De ce este sigură realizarea bunelor noastre speranţe

„Dumnezeu face ca toate lucrările sale să conlucreze spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu.“ — Rom. 8:28.

 1. Cu privire la ce au fost informaţi în secolul nostru al douăzecilea un număr crescînd de membri ai creaţiei care geme şi în ce stare se află speranţa lor după scurgerea a zeci de ani şi de ce?

ÎN SECOLUL nostru al douăzecilea un număr crescînd de membri ai creaţiei umane au fost informaţi despre apropierea „revelării fiilor lui Dumnezeu“ şi ei ştiu la ce să se aştepte în curînd. În ciuda tuturor „gemetelor şi chinurilor“ la care a fost supusă pînă acum creaţia umană, anumite persoane care sînt în expectativă se bucură în această speranţă. Cu toate deceniile care s-au scurs de cînd această „mare mulţime“ a început să se formeze, speranţa membrilor ei continuă a fi vie. Ca un „pom al vieţii,“ ea trăieşte în inimile lor, deoarece ea este construită pe promisiunea lui Dumnezeu care stă scrisă în paginile Bibliei. — Prov. 13:12; Apoc. 7:9; 21:5; Rom. 8:19–22.

 2. (a) Pentru justificarea cărei poziţii legitime a lui Iehova Dumnezeu se roagă „marea mulţime“? (b) Pentru ce acţiune se roagă ei cînd spun „Sfinţească–se numele tău“ şi cînd va fi îndeplinită ea?

² Mai presus de orice, aceştia speră într-o apropiată justificare a suveranităţii universale a lui Iehova, a Creatorului. Ei înţeleg că el este îndreptăţit să îşi exercite suveranitatea asupra întregului univers care este creaţia sa. De aceea, ei stau neclintiţi împotriva „şarpelui originar,“ Satan Diavolul, care judecă şi reprezintă fals suveranitatea lui Iehova şi care a ridicat împotriva acesteia cea mai mare parte a creaţiei umane. Ei adresează rugăciunea Tatăl nostru către Iehova şi spun: „Sfinţească–se numele tău“ (Mat. 6:9, 10). Astfel ei se roagă ca Iehova însuşi să–şi sfinţească numele. El va răspunde acestei rugăciuni în timpul „marelui necaz“ iminent, care va atinge apogeul în „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Cel Atotputernic,“ război care va avea loc la Har-Maghedon şi care va fi urmat de legarea şi aruncarea în abis a „şarpelui originar“ şi a tuturor acelora care sînt „sămînţa“ sa demonică. — Ezec. 36:23; 38:16, 23; 39:27; Apoc. 16:14, 16; 20:1, 2.

 3. În conformitate cu Apocalips 7:9, 10, martora căror evenimente va fi „marea mulţime“ a supravieţuitorilor fideli?

³ „Marea mulţime“ a celor care speră, va supravieţui pentru a fi martoră la justificarea suveranităţii universale a lui Iehova şi la sfinţirea numelui său. Astfel, pe deplin potrivit, Apocalips 7:9, 10 îi descrie în mod profetic pe aceştia stînd, mai tîrziu, înaintea tronului Dumnezeului justificat şi înaintea Fiului său Isus Cristos, care s-a jertfit şi spun: „Salvarea noastră i-o datorăm lui Dumnezeu, care şade pe tron şi Mielului.“

 4. Deoarece „marea mulţime“ nu împărtăşeşte teama pe care o au oamenii din lume, ce fac membrii ei cu blîndeţe şi cu un respect profund în faţa autorităţilor lumeşti?

⁴ În situaţia actuală dinaintea izbucnirii „marelui necaz,“ cînd lumea este paralizată de teamă, „marea mulţime“ nu se sperie de ceea ce se sperie oamenii din lume. În mod curajos membrii ei ţin seama de ceea ce a spus apostolul Petru: „Sfinţiţi-l pe Cristos ca Domn în inimile voastre, gata întotdeauna să vă apăraţi înaintea oriciu care vă cere socoteală de speranţa din voi, dar făcînd lucrul acesta cu blîndeţe şi cu respect profund.“ — 1 Petr. 3:15.

 5. Cum iau ei parte la împlinirea profeţiei lui Isus de la Mat. 24:14 şi care este atitudinea lor faţă de porunca lui Isus de la Mat. 28:19,20?

⁵ Ei transmit în mod neegoist minunata lor speranţă lor speranţă la toţi cei cu care vin în contact. Astfel ei iau parte la împlinirea profeţiei lui Isus: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit pentru a fi mărturie la toate naţiunile.“ Acum este mai urgent ca niciodată ca ei să dea ascultare poruncii lui Isus: „Mergeţi, deci şi faceţi discipoli dintre oamenii tuturor naţiunilor, botezîndu-i . . ., învăţîndu-i.“ — Mat. 24:14; 28:19, 20.

 6. De ce ne vom bucura de un mai mare privilegiu decît creştinii de la început, care aveau o speranţă asemănătoare în secolele trecute?

⁶ Nimeni altcivena nu are o speranţă ca a noastră, bazată pe Biblie. Ea este lucrul cel mai minunat pe care îl putem împărtăşi altora. Speranţa noastră este o comoară de care trebuie să ne bucurăm. Ni se spune: „Bucuraţi-vă în speranţă“ (Rom. 12:12). Noi putem aştepta cu încredere împlinirea ei în curînd. Nu degeaba aşteptăm noi suportînd cu răbdare împlinirea ei. Creştinii timpurii doar priveau înainte spre ceea ce noi sîntem pe cale de a realiza. Ne vom bucura de un mare privilegiu prin faptul că vom trăi aievea măreaţa ei împlinire.

LUCRĂRILE LUI DUMNEZEU CONLUCREAZĂ ÎN MOD SIGUR SPRE BINE

 7, 8. (a) De ce nu este prea mult ceea ce noi aşteptăm să se împlinească? (b) În această privinţă, ce ştim noi, asemenea apostolului Pavel, după cum este descris la Rom. 8:28–30?

⁷ O speranţă nu poate fi exagerată de vreme ce este scrisă în Cuvîntul lui Dumnezeu. Nimic din ce stă scris nu e imposibil pentru el. El nu îşi lasă neîmplinită promisiunea, deoarece el este Dumnezeul Atotputernic. Dacă noi îl iubim şi dovedim aceasta prin ascultare, el negreşit va face din toate promisiunile sale o glorioasă realitate. Noi sîntem tot atît de convinşi de lucrul acesta ca şi apostolul Pavel care a trăit în primul secol şi care a scris următoarele cuvinte consemnate la Romani 8:28–30:

⁸ „Acum noi ştim că Dumnezeu face ca toate lucrările lui să conlucreze spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeua, al celor care sînt chemaţi potrivit scopului său; pentru că pe aceia cărora le-a acordat prima sa recunoaştere el i-a şi predestinat să fie modelaţi după chipul Fiului său, pentru ca el să poată fi primul născut dintre mulţi fraţi. Ba mai mult, pe cei pe care el i-a predestinat, i-a şi chemat; iar pe cei pe care i-a chemat, el i-a şi declarat drepţi. În sfîrşit, pe cei pe care i-a declarat drepţi, i-a şi glorificat.“

 9. Cum redau Versiunea King James şi alte traduceri moderne ale Bibliei textul din Rom. 8:28, dar cum reproduc alte versiuni moderne acest verset prin analogie cu N.W.T. (Traducerea Lumea Nouă)?

⁹ În Versiunea King James a Bibliei, la Romani 8:28 scrie: „Şi noi ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, al acelora care sînt chemaţi potrivit scopului său.“ Un număr foarte mare de traduceri moderne ale acestui verset biblic il citează în acelaşi fel. Însă în The Bible in Living English (Biblia în engleză vorbită) a lui Byington citim: „Şi noi ştim că acelora care îl iubesc pe Dumnezeu, Dumnezeu le asigură toată colaborarea spre bine, acelora care, potrivit scopului său, sînt chemaţi.“ The Emphasised Bible (Biblia accentuată) a lui Rotherham redă astfel: “ În plus, noi ştim că [în folosul] celor care îl iubesc pe Dumnezeu, Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre bine.“ În The New Testament (Noul Testament) al lui Lattey, citim: „Şi noi ştim că pentru cei care iubesc pe Dumnezeu, el acţionează toate lucrurile împreună spre bine.“ Vezi de asemenea The Authentic New Testament (Noul Testament autentic) al lui Schonfield, p. 388, paragraful 2.

10, 11. (a) Care sînt lucrările pe care Dumnezeu le face să conlucreze spre binele celui chemat? (b) Ce fel de acţiuni personale nu trebuie incluse printre „toate lucrurile“ menţionate la Rom. 8:28?

¹⁰ Toate lucrurile afirmate la Rom. 8:28–30 sînt lucrările lui Dumnezeu, nu ale omului. Lucrările lui Dumnezeu, în conformitate cu relatarea (biblică) sînt acelea pe care el le face să conlucreze spre binele celor chemaţi care îl iubesc, deoarece el doreşte ca ei să dobîndească Regatul la care i-a chemat. Dar dacă cineva care pretinde că este un creştin botezat care aspiră la familia regatului ceresc acţionează în dezacord cu chemarea sa cerească, nu ne putem aştepta ca Dumnezeu să facă astfel ca acţiunile respective să lucreze spre binele celui vinovat sau chiar ca faptele sale să acţioneze în mod automat spre binele său. De exemplu, dacă un creştin care pretinde că este ceea ce este şi care are chemarea cerească se angrenează cu prea multă patimă într-un sport în timpul său de destindere şi îşi rupe piciorul sau îşi fracturează glezna, face Dumnezeu în aşa fel încît acest accident să acţioneze spre binele respectivului sportiv? Sau, dacă într-o perioadă de slăbiciuni şi înclinări greşite, un creştin chemat se hotărăşte să treacă din curiozitate printr-un cartier rău famat ca să–i vadă pe alţii cum sînt ademeniţi să practice imoralitate cu prostituatele, iar el însuşi cade victimă avansurilor unei curve şi curveşte, ne putem aştepta ca Dumnezeu să facă astfel încît această experienţă să acţioneze spre binele păcătosului? Acţionează această punere la încercare a lui Dumnezeu spre binele respectivului?

¹¹ Rezultatul unei daune fizice sau morale de acest gen depînde întru totul de persoana astfel afectată, prin modul în care reacţionează ea la consecinţele felului său nechibzuit de procedare. Dar faptul că ea a primit o lecţie, transformă întreaga sa acţiune într-o lucrare a lui Dumnezeu, îndeosebi deoarece Dumnezeu poate arăta milă în această problemă? Cu siguranţă, nu! Ea nu trebuie inclusă printre „toate lucrările“ menţionate de Pavel la Rom. 8:28.

12. De ce natură sînt toate lucrările lui Dumnezeu amintite în Rom. 8:29, 30 şi în ce scop le menţionează Pavel?

¹² Dacă mergem mai departe şi citim versetele 29, 30 şi parcurgem lucrările lui Dumnezeu care sînt menţionate aici, putem să discernem că, fără excepţie, toate lucrările lui Dumnezeu faţă de creştinii chemaţi care au fost aleşi, sînt bune. De asemenea, ele conlucrează pentru binele moştenitorului Regatului la fiecare nivel de intervenţia a lui Dumnezeu în problemele respective. Inversînd planurile, Pavel scrie: „Pentru că pe aceia cărora le-a acordat prima sa recunoaştere el i-a şi predestinat să fie modelaţi după chipul Fiului său, pentru ca el să poată fi primul născut dintre mulţi fraţi. Ba mai mult, pe cei pe care el i-a predestinat, i-a şi chemat; iar cei pe care i-a chemat, el i-a şi beclarat drepţi. În sfîrşit, pe cei pe care i-a declarat drepţi, i-a şi glorificat.“

13. (a) Cînd face Dumnezeu acţiunea de glorificare a celor declaraţi drepţi? (b) Pe ce bază se face declararea unor persoane ca fiind drepte?

¹³ Cînd face Dumnezeu acţiunea de glorificare? Cînd acordă celor favorizaţi splendoarea cunoştinţei primului său Fiu născut care acum este înălţat la dreapta sa. Astfel Dumnezeu îi aşează pe calea care duce la glorie cerească. După această lucrare iniţială a sa, Dumnezeu îi poate declara apoi că sînt drepţi, dar numai dacă îşi pun credinţa în glorificatul Cristos pînă la punctul de a se încredinţa şi a se consacra lui Dumnezeu fără nici o rezervă.

14. (a) Cum ajunge cineva să fie printre cei „chemaţi“ de Dumnezeu? (b) Cum ajunge cineva să fie inclus printre cei „predestinaţi“?

¹⁴ Bine, dar cum cheamă Dumnezeu pe un discipol consacrat şi botezat al Fiului său glorificat pentru ca acesta să poată fi „transferat în regatul Fiului iubirii sale?“ (Col. 1:13). Dumnezeu face lucrul acesta prin naşterea respectivului prin spiritul său pentru a deveni un fiu al lui Dumnezeu născut din spirit. Aşadar, Dumnezeu poate să cheme sau să invite pe un astfel de fiu spiritual să facă parte din regatul său ceresc, de care se pot bucura numai aceia care sînt în cele din urmă înviaţi la viaţă spirituală în cer (1 Cor. 15:43–50). Dumnezeu a predestinat să existe ca asociaţi ai Fiului său, un corp de fraţi care au aceeaşi natură divină ei care sînt modelaţi după chipul primului său Fiu născut, Isus Cristos. Astfel, după ce este chemat, copilul lui Dumnezeu născut de spirit devine un membru al clasei predestinate, în cadrul căreia el trebuie să se dovedească fidel pînă la moartea sa pămîntească. Dumnezeu a predestinat această clasă şi nu o persoană particulară, menţionată cu numele, care este un membru al acestei clase. Dumnezeu a decis mai dinainte ca numărul fraţilor cereşti ai lui Cristos să fie 144 000 dar fără să fi menţionată cu numele vreo persoană individuală. — Apoc. 14:1–3.

15. Cînd şi cum a arătat Dumnezeu că le-a „acordat prima sa recunoaştere“ celor predestinaţi?

¹⁵ La Rom. 8:29, 30, apostolul Pavel subliniază faptul că acestei clase de creştini pe care Dumnezeu o va glorifica sau căreia îi va da onoare şi demnitate, o va declara dreaptă, o va chema şi o va predestina, el i-a „acordat prima sa recunoaştere.“ Aceasta Dumnezeu a făcut-o cu mult timp în urmă, în grădina Eden, cînd a dat profeţia cu privire la „sămînţa“ propriei sale „femei“ şi la acţiunea victorioasă a acelei „seminţe“ (Gen. 3:15). Astfel, cu mii de ani înainte de a se naşte „sămînţă,“ Dumnezeu a fost primul care a recunoscut necesitatea ei şi sarcina specială pe care ea avea să o îndeplinească. De atunci încoace Dumnezeu a acordat „prima sa recunoaştere“ obligaţiei sale de a aduce în existenţă o asemenea „sămînţă.“ Astfel, acest fapt a ocupat primul loc în programul lui Dumnezeu. În mod corespunzător, ceea ce Dumnezeu a considerat demn de „prima sa recunoaştere,“ el a păstrat în mintea şi inima sa tot timpul pînă în clipa a adus în existenţă această sămînţă în persoana Fiului său Isus Cristos şi a discipolilor fideli, născuţi de spirit, ai acestui Fiu. De-a lungul acestei perioade pînă la apariţia acestei „seminţe“ Dumnezeu a cunoscut-o dinainte şi i-a arătat o recunoaştere deosebit de privilegiată.

16. (a) Cum îşi îndeplineşte rolul fiecare din „toate lucrările sale“ aşa cum sînt descrise la Rom. 8:28–30? (b) Deci, ce este sigur pentru toţi acei „chemaţi potrivit scopului său“?

¹⁶ Deci, de la început pînă la sfîrşit, ale cui sînt „lucrările“ care ne sînt prezentate detaliat la Rom. 8:28–30? Ele sînt „lucrările“ lui Dumnezeu. Şi dat fiind că este consecvent în tot ceea ce face, el „face ca toate lucrările să conlucreze spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu.“ Nici măcar una din „toate lucrările sale“ nu este fără legătură, sau în dezacord cu toate celelalte lucrări, ci sînt făcute toate cu un scop precis. Lucrările sale se succed în ordine, fiecare întroducînd-o pe următoarea. Dumnezeu a conceput un proiect grandios şi el ştie cu exactitate cum îl va realiza cu succes. Deci cei care „sînt chemaţi potrivit scopului său“ pot fi siguri că Iehova nu va cunoaşte nici cel mai eşec. Dacă ei rămîn fideli şi conlucrează cu el din iubire, cu siguranţă că vor lua parte la împlinirea scopului său, jucînd un rol activ în regatul său ceresc, alături de Isus Cristos.

O ALTĂ CLASĂ CUNOSCUTĂ DINAINTE

17. Ce scop iubitor avea Dumnezeu în legătură cu cei chemaţi, predestinaţi şi de cînd?

¹⁷ Prin intermediul celor „chemaţi“ cărora Dumnezeu le-a arătat o „primă recunoaştere,“ el are de împlinit un scop iubitor. Lucrul acesta a fost făcut de cunoscut cu claritate la 2 083 de ani după crearea lui Adam, respectiv în anul 1943 î.e.n. Atunci Dumnezeu a spus credinciosului patriarh Avraam: „Toate familiile pămîntului cu siguranţă vor fi binecuvîntate prin tine.“ Astfel, această binecuvîntare a cuprins toată lumea şi urma să fie furnizată printr-o „sămînţă“ — aceea a lui Avraam (Gen. 12:1–3; 22:17, 18). Această „sămînţă“ predestinată era formată din Isus Cristos şi cei 144 000 de discipoli “ chemaţi“ ai săi (Apoc. 7:1–8; 14:1–3; Gal. 3 :16, 29). Promisiunea simplă a lui Dumnezeu făcută lui Avraam a arătat preştiinţa privitoare la o clasă — „sămînţă“ fără a-i preciza însă numărul. Abia ultima carte a Bibliei, ne comunică acest număr.

18. În vremurile din vechime, dinainte de Cristos, Dumnezeu s-a folosit de diferite persoane şi grupuri pentru a simboliza sau a oferi exemple profetice. Ce anume sa simbolizat sau ilustrat prin aceasta?

¹⁸ În vremurile din vechime, dinainte de Cristos, au existat persoane şi grupuri care s-au împrietenit cu descendenţii naturali ai lui Avraam. Dumnezeu i-a folosit pe aceştia ca simboluri sau ilustrări profetice pentru oamenii din timpurile noastre de astăzi, care se împrietenesc şi se asociază cu mica rămăşiţă a celor „chemaţi“ care se mai află încă pe pămînt.

19. Cum înfăţişează Apoc. 7:9–14 pe acei asociaţi activi ai rămăşiţei discipolilor „chemaţi“ ai lui Cristos, şi care va fi privilegiul lor în viitorul apropiat?

¹⁹ Ultima carte a Bibliei, scrisă de apostolul creştin Ioan pe la anul 96 e.n., i-a prevăzut şi i-a descris cu anticipaţie pe aceşti asociaţi activi ai rămăşiţei celor „chemaţi,“ prezentîndu-i ca pe „o mare mulţime,“ fără număr. Membrii acestei „mari mulţimi“ urmează să fie păstraţi în viaţă pe părcursul „marelui necaz“ care se apropie, adică pe parcursul „războiului zilei celei mari a Dumnezeului Cel Atotputernic,“ război care se va desfăşura la Har-Maghedon şi ei vor intra în noua ordine pe un pămînt curăţat, sub guvernarea de o mie de ani a lui Isus Cristos şi a celor 144 000 de „chemaţi“ ai săi. Imaginea profetică a acestei „mari mulţimi,“ aşa cum este menţionată în Apoc. 7:9–14, a fost prezentată în anul 1935 prin viu grai şi cu ajutorul paginilor tipărite. — Apoc. 16:14, 16.

20. Cîte simboluri şi profeţii cu privire la marea mulţime au fost înfăţişate în publicaţiile noastre, începînd din 1935? Din ce motiv este unică speranţa marii mulţimi şi de ce se va împlini cu siguranţă?

²⁰ În cei 45 de ani care s-au scurs de atunci, în publicaţiile Societăţii Watch Tower au fost prezentate cel puţin patruzeci şi două de tipuri sau tablouri profetice ale acelei „mari mulţimi“ de supravieţuitori ai Har-Maghedonului. (Vezi cartea: You May Survive Armageddon into God’s New World. (Tu poţi să supravieţuieşti Armaghedonul şi să intri în lumea nouă a lui Dumnezeu) publicată în 1955, paginile 367, 368). Toate aceste simboluri şi profeţii arată că Dumnezeu a avut numai intenţii bune faţă de această „mare mulţime“ cunoscută dinainte. Şi aceasta deoarece şi ea îl iubeşte pe Dumnezeu. Mulţi dintre membrii ei s-au arătat dispuşi să–şi dovedească faţă de el iubirea de nezdruncinat, capabilă chiar şi de martiriu. Într-adevăr, speranţa pusă în faţa „marii mulţimi“ este o speranţă care n-a fost pusă în faţa marii majorităţi a creaţiei umane. Deşi speranţa „marii mulţimi“ e o speranţă unică şi minunată, ea aşteaptă plină de încredere ca ea să se realizeze curînd. Această speranţă vie a ei nu va fi niciodată înşelată, deoarece Acela care o trezeşte este un Dumnezeu fidel. Promisiunea pe care i-a făcut-o el este demnă de încredere şi ea se va realiza cu siguranţă: „Cel care este aşezat pe tron îşi va întinde cortul peste ei. Ei nu vor mai suferi de foame, nici de sete, nici soarele nu îi va mai arde, nici arşiţa dogoritoare, deoarece Mielul care se află în mijlocul tronului, îi va păstori şi îi va conduce spre fîntînile cu apa vieţii. Şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.“ — Apoc. 7:15–17.

[Notă de subsol]