O traducere a Bibliei care a schimbat lumea

Cu mai bine de 3 500 de ani în urmă, când profetul Moise a început scrierea ei, Biblia nu putea fi citită decât de un popor mic (Deuteronomul 7:7). Acest lucru se datora faptului că Scripturile nu existau decât în original, în ebraică, limba vorbită de acel popor. Cu timpul însă, situaţia s-a schimbat.

RĂSPÂNDIREA mesajului Bibliei şi prestigiul de care s-a bucurat ea de-a lungul secolelor se datorează în mare parte ecoului pe care l-a avut Septuaginta, prima traducere a Bibliei. De ce a fost realizată această traducere? Şi se poate afirma pe bună dreptate că ea a schimbat lumea?

O traducere de inspiraţie divină?

După exilul în Babilon, care a durat din secolul al VII-lea până în secolul al VI-lea î.e.n., mulţi evrei au rămas în afara graniţelor anticului Israel şi Iuda. Pentru evreii născuţi în exil, ebraica devenise o limbă secundară. Prin secolul al III-lea î.e.n., în Alexandria (Egipt), un important centru cultural al Imperiului Grec, exista o comunitate evreiască. Evreii de acolo şi-au dat seama cât de valoroasă ar fi o traducere a Sfintelor Scripturi în greacă, care la vremea aceea era limba lor maternă.

Până la data aceea, mesajul de inspiraţie divină al Bibliei fusese scris în ebraică, iar unele porţiuni mici, în arameică, o limbă foarte apropiată de ebraică. Oare redarea Cuvântului lui Dumnezeu într-o altă limbă ar fi redus influenţa puternică pe care o aveau scrierile de inspiraţie divină sau ar fi dus chiar la interpretări greşite? Puteau evreii, cărora li se încredinţase Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, să-şi asume riscul de a denatura acest mesaj printr-o traducere? — Psalmul 147:19, 20; Romani 3:1, 2.

Aceste întrebări delicate au generat nelinişte. În cele din urmă însă, teama că evreii nu vor mai înţelege Cuvântul lui Dumnezeu a atârnat mai greu în balanţă. S-a luat hotărârea ca Tora — primele cinci cărţi ale Bibliei, scrise de Moise — să fie tradusă în greacă. Metoda exactă de traducere este învăluită în legendă. După cum se menţionează în Scrisoarea lui Aristeas, Ptolemeu al II-lea (285–246 î.e.n.), care era conducătorul Egiptului, a dorit o traducere în greacă a Pentateuhului (sau Tora) pentru biblioteca sa regală. El a desemnat 72 de învăţaţi evrei, veniţi în Egipt din Israel, care au realizat traducerea în 72 de zile. Această traducere a fost citită apoi comunităţii evreieşti, care a încuviinţat că traducerea era atât frumoasă, cât şi exactă. Cu timpul, povestea a fost înflorită şi s-a zis că, deşi traducătorii au stat în încăperi separate, traducerile lor au fost identice de la prima până la ultima literă. Deoarece a fost realizată de 72 de traducători, aşa cum pretinde tradiţia, această traducere grecească a Bibliei a ajuns să fie cunoscută sub numele de Septuaginta, care are la bază un cuvânt de origine latină însemnând „şaptezeci“.

Majoritatea erudiţilor de astăzi sunt de acord că Scrisoarea lui Aristeas este o scriere apocrifă. De asemenea, ei cred că iniţiativa pentru această traducere nu i-a aparţinut lui Ptolemeu al II-lea, ci conducătorilor comunităţii evreieşti din Alexandria. Însă atât scrierile lui Filon, filozof evreu din Alexandria, cât şi cele ale istoricului evreu Iosefus, precum şi Talmudul consemnează convingerea unanimă a evreilor din secolul I potrivit căreia Septuaginta era şi ea de inspiraţie divină, la fel ca Scripturile originale. La baza acestei convingeri se afla, fără îndoială, dorinţa ca Septuaginta să fie acceptată de comunitatea evreiască din întreaga lume.

Deşi mai întâi au fost traduse numai cele cinci cărţi ale lui Moise, numele Septuaginta a ajuns să fie folosit cu referire la traducerea grecească a Scripturilor ebraice integrale. Celelalte cărţi au fost traduse în mare parte pe parcursul secolului următor. Septuaginta integrală nu a fost realizată în mod sistematic, ci bucăţică cu bucăţică. Traducătorii nu au fost toţi la fel de talentaţi şi de buni cunoscători ai limbii ebraice. Majoritatea cărţilor au fost traduse literal, uneori chiar foarte literal, în timp ce altele au fost traduse liber. Câteva cărţi există atât în variantă adăugită, cât şi în variantă prescurtată. Spre sfârşitul secolului al II-lea î.e.n. puteau fi citite în greacă toate cărţile Scripturilor ebraice. În pofida inconsecvenţelor, rezultatul traducerii în limba greacă a Scripturilor ebraice a întrecut cu mult aşteptările traducătorilor.

Iafet în corturile lui Sem?

Când face referire la Septuaginta, Talmudul citează Geneza 9:27: „Iafet . . . să locuiască în corturile lui Sem“ (Megillah 9b, Talmudul babilonian). Folosind un limbaj metaforic, Talmudul sugerează că, datorită frumuseţii limbii greceşti a Septuagintei, se poate spune că Iafet (tatăl lui Iavan, din care se trag grecii) a locuit în corturile lui Sem (strămoşul naţiunii Israel). Totuşi, se poate spune şi că, datorită influenţei Septuagintei, Sem a locuit în corturile lui Iafet. De ce se poate afirma lucrul acesta?

După victoriile lui Alexandru cel Mare din a doua jumătate a secolului al IV-lea î.e.n., s-au depus eforturi susţinute în vederea răspândirii limbii şi culturii greceşti în ţările cucerite. Această politică a primit denumirea de elenizare. Cultura evreilor a fost ameninţată în permanenţă. Dacă se impunea cultura şi filozofia grecească, religia evreilor ar fi fost în pericol. Ce anume putea sta în calea acestei ameninţări?

Referindu-se la un motiv plauzibil care i-a determinat pe evrei să traducă Septuaginta, Max Margolis, traducător evreu al Bibliei, a făcut următoarea remarcă: „Dacă presupunem că iniţiativa de a traduce Biblia a aparţinut în exclusivitate comunităţii evreieşti, trebuie să admitem că a mai existat un motiv, şi anume faptul de a le da popoarelor păgâne posibilitatea de a avea acces la Legea iudaică şi de a convinge lumea că evreii aveau o cultură care rivaliza cu înţelepciunea Heladei [Greciei]“. Prin urmare, faptul de a pune Scripturile ebraice la dispoziţia lumii greceşti era atât o formă de autoapărare, cât şi un contraatac.

Ca urmare a politicii de elenizare duse de Alexandru, greaca devenise limbă internaţională. Chiar şi atunci când romanii au ocupat teritoriile cucerite de Alexandru, greaca comună (sau koine) a rămas limba folosită de comercianţi şi mijlocul de comunicare dintre popoare. Indiferent că a fost vorba de un act deliberat sau că acesta a fost cursul firesc al lucrurilor, versiunea Septuaginta a Scripturilor ebraice şi-a făcut repede loc în casele şi în inimile multor neevrei, care nu fuseseră familiarizaţi până atunci cu Dumnezeul şi cu Legea evreilor. Rezultatele au fost uimitoare.

Prozeliţii şi oamenii temători de Dumnezeu

Prin secolul I e.n., Filon a putut scrie că „frumuseţea şi prestigiul legislaţiei lui Moise sunt apreciate nu numai de evrei, ci şi de toate celelalte popoare“. Iată ce spune istoricul evreu Joseph Klausner cu privire la evreii din secolul I care trăiau în afara graniţelor Palestinei: „Este greu de crezut că milioanele de evrei emigranţi proveneau numai din Palestina. Trebuie să admitem că această mare creştere se datora marelui număr de prozeliţi, atât bărbaţi, cât şi femei“.

Totuşi, aceste argumente convingătoare nu oferă o imagine completă a situaţiei. Scriitorul Shaye Cohen, profesor de istorie a poporului evreu, afirmă: „Mulţi păgâni, atât bărbaţi, cât şi femei, s-au convertit la iudaism pe parcursul ultimelor secole dinaintea erei noastre şi în primele două secole ale erei noastre. Însă un număr şi mai mare de păgâni au acceptat anumite aspecte legate de iudaism fără să se convertească“. Atât Joseph Klausner, cât şi Shaye Cohen îi numesc pe aceşti neconvertiţi oameni temători de Dumnezeu, expresie des întâlnită în literatura grecească a vremii.

Care este diferenţa dintre un prozelit şi o persoană temătoare de Dumnezeu? Prozeliţii erau întru totul convertiţi, fiind consideraţi evrei în toate privinţele, deoarece îl acceptaseră pe Dumnezeul Israelului (respingându-i pe toţi ceilalţi dumnezei), se circumciseseră şi se alăturaseră naţiunii Israel. Pe de altă parte, iată ce spune Shaye Cohen despre oamenii temători de Dumnezeu: „Deşi aceşti păgâni respectau multe obiceiuri evreieşti şi îl venerau într-un fel sau altul pe Dumnezeul evreilor, ei nu se considerau evrei şi nici ceilalţi nu îi considerau evrei“. Joseph Klausner spune că aceştia „au adoptat o poziţie de mijloc“, deoarece acceptau iudaismul şi „respectau o parte din obiceiurile acestuia, dar . . . nu au devenit complet evrei“.

Probabil că unii au început să se intereseze de Dumnezeu în urma discuţiilor purtate cu evreii care făceau misionariat sau văzându-le obiceiurile şi comportamentul diferit. Cu toate acestea, Septuaginta a fost principalul instrument care i-a ajutat pe aceşti oameni temători de Dumnezeu să înveţe despre Iehova Dumnezeu. Deşi nu putem şti cu exactitate numărul oamenilor temători de Dumnezeu din secolul I, Septuaginta a contribuit fără îndoială la răspândirea unor cunoştinţe despre Dumnezeu pe tot cuprinsul Imperiului Roman. De asemenea, prin intermediul Septuagintei s-a pus o temelie importantă.

Contribuţia Septuagintei la pregătirea căii

Septuaginta a contribuit mult la răspândirea mesajului creştinismului. La Penticosta din 33 e.n., printre cei prezenţi la întemeierea congregaţiei creştine s-au aflat mulţi evrei care vorbeau limba greacă. Printre cei ce au devenit discipoli ai lui Cristos în acea perioadă de început s-au numărat şi prozeliţii (Faptele 2:5–11; 6:1–6; 8:26–38). Deoarece scrierile inspirate ale apostolilor lui Isus şi ale altor discipoli din secolul I se adresau unui vast auditoriu, acestea au fost redactate în greacă.a Din acest motiv, multe citate din Scripturile ebraice care apar în Scripturile greceşti creştine au la bază Septuaginta.

Pe lângă evreii naturali şi prozeliţi, şi alte persoane au fost gata să accepte mesajul Regatului. Păgânul Corneliu era „cucernic şi temător de Dumnezeu împreună cu toată casa lui, făcea poporului multe milostenii şi se ruga mereu lui Dumnezeu“. În 36 e.n., Corneliu, familia lui şi alte persoane care se aflau în casa lui au fost primii păgâni botezaţi, care au devenit continuatori ai lui Cristos (Faptele 10:1, 2, 24, 44–48; compară cu Luca 7:2–10). Când a călătorit prin Asia Mică şi Grecia, apostolul Pavel le-a predicat multor păgâni care erau deja persoane cu teamă de Dumnezeu, precum şi „grecilor temători de Dumnezeu“ (Faptele 13:16, 26; 17:4). De ce au fost Corneliu şi ceilalţi păgâni gata să accepte vestea bună? Septuaginta contribuise la pregătirea căii. Un biblist este de părere că Septuaginta „este o carte de o importanţă atât de mare, încât fără ea nu am putea concepe nici creştinătatea, nici cultura occidentală“.

Septuaginta nu mai este considerată „de inspiraţie divină“

Frecventa folosire a Septuagintei a avut drept rezultat o reacţie ostilă în rândul evreilor. De exemplu, când discutau cu creştinii, evreii pretindeau că Septuaginta era o traducere inexactă. În secolul al II-lea e.n., comunitatea evreiască a repudiat complet această traducere, pe care mai înainte o considerase de inspiraţie divină. Rabinii au retractat legenda celor 72 de traducători, spunând: „Cândva cinci bătrâni au tradus în greacă Tora pentru regele Ptolemeu, iar acea zi s-a dovedit a fi de rău augur pentru Israel la fel ca ziua în care a fost făcut viţelul de aur, deoarece Tora nu putea fi tradusă cu exactitate“. În vederea unei mai mari armonii cu concepţiile rabinice, rabinii au autorizat o nouă traducere în greacă. Această traducere a fost făcută în secolul al II-lea e.n. de către un prozelit evreu pe nume Aquila, care era un discipol al rabinului Akiva.

Chiar dacă evreii nu au mai folosit Septuaginta, Biserica Catolică, care îşi făcea atunci apariţia, a folosit-o ca versiune oficială a „Vechiului Testament“ până când Septuaginta a fost înlocuită cu versiunea Vulgata latină a lui Ieronim. Deşi o traducere nu poate lua niciodată locul originalului, Septuaginta a avut un rol important în răspândirea cunoştinţelor despre Iehova Dumnezeu şi despre Regatul său care va veni prin intermediul lui Isus Cristos. Se poate spune deci pe bună dreptate că Septuaginta este o traducere a Bibliei care a schimbat lumea.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 31]

„Septuaginta“ a fost înţeleasă de mulţi oameni cărora le-a predicat Pavel

[Provenienţa fundalului de la paginile 28, 29]

Cu amabilitatea Israel Antiquites Authority