Leviticul — o chemare la închinarea sfîntă a lui Iehova

ÎNCHINĂTORII lui Iehova trebuie să fie sfinţi. Acest punct de vedere este foarte bine clarificat de cartea biblică Levitic. De exemplu, în ea citim: „Eu sînt Iehova, Dumnezeul vostru, şi voi trebuie să vă sfinţiţi şi să vă dovediţi sfinţi, deoarece Eu sînt sfînt.“ — Levitic 11:44; 19:2; 20:7, 26.

Cartea Levitic a fost scrisă de profetul Moise la Muntele Sinai, aproximativ în 1512 î.e.n. Ea relatează evenimentele petrecute într-o singură lună — de la ridicarea tabernacolului în prima zi a primei luni din al doilea an de la eliberarea israeliţilor din sclavia egipteană pînă la porunca pe care Iehova i-a dat-o lui Moise, de a face un recensămînt „în prima zi a lunii a doua în al doilea an de la ieşirea lor din ţara Egiptului“ (Numeri 1:1–3; Exod 40:17). Conţinutul cărţii reflectă viaţa de tabără, ceea ce indică faptul că ea a fost scrisă în pustietate. — Levitic 4:21; 10:4, 5; 14:8; 17:1–5.

Astăzi Martorii lui Iehova nu sînt sub Legea pe care Dumnezeu a dat-o prin intermediul lui Moise, deoarece moartea lui Isus Cristos a înlăturat Legea (Romani 6:14; Efeseni 2:11–16). Deci pot regulamentele pe care creştinii le găsesc în Levitic să le fie de folos? Şi dacă da, în ce fel? Ce putem învăţa din această carte, cu privire la închinarea pe care i-o aducem lui Iehova?

CONŢINUTUL ACCENTUEAZĂ SFINŢENIA

Leviticul, capitolele 1–7 tratează despre ofrande şi jertfe. Arderea de tot voluntară era prezentată integral lui Dumnezeu, la fel cum şi Isus Cristos s-a jertfit integral. O parte din jertfa voluntară a comuniunii era prezentată lui Dumnezeu pe altar, o altă parte era mîncată de preot, iar încă o parte era mîncată de cel ce aducea jertfa. În mod asemănător, Cina Comemorativă a morţii lui Cristos reprezintă pentru creştinii unşi o masă de comuniune. — Levitic 1:1–17; 3:1–17; 7:11–36; 1 Corinteni 10:16–22.

Jertfele pentru păcate şi ofrandele pentru greşeli erau obligatorii. Primele serveau ca ispăşire pentru păcatele comise din greşeală sau în mod neintenţionat, iar celelalte urmau să-l satisfacă pe Dumnezeu cu privire la un drept care fusese violat sau restabilirea anumitor drepturi pentru un infractor care s-a căit (Levitic 4:1–35; 5:1—6:7; 6:24–30; 7:1–7). Dar de remarcat este faptul că israeliţilor li s-a reamintit de mai multe ori interdicţia de a nu mînca sînge (Levitic 3:17; 7:26, 27). Mai erau, de asemenea ofrandele de cereale, deci fără sînge, care erau aduse ca recunoştinţă pentru generozitatea lui Iehova (Levitic 2:1–16; 6:14–23; 7:9, 10). Creştinii de astăzi analizează cu deosebit interes toate aceste probleme, deoarece jertfele pe care israeliţii erau obligaţi să le aducă sub convenţia Legii îndreptau atenţia spre Isus Cristos şi jertfa sa sau spre foloasele care proveneau din ea. — Evrei 8:3–6; 9:9–14; 10:5–10.

Urmează prezentarea regulamentelor preoţeşti. Conform directivelor primite de la Dumnezeu, Moise a condus ceremonia de instalare a lui Aaron, marele preot, şi a celor patru fii ai săi ca subpreoţi. Atunci a intrat în vigoare preoţia. — Levitic 8:1—10:20.

În continuare sînt date legile cu privire la lucrurile curate şi necurate. Regulamentele referitoare la animalele curate şi necurate, folosite ca hrană îi protejau pe israeliţi de infectarea cu microorganisme dăunătoare şi accentuau deosebirea dintre ei şi oamenii naţiunilor înconjurătoare. Alte regulamente se refereau la necurăţenia generată de corpurile moarte, curăţirea femeilor după naştere, la măsuri împotriva leprei şi la necurăţenia generată de scurgeri ale organelor sexuale bărbăteşti şi femeieşti. Analiza acestor legi trebuie să ne insufle necesitatea de a păstra sfinţenia în calitate de închinători ai lui Iehova. — Levitic 11:1—15:33.

Cele mai importante jertfe pentru păcate erau aduse în ziua anuală a ispăşirii. Printre altele, pentru preoţi şi restul tribului lui Levi era adus ca jertfă un taur. Pentru celelalte triburi ale lui Israel era adus ca jertfă un ţap, iar păcatele poporului erau pronunţate deasupra unui ţap viu care era alungat în pustietate. Ambii ţapi erau consideraţi drept o singură ofrandă pentru păcate (16:5), care arată că amîndoi reprezintă un singur simbol. În consecinţă, Isus Cristos nu a fost doar jertfit, ci el a şi purtat păcatele acelora pentru care el murise ca jertfă. — Levitic 16:1–34.

Apoi sînt descrise regulamentele cu privire la mîncarea cărnii şi cu privire la ofrande. Deosebit de importantă este interdicţia divină referitoare la mîncarea sîngelui. Abstinenţa de la sînge rămîne o linie directoare pentru aceia care i se închină lui Iehova în sfinţenie. — Levitic 17:1–16; Fapte 15:28, 29.

Hotărîrile judecătoreşti care sînt prezentate în continuare şi care se referă la incest, perversiuni sexuale şi diferite practici odioase printre care idolatria, spiritismul, calomnia etc., trebuie să ne insufle necesitatea de a păstra sfinţenia în închinarea pe care i-o aducem lui Iehova. În mod corespunzător, trebuia ca şi preoţii să se menţină sfinţi. În acest sens au fost date regulamente cu privire la căsătoria preoţilor, la preoţii care se făceau vinovaţi de necurăţenie şi la mîncarea lucrurilor sfinte. — Levitic 18:1—22:23.

Sînt menţionate apoi cele trei sărbători anuale — Paştele, la începutul primăverii, Sărbătoarea Zilei a Cincizecea, spre sfîrşitul primăverii şi Sărbătoarea Colibelor sau a Culesului, toamna. După acestea sînt prezentate regulamentele cu privire la cei ce defăimau numele sfînt al lui Iehova, cu privire la respectarea sabatelor (săptămînale, lunare şi la fiecare al şaptelea an) şi a Jubileului, conduita faţă de israeliţii săraci şi tratarea sclavilor. — Levitic 23:1—25:55.

În continuare sînt puse în contrast binecuvîntările care recurg din ascultarea de Dumnezeu şi pedepsele aplicate din cauza neascultării. De asemenea sînt amintite regulamentele referitoare la jurămintele de ofrandă şi la evaluări, la primii născuţi ai animalelor şi la dăruirea zeciuelii din orice lucru ca „ceva sfînt pentru Iehova“. Acestea încheie „Poruncile pe care Iehova le-a dat lui Moise ca porunci pentru fiii lui Israel, pe muntele Sinai.“ — Levitic 26:1—27:34.

Dacă citeşti cu atenţie Leviticul vei fi, fără îndoială impresionat de accentul care se pune pe închinarea sfîntă adusă lui Iehova. Dar s-ar putea să întîmpini şi unele dificultăţi. De aceea credem că următoarele întrebări şi răspunsuri îţi vor trezi interesul.

OFRANDELE SFINTE ŞI SERVICIUL PREOŢESC

• 2:11 — De ce ofrandele de miere erau inacceptabile înaintea lui Iehova?

Evident mierea de care este vorba aici nu este mierea de albine, ci siropul din fructe. Altfel, el nu ar fi fost inclus printre „primele roade“ (Levitic 2:12; 2 Cronici 31:5). Deoarece mierea din fructe putea să fermenteze, ea era inacceptabilă ca ofrandă pe altar.

• 3:17 — De ce era interzisă consumarea grăsimii?

Grăsimea era considerată drept partea cea mai bună sau cea mai bogată, aşa cum ne arată expresia în limbaj figurativ „partea grasă a ţării“ (Geneza 45:18). De aceea interzicerea grăsimii sub formă de mîncare a imprimat israeliţilor ideea că cele mai bune părţi îi aparţineau lui Iehova. Deşi creştinii nu se află sub această restricţie a Legii, ea le poate reaminti slujitorilor de astăzi ai lui Iehova că ei trebuie să-i dea încontinuu lui Iehova ceea ce au mai bun. — Proverbe 3:9, 10; Coloseni 3:23, 24.

• 10:1, 2 — Oare ce includea acest păcat?

Cînd Nadab şi Abihu şi-au luat libertăţi ca acestea, probabil că ei au fost sub influenţa alcoolului. Această idee este întărită de faptul că imediat după aceea Iehova a interzis preoţilor să consume vin sau băutură ameţitoare în timp ce slujeau la tabernacol. Totuşi, cauza reală a morţii lui Nadab şi Abihu a fost ofranda lor de „foc neautorizat, pe care el [Iehova] nu îl prescrisese pentru ei“ (Levitic 10:1–11). Acest incident arată că slujitorii actuali şi plini de răspundere ai lui Iehova trebuie să se conformeze cerinţelor divine şi că ei nu pot îndeplini corect sarcinile încredinţate de Dumnezeu dacă se află sub înfluenţa băuturilor alcoolice.

ÎNCHINAREA SFÎNTĂ PRETINDE CURĂŢENIE

• 11:40 — Cum se armonizează acest regulament cu Deuteronom 14:21, unde se spune: „Să nu mîncaţi nici un corp deja mort“?

De fapt între aceste texte nu există nici o contradicţie. Deuteronom 14:21 interzicea consumarea unui animal care murise de moarte naturală sau fusese găsit mort. Iar Levitic 11:40 specifica ce trebuia făcut dacă un israelit viola totuşi această poruncă. În mod similar, Legea interzicea anumite acte printre care şi hoţia dar unii oameni totuşi furau. Pedepsele la care erau supuşi răufăcătorii justificau interdicţiile cuprinse în Lege.

• 12:2, 5 — De ce naşterea copiilor făcea ca femeie să devină „necurată“?

Organele de reproducere au fost făcute pentru a transmite viaţă umană perfectă. Totuşi, datorită efectelor moştenite ale păcatului, descendenţilor le-a fost transmisă o viaţă imperfectă şi păcătoasă. Perioadele temporare de „necurăţenie“ generată de naşteri, menstruaţie şi ejaculaţie aminteau de această stare păcătoasă ereditară (Levitic 15:16–24; Psalm 51:5; Romani 5:12). Această situaţie era confirmată îndeosebi în cazul naşterii, deoarece cînd aceasta avea loc era necesară o ofrandă pentru păcat. Este interesant faptul că în acest caz Iehova, permitea din milă, săracilor să aducă drept ofrandă în locul unei oi, care costa mai mult, patru păsări de orice fel (Levitic 12:8). Aceste regulamente de purificare îi ajutau pe israeliţi să aprecieze necesitatea unei jertfe de răscumpărare care să acopere starea păcătoasă a omenirii şi să restabilească perfecţiunea umană. Desigur, jertfele de animale pe care le aduceau ei nu puteau să realizeze aceste lucruri. Deci Legea trebuia să-i conducă spre Cristos şi să-i ajute să aprecieze faptul că numai jertfa sa putea să aducă adevărata iertare şi restabilirea finală de perfecţiune umană. — Galateni 3:24; Evrei 9:13, 14; 10:3, 4.

SFINŢENIA TREBUIE MENŢINUTĂ

• 16:29 — Ce se înţelege prin „mîhnirea sufletului“?

Foarte probabil că „mîhnirea sufletului“ se referă la post. Printre altele în ziua ispăşirii se aduceau jertfele de animale pentru păcatele leviţilor şi ale celorlalţi membrii ai naţiunii. După ce marele preot mărturisea asupra unui ţap viu păcatele pe care poporul le comisese în anul precedent, ţapul era alungat, purtînd cu el în pustietate păcatele lor. Aşadar avînd în vedere procedeul folosit în Ziua Ispăşirii, postul care se ţinea în timpul acela era bineînţeles asociat cu recunoaşterea păcatelor. — Levitic 16:5–10, 15, 20–22.

• 20:9 — De ce orice om care chema răul asupra părinţilor săi era condamnat la pedeapsa capitală?

O persoană care îşi blestema părinţii şi dorea să li se întîmple o nenorocire avea înclinaţii criminale şi pline de ură. Deşi nu folosea arme pentru a-i ucide, în inima sa le dorea moartea. Întrucît un asemenea caracter înrăit constituia o vină înaintea lui Iehova, Legea îl consamna pe acela care îşi batjocorea astfel părinţii la o pedeapsă echivalentă cu aceea pronunţată în cazul în care el i-ar fi omorît. Acest exemplu trebuie să-i îndemne pe creştini să manifeste iubire, nu ură, faţă de colaboratorii lor de credinţă. — 1 Ioan 3:14, 15.

• 25:35–37 — Este întotdeauna greşit să-i cerem unui frate să plătească dobîndă?

Dacă un frate împrumută unui alt frate bani pentru o afacere, cel care dă împrumutul se aşteaptă să-i fie restituită suma, dar el poate pretinde şi plata unei dobînzi. Cel care ia împrumutul foloseşte banii în avantajul său şi îi înmulţeşte, iar cel care dă împrumutul poate, beneficia pe bună dreptate, de o parte din cîştigul provenit din banii împrumutaţi, pretinzînd o dobîndă corespunzătoare. (Compară Matei 25:27.) Totuşi Legea interzicea încasarea dobînzii la împrumuturile făcute pentru a scăpa de sărăcie. Astfel, creditorul se putea aştepta să-i fie înapoiată suma împrumutată, dar era interzis ca el să profite de pe urma necazurilor unui semen sărac. — Exod 22:25.

• 26:26 — Ce se înţelege prin fraza „zece femei vor coace pîine într-un singur cuptor“?

De obicei fiecărei femei îi trebuie un cuptor separat în care să coacă tot ceea ce are nevoie. Totuşi aceste cuvinte arată că va fi o criză de alimente atît de mare, încît un singur cuptor va putea face faţă la tot ceea ce vor avea de copt zece femei. Aceaste era una dintre consecinţele profeţite în legătură cu aceia care „umblă în opoziţie“ cu Iehova şi astfel nu menţin sfinţenia în serviciul său. — Levitic 26:23–25.

CUM POATE CARTEA LEVITICUL SĂ INFLUENŢEZE MODUL NOSTRU DE ÎNCHINARE

Martorii actuali ai lui Iehova nu trăiesc sub Lege (Galateni 3:23–25). Însă dat fiind faptul că ceea ce se spune în Levitic ne ajută să înţelegem concepţia lui Iehova cu privire la diferite probleme, el ne poate influenţa modul nostru de închinare. Să analizăm cîteva aspecte în care îşi găseşte valabilitatea această afirmaţie.

Iehova, Domnul Suveran, merită o închinare sfîntă. Iehova nu admite rivali. El este sfînt şi pretinde sfinţenie din partea acelora care îndeplinesc un serviciu sacru pentru el (Levitic 11:45; 19;2). Acest principiu se aplică şi în închinarea creştină, după cum a explicat şi apostolul Petru cînd a scris următoarele: „Că nişte copii ascultători, încetaţi să vă mai modelaţi după dorinţele pe care le aveaţi altă dată în ignoranţa voastră, ci, în conformitate cu Cel Sfînt care v-a chemat, deveniţi şi voi sfinţi în toată conduita [voastră], fiindcă este scris: ‘Fiţi sfînţi, deoarece eu sînt sfînt.“ — 1 Petru 1:14–16.

Numele lui Iehova trebuie păstrat sfînt. Martorii lui Iehova nu îndrăznesc să aducă oprobriul asupra numelui divin, aşa cum şi israeliţii din antichitate trebuia să se ferească să facă aceasta (Levitic 22:32; 24:10–16, 23). Ca şi acei care sînt puşi deoparte sau sfinţiţi pentru serviciul sfînt al lui Iehova, şi noi, pe bună dreptate, trebuie să-i lăudăm numele şi să ne rugăm pentru sfinţirea lui. — Psalm 7:17; Matei 6:9.

Iehova ne cere să luptăm împotriva păcatului. Iertarea păcatului necesită nu numai o jertfă de ispăşire, ci şi mărturisirea lui, căinţa şi îndreptarea situaţiei în măsura în care acest lucru este posibil. Şi dacă ştim că un alt membru al adunării a comis un păcat grav, dar nu vrea să-l mărturisească, trebuie să aducem fapta lui la cunoştinţa bătrînilor numiţi. Compară Levitic 4:2; 5:1, 5, 6.) Bineînţeles sînt anumiţe păcate pentru care nu există iertare (Levitic 20:2, 10; Evrei 6:4–6; 10:26–29). Însă dacă luptăm împotriva păcatului, străduindu-ne întotdeauna să acţionăm în conformitate cu voinţa lui Iehova şi făcînd uz de jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos, putem să ne bucurăm de o poziţie aprobată de Dumnezeul sfînt, Iehova. — 1 Ioan 2:1, 2.

Aşadar, reiese clar că ceea ce este scris în Levitic trebuie să influenţeze modul nostru de închinare ca martori creştini ai lui Iehova. Această carte are menirea să ne convingă că Dumnezeul nostru cere sfinţenie din partea slujitorilor săi. De aceea noi trebuie să păstrăm sfînt numele său şi să luptăm încontinuu împotriva păcatului. De altfel, scopul acestei cărţi biblice este de a ne sensibiliza, astfel încît să-i dăm Celui Preaînalt ce avem mai bun, păstrînd întotdeauna curăţenie şi sfinţenia în serviciul sacru, spre lauda Dumnezeului nostru sfînt, Iehova.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

Jertfele aduse sub Lege indicau spre moartea de jertfă a lui Isus Cristos şi spre foloasele care urmau să provină din ea.