Cine este Iehova?

„CINE este Iehova?“ Această întrebare a fost pusă cu 3 500 de ani în urmă de către îngîmfatul Faraon, regele Egiptului. Atitudinea sfidătoare se pare că l-a determinat să adauge: „Eu nu-l cunosc deloc pe Iehova“. Cei doi bărbaţi care stăteau atunci în picioare înaintea Faraonului ştiau cine era Iehova. Ei erau Moise şi Aaron, fraţi de corp din tribul lui Levi, unul dintre triburile lui Israel. Iehova îi trimisese să solicite ca domnitorul Egiptului să-i trimită pe israeliţi în deşert pentru a ţine o sărbătoare religioasă. — Exodul 5:1, 2, NW.

Faraonul nu a aşteptat răspuns la întrebarea sa. Sub autoritatea sa, preoţii promovau închinarea la sute de zeităţi false. Chiar Faraonul era considerat un zeu! Conform mitologiei egiptene, el era fiul lui Ra, zeul-soare, şi o încarnare a lui Horus, zeitatea cu cap de şoim. Faraonului îi erau adresate titluri ca „puternicul zeu“ şi „eternul“. Aşadar, nu era surprinzător faptul că acesta a întrebat cu dispreţ: „Cine este Iehova, ca să ascult eu de glasul lui?“

Nu a trebuit ca Moise şi Aaron să răspundă la această întrebare. Faraonul ştia că Iehova era Dumnezeul căruia i se închinau israeliţii, care sufereau pe atunci în robia egipteană. Însă atît Faraonul, cît şi tot Egiptul urmau să afle în curînd că Iehova este Dumnezeul adevărat. Astăzi, în mod asemănător, Iehova va face ca numele şi divinitatea sa să fie cunoscute de către orice om de pe pămînt (Ezechiel 36:23). Aşadar, putem trage foloase dacă examinăm modul în care Iehova Dumnezeu şi-a glorificat numele în Egiptul antic.

Superior zeilor Egiptului

Cînd Faraonul a întrebat în mod sfidător cine era Iehova, el nu se aştepta la consecinţele care au venit asupra lui. Iehova însuşi i-a răspuns, aducînd zece plăgi asupra Egiptului. Acele plăgi erau îndreptate, nu doar împotriva naţiunii. Ele erau îndreptate şi împotriva zeilor Egiptului.

Plăgile au demonstrat superioritatea lui Iehova faţă de zeităţile egiptene (Exodul 12:12; Numeri 33:4). Imaginaţi-vă strigătul care a izbucnit atunci cînd Iehova a transformat rîul Nil şi toate apele Egiptului în sînge! Prin intermediul acestui miracol, Faraonul şi poporul său au aflat că Iehova era superior lui Hapi, zeul-Nil. Chiar şi moartea peştilor din Nil era o lovitură dată religiei egiptene, deoarece erau venerate şi anumite specii de peşti. — Exodul 7:19–21.

Apoi, Iehova a adus o plagă de broaşte asupra Egiptului. Aceasta a discreditat-o pe Heqt, zeiţa-broască a egiptenilor (Exodul 8:5–14). Cea de-a treia plagă i-a făcut de ruşine pe preoţii-magicieni, care nu au fost în stare să repete miracolul lui Iehova de a transforma ţărîna în ţînţari. „Aici este degetul lui Dumnezeu!“, au strigat ei (Exodul 8:16–19). Zeul egiptean Thot, căruia i se atribuia meritul de a fi inventat artele magice, a fost incapabil să-i ajute pe acei şarlatani.

Faraonul începea să cunoască cine era Iehova. Iehova era Dumnezeul care putea să-şi anunţe scopurile prin intermediul lui Moise şi apoi să le împlinească prin aducerea unor plăgi miraculoase asupra egiptenilor. Iehova putea totodată să declanşeze loviturile şi să le pună capăt, conform voinţei sale. Totuşi, obţinerea acestei cunoştinţe nu l-a determinat pe Faraon să se supună lui Iehova. Dimpotrivă, arogantul domnitor al Egiptului a continuat cu încăpăţînare să i se împotrivească lui Iehova.

În timpul celei de-a patra plăgi, tăunii au pustiit ţara, au invadat casele şi, probabil, au împînzit aerul, care era el însuşi un obiect de închinare, personificat prin zeul Shu sau prin zeiţa Isis, regina cerului. Cuvîntul ebraic pentru această insectă a fost redat prin „tăun“, „muscă cîinească“ şi „gîndac“ (Biblia Ortodoxă; Biblia Cornilescu Revizuită; Young). Dacă a fost vorba despre scarabeu, atunci egiptenii au fost năpădiţi de nişte insecte pe care le considerau sacre, iar oamenii nu ar fi putut umbla încoace şi încolo fără să le strivească sub picioare. În orice caz, această plagă l-a învăţat pe Faraon ceva nou în legătură cu Iehova. În timp ce zeităţile Egiptului nu şi-au putut apăra închinătorii de tăuni, Iehova şi-a putut ocroti poporul. Această plagă şi toate cele care au urmat i-au afectat pe egipteni, dar nu şi pe israeliţi. — Exodul 8:20–24.

Cea de-a cincea plagă a fost o ciumă care s-a abătut asupra vitelor Egiptului. Această lovitură i-a făcut de ruşine pe Hathor, pe Apis şi pe Nut, zeiţa cerului, avînd înfăţişarea unei vaci (Exodul 9:1–7). Cea de-a şasea plagă a adus nişte furuncule pe oameni şi pe animale, umilindu-le pe Thot, Isis şi Ptah, zeităţi cărora li se atribuiau pe nedrept puteri vindecătoare. — Exodul 9:8–11.

A şaptea plagă a fost o grindină puternică, cu foc printre pietrele de grindină. Această lovitură i-a făcut de ruşine pe zeul Reshpu, presupus a fi stăpînul fulgerului, şi pe Thot, considerat a fi stăpînul ploii şi al tunetului (Exodul 9:22–26). A opta lovitură, o plagă de lăcuste, a demonstrat superioritatea lui Iehova faţă de zeul fertilităţii, Min, presupus a fi ocrotitorul cerealelor (Exodul 10:12–15). A noua plagă, un întuneric de trei zile asupra Egiptului, a copleşit de dispreţ unele zeităţi ale Egiptului, cum ar fi zeii-soare Ra şi Horus. — Exodul 10:21–23.

În pofida celor nouă plăgi devastatoare, Faraonul a refuzat totuşi să le dea drumul israeliţilor. Împietrirea inimii sale a ajuns să coste foarte mult Egiptul atunci cînd Dumnezeu a adus a zecea şi ultima plagă — moartea întîilor născuţi atît dintre oameni, cît şi dintre animale. Chiar şi fiul întîi-născut al Faraonului a pierit, deşi era considerat a fi zeu. Astfel, Iehova ‘a făcut judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului’. — Exodul 12:12, 29.

Acum, Faraonul a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi fiii lui Israel. Duceţi-vă să slujiţi DOMNULUI [luĭ Iehova, Sfânta Scriptură, 1911], cum aţi zis. Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi binecuvîntaţi-mă“. — Exodul 12:31, 32.

Ocrotitor al poporului Său

Israeliţii au plecat, dar, nu după mult timp, Faraonului i s-a părut că israeliţii rătăceau fără ţintă prin deşert. El şi slujitorii lui s-au întrebat acum: „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?“ (Exodul 14:3–5). Pierderea acestei naţiuni sclave avea să constituie pentru Egipt o grea lovitură pe plan economic.

Faraonul şi-a adunat armata şi l-a urmărit pe Israel pînă la Pi-Hahirot (Exodul 14:6–9). Din punct de vedere militar, situaţia părea favorabilă pentru egipteni, deoarece israeliţii erau încolţiţi între mare şi munţi. Dar Iehova a acţionat pentru a-i ocroti pe israeliţi, punînd un nor între ei şi egipteni. De partea egipteană, el „era întunecos“, împiedicînd astfel vreun atac. De cealaltă parte, norul era strălucitor şi „lumina noaptea“ pentru Israel. — Exodul 14:10–20.

Egiptenii erau hotărîţi să jefuiască şi să distrugă, dar erau împiedicaţi de nor (Exodul 15:9). Cînd acesta s-a ridicat, o, ce minune! Apele Mării Roşii fuseseră despărţite, iar israeliţii traversau pe uscat, pe celălalt ţărm! Faraonul şi forţele sale s-au năpustit urlînd în albia mării, hotărîţi să-i captureze şi să-i jefuiască pe foştii lor sclavi. Arogantul domnitor al Egiptului nu ţinuse însă cont de Dumnezeul evreilor. Iehova a început să stîrnească învălmăşeală în rîndurile egiptenilor, scoţîndu-le roţile de la carele de luptă. — Exodul 14:21–25a.

„Hai să fugim dinaintea lui Israel“, au strigat bărbaţii puternici ai Egiptului, „căci DOMNUL [Iehova, SS] Se luptă pentru el împotriva egiptenilor!“ Cînd Faraonul şi oamenii săi au ajuns să-şi dea seama de acest lucru a fost însă prea tîrziu. Ajuns cu bine pe celălalt ţărm, Moise şi-a întins mîna spre mare şi apele au revenit la loc, ucigîndu-i pe Faraon şi forţele sale. — Exodul 14:25b–28.

Lecţii învăţate din experienţă

Aşadar, cine este Iehova? Orgoliosul Faraon a primit răspuns la această întrebare. Evenimentele care au avut loc în Egipt au demonstrat faptul că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat, care se deosebeşte total de ‘dumnezeii fără valoare’ ai naţiunilor (Psalmul 96:4, 5, NW). Prin puterea sa inspiratoare de teamă, Iehova ‘a făcut cerurile şi pămîntul’. El este totodată Marele Eliberator, Cel care ‘a scos din ţara Egiptului pe poporul său, Israel, cu semne şi minuni, cu mînă tare şi cu braţ întins şi cu o mare groază’ (Ieremia 32:17–21). Cît de bine a demonstrat aceasta faptul că Iehova poate să-şi ocrotească poporul!

Faraonul a învăţat aceste lecţii trecînd printr-o experienţă dureroasă. De fapt, ultima lecţie l-a costat viaţa (Psalmul 136:1, 15). El ar fi fost mult mai înţelept dacă ar fi manifestat umilinţă atunci cînd a întrebat: „Cine este Iehova?“ În acest caz, acel domnitor ar fi putut acţiona în armonie cu răspunsul pe care l-a primit. Din fericire, multe persoane umile din prezent învaţă cine este Iehova. Dar ce fel de personalitate are El? Ce anume cere el de la noi? Fie ca răspunsurile pe care le veţi găsi în articolul următor să vă întărească aprecierea faţă de Acela care, El şi numai El, poartă numele de Iehova. — Psalmul 83:18.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.