Îndată a venit şi Miriam. ‘Să mă duc să chem o evreică să-ţi alăpteze copilul?’, a întrebat ea. Unii consideră că acest pasaj conţine un mare paradox. Sora lui Moise este prezentată în contrast cu faraon, care, împreună cu sfătuitorii săi, a pus la cale un plan ‘înţelept’ împotriva evreilor. Bineînţeles, Moise a fost în siguranţă doar atunci când prinţesa a fost de acord cu propunerea surorii lui. „Du-te“, a spus fiica faraonului, iar Miriam a chemat-o numaidecât pe mama ei. În urma unei înţelegeri neobişnuite, Iochebed a fost angajată să-şi crească propriul copil sub protecţia unui membru al familiei regale. — Exodul 2:5–9.

[Chenarul de la pagina 11]

Doici angajate cu contract

În mod normal, mamele îşi alăptau copiii. Cu toate acestea, iată ce spune eruditul Brevard Childs în Journal of Biblical Literature: „În anumite situaţii, unele familii de aristocraţi [din Orientul Apropiat] angajau o doică. Se obişnuia acest lucru şi în cazul în care nu se cunoştea identitatea mamei sau mama nu-şi putea alăpta singură copilul. Doica îşi lua angajamentul să crească copilul şi să-l alăpteze pe toată perioada prevăzută“. S-au păstrat mai multe contracte antice din Orientul Apropiat scrise pe papirus prin care erau angajate doici. Documentele confirmă existenţa acestei practici începând din perioada sumeriană până spre sfârşitul epocii elenistice. Toate documentele conţin o declaraţie dată de persoanele în cauză şi menţionează durata valabilităţii contractului, condiţiile de muncă, câteva specificaţii cu privire la alăptare, amenzile pentru încălcarea contractului, salariul şi modalitatea de plată. De regulă, „doica se ocupa de copil timp de 2–3 ani“, ne spune Brevard Childs. „Doica creştea copilul la ea acasă, însă din când în când ea trebuia să-l ducă angajatorului ca acesta să se asigure că totul era în regulă.“