Sărbători ale bucuriei

„Să nu fiţi nicicum altfel decît bucuroşi.“ — Deut. 16:15.

 1. Cine se dovedeşte a fi astăzi cea mai fericită grupare de oameni şi de ce?

CINE nu se bucură de o sărbătoare? Veacuri de-a rîndul oamenii de pe acest pămînt şi-au găsit bucuria în sărbători. Lucrul acesta a fost valabil şi cu privire la poporul care şi-a primit legile de la Creatorul omului, prin profetul Moise. Sărbătorile acelui popor erau însă deosebite; ele erau profetice, anunţînd lucruri bune din viitor. Tot prin bucurie se caracterizează şi aceia care le corespund astăzi celor care sărbătoreau în antichitate, în Orientul Mijlociu, acele sărbători profetice, şi aceasta pentru că ele intră astăzi în faza lor de împlinire. Din punctul de vedere al Sfintei Biblii, cei care le sărbătoresc astăzi sînt israeliţi spirituali şi aceştia se dovedesc a fi cei mai fericiţi oameni de pe faţa pămîntului.

 2. Cîte sărbători erau prevăzute în Deuteronom 16:16 şi care erau ele?

² În cărţile inspirate scrise de către Moise erau prevăzute trei sărbători. În a cincea carte dintre acestea, şi anume în aceea care este intitulată Deuteronomul, în capitolul 16, versetul 16, citim: „Fiecare bărbat din mijlocul tău să se înfăţişeze înaintea lui Iehova, Dumnezeul tău, de trei ori pe an, în locul pe care îl va alege El: la sărbătoarea turtelor nefermentate, la sărbătoarea săptămînilor şi la sărbătoarea colibelor, şi nici unul să nu se înfăţişeze înaintea lui Iehova cu mîna goală.“

 3. În ce situaţie se aflau israeliţii cînd au fost rostite cuvintele din Deuteronom 16:17?

³ Versetul 17 spune: „Darul din mîna fiecăruia să fie proporţional cu binecuvîntarea lui Iehova, a Dumnezeului tău, pe care ţi-a dat-o el.“ În acea vreme cînd li s-au comunicat aceste cuvinte, israeliţii locuiau în corturi, fiind în drum spre Ţara Promisă a Canaanului.

SĂRBĂTOAREA TURTELOR NEFERMENTATE

 4. Care este prima sărbătoare şi ce îi oferea marele preot lui Iehova în a doua zi a ei?

⁴ Cea dintîi dintre sărbătorile anuale, şi anume aceea a turtelor nefermentate, se ţinea imediat după celebrarea cinei de Paşti la 14 Abib sau Nisan. Sărbătoarea turtelor nedospite ţinea şapte zile, din 15 Nisan pînă la 21 Nisan inclusiv. Cea dintîi zi a acestei sărbători era ziua de sabat care urma după cina de Paşti. În a doua zi a sărbătorii, respectiv în 16 Nisan, marele preot israelit îi aducea lui Iehova la templul din Ierusalim un snop din recolta de orz care tocmai se copsese. — Lev. 23:11–16.

 5. De ce Isus nu a ţinut sărbătoarea de la 15 Nisan anul 33 e.n.? Cînd au intrat discipolii săi într-o bucurie fără seamăn?

⁵ Există o relatare istorică privitoare la un băiat de doisprezece ani care fusese dus din Nazaret la Ierusalim în vederea sărbătoririi Paştelor. E vorba de copilul Isus, fiul Mariei. Optsprezece ani mai tîrziu, în anul 29 e.n. tînărul israelit cunoscut acum sub numele de Domnul Cristos Isus, a devenit „Mielul lui Dumnezeu“ care fusese prefigurat prin mielul de Paşti (Luca 2:41–52; Ioan 1:29–37). După trei ani şi jumătate el a fost într-adevăr sacrificat pe un lemn pe Muntele Calvarului (Golgota), dinafara Ierusalimului, vineri, 14 Nisan, anul 33 e.n. În acea vineri noaptea începea 15 Nisan şi odată cu el începea şi sărbătoarea turtelor nefermentate, dar Isus nu a participat la bucuria de care era marcată o asemenea ocazie. El era mort şi îngropat. În timp ce la Ierusalim iudeii se bucurau în general de începutul sărbătorii lor, discipolii lui Isus nu împărtăşeau această bucurie. Ei erau mîhniţi, întristaţi de faptul aparentei pierderi definitive a conducătorului lor. Dar în ziua următoare, duminică 16 Nisan, tristeţea lor s-a prefăcut într-o bucurie care nu putea fi egalată de aceea a iudeilor care îşi ţineau sărbătoarea.

 6. Ce ilustra, în lumina textului din 1 Corinteni 15:20, snopul de orz clătinat de către marele preot în 16 Nisan? De ce?

⁶ Cum se explică faptul acesta? Prin învierea din moarte a Conducătorului lor, Isus Cristos, datorită atotputernicei forţe a Tatălui său ceresc Iehova. Interpretînd semnificaţia acestui lucru, apostolul creştin Pavel a spus următoarele atunci cînd a scris despre înviere: „Acum Cristos a fost înviat din morţi, pîrga celor care au adormit în moarte“ (1 Cor. 15:20). Astfel snopul cu pîrga recoltei de orz pe care l-a legănat marele preot în faţa lui Iehova duminică, 16 Nisan, a reprezentat i anumită persoană — pe Domnul Isus Cristos, înviat, cel dintîi care trebuia să fie înviat din morţi cu desăvîrşire, la viaţă eternă. Astfel numai el singur a fost cel care putea fi numit „pîrga celor care au adormit în moarte.“ Acest miracol a marcat cea de a doua zi a sărbătorii.

 7. De ce era interzis aluatul în locuinţele iudeilor în cursul celor şapte zile ale sărbătorii? Ce anume readucea în minte faptul acesta?

⁷ În timpul celor şapte zile ale sărbătorii nu trebuia să se găsească în locuinţa nici unui iudeu nici un fel de aluat, pentru că aluatul reprezenta ceva ce se află înafara armoniei cu Dumnezeu, şi anume păcatul. Sărbătoarea aceasta readucea într-adevăr în memorie faptul că întrucît israeliţii au fost nevoiţi să părăsească în grabă Egiptul, nu au avut suficient timp să–şi lase frămîntătura să dospească. În consecinţă, ei au fost nevoiţi să mănînce pîine nedospită, întocmai aşa cum făceau în ziua de Paşti. — Ex. 11:34; Deut. 16:2–4.

 8, 9. Corespunzător sărbătorii prefigurative a turtelor nefermentate, ce dispoziţie trebuie să respecte sărbătoarea echivalentă aceleia? Cum confirmă Pavel faptul acesta?

⁸ Aşa cum sărbătoarea turtelor nefermentate urma după Paşti şi dura şapte zile, tot la fel şi echivalentul acestei sărbători trebuie să urmeze după jertfa „Mielului lui Dumnezeu,“ Isus Cristos care a avut loc vineri, 14 Nisan anul 33 e.n. Deoarece numărul zilelor sărbătorii, adică numărul şapte, ilustrează perfecţiune, completitudine, tot aşa şi sărbătoarea prefigurată prin cea din vechime a continuat să dureze vreme de secole pînă astăzi, iar acei creştini care sînt israeliţi spirituali, iudei pe dinăuntru, sînt obligaţi să o respecte. În 1 Corinteni 5:6–8 apostolul Pavel se referă la sărbătoarea prefigurată prin cea din vechime, cînd spune:

⁹ „Nu ştiţi că puţin aluat fermentează întreaga frămîntătură? Înlăturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o frămîntătură nouă corespunzător (faptului că) sînteţi liberi de ferment. Căci într-adevăr, Cristos, paştele nostru, a fost sacrificat. În consecinţă, să continuăm a ţine sărbătoarea, nu cu vechiul aluat, nici cu un aluat de răutate şi vătămător, ci cu turtele nefermentate ale sincerităţii şi adevărului.“

10. De ce şi cum trebuie ţinută astăzi sărbătoarea prefigurată prin cea din antichitate? Pentru ce prăznuitorii nu trebuie să fie „altfel decît bucuroşi“?

¹⁰ Cuvintele acestea au fost scrise prin anul 55 e.n., la douăzeci şi doi de ani după moartea de jertfă a lui Cristos. Astăzi israeliţii spirituali care citesc aceste cuvinte ale apostolului Pavel, scrise de el cu mai bine de nouăsprezece secole în urmă, sînt obligaţi să ţină cu sinceritate şi în spiritul adevărului sărbătoarea prefigurată prin cea din vechime. Procedînd astfel, rămăşiţa unsă a israeliţilor spirituali îşi poate însuşi spiritul sărbătorii prefigurative din antichitate, nefiind „altfel decît bucuroasă.“ De ce? Pentru că respectarea cu fidelitate a sărbătorii simbolice are efecte favorabile asupra unei organizaţii teocratice curate, asupra căreia Iehova îşi poate exprima aprobarea sa.

SĂRBĂTOAREA SĂPTĂMÎNILOR

11. Care era cea de a doua dintre sărbătorile obligatorii şi de ce i s-a dat acest nume?

¹¹ A doua dintre sărbătorile obligatorii ale vechiului Israel era sărbătoarea săptămînilor. De ce era numită astfel? Pentru că israeliţii trebuia să numere şapte săptămîni, pornind din ziua de 16 Nisan, zi în care marele preot prezenta în faţa lui Iehova snopul de spice ajunse atunci la maturitate din recolta de orz. Se numărau astfel 49 de zile, iar în a cincizecea zi ei trebuia să ţină sărbătoarea săptămînilor. În limba greacă, în care un grup de iudei şi-au tradus Biblia, cuvîntul pentru a 50-a (zi) este pentecoste. În consecinţă, iudeii care vorbeau limba greacă au numit sărbătoarea săptămînilor „pentecost.“ Prin ce anume urmă să se caracterizeze această zi?

12. În conformitate cu Levitic 23:15–21, prin ce anume urma să se caracterizeze acea zi?

¹² Răspunsul îl aflăm în Levitic 23:15–21: „‘Din ziua de după sabat, din ziua în care aţi adus snopul darului legănat, trebuie să număraţi pentru voi şapte sabate. Ele vor trebui să fie complete. Va trebui să număraţi pînă în ziua care va urma după cel de al şaptelea sabat (şi anume) cincizeci de zile şi va trebui să–i prezentaţi lui Iehova un nou dar de cereale. Să aduceţi, din locurile voastre de locuit, două pîini ca dar legănat. Ele vor trebui să fie (făcute) din două zecimi de efă din floarea făinii. Iar preotul să le legene încoace şi încolo împreună cu pîinile (făcute) din primele roade coapte, ca dar legănat înaintea lui Iehova, împreună cu cei doi miei de parte bărbătească. Ele să servească drept ceva sfînt (în faţa) lui Iehova pentru preot. Şi chiar în acea zi să faci o proclamaţie; să fie o adunare sfîntă pentru voi. Să nu faceţi nici un fel de muncă obositoare. Acesta este un ordin pe timp indefinit în toate locurile voastre de locuit, pentru generaţiile voastre.’“

13. Cînd a intrat în vigoare Sărbătoarea prefigurată a Zilei a cincizecea, (Pentecost)? De ce eveniment a fost marcat acest fapt?

¹³ Această sărbătoare profetică a săptămînilor sau a Zilei a cincizecea (Pentecost) s-a împlinit asupra adunării discipolilor lui Isus la Ierusalim în a cincizecea zi, numărînd de la învierea sa din morţi. Astfel sărbătoarea prefigurată sau echivalentă celei din Lege a început să intre în vigoare în a şasea zi a celei de a treia luni lunare, adică la 6 Sivan, anul 33 e.n. În acea zi, glorificatul Isus Cristos se afla în Sfînta Sfintelor sau Locul Prea Sfînt al marelui templu spiritual al lui Iehova, şi anume în prezenţa personală a lui Iehova, în cer, unde s-a înălţat în a 40-a zi de la învierea sa. În timp ce iudeii ţineau sărbătoarea prefigurativă a săptămînilor, adică sărbătoarea Zilei a cincizecea (Pentecost), la templul lui Iehova din Ierusalim, circa 120 de discipoli ai Marelui Preot Isus Cristos erau adunaţi la un loc într-o cameră de sus a unei case din Ierusalim. Apoi, înainte de al treilea ceas al zilei (ora 9 dimineaţa), Domnul Isus Cristos a revărsat spiritul sfînt din Locul Prea Sfînt al templului spiritual al lui Iehova. Faptul acesta a avut drept rezultat actul naşterii lor de spirit de către Tatăl lor ceresc, Iehova, precum şi ungerea lor cu spiritul sfînt prin intermediul Marelui lor Preot, Isus Cristos (Fapte 2:1–36). Astfel cele două pîini simbolice din floarea făinii au obţinut recunoaştere în cer, în Sfînta Sfintelor, din partea lui Iehova. — Evrei 9:24.

14. (a) Ce ilustra faptul că cele două pîini din făină de grîu erau preparate cu aluat? (b) Ce explicaţie s-ar putea da faptului dă existau două pîini şi nu numai una?

¹⁴ De ce i se prezentau lui Iehova la sărbătoarea prefigurativă a săptămînilor sau la „Pentecost“ două pîini făcute din făină obţinută din recolta coaptă recent, adică din grîu nou? Lucrul acesta prefigura că împlinirea acestor lucruri simbolice implica nu numai un singur individ. Cele două pîini prefigurative erau pregătite cu aluat în vederea coacerii. Faptul acesta arată că cei în legătură cu care se realizează împlinirea sărbătorii sînt molipsiţi sau atinşi de păcat de la naşterea lor firească, aşa cum stăteau lucrurile şi în cazul celor 120 de discipoli ai lui Isus, cel fără de păcat, atunci cînd erau în aşteptare la Ierusalim în ziua de duminică, 6 Sivan, anul 33 e.n. Existenţa celor două pîini mai poate arăta şi că aceia care ajung să fie discipoli unşi, născuţi de spirit, ai lui Mesia, Isus, aveau să fie luaţi din două grupuri de pe pămînt: mai întîi dintre iudeii naturali circumcişi, iar apoi dintre toate celelalte naţiuni ale lumii, adică dintre neiudei sau păgîni. Aceste două grupuri aveau să constituie împreună un singur dar legănat, simbolic, adus lui Iehova. — Efes. 2:13–18.

15. Cînd i-a fost prezentată lui Iehova pîinea care îi reprezenta pe iudei şi cum s-a manifestat recunoaşterea sa?

¹⁵ Privit din acest de al doilea punct de vedere, cea dintîi dintre pîinile simbolice şi anume aceea care îi prefigura pe israeliţii circumcişi, i-a fost prezentată lui Iehova Dumnezeu de către Marele Preot Isus exact la timp, adică în 6 Sivan, — ziua în care preotul iudeu a legănat cele două pîini prefigurative în faţa lui Iehova în templul lui Irod din Ierusalim. Întrucît cele două pîini au încetat a mai fi necesare ca simboluri, Iehova nu le-o recunoscut, astfel că iudeii care erau angrenaţi în ţinerea sărbătorii la templul lui Irod nu au primit darul spiritului sfînt. Acei iudei care voiau să se realizeze în legătură cu ei împlinirea lui Ioel 2:28, 29 trebuia să plece din raza acelui templu prefigurativ şi să vină în contact cu cei 120 de discipoli ai lui Cristos în legătură cu care profeţia deja ajunsese la împlinire. Astfel, circa 3 000 dintre ei deveniră o parte a pîinii legănate prefigurate prin cea din Lege, în acea zi de duplă sărbătoare a Zilei a cincizecea sau Pentecost din anul 33 e.n.

16. Cînd i-a fost prezentată lui Iehova a doua pîine simbolică şi pînă cînd s-au aflat în proces de întregire cele două pîine simbolice?

¹⁶ A doua pîine simbolică, aceea care îi semnifica pe păgîni sau neiudei a început să fie legănată în faţa lui Iehova mai tîrziu, odată cu admiterea samaritenilor credincioşi în adunarea creştină, iar după aceea prin admiterea păgînilor necircumcişi sau a popoarelor dintre naţiuni în general. Acest din urmă eveniment a avut loc, potrivit înţelegerii noastre, în toamna anului 36 e.n. (Fapte cap. 8 şi 10). Cele două pîine prefigurate prin cele din Lege s-au întregit în cursul celor nouăsprezece secole care au trecut de atunci. Faptele arată că unii au fost adăugaţi în timpurile noastre, ca să devină o parte a „pîinilor“ şi aceştia au fost prefiguraţi prin Rut moabita, străbuna lui Isus Cristos şi prin regina Estera, verişoare iudeilui Mardoheu care a ajuns prim-ministru al Imperiului persan. — Vezi cartea Preservation (Cruţare), publicată în anul 1932 şi în care era reprodus material apărut într-o serie de articole publicate în ediţii ale Turnului de veghere din anii 1931 şi 1932.

17. (a) Ce sentiment le-a produs celor ce ţineau sărbătoarea procesul de întregire a numărului de membri ai celor două pîini simbolice? (b) Din ce motiv sînt un fel de „pîrgă“ sau „prime roade“ ceice constituie pîinile?

¹⁷ Întregirea numărului de membri ai celor două pîini ale Zilei a cincizecea din împlinire, care a avut loc în cursul celor peste 1 900 de ani trecuţi, a fost un motiv de mare bucurie pentru israeliţii spirituali care celebrează sărbătoarea echivalentă sărbătorii săptămînilor. Aşa cum cele două pîine ilustrative reprezentau primele roade ale secerişului din luna Sivan, tot aşa şi cei care constituie pîinile echivalente acelora, sînt primele roade pentru Iehova Dumnezeu, prin Isus Cristos, întrucît membrii lor au întîietate faţă de restul lumii umane, dobîndind o moştenire cerească, drept prim folos al jertfirii „Mielului lui Dumnezeu.“ — Iacob 1:18; Apoc. 14:14.

SĂRBĂTOAREA COLIBELOR

18. Cum era numită ultima sărbătoare a anului sfînt iudeu? Cînd avea ea loc? Cine trebuia să participe la ea?

¹⁸ În sfîrşitul, ultima sărbătoare mare a anului sfînt al iudeilor cădea în luna a şaptea, în luna Etanim sau Tişri (1 Regi 8:2). În anumite privinţe aceasta era o sărbătoare ieşită din comun. Cel mai adesea era numită sărbătoarea colibelor, dar de două ori este numită sărbătoarea strîngerii roadelor (Ex. 23:16; 34:22). De pildă, Exod 23:16,17 declară: „Tot la fel sărbătoarea secerişului întîilor roade coapte ale muncii tale, din ceea ce semeni pe cîmp; şi sărbătoarea stîngerii roadelor la sfîrşitul anului, cînd vei strînge produsele muncii tale de pe cîmp. De trei ori pe an fiecare dintre bărbăţii tăi va apărea în faţa adevăratului Domn Iehova.“ Tot la fel şi Exod 34:22 vorbeşte despre „sărbătoarea strîngerii roadelor la întoarcerea anului.“ Deuteronom 16:13–15 o aminteşte cu numele de sărbătoarea colibelor şi spune: „Să ţii pentru tine sărbătoarea colibelor timp de şapte zile, atunci cînd vei strînge ceea ce provine din aria ta de treierat precum şi de sub teascul pentru ulei şi vin. Şi va trebui să te bucuri în timpul sărbătorii tu şi fiul tău şi fiica ta, sclavul tău şi sclava ta, levitul şi străinul stabilit în ţară, orfanul şi văduva care se află între porţile tale. Şapte zile vei ţine sărbătoarea pentru Iehova, Dumnezeu tău, în locul pe care îl va alege Iehova, căci Iehova, Dumnezeul tău, te va binecuvînta în toate produsele tale şi în orice acţiune a mîinii tale şi va trebui să nu fiţi nicicum altfel decît bucuroşi.“

19. (a) Pentru ce modul în care se ţinea această sărbătoare era în armonie cu numele ei? (b) Pentru ce momentul în care se ţinea ea era cel mai nimerit sau mai favorabil pentru prăznuitori?

¹⁹ De cele mai multe ori această sărbătoare este numită „sărbătoarea colibelor.“ În cursul celor şapte zile în care iudeii erau adunaţi la Ierusalim şi locuiau în colibe sau tabernacole, în armonie cu numele sărbătorii. Ea începea la cinci zile după Ziua Ispăşirii care avea loc în fiecare an la 10 Tişri, sărbătoare prin care Israel reintra în relaţii paşnice cu Iehova Dumnezeu. Astfel sărbătoarea colibelor începea în momentul cel mai favorabil şi dura din 15 pînă în 21 Tişri, un număr complet de zile.

20. Potrivit rapoartelor istorice dinafara Bibliei, ce făcea preotul în fiecare dimineaţă cît dura sărbătoarea?

²⁰ Sărbătoarea aceasta se distingea printr-o bucurie fără seamăn. Potrivit rapoartelor istorice, în zorii fiecărei zile de sărbătoare un preot lua un ulcior de aur cu o capacitate de trei logi, adică de aproximativ un litru, şi cobora cu el din Ierusalim la iazul Siloam. Unii dintre cititorii noştri, care au vizitat Ierusalim de astăzi, îşi vor aduce probabil aminte că părăsind oraşul prin Poarta Gunoiului situată în colţul sud-estic al oraşului, au coborît la Fîntîna Fecioarei, cum i se spune astăzi, adică la Izvorul Ghihon. De la acest izvor, regele Ezechia a săpat un tunel subteran în timpul ameninţării invaziei asiriene. Vizitatorii curajoşi îşi vor aminti că după ce şi-au croit drum pe dibuite prin întunericul acestui canal, au ajuns după cîtva timp la iazul Siloam.

21. (a) Cum ajungea preotul la iazul Siloam? Ce făcea cu apa din Siloam? (b) De care cuvinte ale profeţiei lui Isaia le aducea aminte bucuria acestei clipe?

²¹ Preotul cu ulciorul de aur se ducea la iazul Siloam nu prin tunelul lui Ezechia, ci al suprafaţă, urmat de un lung convoi, inclusiv de o orchestră şi de cîntăreţi. După ce îşi umplea ulciorul cu apă, preotul se întorcea în oraş şi, intra în curtea în care era aşezat altarul de jertfă al lui Iehova. În partea sudică a altarului erau instalate două bazine, prevăzut fiecare cu un orificiu în partea de jos. Bazinul din colţul sud-vestic al altarului era pentru apă din iazul Siloam. Cînd preotul turna apă, ea curgea prin orificiul bazinului la baza altarului. Iudeii spectatori manifestau cu acest prilej o mare bucurie. Lucrul acesta poate că le amintea bucuroşilor prăznuitori de Isaia capitolul 12 care descrie fericirea resimţită de către israeliţi cu prilejul eliberării lor din exilul babilonean, în anul 537 î.e.n. Isaia spune: „Tresăltînd de bucurie veţi scoate apă din izvoarele salvării.“

22. (a) În ce fel era Iehova Izvorul apei salvării pentru străbunii prăznuitorilor iudei? (b) Cum a fost descrisă bucuria prilejuită de vărsarea apei din Siloam?

²² Izvorul salvării lor era Iehova Dumnezeu. El era acela care îi eliberase pe străbunii lor din exilul lor de şaptezeci de ani în Babilonul păgîn unde însetaseră după salvarea care avea să vină odată cu prăbuşirea Babilonului, în anul 539 î.e.n. (Is. 44:28 pînă la 45:7; Ier. 2:13). Aducerea aminte a acestei eliberări era un motiv de bucurie în timpul acestei sărbători a colibelor. Un vechi proverb evreiesc spune: ‘Cine n-a văzut niciodată bucuria prilejuită de vărsarea apei din Siloam, n-a văzut niciodată bucurie în viaţa sa.“

[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]

Snopul din pîrga recoltei de orz îl reprezenta pe Isus cel înviat.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

De la Ziua a Cincizecea se bucură de recunoaşterea lui Iehova două pîini simbolice.