 1 a avut loc întotdeauna terminarea lucrării care s-a început în acea zi, sau evenimentele creative au continuat dincolo de ziua în care au început? Bazîndu-se pe Biblie, cartea Creaţia spune că creaturile zburătoare au început să fie create înainte de apariţia mamiferelor. Cuvîntul ebraic tradus prin „păsări, [creaturi zburătoare, NW]“ la Geneza 1:20 este ʽohph şi poate include insecte cu aripi şi reptile zburătoare cum ar fi pterozaurienii. Primele insecte au putut preceda creaturi cum sînt pterozaurienii, iar aceste reptile zburătoare au putut apărea atît înaintea păsărilor, cît şi a mamiferelor.
Relatarea biblică a creaţiei nu descrie cu lux de amănunte toate actele creative ale lui Iehova Dumnezeu. Ea nu face altceva decît să enumere în mod succesiv unele dintre evenimentele majore cu privire la pregătirea pămîntului pentru organismele vii şi arată apariţia în ordine a marilor categorii de forme de viaţă vegetală şi animală. În armonie cu aceasta, relatarea Genezei nu enumeră separat insecte cu aripi, reptile zburătoare şi păsări, ci le include pe toate în termenul ebraic general şi atotcuprinzător tradus prin „creaturi zburătoare“.
În Biblie, timpul imperfect la care sînt puse verbele ebraice utilizate în Geneza capitolul 1 indică faptul că actul creaţiei a implicat o activitate continuă din partea lui Dumnezeu. Iar zilele creative din Geneza capitolul 1 nu au fost zile de 24 de ore, ci ele s-au întins pe o perioadă de multe mii de ani. — Vezi Cum a apărut viaţa — prin evoluţie sau prin creaţie?, paginile 26–27.
De exemplu, Geneza 1:3 vorbeşte despre crearea luminii în prima zi. Potrivit traducerii lui J. W. Watts, acest verset sună: „Apoi Dumnezeu a spus: «Să fie lumină»; şi lumina a venit treptat în existenţă“. Traducerea lui Benjamin Wills Newton oferă aceeaşi imagine a desfăşurării continue a unei activităţi începute cîndva: „Şi Dumnezeu a spus [viitor], «Să se facă lumină», şi s-a făcut lumină [viitor]“. (Parantezele îi aparţin lui Newton; în ambele texte sublinierea noastră.) Lumina care a pătruns spre suprafaţă a crescut treptat în intensitate, iar procesul a continuat să se desfăşoare în viitor. — Vezi New World Translation of the Holy Scriptures — With References, publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., apendice 3C, paginile 1572–3.
„Crearea“ luminii în legătură cu pămîntul nu s-a terminat în prima zi. Sursele de lumină existau, desigur, înaintea acelei prime zile, dar erau invizibile de pe suprafaţa pămîntului (Geneza 1:1). În prima zi se putea percepe de pe suprafaţa pămîntului doar o lumină difuză prin subţierea straturilor obscurizante care acopereau pămîntul ca nişte „scutece din întuneric“ (Iov 38:9). Iluminarea la suprafaţă a crescut treptat, o dată cu subţierea straturilor ce împiedicau trecerea luminii.
În a doua zi creativă, Dumnezeu a cauzat o separare între apele care erau pe suprafaţa pămîntului şi cele care erau deasupra lui, realizînd o întindere, sau atmosferă, între apele de deasupra şi apele de dedesubt. După cum exprimă traducerea lui Watts textul din Geneza 1:6, 7: „Apoi Dumnezeu a continuat, spunînd: «Să existe o întindere în mijlocul apelor, şi totodată să existe o separare între ape». În mod corespunzător, Dumnezeu a acţionat la separarea apelor care erau sub întindere de apele care erau deasupra întinderii; şi treptat a ajuns să fie astfel“. (Sublinierea noastră.) Exact cum în ziua întîi a avut loc prima apariţie a luminii pe suprafaţa pămîntului dar nu s-a ajuns la starea sa finală, tot la fel în ziua a doua a început să se formeze întinderea. Starea ei desăvîrşită nu a fost atinsă imediat.
Traducerea lui Watts spune la Geneza 1:9, 11 privitor la a treia zi: „Apoi Dumnezeu a continuat, spunînd: «Apele de sub ceruri să se adune împreună la un loc, şi să apară uscatul»; şi treptat a ajuns să fie astfel. Apoi Dumnezeu a continuat, spunînd: «Să producă pămîntul vegetaţie, plante cu sămînţă, pomi fructiferi care să aibă sămînţa lor în ei purtînd fructe potrivit speciei lor pe pămînt»; şi treptat a ajuns să fie astfel“. (Sublinierile noastre.) Utilizarea cuvîntului „treptat“ indică o activitate creativă progresivă, în contrast cu un singur eveniment într-un singur punct din scurgerea timpului.
În ziua a patra au avut loc schimbări dramatice: „Apoi Dumnezeu a continuat, spunînd, «Să existe luminători în întinderea cerului pentru a despărţi ziua de noapte, şi ei vor fi semne pentru anotimpuri şi pentru zile şi pentru ani. Totodată ei vor servi de luminători în întinderea cerurilor ca să dea lumină peste pămînt»; şi treptat a ajuns să fie astfel. În mod corespunzător, Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, luminătorul mai mare ca un stăpînitor al zilei şi luminătorul mai mic ca un stăpînitor al nopţii, la fel şi stelele“. — Geneza 1:14–16, Watts, sublinierile noastre.
Acum, pentru prima dată, o lumină solară mai intensă ajungea pe suprafaţa pămîntului. Sursele de lumină — soarele, luna şi stelele — puteau fi văzute de pe suprafaţa pămîntului. În relatarea despre prima zi creativă, cuvîntul ebraic pentru lumină este ʼohr, lumină în sens general; dar în a patra zi cuvîntul folosit este ma·ʼohrʹ, însemnînd sursă de lumină.
Ziua a cincea a fost caracterizată de crearea formelor de viaţă care trăiesc în apă, evident şi a reptilelor acvatice mari. În relatarea Genezei citim: „Şi Dumnezeu a zis: «Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pămîntului, pe întinderea cerului». Şi Dumnezeu a creat animalele cele mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după speciile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după specia ei. Dumnezeu a văzut că erau bune“ (Geneza 1:20, 21). Aceasta a fost, deci, perioada în care creaturile zburătoare au început să fie aduse în existenţă. Crearea «oricărei creaturi zburătoare, conform speciei sale» a continuat după începerea acelei perioade creative în cursul zilei a cincea.
Geneza 2:19 pare să evidenţieze crearea progresivă în care au fost implicate creaturile zburătoare, deoarece declară: „Yahweh Dumnezeu a continuat să formeze din sol toate fiarele cîmpului şi toate păsările [„orice creatură zburătoare“, NW] cerurilor şi să le aducă la om ca să vadă cum le va numi“. — Watts, sublinierile noastre.a
Astfel, relatarea biblică din Geneza capitolul 1 indică faptul că Dumnezeu a început să creeze mari categorii de plante şi animale atunci cînd pămîntul era adus la o stare de dezvoltare corespunzătoare pentru viaţa unui anumit tip de creaturi. Completarea acestor mari categorii cu multe forme individuale de viaţă, cum ar fi „creaturile zburătoare“, a fost o activitate progresivă, continuă a lui Dumnezeu. Această activitate divină progresivă a continuat dincolo de sfîrşitul zilei creative în care a început.
Mărturia geologică este incompletă şi supusă interpretării potrivit teoriilor celor care încearcă să-i descîlcească confuzia. Aşa cum este demonstrat în cartea Creaţia, Biblia este consecventă şi exactă atunci cînd tratează probleme ştiinţifice, inclusiv ordinea creaţiei.
[Notă de subsol]
a Vezi „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă“, ediţia 1990, publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., pagina 287.
[Text generic pe pagina 25]
Activitatea creativă progresivă este indicată de utilizarea cuvîntului „treptat“
[Text generic pe pagina 26]
Crearea diferitelor forme de viaţă a fost o activitate progresivă a lui Dumnezeu
[Legenda fotografiilor de la pagina 27]
Lumina a apărut pe pămînt în ziua întîi, dar a crescut în zilele următoare
Ziua 1
Ziua 2
Ziua 3
Ziua 4
[Provenienţa fotografiei de la pagina 24]
Arhiva Bettmann