Legăminte implicate în scopul etern al lui Dumnezeu

„Iehova (. . .) şi–a amintit de legămîntul său chiar pînă în timpuri indefinite, de cuvîntul pe care el l–a poruncit pînă într–o mie de generaţii.“ — PSALM 105:7, 8.

 1, 2. De ce se poate spune că un legămînt este implicat în existenţa majorităţii oamenilor?

FOARTE probabil că un legămînt este implicat în existenţa ta, în trecutul, prezentul şi viitorul tău. ’Ce legămînt?‘, te–ai putea întreba cu mirare. Ei bine, căsătoria. Într–adevăr, majoritatea dintre noi sîntem născuţi dintr–o căsătorie şi mulţi sîntem la rîndul nostru căsătoriţi. Chiar cei care nu sînt căsătoriţi încă, se gîndesc, poate, la binecuvîntările unei căsătorii fericite în viitor.

² Cu secole în urmă, profetul evreu Maleahi a scris despre „soţia tinereţii tale“, „partenera ta şi soţia legămîntului tău“ (Maleahi 2:14–16). El putea numi căsătoria drept un legămînt pentru că ea este un contract sau un acord solemn, o înţelegere între două părţi pentru a realiza un scop comun. Căsătoria este un legămînt bilateral în care cele două părţi acceptă să devină soţ şi soţie, consimţind să aibă obligaţii unul faţă de celălalt, aşteptîndu–se totodată la foloase durabile.

 3. De ce este posibil ca alte legăminte să ne afecteze mai mult decît căsătoria?

³ Căsătoria ar putea să apară ca fiind legămîntul care are cel mai mare efect asupra noastră individual, însă Biblia vorbeşte despre legăminte de o însemnătate mult mai mare. Arătînd contrastul dintre legămintele biblice şi cele ale religiilor nebiblice, o enciclopedie spune că numai în Biblie „această îmbinare a relaţiilor dintre Dumnezeu şi slujitorii săi devine un sistem cuprinzător cu implicaţii finale universale“. Într–adevăr, aceste legăminte sînt incluse în scopul etern al Creatorului nostru iubitor. Aşa cum vom vedea, ele pot să ne procure binecuvîntări extraordinare. Să examinăm cum anume.

 4. Care este primul legămînt ce indică spre scopul etern al lui Dumnezeu?

⁴ Sînt bine cunoscute consecinţele tragice ale răzvrătirii lui Adam şi Eva împotriva autorităţii divine. Noi am moştenit de la ei imperfecţiunea care cauzează bolile şi în final moartea (Geneza 3:1–6, 14–19). Putem fi totuşi fericiţi că păcatul lor nu a zădărnicit scopul lui Dumnezeu de a umple pămîntul cu închinători adevăraţi care să trăiască veşnic cu o stare bună de sănătate şi în fericire. Referitor la aceasta, Iehova a stabilit legămîntul care figurează în Geneza 3:15: „Şi voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între sămînţa ta şi sămînţa ei. El îţi va strivi capul iar tu îi vei strivi călcîiul.“ Scurtimea acestei declaraţii şi limbajul ei simbolic lăsa însă multe întrebări în suspensie. Cum avea să–şi îndeplinească Iehova promisiunea conţinută în acest legămînt?

 5, 6. (a) Ce mijloace a decis Dumnezeu să utilizeze pentru a–şi realiza scopul? (b) De ce ar trebui să ne intereseze mijloacele folosite în această direcţie?

⁵ Dumnezeu a prevăzut în continuare o serie de alte legăminte divine care împreună cu legămîntul edenic sînt şapte la număr. Toţi cei care doresc să cunoască o fericire eternă au obligaţia să înţeleagă aceste legăminte. Aceasta include faptul de a şti cînd şi cum au fost ele făcute, cine era implicat în ele, care erau obiectivele sau ce prevedeau ele şi ce legătură au unele cu altele în scopul lui Dumnezeu de a–i binecuvînta cu viaţă veşnică pe oamenii ascultători. Este momentul potrivit să examinăm aceste legăminte, deoarece la 10 aprilie 1990 congregaţiile creştine se vor întruni pentru a comemora Cina Domnului, care se află într–o directă legătură cu aceste legăminte.

⁶ Desigur, pentru unii oameni noţiunea de legămînt poate să pară seacă, tehnică şi de puţin interes pentru omenire. Dar iată ce se poate citi în Theological Dictionary of the Old Testament (Dicţionarul teologic al Vechiului Testament): „În antichitate, termenii pentru «legămînt» în Orientul Apropiat, în Grecia şi în lumea romană (. . .) erau împărţiţi în două grupuri semantice: jurămînt şi angajament de o parte şi iubire şi prietenie de cealaltă parte.“ Amîndouă aceste aspecte, atît jurămîntul cît şi prietenia, se află la baza legămintelor lui Iehova.

Legămîntul avraamic: o bază pentru binecuvîntări eterne

 7, 8. Ce fel de legămînt a încheiat Iehova cu Avraam? (1 Cronici 16:15, 16)

⁷ Patriarhul Avraam, „tatăl tuturor acelora care au credinţă“, era „prieten al lui Iehova“ (Romani 4:11; Iacob 2:21–23). Dumnezeu i–a făcut un jurămînt, întărind astfel un legămînt care constituie baza speranţei noastre de a primi binecuvîntări eterne. — Evrei 6:13–18.

⁸ În timp ce Avraam locuia în Ur, Iehova i–a spus să plece într–o altă ţară care s–a dovedit a fi Canaanul, făcîndu–i această promisiune: „Voi face din tine o naţiune mare, te voi binecuvînta şi voi face mare numele tău; (. . .) şi toate familiile pămîntului se vor binecuvînta cu certitudine prin intermediul tău“a (Geneza 12:1–3). Mai tîrziu, Dumnezeu a furnizat în mod progresiv detalii în legătură cu ceea ce noi numim pe bună dreptate legămîntul avraamic: sămînţa lui Avraam sau moştenitorul său avea să moştenească Ţara Promisă; această sămînţă avea să dea naştere unei nenumărate descendenţe, Avraam şi Sara avînd să stea la originea multor regi. — Geneza 13:14–17; 15:4–6; 17:1–8, 16; Psalm 105:8–10.

 9. De unde ştim că legămîntul avraamic poate să ne aducă binecuvîntări?

⁹ Dumnezeu a numit acest legămînt „legămîntul meu între mine şi tine [Avraam]“ (Geneza 17:2). Dar trebuie să înţelegem că acesta vizează şi viaţa noastră, deoarece Dumnezeu a extins legămîntul declarînd: „Te voi binecuvînta, cu siguranţă, şi, cu siguranţă, îţi voi înmulţi sămînţa ca stelele cerurilor şi ca firele de nisip care sînt pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va lua în stăpînire poarta duşmanilor săi. Şi prin intermediul seminţei tale toate naţiunile pămîntului se vor binecuvînta, cu siguranţă“ (Geneza 22:17, 18). Întrucît noi facem parte dintre aceste „naţiuni“, acest legămînt poate să ne aducă binecuvîntări.

10. Ce învăţături extragem din legămîntul avraamic?

¹⁰ Să ne oprim puţin şi să observăm ce putem învăţa din legămîntul avraamic. La fel ca legămîntul din Eden care a fost încheiat mai înainte, acesta indică spre o „sămînţă“ viitoare dînd astfel de înţeles că această sămînţă avea să vină pe linie umană (Geneza 3:15). Această linie avea să treacă prin Sem, apoi prin Avraam şi prin fiul său Isaac. Ea avea să includă regi şi să procure într–un fel sau altul binecuvîntări nu numai unei singure familii, ci oamenilor din toate ţările. Cum şi–a atins acest legămînt scopul?

11. Ce împlinire literală a avut legămîntul avraamic?

¹¹ Descendenţii lui Avraam prin Iacob, sau Israel, s–au înmulţit pînă au devenit o mare naţiune. În calitate de sămînţă nenumărată, literală, a lui Avraam, ei erau dedicaţi închinării curate la Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacob (Geneza 28:13; Exod 3:6, 15; 6:3; Fapte 3:13). Adeseori, israeliţii s–au abătut de la închinarea curată, dar „Iehova le–a arătat favoare şi a avut îndurare faţă de ei (. . .) din consideraţie faţă de legămîntul său cu Avraam, Isaac şi Iacob; şi el nu a vrut să–i ducă la ruină“ (2 Regi 13:23; Exod 2:24; Levitic 26:42–45). Chiar şi după ce Dumnezeu a acceptat congregaţia creştină în calitate de popor al său, el a continuat un anumit timp să le acorde o favoare specială israeliţilor care constituiau sămînţa literală a lui Avraam. — Daniel 9:27.

Sămînţa spirituală a lui Avraam

12, 13. Cum s–a dovedit Isus a fi membrul principal al seminţei în împlinirea spirituală a legămîntului avraamic?

¹² Legămîntul avraamic a mai avut încă o împlinire, una spirituală. Această împlinire nu a fost evidentă înainte de venirea lui Isus, dar putem fi fericiţi că ea este clară în timpul nostru. Explicaţia acestei împliniri o găsim în Cuvîntul lui Dumnezeu. Pavel scrie: „Acum promisiunile i–au fost făcute lui Avraam şi seminţei sale. Nu se spune: «Şi seminţelor», ca şi cum ar fi vorba de mai multe, ci ca şi cum este vorba de una singură: «Şi seminţei tale», care este Cristos.“ — Galateni 3:16.

¹³ Da, sămînţa avea să vină numai printr–o singură linie, sau familie, fapt care s–a adeverit în cazul lui Isus, născut ca evreu natural, un descendent literal al lui Avraam (Matei 1:1–16; Luca 3:23–34). În plus, el aparţinea familiei cereşti a Mai Marelui Avraam. Să ne amintim că, animat fiind de o credinţă profundă, patriarhul Avraam a fost dispus să–l jertfească pe fiul său Isaac, dacă Dumnezeu dorea lucrul acesta (Geneza 22:1–18; Evrei 11:17–19). În mod asemănător, Iehova l–a trimis pe pămînt pe unicul său Fiu născut, pentru ca acesta să devină o jertfă de răscumpărare pentru omenirea care exercita credinţă (Romani 5:8; 8:32). Se înţelege, aşadar, de ce l–a identificat Pavel pe Isus ca fiind membrul principal al seminţei lui Avraam menţionată în acest legămînt.

14. Care este partea secundară a seminţei lui Avraam, şi ce examinare trebuie să mai facem?

¹⁴ Pavel a arătat în continuare că, în împlinirea spirituală, Dumnezeu avea să ’înmulţească sămînţa lui Avraam‘. El a scris: „Dacă îi aparţineţi lui Cristos, sînteţi într–adevăr sămînţa lui Avraam, moştenitori în conformitate cu o promisiune“ (Geneza 22:17; Galateni 3:29). Aceşti moştenitori sînt cei 144 000 de creştini unşi de spirit care formează o parte secundară a seminţei lui Avraam. Ei nu sînt în opoziţie cu partea principală a seminţei, ci „îi aparţin lui Cristos“ (1 Corinteni 1:2; 15:23). Noi ştim că mulţi dintre ei nu descind din Avraam, deoarece provin din naţiuni neisraelite. Ba mai mult, în împlinirea spirituală ei nu fac parte, în mod natural, din familia Mai Marelui Avraam, Iehova, ci provin din familia imperfectă a păcătosului Adam. Aşadar, este necesar să examinăm legămintele ulterioare spre a înţelege cum pot deveni aceştia corespunzători pentru a constitui o parte a „seminţei lui Avraam“.

Legămîntul Legii adăugat pentru un timp

15–17. (a) De ce a fost adăugat legămîntul Legii la legămîntul avraamic? (b) Cum a îndeplinit Legea aceste obiective?

¹⁵ După ce Dumnezeu a încheiat legămîntul avraamic ca un pas fundamental spre împlinirea scopului său, cum avea să fie ferită de contaminare sau exterminare linia seminţei pînă la momentul fixat pentru apariţia ei? Şi, atunci cînd Sămînţa avea să apară cum aveau s–o identifice închinătorii adevăraţi? Apostolul Pavel răspunde la aceste întrebări punînd în lumină înţelepciunea de care a dat dovadă Dumnezeu atunci cînd a adăugat legămîntul temporar al Legii. El scrie:

¹⁶ „Atunci pentru ce există Legea? Pentru a scoate în evidenţă încălcările de lege, pînă cînd avea să vină sămînţa căreia îi fusese făcută promisiunea; şi ea a fost transmisă prin îngeri, prin mîna unui mediator. (. . .) Legea a devenit tutorele nostru care conduce la Cristos, ca să fim declaraţi drepţi datorită credinţei.“ — Galateni 3:19, 24.

¹⁷ La muntele Sinai, Iehova a încheiat un legămînt naţional unic între el însuşi şi Israel: legămîntul Legii, al cărui mediator a fost Moiseb (Galateni 4:24, 25). Poporul a acceptat să intre în acest legămînt care a fost confirmat cu sînge de tauri şi de ţapi (Exod 24:3–8; Evrei 9:19, 20). El le–a furnizat israeliţilor legi teocratice şi a pus bazele unei guvernări drepte. Acest legămînt le interzicea alianţa prin legături de căsătorie cu păgînii şi de a se amesteca în practicile lor religioase false şi imorale. Astfel, acest legămînt îi proteja, asigurînd puritatea liniei care conducea la sămînţă (Exod 20:4–6; 34:12–16). Dar, întrucît nici un israelit imperfect nu putea să respecte în mod complet Legea, ea făcea ca păcatele lor să fie scoase în evidenţă (Galateni 3:19). Ea mai sublinia faptul că era necesar un preot perfect, permanent, precum şi necesitatea unei jertfe care să nu trebuiască să fie reînnoită în fiecare an. Legea era ca un tutore care îl conduce pe un copil la instructorul de care are nevoie. Acest instructor avea să fie Mesia, sau Cristos (Evrei 7:26–28; 9:9, 16–22; 10:1–4, 11). Cînd avea să–şi atingă scopul, legămîntul Legii trebuia să ia sfîrşit. — Galateni 3:24, 25; Romani 7:6.

18. Ce altă perspectivă era legată de legămîntul Legii, dar de ce era dificil de înţeles acest lucru?

¹⁸ Cînd a încheiat acest legămînt temporar, Dumnezeu a făcut cunoscut acest entuziasmant obiectiv: „Dacă veţi asculta cu stricteţe de glasul meu şi dacă veţi respecta cu adevărat legămîntul meu, atunci veţi deveni în mod cert proprietatea mea specială (. . .) Şi voi înşivă veţi deveni pentru mine un regat de preoţi şi o naţiune sfîntă“ (Exod 19:5, 6). Ce perspectivă glorioasă! O naţiune de regi–preoţi! Dar cum avea să se realizeze aceasta? Aşa cum a precizat mai tîrziu Legea, tribului conducător (Iuda) şi tribului preoţesc (Levi) li s–au acordat responsabilităţi diferite (Geneza 49:10; Exod 28:43; Numere 3:5–13). Nici un om nu putea să fie şi conducător civil şi preot. Totuşi, cuvintele lui Dumnezeu consemnate la Exod 19:5, 6 ne dau un motiv să credem că, într–un mod oarecare, nedezvăluit, aceia care erau sub legămîntul Legii aveau să aibă posibilitatea să furnizeze membrii ’unui regat de preoţi şi ai unei naţiuni sfinte‘.

Legămîntul davidic pentru un Regat

19. Cum indicau legămintele spre o regalitate?

¹⁹ Cu timpul, Iehova a încheiat încă un legămînt care a clarificat în continuare modul în care avea să–şi îndeplinească scopul în vederea fericirii noastre eterne. Am văzut că legămîntul avraamic indica spre o regalitate în mijlocul seminţei naturale a lui Avraam (Geneza 17:6). Legămîntul Legii anunţa, de asemenea, că aveau să existe regi printre membrii poporului lui Dumnezeu, deoarece Moise i–a zis lui Israel: „Cînd vei fi intrat în cele din urmă în [Ţara Promisă] (. . .) şi vei fi zis: «Să fie pus peste mine un rege ca în toate naţiunile care mă înconjoară!», tu va trebui să pui negreşit peste tine un rege pe care îl va alege Iehova, Dumnezeul tău. (. . .) Nu ţi se va permite să pui peste tine un străin“ (Deuteronom 17:14, 15). Cum avea să stabilească Dumnezeu această regalitate şi ce legătură avea să aibă aceasta cu legămîntul avraamic?

20. Cum au intrat în scenă David şi linia sa de descendenţi?

²⁰ Deşi Saul, primul rege al Israelului, a fost din tribul lui Beniamin, el a fost succedat de curajosul şi loialul David din tribul lui Iuda (1 Samuel 8:5; 9:1, 2; 10:1; 16:1, 13). În timpul domniei lui David, Iehova a decis să încheie un legămînt cu David. Mai întîi el i–a spus: „Voi ridica după tine sămînţa ta care va ieşi din părţile tale lăuntrice; şi eu voi stabili într–adevăr în mod ferm regatul său. El este acela care va construi o casă pentru numele meu, şi eu, în mod cert, voi stabili tronul regatului său în mod ferm, pe timp indefinit“ (2 Samuel 7:12, 13). Conform acestor cuvinte, Solomon, fiul lui David, l–a succedat pe tatăl său şi a construit o casă sau templu pentru Dumnezeu în Ierusalim. Dar, aceasta nu era totul.

21. Ce prevedea legămîntul pentru un Regat încheiat cu David?

²¹ Iehova a încheiat apoi acest legămînt cu David: „Şi casa ta şi regatul tău vor fi, în mod cert, stabile pe timp indefinit înaintea ta; însuşi tronul tău va deveni ferm stabilit, pe timp indefinit“ (2 Samuel 7:16). În mod evident, Dumnezeu a stabilit atunci o dinastie regală pentru Israel în familia lui David. Nu era vorba pur şi simplu de o succesiune neîntreruptă a regilor din familia lui David. În final, un descendent din linia lui David avea să domnească „pe timp indefinit şi tronul său [avea să fie] ca soarele înaintea [lui Dumnezeu]“. — Psalm 89:20, 29, 34–36; Isaia 55:3, 4.

22. Ce legătură există între legămîntul încheiat cu David şi linia care conduce la Sămînţă, şi cu ce rezultat?

²² Este evident că legămîntul davidic a îngustat în continuare linia care conducea la Sămînţă. Chiar şi evreii din secolul I ştiau că Mesia trebuia să fie un descendent al lui David (Ioan 7:41, 42). Isus Cristos, partea principală a seminţei legămîntului avraamic, îndeplinea condiţiile cerute pentru a deveni Moştenitorul permanent al acestui Regat davidic, aşa cum a declarat în mod solemn acest lucru un înger (Luca 1:31–33). Isus a cîştigat, aşadar, dreptul de a domni asupra Ţării Promise, teritoriul pămîntesc asupra căruia domnise David. Aceasta trebuie să mărească încrederea noastră în Isus. El domneşte nu printr–o uzurpare ci printr–un aranjament stabilit legal, un legămînt divin.

23. Ce întrebări rămîn încă să fie clarificate?

²³ Noi nu am examinat decît patru dintre legămintele divine legate de realizarea scopului lui Dumnezeu de a aduce binecuvîntări eterne asupra omenirii. Probabil că îţi dai seama că tabloul nu este complet. Rămîn de clarificat unele întrebări: Întrucît oamenii continuă să fie imperfecţi, ce preot sau jertfă ar putea să schimbe pentru totdeauna situaţia? Cum ar putea îndeplini nişte oameni condiţiile cerute pentru a deveni o parte a seminţei lui Avraam? Există motive să credem că dreptul de a domni nu se va limita doar la un simplu teritoriu terestru? Cum va reuşi sămînţa lui Avraam, atît partea sa principală cît şi cea secundară, să aducă binecuvîntare ’tuturor naţiunilor pămîntului‘, inclusiv fiecăruia dintre noi? Să vedem.

[Note de subsol]

Cum aţi răspunde?

◼ Cum a pus legămîntul avraamic bazele pentru ca noi să primim binecuvîntări eterne?

◼ Cine a fost sămînţa literală, carnală, a lui Avraam? Dar sămînţa simbolică?

◼ De ce a fost adăugat legămîntul Legii la legămîntul avraamic?

◼ Cum a servit legămîntul davidic pentru un Regat scopului lui Dumnezeu?

[Diagrama de la pagina 13]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Legămîntul edenic Geneza 3:15

Legămîntul avraamic

Sămînţa principală

Sămînţa secundară

Binecuvîntări eterne

[Diagrama de la pagina 14]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Legămîntul edenic Geneza 3:15

Legămîntul avraamic

Legămîntul Legii

Legămîntul davidic pentru un Regat

Sămînţa principală

Sămînţa secundară

Binecuvîntări eterne

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Pentru a–şi realiza scopul său cu privire la omenire, Dumnezeu a încheiat un legămînt cu fidelul Avraam