Cunoaşteţi-l pe Iehova, Dumnezeul care este o persoană

COMPARÂND concepţia hinduistă despre Dumnezeu cu cea a altor sisteme religioase, dr. Radhakrishnan din India remarcă: „Dumnezeul evreilor este diferit. El este o persoană şi este activ în istorie, fiind interesat de schimbările şi de lucrurile care se petrec în această lume în curs de dezvoltare. El este o Fiinţă care comunică cu noi“.

În ebraică, numele Dumnezeului Bibliei este יהוה, tradus în mod obişnuit prin „Iehova“. El le este superior tuturor celorlaţi dumnezei. Ce ştim despre el? Cum a tratat el cu oamenii în timpurile biblice?

Iehova şi Moise „faţă către faţă“

Între Iehova şi slujitorul său Moise a existat o relaţie foarte apropiată, „faţă către faţă“, chiar dacă Moise nu a putut să-l vadă efectiv pe Dumnezeu (Deuteronomul 34:10; Exodul 33:20). În tinereţe, inima lui Moise a fost alături de israeliţi, care la vremea aceea erau sclavi în Egipt. El a întors spatele unei vieţi ca membru al casei Faraonului, ‘alegând să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu’ (Evrei 11:25). Ca urmare, Iehova i-a dat lui Moise multe privilegii speciale.

Ca membru al casei lui Faraon, „Moise a fost instruit în toată înţelepciunea egiptenilor“ (Faptele 7:22). Însă, pentru a conduce naţiunea Israel, el a trebuit să cultive şi calităţi ca umilinţa, răbdarea şi blândeţea. A făcut lucrul acesta în cei 40 de ani în care a fost păstor în Madian (Exodul 2:15–22; Numeri 12:3). Deşi a rămas invizibil, Iehova s-a revelat pe sine şi scopul său lui Moise, iar prin intermediul îngerilor Dumnezeu i-a încredinţat lui Moise cele Zece Porunci (Exodul 3:1–10; 19:3—​20:20; Faptele 7:53; Evrei 11:27). Biblia ne spune că „DOMNUL vorbea cu Moise faţă către faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui“ (Exodul 33:11). Într-adevăr, Iehova însuşi a spus: „Eu îi vorbesc gură către gură“. Ce relaţie intimă preţioasă a avut Moise cu Dumnezeul său invizibil, dar care este o persoană! — Numeri 12:8.

Pe lângă istoria începuturilor naţiunii Israel, Moise a redactat codul Legii cu toate subdiviziunile acestuia. Lui i s-a mai acordat un privilegiu inestimabil — este vorba de scrierea cărţii Geneza. Ultima parte a acestei cărţi a fost o istorie cunoscută cu exactitate de propria sa familie şi, prin urmare, a fost destul de uşor de consemnat. De unde a obţinut însă Moise amănunte despre istoria începuturilor omului? Este posibil ca Moise să fi avut documente antice scrise, păstrate de strămoşii lui, pe care le-a folosit ca material de referinţă. Pe de altă parte, se poate ca el să fi primit amănunte pe cale orală sau direct, prin revelaţie divină de la Iehova. De-a lungul timpului, persoane reverenţioase au recunoscut relaţia personală pe care a avut-o Moise cu Dumnezeul său în această privinţă.

Iehova, Dumnezeul lui Ilie, este o persoană

Profetul Ilie l-a cunoscut şi el pe Iehova ca pe un Dumnezeu care este o persoană. Ilie a avut zel pentru închinarea curată şi i-a slujit lui Iehova chiar dacă a devenit ţinta urii înverşunate şi a opoziţiei închinătorilor la Baal, principala zeitate din panteonul canaanit. — 1 Împăraţi 18:17–40.

Ahab, regele Israelului, şi soţia sa, Izabela, căutau să-l omoare pe Ilie. Temându-se că-şi va pierde viaţa, Ilie a fugit la Beer-Şeba, la vest de Marea Moartă. Acolo a pribegit prin deşert şi s-a rugat să moară (1 Împăraţi 19:1–4). Îl abandonase oare Iehova pe Ilie? Nu-L mai interesa deloc slujitorul său fidel? Probabil că aşa a gândit Ilie, dar cât de greşit era raţionamentul său! Mai târziu, Iehova i-a vorbit liniştit, întrebându-l: „Ce faci tu aici, Ilie?“ După o manifestare senzaţională a unor forţe supranaturale, „un glas i-a vorbit [din nou], zicând: «Ce faci tu aici, Ilie?»“ Iehova a demonstrat acest interes personal faţă de Ilie pentru a-l încuraja pe slujitorul său demn de încredere. Dumnezeu i-a încredinţat alte responsabilităţi, iar Ilie a reacţionat cu promptitudine la această invitaţie! Ilie şi-a îndeplinit în mod fidel sarcinile, sfinţind numele lui Iehova, Dumnezeul său care este o persoană. — 1 Împăraţi 19:9–18.

După ce a respins naţiunea Israel, Iehova nu le-a mai vorbit personal slujitorilor săi de pe pământ. Aceasta nu a însemnat că interesul său personal faţă de ei scăzuse. Prin intermediul spiritului său sfânt, el i-a îndrumat şi i-a întărit în continuare în serviciul său. Să luăm exemplul apostolului Pavel, cunoscut la început sub numele de Saul.

Pavel este îndrumat de spiritul sfânt

Saul era originar din Tars, un oraş renumit din Cilicia. Părinţii lui erau evrei, însă la naştere el a primit cetăţenie romană. Cu toate acestea, Saul a fost educat în credinţa rigidă a fariseilor. Mai târziu, la Ierusalim, el a avut ocazia de a fi educat la „picioarele lui Gamaliel“, un important învăţător al Legii. — Faptele 22:3, 26–28.

Din cauza zelului său greşit orientat pentru tradiţia iudaică, Saul a luat parte la o campanie violentă îndreptată împotriva continuatorilor lui Isus Cristos. El a încuviinţat chiar uciderea lui Ştefan, primul creştin martirizat (Faptele 7:58–60; 8:1, 3). Mai târziu, el a recunoscut că, deşi la început fusese un blasfemator şi un persecutor, i „s-a arătat îndurare, pentru că lucra[se] din neştiinţă, în necredinţă“. — 1 Timotei 1:13.

Saul era motivat de o dorinţă sinceră de a-i sluji lui Dumnezeu. După convertirea lui Saul pe drumul spre Damasc, Iehova l-a folosit într-un mod remarcabil. Anania, unul dintre primii discipoli creştini, a fost îndrumat de înviatul Cristos să-l ajute pe Pavel. După aceea, Pavel (numele roman sub care a fost cunoscut Saul ca creştin) a fost condus de spiritul sfânt al lui Iehova să îndeplinească un minister lung şi rodnic în Europa şi Asia Mică. — Faptele 13:2–5; 16:9, 10.

Putem recunoaşte astăzi aceeaşi îndrumare a spiritului sfânt? Da, putem.

Ateismul nu împiedică interesul personal al lui Iehova

Joseph Rutherford a fost al doilea preşedinte al Societăţii Watch Tower. În 1906 s-a botezat ca Student în Biblie — denumirea sub care erau cunoscuţi atunci Martorii lui Iehova —, în anul următor a fost numit consilierul juridic al Societăţii, iar în ianuarie 1917 a devenit preşedintele Societăţii. Totuşi, cândva, acest tânăr avocat a fost ateu. Cum a devenit el un slujitor creştin al lui Iehova atât de convins?

În iulie 1913, Rutherford a fost preşedintele unui congres al Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor în Biblie, ţinut la Springfield, Massachusetts (S.U.A.). Un reporter de la ziarul local, The Homestead, i-a luat un interviu fratelui Rutherford, iar relatarea lui a fost republicată în raportul acelui congres.

Rutherford i-a spus reporterului că, pe vremea când intenţiona să se căsătorească, el împărtăşea concepţiile religioase ale confesiunii baptiste, dar cele ale viitoarei lui soţii erau presbiteriene. Când pastorul lui Rutherford i-a spus că „viitoarea dnă Rutherford va merge în focul iadului, deoarece nu fusese botezată şi că el va merge direct în cer, deoarece fusese botezat, mintea lui raţională s-a revoltat şi a devenit ateu“.

Lui Rutherford i-au trebuit câţiva ani de cercetări temeinice pentru a-şi rezidi credinţa într-un Dumnezeu care este o persoană. El a spus că a pornit de la premisa că „ceea ce nu poate satisface mintea, nu are dreptul să satisfacă inima“. Creştinii „trebuie să fie siguri că Scripturile în care cred sunt adevărate“, a spus Rutherford, adăugând: „Ei trebuie să cunoască fundaţia pe care stau“. — Vezi 2 Timotei 3:16, 17.

Într-adevăr, este posibil şi în zilele noastre ca un ateu sau un agnostic să cerceteze Scripturile, să-şi edifice credinţa şi să cultive o relaţie personală puternică cu Iehova Dumnezeu. După ce a studiat cu atenţie Biblia cu ajutorul publicaţiei Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică, editată de Societatea Watch Tower, un tânăr a mărturisit: „Când am început acest studiu, nu credeam în Dumnezeu, dar acum constat că cunoştinţa din Biblie mi-a schimbat complet modul de gândire. Încep să-l cunosc pe Iehova şi să am încredere în el“.

„Nebunul“ şi Dumnezeu

„Nici un scriitor al VT [Scripturile ebraice] nu s-a gândit vreodată să demonstreze sau să pună în discuţie existenţa lui Dumnezeu“, spune dr. James Hastings în lucrarea A Dictionary of the Bible. „Nu este în spiritul lumii antice, în general, negarea existenţei lui Dumnezeu ori folosirea argumentelor pentru a demonstra aceasta. Credinţa era ceva normal pentru mintea umană şi ceva obişnuit la toţi oamenii.“ Bineînţeles, asta nu înseamnă că toţi oamenii de atunci se temeau de Dumnezeu. Sigur că nu. Atât Psalmul 14:1, cât şi Psalmul 53:1 vorbesc despre „nebunul“ care spune în inima lui: „Nu există Dumnezeu!“

Ce fel de persoană este acest nebun, omul care neagă existenţa lui Dumnezeu? El nu este un ignorant pe plan intelectual. Mai degrabă, cuvântul ebraic navál indică o deficienţă morală. În comentariile sale la lucrarea The Parallel Psalter, profesorul Samuel Driver spune că defectul nu este „o debilitate mintală, ci o insensibilitate morală şi religioasă, o lipsă totală a simţului, sau a percepţiei“.

Psalmistul descrie în continuare decăderea morală care este o consecinţă a acestei atitudini: „S-au stricat oamenii, au făcut lucruri urâcioase: nu este nici unul care să facă binele“ (Psalmul 14:1). Dr. Hastings rezumă astfel: „Bazându-se pe această absenţă din lume a lui Dumnezeu şi pe lipsa pericolului pedepsei, oamenii devin corupţi şi săvârşesc fapte abominabile“. Ei adoptă pe faţă principii scandaloase şi nu ţin seama de un Dumnezeu care este o persoană, căruia nu vor să-i dea nici o socoteală. Însă acest mod de gândire este la fel de absurd astăzi ca acum 3 000 de ani, când psalmistul a aşternut în scris aceste cuvinte.

Avertismente din partea Dumnezeului nostru care este o persoană

Să ne întoarcem acum la întrebările puse în articolul nostru introductiv. De ce atât de mulţi oameni nu pot să împace ideea unui Dumnezeu care este o persoană cu suferinţa care abundă în lumea de astăzi?

Biblia conţine informaţii scrise de oameni care „au vorbit de la Dumnezeu, după cum au fost purtaţi de spiritul sfânt“ (2 Petru 1:21, NW). Numai ea ni-l dezvăluie pe Dumnezeul care este o persoană, Iehova. De asemenea, Biblia ne avertizează cu privire la o persoană rea, invizibilă omului, care are putere să dirijeze şi să controleze gândirea umană — Satan Diavolul. În mod logic, dacă nu credem că Dumnezeu este o persoană, atunci cum am putea crede că Diavolul, sau Satan, există şi este o persoană?

Apostolul Ioan a scris sub inspiraţie: „Cel . . . numit Diavolul şi Satan . . . înşală întreaga lume“ (Apocalipsa 12:9). Mai târziu, Ioan a spus: „Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în Cel Rău“ (1 Ioan 5:19). Aceste afirmaţii oglindesc cuvintele lui Isus, cuvinte consemnate chiar de Ioan în Evanghelia care-i poartă numele: „Vine Prinţul lumii acesteia şi el n-are nimic în Mine“. — Ioan 14:30.

Cât de departe este această învăţătură scripturală de ceea ce cred oamenii în prezent! „Faptul de a vorbi despre Diavol este în mod clar demodat astăzi. Epoca noastră sceptică şi ştiinţifică l-a scos la pensie pe Satan“, se spune în Catholic Herald. Cu toate acestea, Isus le-a spus cu tărie acelor oameni care aveau intenţii criminale faţă de el: „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru“. — Ioan 8:44.

Explicaţia pe care o dă Biblia cu privire la puterea lui Satan este raţională. Ea clarifică de ce, în pofida dorinţei majorităţii oamenilor de a trăi în pace şi armonie, lumea este sfâşiată de ură, de războaie şi de o violenţă nebunească, aşa cum s-a întâmplat în Dunblane (menţionat la pagina 4). Pe lângă acestea, Satan nu este singurul duşman cu care avem de luptat. Biblia ne dă avertismente şi cu privire la demoni — creaturi spirituale rele care, cu mult timp în urmă, şi-au unit forţele cu Satan pentru a induce în eroare şi abuza de omenire (Iuda 6). Isus Cristos s-a împotrivit de multe ori acţiunii acestor spirite şi a putut să le înfrunte. — Matei 12:22–24; Luca 9:37–43.

Adevăratul Dumnezeu, Iehova, şi-a propus să cureţe acest pământ de răutate şi, în cele din urmă, să pună capăt activităţilor lui Satan şi ale demonilor lui. Bazându-ne pe faptul că-l cunoaştem pe Iehova, putem avea o credinţă fermă şi ne putem încrede în promisiunile sale. El spune: „Înainte de mine nu a fost format nici un Dumnezeu, iar după mine a continuat să nu existe nici unul. Eu, eu sunt Iehova, şi în afară de mine nu există nici un Salvator“. Iehova este cu adevărat un Dumnezeu personal pentru toţi cei care-l cunosc, i se închină şi îi slujesc. Ne putem baza pe el, şi numai pe el, pentru a fi salvaţi. — Isaia 43:10, 11, NW.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

O sculptură din secolul al XVIII-lea care îl reprezintă pe Moise scriind sub inspiraţie Geneza 1:1

[Provenienţa ilustraţiei]

Din The Holy Bible de J. Baskett, Oxford

[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]

Isus Cristos i-a înfruntat de multe ori pe demoni