Creşterea şi instruirea

Iochebed „a luat copilul şi l-a alăptat. Copilul a crescut şi ea l-a adus fiicei lui faraon; şi el i-a fost fiu“ (Exodul 2:9, 10). Biblia nu precizează cât timp a stat Moise cu părinţii săi naturali. Unii sunt de părere că trebuie să fi stat cel puţin până când a fost înţărcat — doi sau trei ani —, dar s-ar putea să fi stat şi mai mult. În cartea Exodul nu se spune decât că „a crescut“ la părinţii săi, ceea ce poate însemna că ar fi putut ajunge la orice vârstă. Indiferent cum au stat lucrurile, Amram şi Iochebed au profitat în mod sigur de acest timp pentru a-l conştientiza pe fiul lor de originea lui evreiască şi pentru a-l învăţa despre Iehova. Numai timpul avea să demonstreze cât de bine reuşiseră ei să implanteze credinţa şi iubirea de dreptate în inima lui Moise.

[Chenarul de la pagina 11]

Doici angajate cu contract

În mod normal, mamele îşi alăptau copiii. Cu toate acestea, iată ce spune eruditul Brevard Childs în Journal of Biblical Literature: „În anumite situaţii, unele familii de aristocraţi [din Orientul Apropiat] angajau o doică. Se obişnuia acest lucru şi în cazul în care nu se cunoştea identitatea mamei sau mama nu-şi putea alăpta singură copilul. Doica îşi lua angajamentul să crească copilul şi să-l alăpteze pe toată perioada prevăzută“. S-au păstrat mai multe contracte antice din Orientul Apropiat scrise pe papirus prin care erau angajate doici. Documentele confirmă existenţa acestei practici începând din perioada sumeriană până spre sfârşitul epocii elenistice. Toate documentele conţin o declaraţie dată de persoanele în cauză şi menţionează durata valabilităţii contractului, condiţiile de muncă, câteva specificaţii cu privire la alăptare, amenzile pentru încălcarea contractului, salariul şi modalitatea de plată. De regulă, „doica se ocupa de copil timp de 2–3 ani“, ne spune Brevard Childs. „Doica creştea copilul la ea acasă, însă din când în când ea trebuia să-l ducă angajatorului ca acesta să se asigure că totul era în regulă.“